Comemorarea a 50 de ani de la moartea lui Gheorghe Bratianu

Revista ERASMUS, nr. 14/2003-2005, Bucureşti, Tipografia Media & Marketing, 2005.

PARTICIPANTI:
Ioana BRATIANU (fiica lui Gh. Bratianu),
acad. Serban PAPACOSTEA
MODERATOR:
lect. univ. dr. Adrian CIOROIANU (vechi membru S.S.I. Erasmus)

Adrian Cioroianu: Inainte de a-i da cuvantul domnului academician Serban Papacostea, caruia doresc si eu sa ii multumesc pentru ca a raspuns solicitarii studentilor nostri, vreau sa felicit Societatea de Studii Istorice Erasmus pentru ideea de a pune in discutie un nume de rezonanta al istoriografiei romanesti – marturisesc, inca de la inceput, ca sunt eu insumi un admirator al lui Gheorghe Bratianu. Este reconfortant sa participam la o discutie despre perso-nalitatea si personajul Gheorghe Bratianu, care a fost, timp de decenii, in timpul regimului comunist, foarte putin cunoscut, lipsind din manuale si din discutiile istoriografice. Va marturi-sesc ca am avut o surpriza cand, la sfarsitul anilor ’80, a aparut o editie din „Marea Neagra“, prefatata de domnul Stelian Brezeanu. In acel moment, nu stiam foarte multe lucruri despre Gheorghe Bratianu, in afara banuielii ca facuse parte din familia politica a Bratienilor. Dau cuvantul domnului Papacostea.

Serban Papacostea: Va multumesc pentru invitatia aceasta, care imi provoaca o dubla satisfactie: prima dintre ele, aceea ca pot sa reintru in contact cu studentii, lucru care ma duce si pe mine, macar cu gandul, in vremea studentiei mele; a doua, faptul ca vorbim despre o persona-litate, despre un mare istoric pe care l-am cunoscut personal, in calitate de student, dar si prin relatiile puternice, dincolo de afinitatile politice, care au legat familiile noastre.
Intre istoricul si omul politic Gheorghe Bratianu exista o aderenta totala, pe liniile majore in care s-a inscris activitatea lui. Fermitatea lui extraordinara, in apararea propriilor optiuni, fie ele istoriografice sau politice, a fost inspirata si de convingerea ca apartinea unei mari traditii. Ideea de traditie revine cu constanta in opera lui, si nu in ultimul rand traditia familiei sale, de numele careia se leaga intregul proces de formare a statului roman modern. Domeniul de discutie fiind foarte vast, nu ne vom propune sa il epuizam aici. Voi incerca sa schitez, in putine cuvinte, personalitatea lui Gheorghe Bratianu, insistand pe cateva elemente mai putin cunoscute.
Sa incepem cu istoricul, pentru ca asta ramane, in primul rand, din Gheorghe Bratianu. A abordat etapele esentiale ale istoriei romanesti, din Evul Mediu timpuriu pana la contemporaneitate. S-a ocupat de tema continuitatii romanilor, dezvoltand-o in polemica sa cu profesorul lui (si al lui Fernand Braudel, cu care a fost coleg) de la Sorbona, marele medievist Ferdinand Lot, cu care isi sustinuse doctoratul si care, intr-o lucrare de sinteza asupra formarii natiunilor in Evul Mediu, sustinuse teza imigrationista, conform careia romanii imigrasera din sudul Dunarii, la nordul ei. Bratianu a pornit cu ideea de a scrie o recenzie a cartii lui Lot, dar recenzia a devenit o carte care a avut un mare rasunet in epoca si care a ramas si astazi extrem de utila, chiar daca problema tratata si-a pierdut si isi va pierde din ce in ce mai mult din semnificatia politica. In epoca in care Gheorghe Bratianu a scris „O enigma si un miracol istoric“, inca se credea ca dreptul istoric poate decide asupra apartenentei unui teritoriu la un stat sau altul.
Pe urma, lucrarea capitala a lui este cea in care se ocupa de traditia istorica a intemeierii statelor medievale romanesti. Acolo, Bratianu a reluat problematica traditiei, intr-o optica cu totul noua fata de Dimitrie Onciul, care dezvoltase teza lipsei de valoare a traditiei istorice, pentru intelegerea aparitiei statelor romanesti. Pornind de la un nivel mai modern de gandire istorica, Gheorghe Bratianu a demonstrat temeinicia traditiei. In faza finala a activitatii sale, s-a mai ocupat si de structura statului medieval romanesc, aducand contributii capitale in problema starilor si adunarilor de stari, a regimului privilegiilor si organizarii politice. A abordat si temele majore de istorie moderna a Romaniei, de care sunt atat de legate numele bunicului sau si ale intregii sale familii: 1848, 1859, 1866, Independenta, proclamarea Regatului si, in fine, Marea Unire. Unele dintre contributiile lui au adus un bogat material inedit, asa cum a fost lucrarea despre „Actiunea politica si militara a Romaniei in 1919“, in care a folosit documente din arhiva tatalui sau, Ionel I.C. Bratianu.
Si in domeniul istoriei universale, studiile lui Gheorghe Bratianu au o mare insemnatate. Importanta istoriei Marii Negre si a relatiilor genovezilor si ale venetienilor cu aceste spatii nu ar fi astazi atat de cunoscuta, daca nu ar exista studiile lui Bratianu. In 1975 a avut loc, la Bucuresti, un colocviu romano-genovez, despre istoria genovezilor in bazinul pontic, si marele medievist Roberto Lopez, inainte de a-si incepe comunicarea, a spus ca s-a format, ca specialist in domeniul istoriei Mediteranei si a Marii Negre, pornind de la lucrarile lui Gheorghe Bratianu, ceea ce a determinat conducerea de atunci a Academiei Romane sa aduca, a doua zi, toate lucrarile lui Gheorghe Bratianu si sa le aseze intr-o vitrina. Studiile lui Bratianu in domeniul amintit au culminat cu redactarea, in limba franceza, in perioada de domiciliu obligatoriu, a cursului pe care il sustinuse la facultatea noastra. Textul a fost scos din tara pe o filiera complicata si publicat, postum, in 1968, la München, sub titlul de „Istoria Marii Negre“. Remarcabile sunt si studiile sale de istorie bizantina, recent aparute in limba romana. „Etudes byzantines d’histoire économique et sociale“, culegere de studii mai putin cunoscuta la noi, l-a indreptatit pe un bizantinist francez sa observe ca lucrarile lui Gheorghe Bratianu il recomandau pentru scrierea unei ample istorii economice si sociale a Imperiului Bizantin.
Ajungem si la problema controversata a omului politic Gheorghe Bratianu. In privinta optiunilor sale de politica externa, trebuie sa avem in vedere contextul in care acestea s-au ma-nifestat. Dupa ianuarie 1933, noul regim national-socialist de la Berlin a imprimat un dinamism extraordinar politicii externe germane, in sensul anularii Tratatului de la Versailles si al expansiunii germane inspre rasarit. Politica dinamica a Germaniei hitleriste a pus si lumea romaneasca in fata unei intrebari, in functie de care s-au conturat doua directii de politica externa: cea dintai, majoritara, reprezentata de Nicolae Titulescu, miza pe fidelitatea pana la capat fata de Tratatul de la Versailles, care ne asigurase reintregirea nationala, si pe includerea Uniunii Sovietice in sistemul de securitate colectiva europeana, in intentia de a zagazui dinamismul german. Cea de-a doua directie se orienta spre Germania, dar avea, la randul ei, doua curente: primul, reprezentat de Garda de Fier si de partidul lui Octavian Goga si A.C. Cuza, dorea apropierea de Germania pe baza de afinitati ideologice, de aderenta la modelul autoritar de guvernare si la antisemitism; al doilea, in care s-a aflat si Gheorghe Bratianu, a incercat sa se apropie de Germania din considerente pur pragmatice, pornind de la constatarea ca Franta si Marea Britanie nu erau capabile sa mentina echilibrul fragil instaurat dupa Primul Razboi Mondial. Indiciile erau foarte clare: sistemul sanctiunilor impotriva Italiei lui Mussolini, care invadase Abissinia, se dovedise falimentar; remilitarizarea Rhenaniei, prin incalcarea acordurilor cu Franta etc. Constatand ca Franta nu se putea apara pe sine, multi romani s-au intrebat cum ar fi putut ea sa ne apere pe noi. Spre toamna lui 1936, Gheorghe Bratianu a mers la Berlin, unde a avut o intrevedere cu Herman Göring. Aceasta optiune a fost atacata si de contemporani, dar a fost transformata de comunisti intr-un instrument propagandistic ucigator. Recent, domnul Andrei Pippidi mi-a spus ca a gasit, intr-o editie a rapoartelor ambasadorului Poloniei la Berlin, Lipsky, dinainte de invazia germana, relatari despre conversatiile pe care le avusese cu Gheorghe Bratianu. Rezulta din ele foarte clar ca orientarea spre Berlin a lui Bratianu se nascuse din ratiuni strict pragmatice, din nevoia de a crea o contrapondere la revizionismul ungar, sustinut de Mussolini, si de a asigura frontiera rasariteana, amenintata de politica agresiva a sovietelor. Bratianu a avut o polemica cu Titulescu, condamnand orientarea pro-sovietica a acestuia. Cred ca si in cazul acesta, ca si in alte cazuri din istoria noastra, data fiind pozitia geo-politica, ambele opinii au partea lor de realitate. Titulescu era convins ca pericolul cel mare venea din partea Germaniei hitleriste si a avut dreptate, pentru ca politica revansarda a lui Adolf Hitler avea sa arunce in aer sistemul versaillez. Dar si Bratianu avea dreptate, pentru ca s-a dovedit ca si URSS a dorit disparitia acestui sistem, iar Romania avea sa ramana prizoniera intr-un nou sistem, cel comunist, pe care sovieticii l-au impus statelor pe care le-au ocupat. La solicitarea Regelui Carol al II-lea, Gheorghe Bratianu a mai mers inca o data la Berlin, in 1938. Atunci a tinut si o conferinta, publicata in germana, despre relatiile dintre Bismarck si Ion C. Bratianu. Fiind istoric, cauta analogii: asa cum Romania se orientase spre Puterile Centrale, dupa 1878, cand rusii ocupasera sudul Basarabiei, asa trebuia sa se orienteze si atunci, in 1938, spre Germania.
Trebuie categoric subliniat, pentru a zadarnici falsurile propagandistice comuniste (dupa 6 martie 1945, Gheorghe Bratianu a fost una dintre personalitatile cele mai atacate de comunisti), ca orientarea lui de politica externa nu a fost insotita de una de politica interna, in directia instaurarii unui regim totalitar, pe model german sau italian. Nu a pledat nici pentru statul tota-litar, nici pentru rasism. Dimpotriva, exista suficiente probe care confirma ca a ramas fidel ideologiei liberale. A publicat foarte multe texte politice care demonstreaza acest lucru si cred ca, intr-o zi, ar trebui sa se faca operatia dificila a culegerii lor din presa vremii, din analele parlamentare, chiar din cuvantarile radiofonice, daca s-a pastrat ceva din ele, si a publicarii lor in volum. In 1930, Gheorghe Bratianu a plecat din PNL-ul stramosilor sai, pentru ca a fost unul dintre adeptii revenirii pe Tron, in 1930, a Regelui Carol al II-lea. Insatisfactia provocata de regimul Regentei nascuse un puternic curent carlist. Remarcabil este faptul ca, din clipa in care si-a dat seama – si a facut-o destul de repede – ca Regele Carol al II-lea avea tendinta de a suprima regimul parlamentar si de a introduce unul autoritar, peste partide (cum zicea Nicolae Iorga), s-a indepartat de el si a ramas fidel democratiei parlamentare, asociindu-se cu acele forte care se opuneau tendintelor autoritariste ale regelui, inclusiv cu Maresalul Averescu. Tatal meu, Petre Papacostea, a fost secretarul politic al Maresalului Averescu, principalul colaborator politic al acestuia, pana la moartea lui. Asa a ajuns tatal meu sa-l cunoasca mai bina si sa colaboreze cu Gheorghe Bratianu. Au organizat, impreuna, manifestatii ale Frontului Constitutional, care incerca sa se impotriveasca dorintelor camarilei regale. Au aparut, in ziarul Partidului Poporului, „Indreptarea“, mai multe articole virulente impotriva acestui grup format in jurul regelui; contineau multe aluzii istorice si aveau titluri ca: Cloaca maxima si abuzurile ei dictatoriale, Madame Du Barry s.a. Eu aveam 6 ani in 1934, dar stiu, din povestirile parintilor, ca erau cozi in Bucuresti, pentru ca toata lumea vroia sa citeasca articolele acelea, atata valva facusera. S-ar putea ca unul dintre autorii lor sa fi fost si Gheorghe Bratianu. Dupa 1938, cand Carol al II-lea si-a instaurat regimul autoritar, Gheorghe Bratianu a revenit la PNL. Nu a cedat ofertelor lui Carol al II-lea.
In toamna lui 1945, m-am inscris la Facultatea de Litere si Filozofie din Bucuresti, in care era inclusa si Istoria. Era, probabil, o vocatie de familie – am avut unchi preocupati de cercetarea trecutului: Victor Papacostea, care i-a fost colaborator politic lui Gheorghe Bratianu si a fost inchis, impreuna cu el, la Sighet; Cezar Papacostea, filolog clasic, profesor la Universitatea din Iasi, unde a fost coleg cu Gheorghe Bratianu, care a fost mutat la Universitatea din Bucuresti, dupa pensionarea lui Iorga. Pentru Bratianu a fost o surpriza sa ma vada la cursul lui. Tin minte ca, dupa primul curs, l-a sunat pe tatal meu pentru a-si exprima surprinderea. Ca materie principala, mi-am luat Istoria universala; asta era catedra lui Bratianu. Am urmat cursurile si seminariile lui (care se tineau in vechiul local, unde este acum Facultatea de Litere, la parter). La prima sedinta de seminar, a fost foarte surprins ca avea sala plina, el fiind obisnuit sa lucreze cu oameni mai putini. Atunci, inainte de a ne introduce in materia seminarului, a atras atentia acelei multimi ca istoria nu e o meserie din care se castiga bani si ca aceia care nu au o vocatie foarte puternica ar fi mai bine sa-si caute alte meserii. In perioada cat i-am fost eu student, obisnuia sa tina doua cursuri, in paralel. Unul era despre Adunarile de stari in Europa si in Tarile Romane, altul despre Formule de organizare a pacii in istoria universala. La curs, venea cu geanta plina. Inainte de a-si incepe prelegerea, aseza cartile pe masa, cu semne plasate la paginile din care urma sa citeze. Expunerea era libera, dar intrerupta cu citate din diverse izvoare istorice sau lucrari istoriografice. La seminarii, erau o incantare parantezele lui; vorbea si despre mari scriitori. Odata, a facut o prelegere despre Anatole France, in care ne-a vorbit despre o scriere a acestuia, in care povesteste despre un sah al Persiei, care le-a comandat invatatilor din regatul sau sa ii alcatuiasca o istorie completa a lumii. Invatatii s-au izolat si, dupa vreo 20-30 de ani, au revenit la sah cu 100 de camile, fiecare purtand cate un volum urias. Si au pus la picioarele monarhului acea istorie a omenirii, in 100 de volume. Sahul s-a plans ca nu avea timp sa citeasca atat si i-a rugat pe invatati sa scurteze opera. Dupa ani, acestia au revenit la sah, care era pe patul de moarte, cu un volum: „Majestate, iata istoria omenirii intr-un singur volum!“. Sahul, insa, s-a plans din nou: isi dorise atat de mult sa cunoasca istoria lumii, dar se afla in pragul mortii si nu mai avea vreme sa citeasca nici macar un singur volum. Atunci, invatatul i-a zis: „Sire, va rezum eu istoria oamenilor, in trei cuvinte: s-au nascut, au suferit si au murit…“. Gheorghe Bratianu imbina, asadar, viziunea larga cu eruditia foarte exacta (stia 11 limbi!) si era foarte actualist, ca si Iorga, lucru care placea foarte mult studentilor, mai ales in anii aceia de ascensiune a comunismului. Intotdeauna facea aluzii foarte fine, foarte discrete, dar perceptibile, la unele tendinte ale comunistilor, care isi aveau echivalente, spre exemplu, in istoria bizantina. Trebuie sa stiti ca la cursul lui se afla intotdeauna cineva de la comunisti, care il urmarea si ii stenografia cursurile. Cu cativa ani in urma, am primit de la Alexandru Elian, bizantinist de seama, un plan de curs universitar, manuscris, din 1941, al lui Gheorghe Bratianu, cu care el colaborase in cateva randuri. Deasupra planului lectiilor respective, era notat un R, asa ca planul apartine unui curs de istorie moderna pe care l-a tinut, in 1941, la cererea Regelui Mihai.
Fac, aici, o scurta paranteza. Era prin 1942-43: fratele meu si cu mine ne aflam la vila familiei noastre, din Sinaia, cand am primit un telefon de la Bucuresti, de la mama, care ne spunea ca in ziua urmatoare avea sa soseasca la Sinaia profesorul Gheorghe Bratianu, care mergea in audienta la Rege si caruia trebuia sa-i pregatim o camera. Cat timp el se afla la Rege, am intrat in camera lui si am vazut ceva care mi-a ramas in minte: pe noptiera, asezase o icoana a Sfantului Gheorghe. Se stie si din ultimele clipe ale vietii lui, din celula de la Sighet, ca era un spirit pu-ternic religios.
La seminar, avea urmatoarea metoda: in primii doi ani, se faceau interpretari de texte medievale. Fiecare student avea de tratat un capitol dintr-o cronica. In anul acela, am lucrat pe o cronica engleza, despre Regele Ioan Fara de Tara. Mi-a revenit si mie un capitol, l-am transcris pe jumatate de foaie de caiet, l-am tradus alaturi si am facut investigatiile bibliografice de rigoare, pentru comentariul textului. Stiind ca nu intotdeauna cunostintele de latina ale studentilor erau excelente, inainte de a prezenta lucrarea in seminar, trebuia ca studentii sa treaca pe la una dintre asistentele sale, fosta asistenta a lui Nicolae Iorga, doamna Virginia Sacerdoteanu, de la care am invatat multa paleografie latina. Am primit si eu, de la d-na Sacerdoteanu, o sumedenie de indreptari la lucrarea mea, pe care am sustinut-o vineri, 29 martie 1946. Atunci mi-am dat seama ca nu faceam fata cu nivelul acela de cunostinte si m-am hotarat ca, incepand de atunci, sa fac zilnic studiu personal de latina, o jumatate de ora sau o ora, pana mi-am format vocabularul si capacitatea de a intelege curent un text latin, ba chiar de a redacta, ocazional. Mai tarziu, in epoca in care descinderile Securitatii erau foarte frecvente, redactam cate un text mai delicat in limba latina, si il semnam Suetoniu sau Tacit, pentru ca ochii securistilor sa nu-i poata patrunde intelesul. Asa, si m-am prezentat la seminar cu acel text indreptat de d-na Sacerdoteanu. La un moment dat, cu ironia lui fina, profesorul Bratianu mi-a spus: „Parca descifrez, in perfectiunea traducerii, mana doamnei Sacerdoteanu“. Un lucru, insa, l-a surprins: acela ca, in comentariile pe care le-am facut, pe marginea textului din cronica, folosisem o carte sosita recentisim la Biblioteca Institutului Francez, pe care o frecventam (si aveam sa fiu arestat pentru asta!), si care se chema „Le roi Jean et Shakespeare“, o interpretare, din perspectiva psihologiei moderne, a alternantelor psihice ale lui John, asa cum apar ele in textul cronicii. Cartea era foarte recenta si Gheorghe Bratianu nu auzise inca de ea. A fost surprins (cand ceva il mira, ridica din sprancene) ca un student cunostea o carte din domeniul medievisticii, pe care el nu o cunostea. Dupa alte cateva sedinte, am primit de la dansul un extras care continea un articol recent al lui, cu o dedicatie, fapt care a reprezentat pentru mine un foarte puternic indemn pe calea studiului istoric, si am revenit la el in situatii grele din existenta mea, ca la o permanenta sursa de incurajare. De altfel, nu e un caz particular. Am aflat, spre exemplu, de la un istoric din alta generatie, Cihodaru, de la Iasi, alte cateva gesturi de finete si de larghete ale lui Gheorghe Bratianu, in raport cu studentii.
In anii 1945-47, situatia internationala se agravase mult si evolua spre ruptura est-vest, spre Razboiul Rece. 1947 a fost anul decisiv in care, pe de o parte, in Europa occidentala a fost introdus Planul Marshall, care a zadarnicit sperantele lui Stalin de a integra intreaga Europa in sfera sovietica de influenta, iar pe de alta parte, in rasaritul Europei, ocupat de sovietici, s-a radica-lizat regimul, in sensul eliminarii „ramasitelor burgheze“ din guvernele de „larga concentrare democratica“. La noi, sfarsitul lui 1947 aducea disparitia ultimului simbol care ii incomoda pe comunisti: Monarhia. Gheorghe Bratianu intrase deja in regim de domiciliu obligatoriu, in care a ramas pana la inceputul lui mai 1950 cand, impreuna cu toti fostii demnitari ai tarii, a fost ridicat si dus intr-o directie necunoscuta. Am luat cunostinta de acest eveniment in urmatoarele imprejurari tragice: pentru ca frecventam Institutul Francez, am fost primul din familia mea care am fost arestat, cu doua luni inaintea lui Gheorghe Bratianu. In martie 1950, Biroul Politic al C.C. al P.M.R., in frunte cu Gheorghiu-Dej, luase hotararea de a desfiinta acele „oficine de spionaj“, printre care se numara si Institutul Francez. La inceputul lui martie 1950, tocmai luasem de la Biblioteca Franceza o carte proaspat sosita si o rasfoiam pe strada, cand m-am pomenit azvarlit intr-o duba si dus la Securitatea din Calea Rahovei, unde am fost inghesuiti, in doua celule, vreo 30-40 de insi, arestati din fata institutelor francez, britanic, american si italian. Pe urma, dupa anchete, am fost dus la Jilava si, apoi, la Canalul Dunare – Marea Neagra, la Capul Midia. Asa ca pot fi… mandru, pentru ca am fost „membru fondator“ al acestui canal. Aflandu-ma in detentie la Canal, spre sfarsitul lui mai 1950, a sosit un nou lot de arestati, in care se aflau cei care fu-sesera gasiti pe listele de membri ai institutelor straine. Intr-o zi, auzindu-mi numele, cineva a venit la mine si m-a intrebat daca sunt ruda cu profesorul Victor Papacostea. I-am raspuns afirmativ si respectivul mi-a comunicat ca unchiul meu fusese ridicat in lotul fostilor demnitari, impreuna cu Gheorghe Bratianu. Victor Papacostea era al doilea din familia mea care intrase la puscarie. Dupa ce am fost eu eliberat, avea sa vina si randul tatalui meu. Am facut cu randul. Peste ani, cand au inceput sa iasa de la Sighet supravietuitorii, am aflat cam ce se intamplase acolo. Cele mai multe informatii le-am primit de la Victor Papacostea care, fiind dat afara din casa, se mutase, impreuna cu familia lui, la noi. Moartea lui Gheorghe Bratianu a fost provocata. A fost un asasinat. Cred ca sovieticii au avut o ostilitate speciala fata de el, mai ales dupa ce i s-a cerut sa renege cartea despre Basarabia, in care aparase drepturile istorice romanesti asupra acesteia, si Gheorghe Bratianu a refuzat, cu o extraordinara tarie de caracter. Ce m-a uimit cel mai mult la omul acesta au fost, pe de o parte, delicatetea, finetea lui aproape de timiditate, produse ale unui rafinament social de generatii si, pe de alta parte, fermitatea extraordinara si refuzul de a se salva in detrimentul numelui pe care il purta. La inceputul lui 1944, si-a trimis copiii in Occident, pentru a nu fi santajabil prin copii, dar el nu a plecat. In 1945-46, cand directorul Institutului de Studii Bizantine din Bucuresti s-a oferit sa-l ajute sa plece din tara, i-a raspuns, sumar si expresiv: „Un Bratianu ne quitte pas son pays!“.

Ioana Bratianu: Cand am plecat in strainatate, la 29 ianuarie 1944, evident ca am fost conduse la gara de parinti si de cateva colege. Cand trenul a inceput sa se miste, tata a fugit in urma lui si ne-a strigat: „Sper s-o revedeti pe mama, pe mine nu ma mai vedeti!“ El stia perfect ce il astepta si acceptase asta. Era un om de datorie, asa cum fusese intreaga lui familie. Stiu ca se spunea ca Ionel Bratianu intarziase o data la un curs, la Paris, si din cauza asta tatal lui nu ii mai scrisese doua luni de zile, ca sa-l pedepseasca.

Serban Papacostea: Intr-una dintre ultimele conversatii pe care le-am avut cu Victor Papacostea, acesta mi-a spus, despre Gheorghe Bratianu: „Era supus la cele mai mari presiuni, dar facea in continuare ceea ce trebuia sa faca si nu facea ceea ce nu trebuia sa faca“. In inchisoare, chiar a doua zi dupa moartea lui, unii au pus in circulatie zvonul fals al sinuciderii. Oricum ar fi evoluat lucrurile, eu sunt convins ca Gheorghe Bratianu a fost asasinat, prin felul in care a fost tratat in temnita.

Adrian Cioroianu: Va multumim, domnule profesor. O rugam pe doamna Bratianu sa ne mai spuna cateva cuvinte.

Ioana Bratianu: Se pare ca de la Moscova venise o telegrama care continea urmatorul mesaj: „Scapati de Bratieni!“.

Serban Papacostea: Nu pot nici confirma si nici infirma acest lucru, dar stiu ca sentintele erau date inainte de judecarea proceselor. Iar cu Gheorghe Bratianu, sovieticii au avut, repet, o rafuiala speciala.

Ioana Bratianu: De fapt, tatal meu a fost inchis fara sa fie judecat si condamnat.
Acum, eu nu o sa vorbesc foarte mult. Vreau doar sa spun ca Gheorghe Bratianu nu era un timid, decat poate cu copiii lui. Fusese crescut numai de mama lui, pentru ca parintii lui se despartisera, si nu prea se pricepea sa se poarte cu copiii. El ne-a tratat ca pe niste persoane adulte, ceea ce pentru noi cred ca a fost un noroc. Din cand in cand, ne lua la plimbare si ne povestea despre istorie sau politica; poate ca n-am pastrat totul, dar unele lucruri mi-au ramas, si imi pare bine. Cand ma gandesc la modul in care a fost asasinat acest om, care era de o blandete si o bunatate nesfarsite, la cum a fost batut de gardieni, ma infior. Si nu era numai du-rerea fizica; detinutii politici au fost si umiliti pana la culme. Stiu, de exemplu, ca lui Dinu Bratianu i-au pus sobolani pe el. Iar tata a fost bolnav de dizenterie si nu i s-a acordat nici o ingrijire medicala. El a murit in 1953, iar noi am aflat abia in 1958, cand a venit mama in Franta.

Adrian Cioroianu: In tot timpul acesta nu ati putut comunica cu nimeni din Romania?

Ioana Bratianu: Cinci ani de zile nu s-a aflat nimic! Cand am aflat, sora mea, Maria, a avut curajul extraordinar de a-i intreba pe cei care iesisera de la Sighet, in ce conditii murise tata. Nu puteam sa credem ca se sinucisese; nu se potrivea cu nimic din ceea ce stiam despre el. Pe urma, s-a spus ca a murit de boala, fiind bolnav de ficat. Dar avea 55 de ani, ar fi putut sa supravietuiasca. Mai tarziu, mama a reusit sa afle ca, odata, cand tata s-a simtit mai bine, a iesit la plimbare in curtea inchisorii si s-a uitat in sus, spre celulele de unde alti detinuti politici faceau anumite zgomote, pentru a-i atrage atentia. Gardianul l-a vazut si, pe toata intinderea scarilor pe care se cobora din curticica spre celule, l-a lovit cu o bata. Se pare ca l-a lovit si mai tare cand a ajuns in celula si l-a omorat. Ce pot sa va mai spun? Incercati sa va inchipuiti prin ce-a trecut, fara sa va dau eu prea multe explicatii. In fond, eu inteleg ca acesti comunisti vroiau sa-si omoare dusmanii, dar de ce trebuia sa ii mai si chinuiasca intr-un asa hal?
Multi s-au intrebat de ce a luptat tata in cel de-al doilea razboi mondial. A mers pe front pentru ca acela a fost razboiul lui. Ion C. Bratianu a avut Razboiul de Independenta, Ion I. C. Bratianu a avut Razboiul de Reintregire. Trebuia si Gheorghe Bratianu sa aiba razboiul lui. Tata a fost pe Frontul de Est, voluntar, dar nu a vrut sa treaca Nistrul si i-au scris maresalului Antonescu, el si cu Vintilica Bratianu, ca nu trebuia trecut Nistrul. Maresalul nu le-a urmat sfa-tul si a ordonat trecerea Nistrului, iar Bratienii, chiar daca nu erau de acord, au fost incorporati, s-au supus ordinului si au mers pana la Stalingrad.

Serban Papacostea: S-a spus de catre unii, cu intentie, cred, peiorativa, ca Gheorghe Bratianu ar fi fost folosit ca o momeala, de catre Rege si partidele istorice, pentru a-l determina pe Antonescu sa vina, la 23 august 1944, la Palat. Personal, cred ca Antonescu nu a venit la Palat pentru Gheorghe Bratianu; el era, oarecum, informat de ceea ce i se pregatise, pentru ca nu a vrut sa fie el cel care urma sa semneze armistitiul, pentru a nu-si calca onoarea militara, care il lega de Hitler. Antonescu nu a fost un naiv si ramane un personaj controversat; sunt pagini care il incrimineaza, in legatura cu omorarea evreilor. Totusi, la activul lui putem aseza cel putin doua elemente: nu a vrut sa semneze el un armistitiu care insemna pierderea Basarabiei si Bucovinei, lucru care golea de sens actiunea lui militara si a hotarat sa nu mai fie o piedica in calea actiunilor Regelui si ale oamenilor politici din jurul acestuia, lasandu-se arestat. E de neconceput ca nu ar fi fost informat de pregatirile care se faceau. In acel context, cred ca Gheorghe Bratianu a avut un rol secundar. Dar la procesul lui Antonescu, Gheorghe Bratianu a fost supus unui tir violent, fiind invinuit ca fusese un colaborator al maresalului. In ziua executiei lui Antonescu, Gheorghe Bratianu a venit la noi acasa, neanuntat, a stat de vorba cu mine, care ii eram student, si mi-a relatat felul in care s-a desfasurat executia. Era profund impresionat.

Ioana Bratianu: Legatura dintre tata si maresalul Antonescu era intretinuta mai ales prin intermediul lui Mihai (Ica) Antonescu, fost membru al partidului tatei. Tin minte ca el venea des la casa noastra de la tara; era mic si isi punea niste talonete, ca sa para mai inalt. Ica a fost dragut cu noi; odata, am vizitat impreuna Curtea de Arges. Iar mamei ii facea curte la culme, ceea ce pe ea o enerva grozav. Ei, la petite histoire!
Pe noi, inainte sa plecam in Elvetia, tata ne-a dus la maresal, la Predeal, unde acesta avea o vila. Fusesem invitate la masa numai fetele Bratianu, pentru ca fratele meu era cam zburdalnic si l-au evitat. Am luat masa seara. Maresalul era cam egocentric, cam increzut: in sala de mese era un fel de mic podium, pe care se aseza el, ca sa vorbeasca. Va inchipuiti ca, pentru niste copii de 11-12 ani, asta era culmea caraghioslacului.

Serban Papacostea: Ca sa incheiem cu Gheorghe Bratianu, e interesanta reactia lui Fernand Braudel, fostul sau coleg de studentie, atunci cand Nicolae Ceausescu a trimis emisari in Occident, pentru a castiga simpatia mediilor intelectuale. Braudel a fost si el vizat de propaganda, dar el a pus transant urmatoarea intrebare: „De ce l-ati asasinat pe Gheorghe Bratianu, care a fost unul dintre cei mari istorici din generatia mea?“

Adrian Cioroianu: Pentru ca ne apropiem de final, vreau sa le multumesc invitatilor, dar si colegilor nostri mai tineri din Societatea de Studii Istorice Erasmus, carora le apartine meri-tul de a fi initiat aceasta discutie despre un personaj atat de important, pentru istoriografia noastra si pentru istoria contemporana a Romaniei, pentru istoria liberalismului romanesc si a vietii politice din secolul trecut.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s