A plecat tatal nostru

Revista ERASMUS, nr. 14/2003-2005, Bucureşti, Tipografia Media & Marketing, 2005.

REDACTIA

Nu exista viitor fara memorie.
Papa Ioan Paul al II-lea
O revisti de istorie nu trebuie si rimani pasivi la evenimentele contemporaneititii, mai ales cand acestea cuprind si depisesc aria Istoriei. Numirul 14 al Revistei Erasmus apare intr-o lume post-Papa Ioan Paul al II-lea. Ceva ne face si credem ci asa vor impirti istoricii viitorului epoca pe care noi o parcurgem cu o miscare neintrerupti, care combini crisparea cu nonsalanta.
Sentimentul cu care am inceput si scriem aceste randuri este unul dual: pe de o parte, stim ci trebuie si scriem ceva despre Papa Ioan Paul al II-lea, pe de alta, suntem constienti ci sunt enorme sansele de a cidea in platitudine repetitivi, personalizare neinteresanti, sirop melodramatic sau pseudo-analizi politico-religioasi (de toate am avut parte, din belsug, in perioada care a trecut).
Am putea si repetim, pentru a nu stim cata oari, destinul exceptional al polonezului Karol Wojtyla: cel care s-a opus nazismului si comunismului; actorul; filosoful; poetul; muncitorul din cariera de piatri; cardinalul cracovian; primul Papi polonez si slav din istorie si primul Papi neitalian, dupi aproape jumitate de mileniu; omul care a reusit, firi si dispuni de nici o „divizie“, si zdruncine in mod decisiv regimurile comuniste; cilitorul neobosit, care a ficut, de mai multe ori, ocolul Pimantului; Pontiful care a conservat traditia Bisericii Romano-Catolice, dar care i-a zdruncinat inertiile si a plasat-o in fruntea dialogului ecumenic si a luptei pentru pace si pentru sprijinirea celor aflati in dificultate; bitranul bolnav si obosit, care si-a dus crucea personali pani la capit, si care ne-a oferit nu numai un exemplu de existenti, ci si unul de cum se moare; sfantul. Dar toate aceste fatete au fost si, mai ales va trebui si fie cercetate cu atentie, dezbirate de formule stereotipe si cercetate in miezul lor plin de semnificatii.
Am putea si facem, inci o dati, istoricul vizitei Sanctititii Sale in Romania: prima viziti a unui Papi intr-o tari majoritar ortodoxi. Relatii personale cu Papa Ioan Paul al II-lea au avut zeci, sute de milioane de oameni. Pentru ci si acesta a fost unul dintre harurile Pirintelui: acela de a fi, in acelasi timp, departele (Pontiful urmas al Sfantului Petru) si aproapele nostru, al tuturor si al fieciruia in parte. Nu degeaba multi dintre noi, inclusiv ne-catolicii (noi insine apartinem confesiunii ortodoxe), am resimtit moartea Papei ca pe moartea unui apropiat.
|n fine, despre analizi nici nu poate fi vorba. Nu numai ci nu suntem competenti, dar credem ci nimeni nu poate vorbi, deocamdati, de competenti in ceea ce priveste viata si opera Papei Ioan Paul al II-lea. Ceea ce ne preocupi in modul cel mai acut este ce se va intampla dupi ce ecourile mediatice ale mortii Papei si ale manifestirii de iubire si solidaritate firi precedent in istorie, care au urmat-o, se vor sterge. Vom sti, oare, si gestionim uriasa mostenire care ne rimane de la Ioan Paul al II-lea? Vom fi mai atenti la semnele acelei Providente care a fost „responsabili“ de existenta acestui Papi care nu s-a pliat timpului, ci care a reusit si transforme timpul in care a triit si care ne-a demonstrat ci „iubirea“, „libertatea“, „moralitatea“ sau „traditia“ nu sunt nici vorbe bune de folosit in discursuri pentru persoane ceva mai slabe de inger, nici scheme teoretice bune doar pentru disectia rece a mintilor „obiective“, ci sunt realititi care asteapti mereu si li se (re)dea viati?
Cand Papa Ioan Paul al II-lea pirisea Romania, dupi vizita din mai 1999, un preot ortodox spunea: „A plecat Tatil nostru!“. Asta s-a intamplat si in aprilie 2005, pentru ci doar plecare se poate numi moartea unui sfant. Plecare care ne insingureazi, desigur, lipsind lumea de acea voce pe care ne bazam si care ne scutea, poate, de efortul de a fi curajosi, dar ne si obligi, nu numai la pietate si reflectii de circumstanti, ci si la o incercare consecventi de a trii in libertate si ne-frici, pentru ci „nu putem trii de probi si nu putem iubi de probi“. {i nici nu putem crede de probi. Anii care vin vor demonstra daci oamenii pe care Papa Ioan Paul al II-lea i-a iubit atat si care l-au iubit si ei vor sti si implineasci visul cel mare al Sfantului Pirinte: recuperarea reali a valorilor crestine, nasterea unei Europe care si nu renunte la Memoria ei si renuntarea la granite in favoarea drumurilor, la despirtiri in favoarea intalnirilor.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: