De la ulita la strada. Inceputurile urbanizarii in orasul Buzau

Revista ERASMUS, nr. 14/2003-2005, Bucureşti, Tipografia Media & Marketing, 2005.

Marian TUDOR

In trecere pe meleagurile noastre sau cu diverse treburi prin spatiul romanesc, majoritatea calatorilor staini constata „lipsa facilitatilor urbane“1. Veniti din diverse zone ale Europei, unde incepuse un proces de modernizare a oraselor acestia descriu orasele Tarilor Romane ca pe niste targuri mari, cu multe gradini, strazi noroioase, intortocheate si case nealiniate.
Inceput timid, procesul de innoire a oraselor noastre va avea o evolutie rapida, fiind obiectul admiratiei stainilor „…in fiecare zi capitala Valahiei se dezbraca de caracterul ei oriental pentru a lua aspectul oraselor din occident“2.
Cuvant nou in literatura de specialitate, urbanismul3 „isi are originea in preocuparea de a se da oraselor o organizare rationala si, in special, de a se formula principiile si a se asigura mijloacele pentru realizarea unor planuri de sistematizare, adoptate dezvoltarii tehnice si nevoilor vietii moderne“4. Termen complex, urbanismul are ca axiome spatiile libere si cele cladite, regularitatea strazilor precum si serviciile care le intretin — salubrizarea, canalizarea si iluminatul.
In Bucuresti, putem considera ca procesul de modernizare a inceput in 1826, odata cu pietruirea primei portiuni dintr-o ulita de catre domnitorul Grigorie D. Ghica. Aceasta innoire va cunoaste pentru Bucuresti si pentru celelalte orase doua perioade: etapa urbanizarii ascunse, disimulate, intre 1831-1878 si etapa modernizarii active, de la 1878 la 19145.
Etapa urbanizarii ascunse se refera la initiativele legislative din domeniul lucrarilor edilitare, la promotorii acestor reglementari care, din pacate, nu sunt puse in practica din cauza situatiei politice si economice in care se gaseau Tarile Romane. Promotorii urbanizarii in aceasta prima perioada sunt particulari, statul rezervandu-si dreptul de a cere respectarea legislatiei in vigoare. Etapa modernizarii active este perioada in care statul se implica in lucrari ample de urbanism, in crearea unui cadru legislativ si in respectarea acestuia.
Prima etapa a modernizarii este caracterizata prin incercari timide de masuri edilitare. Astfel, in Regulamentele Organice sunt mentionate cateva masuri pentru construirea de locuinte, iar pentru Bucuresti se prevedea amenajarea raului Dambovita, delimitarea suprafetei sale si altele6. In 1847 Bucurestiul era impartit in trei zone numite ocoale. In ceea ce priveste conditiile constructiilor, incepand cu 1848 este adoptat „Regulamentul pentru aliniamentul cladirilor“. O importanta mai mare vor avea Legea pentru organizarea Consiliilor Comunale si Legea pentru expropiere pentru cauza de utilitate publica, din 1864.
Cea de-a doua etapa, 1878-1914, este marcata, pentru inceput, de entuziasmul pe care il aduce cucerirea Independentei, fapt ce a marcat profund societatea romaneasca. Imitand modelul francez, legile si masurile luate de baronul Haussmainne la Paris7, sunt adoptate doua norme de catre Consiliul Comunal Bucuresti, norme care vor avea o importanta deosebita in evolutia ulterioara a oraselor romanesti: „Regulamentul pentru constructii si alinieri“ si „Regulamentul pentru igiena si salubritate publica“, in 18788. Aceste doua norme vor fi reunite in 1881, ramanand in vigoare pana in 1925, timp in care au fost aprobate si adaptate la nevoile fiecarui centru urban. Regulamentul a marcat evolutia oraselor pentru o jumatate de secol. In 1894 este aplicata experimental o noua lege de organizare administrativa pentru Bucuresti9, care ulterior se va intrebuinta in unele comune urbane. Folosirea cu severitate a acestor legi a facut ca in scurt timp capitala tarii sa-si schimbe infatisarea, determinandu-i pe calatorii straini sa-l numeasca „Micul Paris“10. Daca rezultatele utilizarii acestor norme in Capitala consideram ca au fost remarcabile, este interesant de urmarit cum s-au aplicat in alte centre urbane.
Buzaul, vechi centru episcopal cu un important rol in comertul de tranzit, cunoaste in secolul al XIX-lea o dezvoltare economica strans impletita cu cresterea populatiei. In anul 1838 populatia Buzaului era de 3.598 de locuitori, in 1852 ajunge la 9.02711 locuitori, pentru ca in 1890 sa creasca la 17.30012.
Primele masuri edilitare sunt luate dupa instituirea Regulamentelor Organice si constau in iluminatul public cu lumanari de seu pe Ulita Mare. In1837 erau 38 de felinare, in 1843 numarul lor crescand la 5013. La 1841 casele incep sa fie construite „dupa reguli orasenesti“ si sa se alinieze strazile. Din 1851, pentru prima data pe strazile Buzaului apare o caruta cu boi a primariei pentru transportul gunoaielor14. In 1859 in oras se gaseau 24 de case cu cate doua caturi, 1.477 cu cate un cat si 70 sub pamant.
Initiativele pentru modernizare continua si din 1860 cand se introduce pentru prima data iluminatul strazilor cu lampi de petrol. Localitatea este inclusa in categoria comunelor urbane. Se numeroteaza casele, iar ulitele sunt pavate cu piatra de rau. Din1877, ulita ia numele de strada si apar tablitele cu numele acestora. Cu toate aceste masuri, in jur de 1870 starea orasului era jalnica. Continuau sa existe cartiere supuse inundatiilor, cu balti pline de tantari. Apeductul de pe actualul bulevard Nicolae Balcescu, plin de mortaciuni si gunoaie, devenise un focar de infectie. Strazi si piete fara scurgere, aerul poluat din cauza rezidurilor „industriale“. Gunoaie pe strazi si in curti, multe locuinte fara geamuri mobile .
Primele masuri concrete in a schimba aceasta trista imagine sunt legate de adoptarea si aplicarea unor masuri de modernizare, dupa Regulamentul pentru constructii si alinieri al orasului Bucuresti, din 1878. Din pacate, in arhive nu s-a descoperit pana la aceasta data un plan de sistematizare sau un regulament local pentru constructii si alinieri. Permisiunile, aprobarile pentru diferite constructii particulare, masurile luate de autoritatile comunale ne vor ajuta in a „reface programul“ urbanistic gandit de edilii acelor timpuri.
Modul prin care se puneau in practica aceste norme era foarte simplu: petitionarul venea cu „suplica“ la secretariatul Primariei, de aici era inaintata primarului care isi punea avizul pe ea trimitand-o catre „Comisarul Interior si Arhitectul sef, care vor lua masurile legale si vor da raspunsul de este pentru a se da permisiunea“15.
Comisarul Interior este cel care verifica periodic proprietatea pe care urma sa se constru-iasca sau sa se produca o lucrare indiferent de natura sa. Arhitectul orasului, seful Biroului Tehnic din primarie, este cel direct raspunzator de toate masurile edilitare care se pot produce in oras.
Pe scurt „Regulamentul pentru constructie si alinieri al orasului Bucuresti din 1878”, adaptat la nevoile comunei Buzau, cuprindea prevederi despre latimea strazilor care trebuiau sa aiba cel putin 12 metri, dimensiuni mai mici fiind admise numai in cazuri exceptionale. Pe baza impartirii orasului se stabilesc reguli de constructii pentru fiecare zona. Astfel, pentru ocoalele centrale, proprietarul va prezenta un plan general al constructiei si un plan pentru fiecare piesa din cladire. Pentru cartierele periferice nu este nevoie de un plan, ci doar de o descriere detaliata pentru fiecare lucrare in parte care urmeaza a fi construita.
Modul de constructie este de asemenea foarte bine stipulat in aceste norme. In cartierele centrale nu se pot face constructii decat din caramida acoperita cu tabla sau tigla, caci „in afara de usi si de ferestre orice alta lemnarie este oprita la fetada cladirii“16. In zonele periferice sunt tolerate constructiile in paianta, dar respectand linia despartitoare a vecinilor precum si alinierea. Pentru a preveni incendiile incep sa fie oprite constructiile care au acoperisul din lemn, iar cosurile vor avea o grosime de o jumatate de caramida departare de orice lemn.
Inaltimea caselor este reglementata de zona in care se construieste, precum si de largimea strazilor. In Bucuresti, pe strada cu largime de pana la opt metri, casele vor avea un singur cat cu maximum sase metri inaltime. Pentru strazile de 8-11 metri, casele vor putea avea doua etaje, insumand maximum14 metri. Numai pe strazile de peste 20 de metri largime se vor putea tolera 4 nivele cu pana la 17 metri inaltime. De asemenea, era interzisa amplasarea in strada de trotuare, stilpi sau trepte, precum si construirea vreunei iesiri in strada din linia fatadei17.
Prin articolul 21 „toti agentii comunali si politistii sunt obligati a veghea la indeplinirea intocmai a conditiilor specificate. Ei au dreptul a cere a li se prezenta permisiunea eliberata spre a se asigura de stricta indeplinire a clauzelor. In caz de a se construi fara bilet de voie, vor opri lucrarea , incheind proces verbal, conform legii, iar in caz de abatere de la conditiile stipulate in bilet sau in regulament vor raporta indata spre a se constata abaterea la fata locului de catre arhitectul sef din oras“18.
Aceste sunt, pe scurt, unele din prevederile legii care a stat la baza procesului de urbanizare din orasul Buzau, dar si din alte orase. Pornind de la cateva initiative particulare, pe baza biletelor de permisiune si a masurilor luate de arhitectul sef al orasului impreuna cu membrii Consiliului Comunal, voi arata cum s-au aplicat si adaptat la nevoile locale normele edilitare amintite mai sus .
Pentru reconstructia unei case, precum si pentru imprejmuirea unei proprietati in Coloarea Neagra19, pe strada Episcopiei, intr-o zona centrala, arhitectul orasului a dat urmatoarea permisiune: „Fiindca D. Petitionar a prezentat inaintea Biroului Tehnic un plan asupra constructiei ce voieste a face pe strada Episcopiei si fiindca lucrarile prevazute in acest plan corespund conditiilor cerute de regula orasaneasca atat in privinta sigurantei contra incendiilor, i se poate elibera (biletul) cu urmatoarele motiuni:
1. Alinierea despre strada Ilescu va fi intocmai paralela cu bordurile trotuarului care sa respecte latimea de doi metri;
2. Idem despre strada Episcopiei paralel cu linia stabilita prin imprejmuiri si case de peste drum, reprezentandu-l in largime de 12 metri;
3. Zidaria va fi masiva si invelitoarea cu tigla sau fier iar aranjamentul incaperilor sau al tuturor pieselor cladirilor dupa plan, mai cu seama in privinta haznalei se va pazi strict cele prevazute in plan, ingrijind de o buna ventilatie prin asezarea unui burlan pe langa teava hornului pana deasupra invelitoarei;
4. Podul casei va fi pavat cu caramida asezata pe lat deasupra unui strat de pamant si asternut cu mortar, asemenea pentru scopul sigurantei focului se va tencui zidaria hoarnelor chiar de la podul casei“20. Aceasta permisiune este un caz fericit, unde solicitantul cunoaste normele edilitare, arhitectul punctand in biletul de voie doar unele date tehnice care probabil nu erau bine precizate in plan.
Altul este raspunsul cand un solicitant doreste a-si „construi patru odai“21, in apropierea garii, zona importanta pentru orasul Buzau, unde edilii urbei au in vedere sa construiasca un bulevard si o piata. Astfel, arhitectul orasului nu poate elibera permisiunea de constructie: „Locul D. Petitionar fiind vis-a-vis de gara si avand fatada principala chiar la un viitor bulevard nu poate fi considerat altfel (decat ) ca celelalte locuri din strada Elisabeta si din fata platoului. D. Petitionar va fi instiintat ca la asemenea locuri nu este tolerat a se face o lucrare ordinara si numai o cladire sistematica, fie si mica dar bine lucrat si ornat cu sicu! O asemenea casa, mai cu seama la un coltu… opus (garii), nu se poate lucra fara vreun plan bine calculat caci va iesi o lucrare pocita si proasta. Pentru aceste considerente se va pune in vedere D. Petitionar ca este absolut necesar a se face o lucrare sistematica bazata pe un plan examinat pe care va binevoi a-l depune la Biroul Tehnic“22.
Grija membrilor Consiliului Comunal si in special arhitectului pentru a impune, regulile, normele in realizarea cladirilor o vedem si in raspunsul dat unui solicitant care doreste sa-si inveleasca cu scanduri casa sa care insa nu respecta alinierea: „Fiindca casa (sic!), in chestiune se afla (cu) un colt iesit in alenierea stradei afara de acesta fiind asemenea aceasta casa un obiect cu urata infatisare, subsemnatul opineaza ca nu este admisibil o invelitoare din nou cu scandura, astfel va ramane primaria in rezerva cu dreptul de a cere retragerea casei la linia cuvenita sau a cere prefacerea casei cand va socoti de cuviinta“23.
Intr-o zona apropiata centrului arhitectul va lua o masura de compromis intre o zidarie de caramida si o constructie de paianta, dar cu respectarea normelor impotriva incendiilor si cu fatada bine finisata. „In cazul daca se tolereaza constructia in paianta, cu gardul se cere absolut necesar a se lucra peretele cu tencuiala dreapta si driscuita ca si zidul cu mortar de nisip. Invelitoarea insa cu tigla system de Marsilie (sic!) sau celor introduse noi in fabrica locala caci pe acea strada nu este admis nicidecum a se inveli cu scanduri fie chiar inauntrul curtii asemenea se cere obligatoriu ca ridicarea de-mprejurul sobelor ,vetrelor sau hoarnelor sa fie masiva de caramida si podul casei sa fie pavat“24.
In zona centrala a orasului incep sa se ridice cladiri cu doua etaje. Initiatorii acestor constructii sunt oameni cu un statut social mai ridicat: negustori mestesugari, care cunosc normele de constructie, ei adaugand petitiilor si planul viitoarei cladiri. Arhitectul elibereaza permisiunea dar cu observatia: „ca lucrarea in ceea ce priveste soliditatea constructiei in detaliu este numai responsabilitatea D. Antreprenor insarcinat cu cladirea (constructia)“25.
La respectarea reglementarilor de constructii contribuie si populatia orasului semnaland oficialitatilor locale toate neregulile.
Astfel un grup de sase oraseni instiinta primaria de nerespectarea regulilor de constructie de catre un vecin de-al lor. Oameni intreprinzatori, rezidenti intr-o zona centrala a orasului in care pulseaza intreaga activitate mestesugareasca, cei sase petitionari sunt constienti de avantajele pe care le aduc indeletnicirii lor o strada cu un spatiu larg pentru circulatie, pentru etalarea marfurilor, unde masurile de curatenie si de „hygiena publica“26, se pot aplica mai usor si cu rezultate mai bune.
Cunoscand aceste avantaje ale procesului de urbanizare ei recunosc „foloasele“ legii de expropiere pentru cauza de utilitate publica din 20 octombrie 1864, chiar daca, poate au fost „afectati“ de aceasta norma, apreciind eforturile „Autoritatii Administrative si Comunale care se silesc… ca strazile sa nu fie niciodata inchesuite27. Voiesc aplicarea legii, „cand ii vorba pentru ulite de comunicatiuni… astfel ca sa aiba atat largimea suficienta cat si o directiune regulata“28.
Cei sase petitionari nu se opresc aici, ei doresc continuarea acestor masuri de modernizare, astfel ca „toate stradele din acest oras, cu timpul va avea largimea suficienta“29.
Interesant de urmarit sunt si etapele demersului. Depusa la secretariatul primariei la 17 mai 1878 este inmanata primarului in aceeasi zi. Acesta a luat imediat masuri trimitand o nota politiei prin care le cera ca: „imedia(t) sa dispozati propirea… din espusa lucrare“30. Dispozitie dusa la indeplinire.
Un alt locuitor al orasului vazand ca i se incalca proprietatea de catre un vecin printr-o constructie neautorizata se adreseaza primarului: „vazand ca se construeste o casa sau magazie, nu stiu bine ce poate fi, cu care cladire mi se intuneca lumina casei, apoi mai ataca si proprietatea mea, lasand scurgerea apei pe batatura mea si dupa cat sunt informat numitul face aceasta lucrare fara permisiunea onorabilei Primarii si fara a se face vreo aliniere de catre domnul arhitect al orasului“. Oficialitatile locale instiintate despre aceste nereguli vor lua masurile necesare pentru a impedica abaterile semnalate de petitionar.
Prima parte a urbanizarii active este legata de initiativele particularilor. Distanta mica de Capitala, facilitata si de calea ferata, ii pune in legatura cu realizarile si noutatile de aici pe care le adopta propriilor nevoi si statut social. Oficialitatile locale in primul rand prin Arhitectul orasului suprevegheaza aplicarea si respectarea legii.
De fapt in 1878 Buzaul, ca de altfel si Bucurestiul si alte cente urbane nu au sedii ale principalelor institutii ale statului ale primariei, politiei, judecatoriei, nu sunt localuri de scoli. Mecanismul pornit si exersat de initiativele particulare va fi desavarsit de administratia locala. Din 1881 au debutat marile proiecte edilitare, care au avut ca rezultat crearea de mari bulevarde, cladiri pentru institutii si alte facilitati urbane.

NOTE

1 Fernard Braudel, Timpul Lumii, Bucuresti, Editura Meridiane, 1989, vol. 2, p.102.
2 Dana Harhoiu, Bucurestii, un oras intre orient si occident, Bucuresti, Editura Simetria Uniunea Arhitectilor din Romania si Arcud, 1997, p. 58.
3 Termenul a fost creat in 1867 de catre arhitectul spaniol Cerda, in a sa Théorie générale de l’urbanisation, Paris, 1979, apud Jean-Louis Harouel, Istoria Urbanismului, Bucuresti, Editura Meridiane, p.5.
4 Alfred Cretzulescu, si I.G. Vantu, Bucuresti, Urbanismul juridic, Atelierele Grafice Voievodul Mihail, 1939, Vol. 1, p.VII.
5 Nicolae Lascu, Bucarest au XIX-eme siecle et l’urbanisme moderne, in „Bucuresti-materiale de istorie si muzeografie“, Nr. 12, 1997, p. 65.
6 ***, Regulamentul Organic intrupat cu legiuirile din anii 1831, 1832 si 1833 si adaugat la sfarsit cu legiuirile de la anul 1834 impartite pe fiecare an, precum si cu o scara deslusita a materiilor, Tiparit la pitacul Karkaleki, tipograful curtei , Bucuresti, 1841, p. 594-625.
7 Georges Duby, sous la direction de, Histoire de la France urbaine, Paris, Seuil, 1983, p. 671.
8 Nicolea Lascu, op. cit. p. 66.
9 Ibidem, p. 66-67.
10 Caselli Domenico, Cum au fost bucurestii odinioara, Bucuresti, Silex, 1994, p. 4.
11 Gh. Petcu (coord.), Municipiul Buzau — Monografie, Buzau, Editura Alpha, 2000, p. 58.
12 Marele Dictionar Geografic al Romaniei — alcatuit dupa dictionarele partiale pe judete, Bucuresti, Stabilimentul Grafic, J. Usocecq, 1899, vol. II, p. 121.
13 Eugen M. Constantinescu, Buzau — mica enciclopedie, Buzau, Biblioteca Meosoios, 2000, p. 285.
14 Dimitri Gh. Ionescu, Istorai orasului Buzau din cele mai vechi timpuri pana astazi, Bucuresti, Editura Litera, 1979, p. 135.
15 Arhivele Nationale ale Romaniei, Directia Judeteana Buzau (in continuare A.N.R.D.J. Bz.), dosar nr. 4/1878, fila 36.
16 Dimitrie D. Poltineanu, Codicele Comunale Complete — coprind tote legile comunale si generale decretate de la 1878 pana la finele sesiunei corpurilorlegiuitoare din anul 1883, Bucuresci, Tipografia Moderna Grigorie Luis, 1883, p. 24.
17 Ibidem, p. 24-54.
18 Ibidem, p. 32.
19 Orasul Buzau era impartit in patru culori-cartiere: Negru, Rosu, Galben, Albastru.
20 A.N.R.D.J. Bz., dosar nr. 4/1878, fila 66, verso.
21 A.N.R.D.J. Bz., dosar nr. 4/1878, fila91.
22 A.N.R.D.J. Bz., dosar nr. 4/1878, fila 91 verso.
23 Ibidem, fila, 15 verso.
24 Ibidem, fila, 88 verso.
25 Ibidem, fila, 115 verso.
26 Ibidem fila, 123 verso.
27 Ibidem.
28 Ibidem.
29 Ibidem, fila 124.
30 A.N.R.D.J. Bz., dosar nr. 1/1878, fila 218.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: