Activitatea Mişcării Legionare în judeţul Covurlui (1927 – 1933). Lideri locali, tehnici de propagandă, succese electorale

Revista ERASMUS, nr. 15/2006-2009, Bucureşti, [f.e.], 2009.

Florin-Răzvan Mihai

Istoriografia occidentală, cu precădere cea anglo-saxonă, s-a orientat către analiza comunităţilor locale, incluzând aici sate, oraşe ori regiuni restrânse, genealogii, comunităţi etnice şi religioase. Stricto sensu, local history ar însemna studierea istoriei unei localităţi. Considerăm însă că se poate contribui la cunoaşterea istoriei unui oraş sau judeţ şi printr-o istorie politică, cu atât mai mult cu cât, urmărind cazul Mişcării Legionare se surprind evenimente care ţin şi de cultură politică şi aspecte sociale.

Despre Mişcarea Legionară la nivel local s-a scris puţin în România. Amintim totuşi câteva studii: Puiu Bordeiu, „Crearea primelor structuri legionare în Dobrogea 1932-1933“, în Studii istorice dobrogene, Constanţa, 2003 şi „Participarea partidului «Totul pentru Ţară» în Dobrogea, la alegerile parlamentare din decembrie 1937“, în: A.D., 2000; Vasile Iucal, „Prezenţe legionare în Ungheniul interbelic“, în Cugetul, 2003; Gheorghe Miron, „Aspecte privind mişcarea legionară din Vrancea în perioada interbelică“, în Cronica Vrancei, Focşani, 2003. Marele avantaj în acest caz ar fi desigur utilizarea surselor arhivistice locale. Ni se oferă astfel posibilitatea de a descoperi capacitatea de mobilizare a elitelor locale legionare, migraţia politică a acestora – unde este cazul –, metode specifice de propagandă.

În cazul nostru, deşi nu am avut acces la documente provenind din Arhiva Judeţeană Galaţi, am apelat la multe alte surse disponibile, precum presa locală, legionară şi nu numai, memorii, documente aflate în patrimoniul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale (fondurile Ministerul de Interne Diverse, Inspectoratul General al Jandarmeriei, Directoratul General al Poliţiei, Ministerul de Justiţie – Comisia Electorală Centrală) şi literatura de specialitate despre Mişcarea Legionară.

Începuturile mişcării extremiste de dreapta sunt timpurii în zona Galaţi. De aici provenea o serie de combatanţi activi ai Ligii Apărării Naţionale Creştine (L.A.N.C.), studenţi antisemiţi la Iaşi în anii ’20, printre care îi menţionăm pe Mille Lefter[1] şi pe Dumitru Cristian. Aceştia vor organiza primele cuiburi legionare gălăţene şi vor finanţa revista Pământul strămoşesc (alături de alţi gălăţeni: Spiru Peceli, Mihail Marinescu, Gheorghe Potolea, Margareta şi Gheorghe Marcu, Ana Drăgoi, I. Gh. Teodosiu)[2].

Pentru perioada de început a Mişcării locale dispunem de informaţii  preţioase din volumul memorialistic Pentru legionari, scris de Corneliu Zelea Codreanu. Aflăm astfel despre primele „bătălii“ propagandistice din zonă şi remarcăm că gălăţenii, numeroşi şi activi, erau de la acea dată o forţă în Mişcare.

Pentru anii 1927 – 1928, Codreanu menţionează existenţa „Cetăţuii Iulia Hasdeu“ din Galaţi, organizaţie a femeilor legionare, care „lucra de mână şi vindea pentru a strânge bani“. Fondurile colectate astfel, completate cu alte donaţii, s-au dovedit esenţiale pentru supravieţuirea Mişcării Legionare, aflate în pragul falimentului financiar.

De asemenea, pentru vara anului 1928, Codreanu menţionează şi o altă structură, Frăţiile de Cruce gălăţene, care munceau în schimburi, în două tabere de muncă, la grădinăria de la Doamna Ghica şi la cărămidăria din Ungheni. „Acolo ne învăţam să învingem greutăţile, va rememora mai târziu Codreanu. Ne oţeleam voinţa. Ne întăream trupurile şi ne deprindeam cu viaţa aspră şi severă, în care nici o plăcere nu-şi mai avea loc în afară de aceea a mulţumirii sufleteşti. Acolo a venit Frăţia de Cruce de la Galaţi cu Ţocu, Savin Costea şi celelalte frăţii“[3].

Spre sfârşitul anului 1929, C. Z. Codreanu a decis extinderea influenţei Mişcării Legionare, iniţiind astfel „campanii“ şi întruniri politice pe raza judeţului Covurlui şi de acolo, spre Basarabia. În vara acelui an, „Căpitanul“ petrecuse mult timp în compania Frăţiilor de Cruce gălăţene şi focşănene, cu care executase „marşuri“ în întreaga Moldovă de nord. La 8 noiembrie 1929, dată esenţială în cronologia legionară, când membrii grupării aniversau patronul spiritual – Arhanghelul Mihail –, a început campania din nordul judeţului Covurlui. Atunci a avut loc prima manifestare publică a Legiunii. Mai târziu, C. Z. Codreanu îşi va aminti: „Cuiburile se înmulţiseră pe toată întinderea ţării. Se simţea acum nevoie de întrebuinţarea şi stimularea acestor mici forţe, mişcarea începută. Singura cale legală care putea să ne ducă la măsuri de stat pentru rezolvarea probleme jidăneşti, era calea politică. Ea presupunea contactul cu masele populare. Bun sau rău, acesta era drumul pe care legea ni-l punea la dispoziţie şi pe care, mai devreme sau mai târziu, trebuia să păşim. Cu Lefter şi cu Potolea am fixat prima întrunire legionară la Târgul Bereşti din nordul judeţului Covurlui, pentru data de 15 decembrie“[4].

Conform planului stabilit, în seara zilei de 14 decembrie 1929, Codreanu a fost întâmpinat în gara târgului de fruntaşii legionari Mille Lefter, Gheorghe Potolea, care l-a găzduit,  şi Tănase Antohi. A doua zi dimineaţa un maior de Jandarmerie şi un procuror sosiţi de la Galaţi l-au anunţat pe Codreanu că nu avea aprobare pentru a ţine întruniri politice: „Măsura dvs. este samavolnică, s-ar fi adresat atunci Codreanu celor doi funcţionari. Este în afara legii şi nu mă voi supune. În sfârşit, după mai multă discuţie, mi s-a aprobat să ţin întrunirea, dar să nu fac dezordini“[5].

Propaganda legionară s-a desfăşurat după tipicul descinderilor în mediul rural. „La ora 10 dimineaţa am apărut pe creasta de deasupra târgului, 50 de călăreţi“, scria Codreanu. „De acolo, în coloană de marş, cântând, am coborât în târg. Lumea ne-a primit cu mare însufleţire. Din casele creştinilor ieşeau românii şi ne turnau căldări cu apă în cale, după vechiul obicei, ca să ne meargă în plin pe drumul nostru. Ne-am dus din nou în curtea lui Nicu Bălan, unde ar fi trebuit să aibă loc prima întrunire. Acum eram peste trei mii de oameni. N-am ţinut întrunire. Am dat călăreţilor, unora dintre ei, câte o amintire de la mine. Lui Nicu Bogatu i-am dat tabachera mea, făcută în în-chisoarea de la Văcăreşti. Lui moş Chirculiţă i–am dat o zvastică. ş…ţ După Focşani, aici va fi al doilea stâlp al Mişcării Legionare“[6]. Cu aceeaşi ocazie, doi gălăţeni pătrundeau în conducerea centrală legionară. Codreanu i-a numit pe Mille Lefter şi pe Gheorghe Potolea în Consiliul Suprem al Legiunii, pe Nicu Bălan în Statul Major al Covurluiului şi pe Dumitru Cristian, şeful legionarilor de pe Valea Horincii[7].

Din Bereşti, marşul legionar a continuat în satele Meria şi Slivna, spre estul judeţului. În satul Meria, Codreanu, însoţit de Lefter şi alţi trei legionari, s-a adresat locuitorilor câteva minute în curtea bisericii, preferând un discurs religios, cu un ton mesianic: „Să ne unim cu toţii, bărbaţi şi femei, să ne croim nouă şi neamului nostru o altă soartă. Se apropie ceasul de înviere şi mântuire românească. Cel ce va crede, cel ce va lupta şi suferi, va fi răsplătit şi binecuvântat de neamul acesta“[8]. Periplul covurluian a continuat cu localităţile Slivna, la 4 km de Meria, unde a fost întâmpinat de liderul local Teodosiu, şi Comăneşti, a cărei organizaţie locală era condusă la acea dată de legionarii din Slivna şi Găneşti, unde a fost întâmpinat de Dumitru Cristian. Grupul condus de Codreanu se mărise, vreo 15 legionari din plasa Horincii alăturându-se spontan „Căpitanului“.

Un moment important în evoluţia organizaţiei Gărzii de Fier din judeţul Covurlui a avut loc la 17 octombrie 1930, odată cu apariţia publicaţiei locale Biruinţa, cu sediul redacţiei în strada Rămăşcani nr. 9, de care răspundea avocatul Aurel Ibrăileanu. Pe prima pagină, un articol semnat „Biruinţa“, expunea de la început crezul politic al redacţiei. Conform editorialului, ziarul urma să prezinte „adevărul trist“ pe care publicaţiile locale puse „în slujba politicianilor, fie în slujba jidanilor“ l-ar fi ocolit pentru a favoriza „raiul comunist“. „Foaia noastră locală apare pentru a strânge rândurile cât mai apropiate pentru ca să nu mai fie induşi în eroare oamenii noştri în special de la sate de către politiciani“, îşi mai propuneau gazetarii. „Ideea noastră va învinge în mod indiscutabil pentru că în slujba ideii noastre – în care suntem noi – nu ştim să ne dăm înapoi. Pe monumentul ce voim să-l înălţăm şi-l vom înălţa – va fi scris «Biruinţa»“[9]. Tot în judeţ, la Scânteeşti, apărea Glasul ţăranului.

Avanpost al propagandei legionare

Începând cu anul 1930, organizaţia legionară de Covurlui a devenit un avanpost pentru propaganda politică în judeţe şi regiuni învecinate, precum sudul Basarabiei (Cahul, Tighina), Dunărea de Jos (Brăila, Tulcea), R. Sărat, Tecuci, dar şi în zone îndepărtate ale ţării, cum a fost cazul Maramureşului.

Responsabilitatea administrativă a gestionării primelor centre legionare în sudul Basarabiei a revenit organizaţiei de Covurlui. Locuitorii judeţului Cahul, simpatizanţi ai Legiunii, se puteau înscrie la Mille Lefter (răspunzător şi de localităţile Galaţi, Independenţa, Pechea, Cudalbi) şi cei din judeţul Ismail la A. Ibrăileanu (care avea în subordine Bereşti, Găneşti şi Oancea, centre din Covurlui).

La sfârşitul anului 1930, în luna decembrie, Codreanu a hotărât iniţierea unei puternice campanii de propagandă în Basarabia, împărţită în acest scop în trei zone: nord (Soroca, Bălţi şi Hotin) – responsabil preotul Georgescu Edineţi, centru (Lăpuşna, Orhei şi Tighina) – profesorul Matei Dănilă, Constantin şi Totu, şi sud (Cahul, Ismail şi Cetatea Albă) – C. Z. Codreanu şi legionarii din Galaţi[10]. Ultimii urmau să intre în Basarabia prin Reni, vizând cu precădere coloniile germane şi oraşul Bălţi, pentru atragerea cât mai multor membri ai L.A.N.C.-ului. Preocuparea Gărzii de Fier pentru atragerea de simpatizanţi în Basarabia a rămas constantă, o notă informativă a Siguranţei, din 22 octombrie 1932, avertizând asupra intenţiilor lui Codreanu de a organiza un grup de 200 „legionari călăreţi“, domiciliaţi în Covurlui, care să plece în marş spre Ismail şi Cetatea Albă. Legionarii ar fi trebuit conduşi chiar de către Codreanu, punctul terminus al marşului urmând a fi Tighina[11].

O altă zonă în care s-au afirmat propagandiştii legionari gălăţeni a fost Maramureş şi Borşa. Despre „descinderea“ acestora din iulie 1930, a relatat ulterior preotul Ion Dumitrescu-Borşa: „După vreo două săptămâni, au sosit la Borşa patru elevi de liceu. Erau din Galaţi, din Frăţia de Cruce, înfiinţată şi condusă de Mihail Stelescu. Erau trimişi de acesta din ordinul lui Codreanu ca să organizeze nuclee legionare în Borşa şi Maramureş şi să facă propagandă legionară. Aveau ca şef pe Constantin Savin. Era în ultimul an al Liceului Comercial din Galaţi, ceilalţi – Constantin Dumitrescu (câţiva ani mai târziu şi-a adăugat în coada numelui „Zăpadă“) era în clasa a VII-a, Ghiţă Costea şi Andriţoiu – erau în clasa a V-a. ş…ţ Au intrat în Borşa cântând: «Venim de la Dunărea albastră şi lină, venim că suntem legionari», un marş legionar[12]. În uniformă legionară, cămaşă verde, centură cu diagonală, erau mândri. Strângând ceva tineret, i-a învăţat cântece şi marşuri legionare, apărând încolonaţi milităreşte, treceau ţanţoşi prin Borşa spre Moisei, urmând ca mai târziu să mărşăluiască şi prin alte sate“[13]. Tinerii conduşi de Savin au provocat dezordini, fiind arestaţi alături de şapte legionari originari din Borşa.

Conform documentelor de arhivă, în aceeaşi perioadă, în judeţul Covurlui, Garda de Fier căpătase popularitate mai ales printre tineri (studenţi, liceeni, şomeri). Între 1930 şi 1933, organizaţia cunoaşte o extindere numerică fără precedent, ajungând să surclaseze numeric L.A.N.C. din localitate, principalul concurent politic.

O notă a Jandarmeriei din 2 august 1930 este sugestivă în acest sens. Potrivit informaţiilor, la acea dată, fiinţa în Galaţi „Batalionul întâi Arhanghelul Mihail“, aflat sub controlul direct al lui Codreanu, condus de studentul Mihail Stelescu. Formaţiunea număra 500 de membri, distribuiţi în 36 de cuiburi. În restul judeţului Covurlui, se aflau în evidenţa autorităţilor alţi 500 de legionari, care făceau parte din 30 de cuiburi[14]. În 1931 un alt Batalion legionar era semnalat la Bereşti; pe lângă acesta, la nivelul întregii ţări mai existau încă 9 „batalioane“, la Câmpulung, Turda, Iaşi, Fălciu, Dorohoi, Cahul, Borşa, Bucureşti şi Orăştie.

În ceea ce priveşte orientarea socio-profesională a membrilor Batalionului I, un document emis de Ministerul de Interne, care ia în considerare 30 de membri, deşi se referă la un eşantion restrâns de legionari, relevă preponderenţa muncitorilor (50%) şi şomerilor (20%), categorii sociale uşor de radicalizat din punct de vedere politic[15].

În Galaţi, propaganda legionară se desfăşura cu intensitate mai ales printre tineri, liceeni şi studenţi. La 5 august 1930, şase tineri au fost cercetaţi la Circumscripţia nr. VII din oraş pentru tulburarea liniştii publice pe strada Vezuviului, la orele 22. Unii dintre ei erau elevi ai liceului „V. Alecsandri“ din localitate[16]. În paginile Biruinţei, incidentul era descris astfel: „Nişte elevi de liceu, pe la ora 9 seara, cântau un cântec din  care domnului subcomisar Manga, aşa scrie în procesul verbal încheiat de domnia sa, i s-a părut că elevii cântau ca toţi jidanii să fie omorâţi la primăvară. Tinerii au fost arestaţi şi trimişi după Legea Micului Parchet şi conform Legii Mârzescu să fie judecaţi pentru că – glăsuia mandatul de arestare – «au aţâţat populaţia creştină contra celei evreieşti» (jidăneşti). Natural că au fost achitaţi“[17].

Un caz mai grav, nesancţionat în vreun fel de autorităţile locale, a avut loc la 29 august 1932, când un grup de 20-25 de legionari a bruscat şi a dezarmat un gardian public. Conduşi de Savin Onofrei (student la Academia Comercială din Bucureşti) şi Virgil Coroi (Facultatea de Matematică din Iaşi), studenţii au protestat în strada Domnească împotriva piesei „Pe frontul Mărăşeşti, nimic nou“, ce urma să se joace în limba idiş în aceeaşi seară şi care primise aprobarea garnizoanei. Pentru ca protestul să nu degenereze în conflicte de stradă, autorităţile le-au interzis gardiştilor orice manifestaţie, dar în învălmăşeala creată la sfârşitul piesei, comisarul ajutor Marin Sorescu şi gardianul public Avram Bâgu au fost loviţi, iar gardianul Stelian Ionescu dezarmat de revolver. Tot mai curajoşi, legionarii s-au reunit la statuia lui Costache Negri, unde au fost arestaţi V. Coroi, Ovidiu Constantinescu, Petre Ţocu, elevul Gheorghe Anghelescu, şomerii Tudorel Gheorghiu şi Vasile Agache şi muncitorii Nicolae Lăpuşneanu şi Ştefan Ţocu, toţi membri ai Gărzii de Fier. În urma cercetărilor, a fost arestat chiar şi liderul local Aurel Ibrăileanu. Noi incidente au avut loc în faţa sediului Chesturii de Poliţie, provocate de legionarii care cereau eliberarea celor reţinuţi[18]. În ciuda gravităţii actelor comise, toţi cei arestaţi au fost eliberaţi.

Numeroşi adepţi avea Garda de Fier şi printre elevele de gimnaziu[19]. Materiale de propagandă, cum ar fi „Cele cinci legi fundamentale ale cuibului“, erau aduse uneori chiar de către Codreanu pentru a fi îm-prăştiate printre elevii şcolilor secundare locale[20].

Anul 1930 marchează şi ascensiunea politică a legionarului Mihail Stelescu, care va deveni aghiotantul lui Corneliu Codreanu. Originar din Galaţi, se alăturase Frăţiilor de Cruce încă din 1925. Stelescu îi va aminti mai târziu lui Codreanu, în 1935, după excluderea sa din Legiune: „Primul judeţ organizat din care s-au risipit băieţii ce-au ridicat mişcarea a fost Covurluiul, judeţ organizat de mine, când nici nu ne cunoşteam încă. Primele cântece au înflorit acolo, pe malul Dunării, ca şi primele cuiburi de băieţi“[21]. În scurt timp, a devenit legătura organizaţiei locale cu centrul din Bucureşti, unde se deplasa de multe ori[22]. O notă a chestorului Poliţiei Galaţi, Ion Amărăscu, înaintată Ministerului de Interne, nedatată, dar emisă probabil în septembrie 1930, menţiona o astfel de vizită a lui Stelescu, atent supravegheată de G. Stoian, informatorul Siguranţei, infiltrat printre gardişti[23]. Dintr-o altă notă, emisă la 8 octombrie 1930, aflăm că legionarii gălăţeni Stelescu şi Stoian (nu putem stabili cu precizie dacă nu cumva era chiar informatorul) „au fost transferaţi la Bucureşti pentru organizare ca fiind elementele cele mai distinse şi buni organizatori“.

Circumscripţia Covurlui, un fief electoral legionar

Rezultatele electorale ale Mişcării Legionare, la alegerile generale din 1931-1932, demonstrează că circumscripţia Covurlui a fost de la început un fief politic gardist.

La 1 iunie 1931, pentru prima oară de la înfiinţare, Garda de Fier, organizaţia politică a Legiunii Arhanghelul Mihail, a participat la alegeri generale, sub titulatura „Gruparea C.  Z. Codreanu“. Printre cele 17 circumscripţii în care s-au depus liste de candidaturi la Camera Deputaţilor, s-a aflat şi Covurlui, unde se alegeau 7 deputaţi.

Dintre candidaţii legionari, doi erau impuşi de la „centru“: profesorul Ion Zelea Codreanu, tatăl „Căpitanului“, vechi militant al Partidului Naţionalist Democrat şi ulterior al L.A.N.C., „cap de listă“, şi inginerul Gheorghe Clime, şi el fost membru al L.A.N.C, pe cea de-a treia poziţie. Completau lista M. Lefter, şeful organizaţiei, pe poziţia a doua, şi alte cadre locale: Aurel Ibrăileanu, Gheorghe Totolici (preot din Smulţi), Crăciun Teodoraşcu şi Alecu L. Mocanu[24].

În mod surprinzător, devansând partide precum P.N.Ţ., Partidul Poporului şi P.S.D., „Gruparea C. Z. Codreanu“ a fost votată de 3.084 alegători, cuantificând 10.61% din totalul voturilor[25]. Doar două partide erau mai bine cotate în circumscripţia Covurlui: Uniunea Naţională (43.68 %) şi P.N.L. Gheorghe Brătianu (14.94 %). Principalul concurent ideologic al Gărzii de Fier, L.A.N.C., a obţinut doar 1.72 % (502 voturi). De altfel, trebuie spus că în ultimii ani, Liga lui A. C. Cuza înregistrase o diminuare drastică a popularităţii în întreaga ţară. De exemplu, în circumscripţia Covurlui, L.A.N.C. scăzuse constant în opţiunile electoratului: 1926 (1742 voturi, 6.59 %), 1927 (723 voturi, 2.60 %), 1928 (596 voturi, 2.14 %), 1931 (502 voturi, 1.72 %). În condiţiile în care procentul absenteiştilor a rămas constant (25.40 % în 1928 şi 26.35 % în 1931), iar votanţii tradiţionali ai stângii şi partidelor evreieşti nu alegeau în nici un caz un partid cu o ideologie pronunţat anticomunistă şi antisemită, este de presupus că, în această circumscripţie, pe lângă votanţi ai L.A.N.C., Garda de Fier a atras şi alegători ai „partidelor istorice“ (P.N.L., P.N.Ţ., P. Poporului, P. Ţărănesc Lupu).

În 1931, în circumscripţia Covurlui, „Gruparea C. Z. Codreanu“ a obţinut al patrulea rezultat electoral, fără a reuşi totuşi alegerea vreunui deputat. Alte scoruri favorabile, peste media generală obţinută pe ţară, au mai fost înregistrate în circumscripţiile Cahul, Câmpulung, Ismail, Turda.

Dincolo de forţa organizatorică a Legiunii Arhanghelul Mihail în Covurlui, o altă explicaţie a succesului electoral rezidă şi în comportamentul favorabil al autorităţilor locale, care au evitat orice imixtiune în procesul electoral. De altfel, la sfârşitul alegerilor, liderii legionari au mulţumit public lui Dan Sărăţeanu, prefectul judeţului, şi maiorului Niculescu, comandantul Legiunii de Jandarmi Covurlui.

Iată cum anunţa ziarul Biruinţa „victoria“ electorală din Galaţi: „În Covurlui, unde oraşul e complet înstrăinat, iar judeţul, în afară de o singură plasă unde avem organizaţie, totuşi în Covurlui am luat 3.081 voturi. ş…ţ Dacă alegerile în toată ţara ar fi fost libere pe jumătate ca la Covurlui, nu numai că am fi luat 2% pe ţară, dar am fi luat în unele judeţe majorităţi absolute“[26].

Interesante sunt şi informaţiile publicate de aceeaşi sursă, în legătură cu sumele cheltuite de Mişcarea Legionară în timpul campaniei electorale în circumscripţiile Covurlui, Ismail şi Cahul. Conform cifrelor, Garda de Fier ar fi cheltuit în cele trei judeţe mai-sus menţionate 43.267 de lei, dintre care doar 7.407 pentru Covurlui[27]. Ca de obicei, fondurile proveneau din donaţii făcute de legionarii înstăriţi, aceiaşi din anii trecuţi: S. Peceli, Gh. Potolea, Aurel Ibrăileanu, M. Lefter, Gh. Totolici.

În primăvara anului 1932, mobilizarea exemplară din timpul campaniei pentru alegerile parţiale din circumscripţia Tutova, a permis Mişcării Legionare alegerea deputatului Ion Zelea Codreanu[28]. La Tutova, cuibul gălăţean „G. Dima“ a contribuit, de exemplu, cu 6 „muschetari“ la propaganda electorală.

În acelaşi an, legionarii au participat la alegerile generale din 17 iulie. Analizând configuraţia listei de candidaturi a „Grupării Zelea Codreanu“ în circumscripţia Covurlui remarcăm că, faţă de alegerile generale din 1931, cu excepţia lui Ion Zelea Codreanu, păstrat primul pe listă, ceilalţi candidaţi, toţi originari din judeţ, erau noi: Mihail Stelescu, Ion Miron, Haralambie Fus, Ion Nedu, Gheorghe Potolea, Dumitru Cristian[29]. Explicaţia este simplă: Gh. Clime, A. Ibrăileanu şi Mille Lefter, toţi candidaţi la Covurlui în 1931, au fost distribuiţi în 1932 pe alte liste electorale, pe primele poziţii. Astfel, Gh. Clime a candidat la Muscel, primul pe listă, şi la Iaşi, al treilea, A. Ibrăileanu a fost numit „cap“ de listă la Brăila şi Ismail, în timp ce Mille Lefter era al doilea pe lista de la Cahul, după Corneliu Zelea Codreanu. La Senat, la Covurlui, candidat era Spiru Peceli, care nu a fost ales.

În urma contabilizării buletinelor de vot, a reieşit că „Gruparea Corneliu Zelea Codreanu“ a obţinut 6.077 de voturi (19.54%), plasându-se imediat după P.N.Ţ. De altfel diferenţa dintre cele două partide politice era infimă, de numai 144 de voturi[30]. În ciuda acestui rezultat strâns, datorită sistemului complicat de distribuire a mandatelor, ţinându-se cont şi de rezultatele electorale pe întreaga ţară, Garda de Fier s-a ales cu un singur deputat de Covurlui, Mihail Stelescu, prin cedarea primei poziţii de către profesorul Codreanu. Au mai fost aleşi: M. Lefter (Cahul), C. Z. Codreanu (Neamţ), Ion Niculcea (Suceava) şi Ion Zelea Codreanu (Tutova).

Trebuie precizat că, în afara circumscripţiilor Turda şi Covurlui, în celelalte fiefuri electorale tradiţionale, Garda de Fier a pierdut voturi. O posibilă explicaţie, oferită de istoricul german Armin Heinen, ar fi că prin depunerea a 36 de liste (dublu faţă de 1931), forţa propagandei legionare, până atunci concentrată în câteva puncte, s-a dispersat.[31]

Pentru a eficientiza utilizarea fondurilor, Garda de Fier a renunţat la participarea la alegerile locale, aşa cum s-a întâmplat în cazul alegerilor judeţene şi comunale, desfăşurate în zilele de 4-5 decembrie 1932. Într-un comunicat emis de către Comitetul Executiv al Gărzii de Fier Covurlui, semnat de către A. Ibrăileanu, S. Peceli şi Gh. Potolea, se recomanda gălăţenilor să voteze cum credeau de cuviinţă, dar ţinând cont de următoarele criterii de selecţie a candidaţilor: „cinste, dragoste de comună, judeţ, ţară şi dezinteresare“[32].

În această perioadă, Garda de Fier a continuat însă propaganda. Cu aceeaşi intensitate şi constanţă ca în timpul campaniilor electorale, propaganda legionară a vizat mai ales mediul rural, fără a neglija marile oraşe. La 3 noiembrie 1932, C.Z. Codreanu şi M. Stelescu au încercat să pătrundă cu forţa în târgul Bereşti, care fusese izolat din cauza unei epidemii de febră aftoasă, incidentul soldându-se cu rănirea plutonierului de jandarmerie Ciobanu şi arestarea a patru membri ai Gărzii de Fier (Bourceanu, T. Antohi, Gh. Potolea, D. Cristian)[33].

În aceeaşi lună, la Galaţi, Brăila şi Focşani, gardiştii au organizat ample manifestaţii. La Galaţi, Codreanu şi ceilalţi deputaţi ai Gărzii, au ajuns la 13 noiembrie 1932, cu remorcherul „Fraţii Moor“, fiind întâmpinaţi solemn de Garda de onoare a drapelului Batalionului I Covurlui. Intonând „Chemarea legionarilor“, demonstranţii au afişat pancarte pe care scria „Trăiască deputaţii Gărzii de Fier!“ şi „Bine aţi venit!“[34]. De aici, deplasându-se pe străzile Portului, colonel Boyle şi Domnească, legionarii s-au îndreptat spre sala cinematografului Paradis, condus de Gârbea şi preferat de Mişcarea Legionară pentru că era proprietatea unui creştin. La întrunire au participat peste 1800 de persoane. Spiru Peceli a prezidat adunarea, iar Iliescu, conducătorul legionarilor brăileni, Ibrăileanu, Ion Miron (în numele meseriaşilor români), Neculai Nechita (muncitor), Ştefan Frăţilă (muncitor) şi profesorul Ion Zelea Codreanu au luat, pe rând, cuvântul. Dacă tatăl lui Codreanu a lăudat performanţele electorale şi organizatorice ale legionarilor gălăţeni, Mihail Stelescu şi-a asigurat „Căpitanul“ că „tinerimea de astăzi e dispusă să biruie sau să moară“. Ultimul a vorbit Corneliu Codreanu care a criticat numărul mare al miniştrilor, a pledat pentru sancţiuni contra „tâlharilor banului public“ şi a cerut românilor „mari sacrificii“[35].

Un important moment în evoluţia organizaţiei legionare de Covurlui a avut loc la 5 ianuarie 1933, cu ocazia Congresului de la Focşani. Atunci s-a decis ca Mihail Stelescu, excedat de sarcinile de deputat, să cedeze conducerea Batalionului I Legionari lui Constantin Savin.

Imediat, noul lider a dispus câteva măsuri: obligativitatea şefilor de cuiburi de a prezenta în scris la sediul batalionului situaţia cuiburilor, de a raporta înfiinţarea unor cuiburi noi, de a  achiziţiona cămăşi verzi pentru toţi[36], de a da bani pentru cumpărarea camionetei „Dunărea“. De asemenea, şefii de cuiburi erau convocaţi la o întrunire pentru 18 ianuarie, la sediul Batalionului. Constantin Savin a numit în funcţia de secretari ai Batalionului pe Ion Neculai şi Gh. T. Costea, corespondent pe Ion T. Popescu, aghiotant al comandantului pe Emil Brumă, toţi devenind automat şi şefi de cuiburi[37].

Pentru activitatea intensă propagandistică, Savin cita cuiburile „George Dima“, „Alexandru Vlahuţă“, „Romeo Popescu“ şi „Decebal“. În plus, cuibul G. Dima, care participase cu 6 „muschetari“ la campania electorală din judeţul Tutova din 1932, urma să formeze Garda Drapelului Batalionului. Tot mai autoritar, dedicat principiului disciplinei faţă de lider, Savin le ordona legionarilor din Batalion: „Nici un cuib nu poate funcţiona fără împuternicirea mea. Nici un legionar nu are permisiunea să poarte uniforma decât cu aprobarea mea“[38].

La numai o săptămână după acest ordin, activitatea legionară a primit o lovitură puternică. La 4 februarie 1933, la aproape o lună de la instalare, guvernul Vaida declara „starea de asediu în municipiile Bucureşti, Cernăuţi, Galaţi, Iaşi, Timişoara, Ploieşti, precum şi în regiunile industriale din judeţul Prahova“ (articolul I). Conform articolului II, „atribuţiile de poliţie şi de siguranţă generală a statului se vor exercita de către personalul poliţienesc (…) cu comandanţii Corpurilor de armată sau diviziile respective“. Crimele şi delictele în contra siguranţei statului, a Constituţiei şi a ordinii publice urmau să fie anchetate de Parchetul Militar şi judecate de către Tribunalul Militar.[39]

Cazurile de obstrucţionare a propagandei gardiste s-au înmulţit simţitor în această perioadă. În comuna Cavadineşti, de exemplu, agentul Enac Felea a pătruns în casele locuitorilor şi le-a rupt calendarele legionare de pe pereţi; în comuna Balinteşti notarul şi secretarul comunei, simpatizanţi ai Gărzii de Fier, au fost pârâţi de către jandarmul din localitate prefectului de judeţ şi „au suferit consecinţe“; în comuna Folteşti, şeful de post „a ajuns factorul poştal ce face cursa Folteşti – Oancea din urmă şi i-a luat din geantă un sul de manifeste trimis ş…ţ pentru Neculai Antache din Oancea“.

Cu ocazia unei vizite în comuna Băneasa, la 19 februarie 1933, C. Z. Codreanu a recomandat organizaţiei de Covurlui să suspende temporar activitatea, trecând simultan la reorganizarea cuiburilor şi atragerea tinerilor fără ocupaţie[40]. Acelaşi lucru l-a susţinut şi în timpul consfătuirii desfăşurate la sediul Gărzii de Fier din strada Traian nr. 9, la 2 aprilie 1933. Codreanu a cerut atunci legionarilor să fie disciplinaţi, să nu poarte uniforme pe perioada stării de asediu şi să ofere autorităţilor informaţii despre „elemente comuniste“, acţiune prin care să demonstreze că „sunt devotaţi patriei şi neamului“[41].

Propaganda legionară a continuat pe alte căi, prilejuite de cununiile religioase dintre membrii mişcării. La nunta Marcelei T. Şerban şi a lui Petre I. Vicol, legionar din Băneasa (jud. Covurlui), au participat C.Z. Codreanu şi fruntaşi gardişti brăileni, gălăţeni şi nemţeni, precum Iliescu, Ibrăileanu, Eşanu, Lefter, Potolea, Neculai Antache.

La 17 martie 1933, informatorii Siguranţei anunţau intenţiile Mişcării Legionare de a întreprinde, în luna mai, marşuri în comunele rurale din judeţele Tutova şi Covurlui (organizate de batalioanele Galaţi şi Bârlad), Cetatea Albă şi Tighina. Inspectoratul local de Poliţie caracteriza Garda de Fier din Galaţi drept o organizaţie cu „cadre puternice şi o activitate precisă“. Pe timpul stării de asediu, organele de ordine au notat însă absenţa propagandei de masă din partea legionarilor[42].

În 1933, s-a înfiinţat organizaţia legionară a Dunării de Jos, formată din judeţele Covurlui, Brăila, Tulcea şi Ismail, rolul conducător revenind gardiştilor gălăţeni. Comandant al regiunii a fost numit Aurel Ibrăileanu, care în această calitate, printre altele, împărţea exemplare din Cărticica şefului de cuib şi semna carnetele de identitate (pentru care fiecare legionar contribuia cu 5 lei).

Dintr-o notă a Ministerului de Interne reiese că, la 6 martie 1933, exista în Galaţi cuibul condus de Ion Popescu, de aproximativ 60 de membri, din care s-a recrutat o „echipă a morţii“, formată din: Ion Popescu (lăcătuş), Savin Constantin (student), Ilie Măcelaru şi D. Costi[43].

La 6 august 1933, A. Ibrăileanu l-a numit pe studentul Petrică Ţocu în funcţia de comandant al Corpului Legionar Galaţi, pe Tică Condeescu, comandant al Corpului Legionar Ismail, pe Alexandru Ceapraz în fruntea Corpului Legionar Brăila şi pe Simion Miron, din Bolboca, în plasa Reni[44]. Până la instalarea în funcţie a comandantului V. Silaghi la Tulcea, legionarii din localitate ascultau tot de Ibrăileanu.

Prin metode obişnuite de colectare a fondurilor, prin donaţii, la începutul anului 1933, legionarii din regiunea Dunării de Jos au achiziţionat camioneta „Dunărea“. Festivalurile reprezentau o altă sursă financiară indispensabilă. La 12 februarie 1933, la Galaţi, Frăţia de Cruce „Dunărea“ şi Cetăţuia „Oltea Doamna“ au organizat un festival în căminul cultural din „Sfinţii împăraţi“, sub preşedinţia părintelui econom Cosma. Programul conţinea o conferinţă despre Spiru Haret a profesorului Caraman, recitări de poezii şi reprezentaţia piesei istorice „Cetatea Neamţului“, în trei acte, de Vasile Alecsandri, regizată de legionarul Remonto. Din totalul de 700 de lei, 300 au revenit căminului, iar 400 pentru achiziţionarea camionetei[45]. De asemenea, legionara Radomir a organizat „o expoziţie de pictură şi lucru manual“, fondurile strânse cu acea ocazie fiind trimise la Bucureşti, unde se construia Casa Verde. La fel s-a procedat la 27 august 1933, cu banii rezultaţi la „chermeza“ din grădina Müller, când s-au strâns 3000 de lei.

Din luna septembrie, legionarii din zona Dunării de Jos beneficiau şi de o camionetă Fiat tip 505 Colonial, primită de la doamna Sătnescu, din comuna Pueşti (judeţul Tutova), care a intrat imediat în reparaţie radicală la Atelierul brăilean Bărbulescu.

Începând cu 14 noiembrie 1933, prin instalarea guvernului liberal condus de I. Gh. Duca, adversar neîmpăcat al organizaţiei de extrema dreapta, Garda de Fier primea o altă lovitură. Campania electorală din iarna acelui an a fost probabil cea mai violentă din istoria interbelică a României. La 9 decembrie 1933, Legiunea Arhanghelului Mihail şi Garda de Fier au fost scoase în afara legii şi listele electorale anulate. A urmat apoi un val de arestări, a cărui dimensiune este neclară, din păcate, la acest moment al cercetării. Potrivit declaraţiilor Guvernului, 1700 de legionari ar fi fost arestaţi, în timp ce sursele legionare avansau cifre ce se ridicau la peste 10.000 de arestaţi. Nu deţinem date nici despre numărul legionarilor gălăţeni închişi în această perioadă.

Cert este că măsura guvernului liberal a declanşat un război deschis între Mişcarea Legionară şi guvernul Duca, care a culminat în mod tragic cu asasinarea prim-ministrului. La 29 decembrie 1933, trei legionari, care au rămas în istorie drept Nicadorii, formă prescurtată a numelor – Nicolae Constantinescu, Ion Caranica şi Doru Belimace – l-au ucis pe politicianul liberal, pe peronul gării Sinaia. Istoria Gărzii de Fier va intra după acest moment într-o altă etapă, evoluând spre un partid de masă. A contribuit la aceasta şi gestul comis cu sânge rece de fostul student al Academiei Comerciale, gălăţeanul Nicolae Constantinescu[46].

Câteva concluzii se impun la sfârşitul acestui studiu, care va fi continuat cu un altul despre evoluţia Mişcării Legionare în judeţul Covurlui, în perioada 1933-1941.

Eforturi organizatorice ale lui C. Z. Codreanu în judeţul Covurlui pot fi identificate încă din primii ani de existenţă ai Legiunii Arhanghelul Mihail (1927-1929). Câţiva lideri locali, membri ai L.A.N.C., au sprijinit şi, ulterior, s-au înscris în formaţiunea condusă de cel supranumit „Căpitanul“. Aceşti politicieni, printre care amintim pe Spiru Peceli, Gh. Potolea (preşedinte al L.A.N.C. secţia Bereşti), Mille Lefter (preşedinte L.A.N.C. în judeţul Covurlui), au asigurat şi o mare parte din fondurile Legiunii în primii ani de activitate şi nu numai. De exemplu, în septembrie 1928, comercianţii Peceli şi Potolea, acţionari la Banca L.A.N.C., au cedat acţiuni Legiunii în valoare de 8000 de lei, terenuri şi, în plus, au făcut numeroase donaţii reprezentând sume mai mici.

Esenţială s-a dovedit experienţa gardiştilor din Covurlui în cadrul Mişcării Legionare. La centru, au activat M. Stelescu (aghiotant al lui C. Z. Codreanu şi deputat), Spiru Peceli (membru al Senatului Legiunii), avocatul Mille Lefter (şef al organizaţiei de Covurlui, membru al Consiliului Suprem al Legiunii Arhanghelului Mihail), avocatul Aurel Ibrăileanu (şef al organizaţiei de Covurlui, membru al Consiliului Suprem al Legiunii Arhanghelului Mihail), Gh. Istrate (comandant al Frăţiilor de Cruce), Gh. Potolea (membru al Consiliului Suprem al Legiunii Arhanghelului Mihail). Mulţi alţii s-au „remarcat“ prin fanatism; printre care aceştia îi menţionăm pe C. Dumitrescu-Zăpadă, elev care a încercat să îl ucidă pe Emil Socor, directorul ziarelor Adevărul şi Dimineaţa, pe Nicolae Constantinescu, asasinul lui I. Gh. Duca, pe Ion Popescu şi Constantin Savin, artizanii „Echipei Morţii“ din Galaţi.

Organizaţia legionară de Galaţi a obţinut rezultate electorale excelente, care au făcut din circumscripţia Covurlui un fief politic al Gărzii de Fier. Din 1929, secţia a devenit un centru al regiunii Dunării de Jos, de răspândire a propagandei legionare în judeţele Brăila, Tulcea, R. Sărat, Ismail, Cahul, dar şi mai departe, în ţinutul Maramureşului.


[1] Fost student al Facultăţii de Drept din Iaşi în 1923. A fost unul dintre studenţii bătuţi de prefectul Manciu, care a fost asasinat apoi de C. Z. Codreanu, în octombrie 1924. În 1927, după înfiinţarea Mişcării Legionare, Mille Lefter va fi unul dintre simpatizanţii acesteia. În calitate de preşedinte al L.A.N.C. din Galaţi, se adresa astfel legionarilor, într-o scrisoare adresată revistei Pământul strămoşesc: „Lumina vie a legiunei va da căldura şi elan mişcării, care va merge crescând şi îngrozind duşmanul. Sunt alături de voi, împreună vom merge mereu înainte, către ziua biruinţei, când vom înfige deasupra tuturor instituţiilor româneşti steagul cu Svastica.“ Vezi: M. I. Lefter, După mare’ngrijorare, mare bucurie, în: Pământul strămoşesc, anul I, nr. 4, p. 7.

[2] Pământul strămoşesc, anul I, nr. 5, p. 15; vezi şi numerele următoare, rubrica „Mulţumiri“. Mulţi dintre covurluieni făceau parte din „Comitetul celor 100“, care plăteau câte 100 lei lunar timp de un an, pentru achitarea ratelor camionetei Legiunii, „Căprioara“.

[3] Corneliu Zelea Codreanu, Pentru legionari, Timişoara, Gordian, 1993, p. 349.

[4] Ibidem, p. 364.

[5] Ibidem, p. 365.

[6] Ibidem, p. 367.

[7] La finele anului 1929, Legiunea primea în rândurile ei gălăţeni precum Tănase Antohi, Dumitru Cristian, V. şi N. Bogatu, Chiculiţă, Bâgu, Hasan, Bourceanu, familia Pralea din Folteşti. Vezi C. Codreanu, Cărticica şefului de cuib, partea 13, punctul 82.

[8] C. Z. Codreanu, Pentru legionari, Timişoara, Ed. Gordian, p. 366.

[9] Biruinţa, anul I, nr. 1, 17 octombrie 1930, p. 1.

[10] A.N.I.C., Fond Ministerul de Interne Diverse, Dosarul nr. 9/1930, f. 274.

[11] A.N.I.C., Fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, Dosarul 3/1932, f. 4.

[12] Ultimele trei strofe ale marşului erau: „Venim de la Dunărea albastră şi lină/Venim că suntem la aman./La noi toţi de jale au inima plină,/Stăpân e păgânul jidan./Dar fruntea semeaţă şi al vostru braţ călit,/Va învinge duşmanul curând./Şi Ştefan veni-va la ceasul cel sortit./Să aducă şi spada-i la rând./Suntem dunăreni voinici fără teamă,/Ce ştim neînvinşi să luptăm./Şi acum când la luptă Legiunea ne cheamă,/Trăiască Corneliu strigăm“.

[13] Ion Dumitrescu-Borşa, Cal troian intra muros. Memorii legionare, Bucureşti, Editura Lucman, f.a., p. 31-32.

[14] A.N.I.C., Fond Ministerul de Interne Diverse, Dosarul nr. 9/1930, f. 78. Activităţile curente ale cuiburilor erau predarea unor materii despre mişcarea comunistă şi doctrina antisemită, şi a unor noţiuni de geografie, fizică şi chimie şi  „teme practice de luptă“.

[15] Ibidem, f. 226 – 227.

[16] Ibidem, f. 108.

[17] Biruinţa, anul I, nr. 1, 17 octombrie 1930, p. 2.

[18] A.N.I.C., Fond I.G.J., Dosarul nr. 3/1932, f. 7-8.

[19] Galaţii noi, 10 ianuarie 1931, p. 3.

[20] A.N.I.C., Fond M. I. Diverse, Dosarul nr. 9/1930, f. 229.

[21] „Scrisoare deschisă adresată de Mihail Stelescu lui C. Z. Codreanu“, în Cruciada Românismului, anul I, nr. 18, 4 aprilie 1935, p. 1.

[22] A.N.I.C., Fond I.G.J., Dosarul nr. 3/1932, f. 229.

[23] A.N.I.C., Fond M. I. Diverse, Dosarul nr. 9/1930, f. 198.

[24] Monitorul Oficial, Nr. 131, 10 iunie 1931, p. 5159.

[25] A.N.I.C., Fond Ministerul Justiţiei, Comisia Centrală Electorală, Dosarul nr. 13/1931, f. 60-62.

[26] Biruinţa, anul II, nr. 1, 15 iunie 1931, p. 1.

[27] Ibidem, p. 3.

[28] Mai înainte, la 31 august 1931, C. Z. Codreanu fusese ales deputat în urma alegerilor parţiale din circumscripţia Neamţ.

[29] Monitorul Oficial, Nr. 173, 26 iulie 1932, p. 4511.

[30] A.N.I.C., Fond Ministerul Justiţiei, Comisia Centrală Electorală, Dosar nr. 14/1932, vol. II,  f. 1.

[31] A. Heinen, Legiunea Arhanghelul Mihail, Bucureşti, Humanitas, 1999, p. 207.

[32] Biruinţa, anul III, nr. 3, 27 noiembrie 1932, p. 1.

[33] A.N.I.C., Fond M. I. Diverse, Dosarul nr. 8/1933, volumul II, f. 80; Fond D.G.P., Dosarul nr. 113/1932, f. 12.

[34] A.N.I.C., Fond M. I. Diverse, Dosarul nr. 8/1933, volumul II, f. 81.

[35] Biruinţa, anul III, nr. 3, 27 noiembrie 1932, p. 1.

[36] Urmau să fie folosite fondurile rezultate de la pluguşor şi din vânzarea biletelor la concertele corale.

[37] Biruinţa, anul IV, nr. 3, 24 ianuarie 1933, p. 2.

[38] Ibidem.

[39] Ioan Scurtu (coordonator), Dana Beldiman, Natalia Tampa, Corneliu Beldiman, Tiberiu Tanase, Cristian Troncotă, Ideologie şi formaţiuni de dreapta în România, vol. III: 5 ianuarie 1931 – 7 iunie 1934, Bucureşti, I.N.S.T., 2002, p. 149.

[40] A.N.I.C., Fond M.I. Diverse, Dosarul nr. 8/1933, vol. I, f. 174.

[41] Ibidem, f. 185.

[42] Ibidem, f. 170. În document, se mai preciza că L.A.N.C. nu desfăşura nicio activitate, „având cadrele şi organizaţia însăşi în descompunere“.

[43] Ibidem, f. 116.

[44] Biruinţa, anul IV, nr. 14, 10 septembrie 1933, p. 2.

[45] Menţionăm şi alţi donatori: Robu Gheorghe, avocatul Stan Păpuşă, studenţii legionari ieşeni originari din Covurlui, organizaţi în Frăţia Academică Iancu Jianu, condusă de Simion Lefter.

[46] A.N.I.C., Fond D.G.P., Dosarul nr. 103/1933, f. 190.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: