130 ani de istorie. Note privind intemeierea Partidului National Liberal

Revista ERASMUS, nr. 14/2003-2005, Bucureşti, Tipografia Media & Marketing, 2005.

Ilarion TIU

Astazi, cand Romania se afla in pragul integrarii in Uniunea Europeana, istoricul are datoria sa faca o retrospectiva asupra momentelor care au marcat istoria noastra nationala. Acesta, istoricul, va observa ca din punct de vedere politic un singur curent ideologic a dainut peste vremuri, incepand cu fondarea statului modern si pana la semnarea traratului de aderare la UE – liberalismul. Chiar si in anii negri ai comunismului gandirea politica liberala nu a murit, persistand in constiinta urmasilor politicienilor care au „populat“ temnitele bolsevice dupa 1948. Lucrarea de fata analizeaza conditiile in care parintii fondatori ai Partidului National Liberal au pus bazele organizatiei si consecintele acestui act istoric.
NEVOIA DE POLITICA. In urma cu ceva vreme tocmai am iesit dintr-un secol al framantarilor, marcat de cele mai teribile experimente sociale – comunismul si fascismul. Ambele ideologii au avut la baza convinderi antidemocratice, contestand sistemul partidelor politice, pe care-l considerau generator de coruptie. Insa partidele politice au aparut deoarece era nevoie de ele pentru a se media relatia dintre stat si cetatean. Initial, contactele dintre institutii si cetateni au fost mediate de anumite grupuri de interese unite de credinte ideologice comune, cunoscute sub denumirea de „partide nationale“. La jumatatea secolului al XIX-lea „partida nationala“ se dezvolta, incepand sa indeplineasca nu numai functii electorale periodice. Prin aparitia organizatiilor locale, activitatea „partidei nationale“ devine permanenta, transformandu-se in ceea ce numim astazi partid politic1.
DE CAND LIBERALII? In Europa liberalismul a aparut ca un curent cetatenesc de reactie la privilegiile nobiliare de tip feudal. Principalul exponent al liberalismului a fost burghezia europeana, care desi de dezvoltase economic furtunos era ingradita sa se manifeste din cauza cutumelor aristocratice. In Tarile Romane, primele elemente liberale au aparut dupa revolutia franceza din 1789. Ele eu fost recrutate din randul boierimii progresiste, care a decis sa renunte la o parte din privilegiile traditionale pentru a promova democratia. Inapoierea culturala si politica a spatiului romansc, dublata de suzeranitatea Imperiului Otoman, a determinat o incetineala a dezvoltarii liberalismului. In anii ’20 ai secolului al XIX-lea in Tara Romaneasca se constituie prima „partida nationala“, din care faceau parte boieri cu vederi pro-franceze, dispusi sa realizeze o apropiere culturala cu Occidentul: Scarlat Campineanu, Stirbei, Grigore si Dumitru Ghica. Tot in aceasta perioada se manifesta orientari liberale si printre familiile boieresti din Moldova: Sturdza, Caragiu, Beldiman2.
O CONSTITUTIE… Boierii mici si mijlocii din Tara Romaneasca au vazut in liberalism o cale de afirmare a elitei urbane comerciale, care se va constitui ulterior in burghezia romana. Astfel ca, implusionat de modelul italian al „Constitutiei Carbonarilor“, Ionita Tautu a elaborat in 1822 o constututie, pe care a numit-o „carvunara“. Constututia lui Tautu nu avea intelesul de astazi al termenului, fiind mai degraba o expunere de dorinte democratice venite din partea burgheziei3.
REGULAMENTELE ORGANICE. Primele elemente liberale se vor cristaliza odata cu adoptarea Regulamentelor Organice in Tara Romanesca si Moldova (1831). Aceste regulamente au avut in epoca rolul de constitutie, introducand in Tarile Romane principiile moderne de guvernare. Prin respectivele reglementari, apare la nivel institutional un organism parlamentar denumit Adunarea Obsteasca. In 1836 in Adunarea Obsteasca din Tara Romaneasca apare opozitia national-constitutionala condusa de boierul Ion Campineanu. Pana in 1838 in jurul acestui nucleu reformator se va construi ideologia liberala, materializata de aparitia unui program politic de tip liberal care solicita: unirea Tarii Romanesti si Moldovei sub suzeranitate otomana si garantia Marilor Puteri, regim monarhic, institutii liberale si abolirea clacasiei4.
REVOLUTIA DE LA 1848. Revolutia de la 1848 in Tarile Romane a fost animata de evenimentele revolutionare care „bantuiau“ Europa in acea perioada. Ideologia liberala a atins apogeul in timpul acestor evenimente, marcand in mod determinant Proclamatia de la Izlaz, care a functionat ca o veritabila constitutie pentru guvernul revolutionar din Tara Romaneasca. Proclamatia cerea instituirea unui regim liberal democratic bazat pe drepturile individuale, abolirea privlegiilor social-economice, improprietarirea clacasilor etc5. Insa interventia brutala a Imperiului Otoman a taiat elanul liberalilor reformatori, care au fost nevoiti sa se refugieze in Occident pentru o perioada de timp.
ADUNARILE AD-HOC. Infrangerea Rusiei in razboiul Crimeii din 1856 a eliminat suzeranitatea ruseasca asupra Principatelor Romane. Fortele nationale au profitat de acest prilej si au initiat demersuri pe langa oamenii politici occidentali privind unirea Tarii Romanesti si Moldovei. Sprijinita de Franta, boierimea nationala a reusit sa sensibilizeze Europa, care a acceptat sa fie convocate Adunari ah-hoc in cele doua Principate pentru ca romanii sa decida singuri soarta lor. In aceste conditii, boierimea liberala si conservatorii si-au dat mana pentru a realiza unirea. In judetele celor doua provincii au aparut nuclee liberale care au militat pentru acceptarea unirii. Totusi, deoarece Conventia de la Paris prevedea un nivel ridicat al censului pentru dreptul la vot, liberalii nu au reusit sa domine Adunarea. Insa acestia erau foarte activi la nivel extra-parlamentar, constituind noi nuclee liberale.
Inca din perioada Adunarilor ad-hoc se vor distinge doua grupari liberale. Liberalii moderati erau reprezentati de boierimea mijlocie, care era afiliata ideologic la granita dintre conservatorism si liberalismul radical. Cealalalta grupare, a radicalilor ii avea exponenti pe revolutionarii de la 1848 Ion C. Bratianu si C.A. Rosetti. Acestia erau considerati de fortele politice conservatoare extremisti, uneori „revolutionari“6.
LA UNIRE. Liberalii au fost cei mai activi militanti pentru alegerea aceluiasi domn in Moldova si Tara Romaneasca in 1859. Dar prevederile Conventiei de la Paris prin votul censitar permitea mai ales conservatorilor sa acceada in Adunare. Astfel ca, liberalii si conservatorii se aflau in permanent conflict politic, iar radicalii condusi de C.A. Rosetti uneori au amenintat cu revolutia. In cele din urma, Alexandru Ioan Cuza a decis sa puna capat acestor frictiuni si la 2 mai 1864 a dat o lovitura de stat prin care a instaurat un regim personal, guvernand fara ajutorul politicienilor. Atat conservatorii cat si liberalii s-au aratat nemultumiti de gestul domnitorului, unindu-si fortele intr-o alianta anti-dictatoriala denumita „monstruoasa coalitie“.
Domnitorul a tolerat activitatea partidelor politice fara sa-i pedepseasca pe opozanti. Dupa unire existau patru categorii sociale din care erau recrutati liberalii romani: 1. vechea boierime angrenata de la inceputul secolului al XIX-lea in lupta nationala (Campineanu, Golescu, Ghica etc.); 2. boierimea mica si mijlocie legata de comertul cerealier si cu vite (Dumitru si Ion C. Bratianu, Mihail Kogalniceanu); 3. liberalii munteni (burghezia oraselor, eterogena etnic); 4. in-telectualii (profesori, juristi, avocati, medici, publicisti, invatatori, preoti)7.
RASTURNAREA LUI A.I. CUZA. „Monstruoasa coalitie“ a functionat perfect in perioada regimului autoritar al lui A.I. Cuza, planuind in detaliu modalitatea in care urma sa fie rasturnat domnul unirii. Acesta isi pierduse si din popularitate, mai ales dupa ce l-a inlaturat de la guvernare pe Mihail Kogalniceanu. La 11 februarie 1866 liberalii si conservatorii au provocat abdicarea domnului fara a intampina rezistenta atat din partea acestuia, cat si din partea armatei.
Dupa inlaturarea lui A.I. Cuza liberalii au intrat din nou in „fierbere“ pentru a aduce un domn strain care putea asigura stabilitate interna prin legaturile sale de rudenie cu casele regale europene. Cel mai activ militant pentru un domn strain a fost liberalul radical Ion C. Bratianu. Acesta a analizat diferite variane pana ce l-a convins pe Carol de Hohenzollern, inrudit cu fami-lia regala a Prusiei, sa accepte sa ia tronul Principatelor Unite. Liberalii au fost principalii artizani ai Constitutiei din 1866, in care au introdus principii liberale dupa cele mai moderne modele ale epocii.
Nici prin noua Constitutie liberalii nu puteau accede in majoritate in Parlament deoarece a fost mentinut sistemul votului cenzitar. Acest sistem de vot era ceva normal in Europa acelor timpuri. In 1866 liberalii nici nu erau foarte uniti in jurul unui nucleu politic. Existau trei curente liberale, fiecare avand interese si scopuri aparte: 1. liberalii moderati condusi de Ion Ghica si Mihail Kogalniceanu erau adepti convinsi ai sistemului constitutional sustinand legea electorala censitara; 2. liberalii radicali condusi de Ion C. Bratianu si C.A. Rosetii erau adeptii „arderii etapelor“ in modernizarea societatii, sustinand chiar un regim republican daca nu erau lasati de conservatori sa-si atinga idealurile; 3. fractiunea liberala si independenta de la Iasi condusa de Nicolae Ionescu care solicita autonomie locala8.
IZOLARE POLITICA. Dupa 1866 Carol I i-a chemat la guvernare preponderent pe conservatori. El credea ca acestia pot asigura mai facil stabilitatea politica, iar prin apartenenta lor aristocratica vor contribui la consolidarea regimului dinastic. Treptat, liberalii se vor arata iritati de aceste actiuni ale domnului. In ianuarie 1870 are loc o criza a guvernului conservator condus de Dimitrie Ghica pe fondul unor esecuri repetate in politica interna si externa. Liberalii s-au regrupat in jurul principalilor exponenti: Mihail Kogalniceanu, Ion Ghica si Ion C. Bratianu. Radicalii condusi de C.A. Rosetii au initiat manifestatii de strada pentru a-l determina pe Carol I sa convoace alegeri. Insa domnul nu a luat in seama aceste presiuni, numindu-l pe conservatorul mo-derat Manolache Costache-Epureanu in fruntea guvernului. Protestele liberalilor au continuat, reusind in cele din urma sa-l convinga pe Carol I sa organizeze alegeri. Dar izolarea politica a li-beralilor a continuat deoarece conservatorii au castigat si scrutinul din mai-iunie 18709.
REORGANIZARE. Deoarece prin alegerile din 1870 gruparile liberale au devenit minoritare in Adunarea Deputatilor, activitatea militantilor s-a mutat in teritoriu unde au fost constituite si consolidate organizatii locale. Mihail Kogalniceanu, de comun acord cu Ion C. Bratianu, a strabatut judetele Moldovei unde a intemeiat nuclee si asociatii liberale. In Muntenia, radicali cereau unirea tuturor aripilor componente, intemeind cluburi liberale in Ploiesti, Craiova, Pitesti, Giurgiu sau Braila. Cei cativa parlamentari liberali si-au coordonat initiativele, combatand demersurile legislative anti-modernizare ale conservatorilor. In acest demers au fost implicati exponentii tuturor gruparilor liberale: Ion C. Bratianu, Mihail Kogalniceanu, Ion Ghica, Nicolae Ionescu10.
MOMENT OPORTUN. Colaborarea dintre gruparile liberale a intrat in faza finala odata cu pregatirea campaniei electorale prntru alegerile din 1875. Cei mai activi militanti au fost tot li-beralii radicali, coordonati de C.A. Rosetti si Ion C. Bratianu. La 4 ianuarie 1875 liberalii au alcatuit un Comitet central electoral cu scopul de a coordona activitatea pe tot cuprinsul Romaniei. Pentru a-si mari influenta la nivel national, liberalii au intemeiat la 23 ianuarie 1875 periodicul „Alegatorul liber“, in al carui colegiu editorial intrau: Dumitru Bratianu, Ion Ghica, Mihail Kogalniceanu, Dimitrie A. Sturdza si alti asociati.
Insa alegerile nu le-au adus liberalilor rezultatele asteptate. Acest ultim mesaj al urnelor i-a convins definitiv sa-si uneasca fortele. Treptat, intalnirile dintre grupari au devenit mai frecvente, mutandu-se in casa spatioasa din centrul Bucurestiului a maiorului englez Stephen Bartlett Lakeman (ofiter in armata turca in razboiul Crimeii sub numele de Mazar Pasa).
INTEMEIEREA. Intalnirile repetate de la resedinta maiorului Lakeman s-au finalizat in primavara anului 1875 prin semnarea unui acord intre gruparile liberale. Astfel ca, la 24 mai 1875 Ion C. Bratianu, Mihail Kogalniceanu, A.G. Golescu, Ghoerghe Vernescu, Tache Anastasiu, C. Fusea, Alexandru Candiano-Popescu, Anastase Stolojan, Gheorghe Chitu, C.G. Pascov si N.C. Furculescu si-au pus semnatura pe un program politic care atesta fondarea Partidului National Liberal. La acest program a aderat si fostul prim-ministru conservator Manolache Costache-Epureanu.
Programul a fost publicat la 4 iunie 1875 in „Alegatorul liber“, expunand principiile doctrinare si obiectivele unui viitor guvern liberal: 1. dezvoltarea „bunei stari a claselor muncitoare“; 2. combaterea legilor tocmelilor agricole; 3. improprietarirea insurateilor de la sate si a „mahalagiilor“ din orase; 4. dezvoltarea invatamantului public; 5. autonomie comunala etc11.
PRESIUNI. Dupa publicarea programului, fosta fractiune radicala si-a intensificat propaganda de strada prin care cerea numirea unui guvern liberal. In vara anului 1875 numarul organizatiilor locale ale PNL a crescut semnificativ, acest lucru contribuind la presiunea asupra regelui privind numirea unui guvern liberal. La 30 iunie 1875 liberalii au provocat o criza politica prin parasirea posturilor de deputati. Paralel, C.A. Rosetti a organizat noi manifestatii de strada, amenintand chiar cu „revolutia“. In cele din urma Carol I a cedat presiunilor, iar in martie 1876 l-a chemat in audienta pe Ion C. Bratianu pentru a-i garanta libertatea alegerilor senatoriale. Aceasa garantie a domnului a determinat victoria PNL la alegerile pentru Senat.
Totusi, Carol I a fost prudent in schimbarea guvernului, numind mai intai prim-ministru pe Manolache Costache-Epreanu, fost conservator moderat care trecuse la liberali. Insa in cele din urma Ion C. Bratianu a fost numit in fruntea guvernului la 23 iulie 187612. A urmat o guvernare liberala de 12 ani, cea mai lunga din istoria statului roman modern in care au fost aplicate principalele reforme care au determinat alinierea Romaniei la modelul economico-social si politic european.

NOTE
1 Scurtu, Ioan, Alexandrescu, Ion, Bulei, Ion, Mamina, Ion, Stoica, Stan, Enciclopedia partidelor politice din Romania (1859-2003), Bucuresti, Editura Memoria, 2003, p. 9.
2 Radulescu-Zoner, Serban (coord.), Istoria Partidului National-Liberal, Bucuresti, Editura All, 2000, p. 5.
3 Ibidem, p. 6.
4 Ibidem, p. 6-7.
5 Ibidem, p. 8-9.
6 Ibidem, p. 12-13.
7 Ibidem, p. 14-15.
8 Ibidem, p. 24.
9 Ibidem, p. 38.
10 Ibidem, p. 40-42.
11 Ibidem, p. 43.
12 Popa, Traian, Din istoria Partidului National Liberal, vol. I (De la origini pana la 1918), Giurgiu, Editura Tentant, 1998, p. 71-74.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: