Alexandru Madgearu, Originea medievala a focarelor de conflict din Peninsula Balcanica, Bucuresti, Editura Corint, 2001, 286 p.

Revista ERASMUS, nr. 14/2003-2005, Bucureşti, Tipografia Media & Marketing, 2005.

Filip-Lucian IORGA

Cartea domnului Alexandru Madgearu trateaza una dintre temele cele mai disputate si mai sensibile ale epocii noastre. In anii ’90 ai secolului trecut, Balcanii, deja fixati in mentalul colectiv ca „butoi cu pulbere al Europei“ (sintagma folosita, de altfel, intr-un mod abuziv), au demonstrat inca o data lipsa endemica a stabilitatii. Destramarea Iugoslaviei, crizele din Bosnia, Kosovo si Macedonia (FYROM) au fost gestionate cu mare greutate de catre comunitatea internationala; uneori au aparut erori in abordare, determinate de inadecvarea masurilor la situatia atat de complexa din zona balcanica. Poate tocmai de aceea istoricul simte nevoia ca, alaturi de specialisti din alte domenii, care studiaza cauzele si propun solutii, sa ofere propria sa imagine asupra unui trecut care, din cauza unor interpretari eronate (de cele mai multe ori, voit eronate), ajunge sa aiba influente negative in actualitate.
In primele pagini, citatele din Nicolae Iorga ilustreaza una dintre temele principale ale cartii, aceea ca trebuie evitata confuzia de planuri intre lumea contemporana si cea medievala, care trebuie privita ca o lume cu totul aparte. Argumentele de istorie medievala folosite, spre exemplu, de catre unii politicieni din zona balcanica pentru a legitima modificari ale granitelor actuale sunt caduce si periculoase. In Introducere, autorul ofera o descriere succinta a Peninsulei Balcanice si a balcanismului (pe care ne-am obisnuit, din pacate, sa il percepem exclusiv prin intermediul conotatiilor negative ale termenului). Balcanismul, dupa Alexandru Madgearu, este o „permanenta stare de conflict rece sau cald intre statele vecine care isi disputa teritorii cu populatie amestecata“ (p. 10). Tocmai de aceea a fost necesara introducerea termenului de Europa de sud-est, pentru compatibilizarea la structurile occidentale. Romania nu a facut niciodata parte, propriu-zis, din spatiul balcanic dar a suferit influenta acestuia (regimul comunist repotentand latentele unora dintre trasaturile negative ale balcanismului). Aparitia focarelor de conflict din Balcani a fost favorizata de factori precum spatiul geografic fragmentat, „mozaicul etnic“ (p. 15), particularismul regional sau miscarile de populatie (trans-humantice si metanastice).
In continuare, lucrarea este structurata in doua mari parti. Prima dintre ele, numita chiar Trecutul, urmareste principalele aspecte etnice, politice si religioase ale lumii balcanice medievale: asezarea slavilor la sudul Dunarii si crestinarea lor; perioadele de decadere si de reviriment ale Imperiului Bizantin; incercarile imperiilor sarb si bulgar de a prelua mostenirea imperiala bizantina (toate unificarile din perioada studiata au fost realizate tocmai in aceasta idee; de aceea, „frontierele medievale nu pot legitima frontierele contemporane“ — p. 110); cucerirea otomana, favorizata de conflictele dintre statele crestine; caderea Constantinopolului si preluarea de catre Imperiul Otoman a „ideii universalismului roman“ (p. 143); conflictul dintre confesiunile ortodoxa si catolica pentru obtinerea unei cat mai mari influente in spatiul balcanic. Otomanii sunt primii care unifica in mod real regiunea, instaurand asa-zisa „Pax Ottomana“, care va rezista pana la prefigurarea Problemei orientale. Sultanul protejeaza ortodoxia, pentru a o putea opune cu eficienta amenintarii catolicismului.
Cea de-a doua parte, Prezentul. Propaganda istorica si ideologiile nationaliste balcanice cuprinde, la randul sau, doua sectiuni: in prima dintre ele, dl. Madgearu trece in revista cateva teorii etnogenetice (unele dintre ele, abracadabrante), folosite de natiunile balcanice in scopuri propagandistice. Spre exemplu: teoria originii slave a grecilor de astazi; complicata problema a vetrei de formare a albanezilor; autohtonitatea bulgarilor in Macedonia; folosirea unei presupuse origini iraniene a croatilor in scopul unei cat mai mari distantari de sarbi. Urmeaza ultima sectiune, in cadrul careia autorul revine la doua dintre cele trei „problem areas“ enuntate in Introducere: Kosovo si Macedonia. Atat sarbii, cat si albanezii au dus campanii de propaganda acerba pentru a-si dovedi dreptul asupra provinciei Kosovo, folosindu-se copios de istorie. Macedonia, „cheia Balcanilor“, este si ea disputata de Grecia, Bulgaria si Serbia. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, liderii comunisti iugoslavi au incurajat teoria fantezista a existentei unei „natiuni“ macedonene, apropiata de cea sarba. Cazul in speta ne aminteste si de incercarea sovietica de a inventa o „natiune“ moldoveneasca (fantezie rauvoitoare care mai are si astazi adepti).
In concluzie, trebuie evitate capcanele teoriilor care sustin puritatea etnica a unei natiuni sau a alteia. Istoria nu trebuie folosita in scop propagandistic, pentru a legitima varii mitologii nationaliste care nu fac altceva decat sa conduca la conflicte, ci trebuie folosita pentru a intelege originea focarelor de conflict. Singura solutie viabila pare a fi respectarea configuratiei etnice actuale.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: