O controversată problemă de geografie istorică: localizarea Chiliei şi câteva noi informaţii documentare veneţiene privitoare la cucerirea cetăţii moldovene de către otomani

Revista ERASMUS, nr. 13/2002, Bucureşti, Editura Ars Docendi, 2002.

Silvia LAZĂR
Universitatea “Dunărea de Jos”, Galaţi

Aşezarea genovezilor la gurile Dunării, începând cu secolul al XIII-lea, a răspuns unor interese strategice care deschideau posibilitatea controlului asupra unui segment al rutelor comerciale europene. De altfel, zona Dunării de Jos a fost un areal disputat pentru poziţia importantă pe care o ocupa pe axul comercial ce lega Marea Baltică de Mediterana, fapt sesizat şi de Bizanţ care, deşi aflat într-o epocă de decadenţă economică şi de disoluţie politică, a încercat să-şi conserve autoritatea în regiune, urmărind nu doar obiective militare strategice ci şi o revitalizare economică1 . Localizarea coloniilor întemeiate de genovezi la Dunărea de Jos a suscitat adesea numeroase controverse. Una dintre acestea este şi cea privitoare la amplasarea în teren a Chiliei. Acceptată de specialişti, aproape în unanimitate, prima informaţie certă asupra oraşului Chilia datează de la începutul secolului al XIV-lea. Documentul care cuprinde această consemnare este celebra listă de posesiuni a patriarhului din Constantinopol, datată către 1320, mai sigur, însă, în intervalul cronologic 1318-1323, ce menţionează o aşezare urbană numind-o ,,Kilia adică Licostomo”, de unde ar rezulta că oraşul Chilia – situat la gurile Dunării – era numit în anumite documente şi Licostomo, ambele denumiri făcând referire la aceeaşi aşezare urbană. Chilia/Licostomo s-a substituit Vicinei, ca important centru în comerţul din zonele pontice, în intervalul 1351-1359, aceasta din urmă apărând tot mai rar amintită în documentele epocii2 . În lumina informaţiilor ce rezultă din sursele vremii, încercările de a stabili cu certitudine data instalării genovezilor la Chilia nu pot oferi decât ipoteze de lucru, nicidecum o cronologie concludentă3 . Dar, pornind de la o datare relativă/estimativă, s-a dovedit nu mai puţin disputată şi problematica terminologică. Întrebarea care a suscitat puncte de vedere divergente în literatura românească de specialitate viza raportul real dintre cele două toponime: desemnează ele, oare, două aşezări urbane distincte? Unii cercetători au susţinut că cele două denumiri corespund unor realităţi geografice diferite: o cetate Licostomo, situată pe o mică insulă la vărsarea Dunării, pe actualul braţ Chilia, şi un oraş Chilia situat puţin mai în amonte, pe ţărmul aceluiaşi braţ al fluviului. Istoricul şi numismatul Octavian Iliescu4 s-a dovedit unul dintre principalii exegeţi ai acestei opţiuni, întemeindu-şi argumentaţia pe un act redactat la Chilia de către notarul genovez Antonio di Ponzo, la 7 mai 1361. Acesta consemnează o tranzacţie comercială, pe când vasul Sancta Catharina se găsea la Chilia, înlocuind numele portului din documentul ce-l redactase cu acela de Licostomo, situaţie interpretată ca şi probă elocventă a atestării faptului că vasul în cauză nu ar fi fost ancorat la Chilia ci la gura braţului omonim al Dunării, la Licostomo, ceea ce denotă existenţa a două aşezări urbane: oraşul unde s-a încheiat contractul între negustori respectiv portul unde staţiona nava Santa Caterina. În patru acte din registrul lui Antonio di Ponzo, numele de Licostomo este şters şi înlocuit cu cel de Chilia. Dar în alte 7 acte ale aceluiaşi registru se precizează ca loc al emiterii ,,Kilia Licostomo”. Această formulă a primit două explicaţii din partea adepţilor existenţei a două oraşe: s-a considerat fie că notarul genovez, abia sosit la gurile Dunării, nu era sigur în care din cele două oraşe se găsea, fie s-a opinat că prin formula Kilia Licostomo (înţelegându-se Chilia din vecinătatea Licostomo-ului) Antonio di Ponzo a vrut să diferenţieze Chilia danubiană de o aşezare omonimă, de exemplu de Chilia din Bithinia. Prima explicaţie este mai greu de admis, întrucât nu poate fi creditată ideea că pe durata unei bune perioade de timp, după sosirea în zonă, notarul genovez nu ar fi reuşit să îşi dea seama în care din cele două oraşe (presupuse) se găsea. A doua explicaţie nu poate fi reţinută nici ea pentru că Antonio di Ponzo nu ar fi avut nici un motiv să sublinieze diferenţa între Chilia danubiană şi cea bithiniană, din moment ce în aceasta din urmă nu a încheiat niciodată acte notariale.
Faptul că Antonio di Ponzo menţiona în primele acte ale registrului ca loc al emiterii Chilia Licostomo poate fi, dimpotrivă, o dovadă certă a faptului că oraşul Chilia era desemnat şi sub numele Licostomo. După cum este bine cunoscut, actele emise într-un oraş genovez erau menţionate într-o listă ca fiind valabile şi în alte colonii ale Republicii Ligure. Astfel, despre un act emis la Chilia se specifica faptul că avea valabilitate şi la Pera, Vicina, Caffa etc. Mai mult, numele Chiliei figurează, în general, în fruntea acestei liste; cum în actele încheiate de Antonio di Ponzň apare specificat numele localitaţii sub forma Kilia Licostomo, rezultă limpede faptul că cele două toponime desemnează o unică aşezare în teren. În plus, în listele ce nominalizează oraşele în care documentele notariale genoveze sunt unanim recunoscute, începând cu 25 august 1360 regăsim numele Chiliei plasat invariabil în frunte, în timp ce acela de Licostomo dispare din actele de acest tip, explicaţia acestei situaţii rezidând în impunerea, în cele din urmă, a unui unic nume într-o serie de documente scrise ale vremii. Pe de altă parte, dacă Chilia şi Licostomo ar fi fost două oraşe diferite, nu poate fi explicată o situaţie care ţine de logica istorică: printre negustorii care tranzacţionau diverse mărfuri la Chilia, notarul genovez nu menţionează vreo persoană originară din Licostomo, ori e greu de crezut că între negustorimea din două aşezări urbane învecinate nu ar fi apărut contacte directe de afaceri. Acest fapt nu poate fi explicat decât prin identificarea Chiliei cu Licostomo. Într-un şir întreg de documente ale epocii, Chilia şi Licostomo sunt menţionate ca şi denumiri ale unui oraş unic, în vreme ce nu există nici un izvor măcar unde Chilia şi Licostomo să apară limpede drept două localităţi diferite5 . Amintita opinie a d-lui Octavian Iliescu, potrivit căruia ar fi existat, de fapt, două aşezări urbane: Chilia/Licostomo Vechi, un oraş aşezat pe o insulă, la gura braţului omonim6 , având drept citadelă vechea construcţie bizantină, apoi genoveză, fiind o fortificaţie de tip castrum7 , localizat la Periprava, şi Licostomo Nou, care fiinţează la un moment dat în faţa celui dintâi, pe malul stâng al aceluiaşi braţ al fluviului, plasat în arealul în care se află în prezent localitatea Vâlcov, la gurile Dunării 8 . Această teză a găsit, însă, relativ numeroşi adepţi9 , dar a fost combătută eficient, cu argumente dintre cele amintite aici, de către reputatul cercetător Petre Diaconu10 .
Abia la sfârşitul secolului al XIV-lea, după 1392-1393, la o dată care nu poate fi încă precizată cu certitudine, dar în legătură cu pătrunderea turcilor în Dobrogea, a apărut Chilia Nouă, pe malul stâng al braţului Chilia. Această aşezare urbană, Chilia Nouă, a fost numită şi Licostomo Nou, în vreme ce cealaltă Chilia, situată pe malul drept al aceluiaşi braţ al Dunării, era denumită Chilia Veche sau Licostomo Vechi. Funcţiile Chiliei Vechi au fost preluate de Chilia Nouă. În aceste condiţii, genovezii s-au mutat ei înşişi în Chilia Nouă şi au deţinut controlul aici până către 1402-1403, atunci când acest oraş a fost cucerit de către Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti11 . Identificarea în izvoarele timpului a Chiliei Vechi şi Chiliei Noi prezintă dificultăţi, fiind confundate mai totdeauna de contemporanii secolelor XIV şi XV, din cauza apropierii lor geografice, similitudinii activităţii lor economico-politice şi îndeplinirii unor atribuţii administrative pe care le-au preluat una de la alta în epoci diferite. Localitatea Chilia Veche/Licostomo mai exista încă la finele secolului al XIV-lea şi la începutul celui următor, însă izvoarele o confundau adesea cu noua Chilie; aceasta din urmă a preluat rolul primordial economico-politic la gurile Dunării, ajungând la 1412 şi mai ales după 1420 să aibă o şi mai mare importanţă strategică în regiune. Aşezarea fortificată Licostomo/Chilia Veche se presupune că s-ar fi situat pe o insulă situată la gura braţului Chilia, insulă căreia, datorită procesului aluvionar, i-a fost închis accesul la ieşirea către mare, odată cu dezvoltarea deltei secundare la gura acestui braţ al fluviului, schimbându-i-se astfel poziţia către vest faţă de actuala gură. Ea apare, însă, pe hărţile datând din secolele XIV-XVII când pe malul drept, când pe malul stâng al Dunării12 . S-a propus ca localizare probabilă a vechiului Licostomo şi zona Periprava–Vâlcov (,,al Lupului” în limbile slave), ceea ce ar implica o origine şi evoluţie istorică diferite de cea a Chiliei, căreia i-a fost identificat13 .
Izvoarele de origine română, datând din secolul al XV-lea, nu consemnează denumirea Licostomo, specificând-o consecvent pe cea de Chilia – fără a şti dacă termenul Chilia desemnează doar unul sau ambele puncte (Chilia Veche şi Chilia Nouă). În documentul din 7 februarie 1415, în care sunt enumerate delegaţiile participante la Conciliul de la Konstanz, apare şi aceea sosită de la ,,Kilya Moldaviae”, fapt ce poate acredita ipoteza că exista şi o localitate omonimă, ,,Kilya Valachiae”. În Evul Mediu, astfel de localităţi-pereche, cu denumiri câteodată identice, erau frecvente. Este posibil ca la 1415 Chilia moldavă să fi fost situată pe malul septentrional al braţului cu acelaşi nume, iar Chilia valahă să se fi găsit pe malul opus, în Deltă. Un astfel de raţionament pare destul de îndreptăţit, de vreme ce atât Ţara Românească cât şi Moldova erau deosebit de interesate în a deţine facilităţi portuare în zonă şi implicit centre de control direct al acestora14 .
Dintre izvoarele străine ce fac consistente referiri la situaţia Chiliei din vremea domniei lui Ştefan cel Mare, sunt de semnalat, la un deceniu de la publicare15 , dispacci-le (rapoartele) lui Giovanni Dario (circa 1414-1494), reprezentant diplomatic veneţian la Constantinopol, învestit de Serenissima Republică în calitate de rezident în capitala Imperiului Otoman, documente care, până de curând, nu erau cunoscute în istoriografia românească16 . Conţinând informaţii de însemnătate deosebită despre campania otomana din 1484 asupra Chiliei si Cetăţii Albe, rapoartele diplomatului veneţian constituie o fidelă reflectare a evoluţiei militare a acesteia, aşa cum era percepută din ştirile oficiale sau confidenţiale sosite la Constantinopol în perioada derulării ostilităţilor17.
Corespondenţa expediată de către Giovanni Dario dogelui Giovanni Mocenigo (1478-1485) este scrisă în dialectul veneţian – ,,in volgare veneziano”, după cum precizează editorul italian al documentelor – şi are ca suport hârtia, format 22×33 cm sau 22×16,5 cm18 , fiind datată more veneto (cu începerea anului de la 1 martie).
În rapoartele diplomatului veneţian din Constantinopol, Chilia apare menţionată în legătură cu împrejurările în care este supusă la asediu şi ulterior cucerită de către otomani; astfel, în iunie 1484, Giovanni Dario specifica: ,,despre Sultan … se spune că şi-a aşezat tabăra în apropierea Chielie-i [subl. ns.] şi a început să o bombardeze”19 , pentru ca în luna următoare să revină cu o nouă informare adresată dogelui, în care preciza că ,,la 27 ale lunii trecute, am făcut cunoscută Înălţimii Voastre, prin scrisorile mele, căderea [cetăţii] Licostomo [subl. ns.]”20 . Uzul simultan al celor două denumiri în documentele oficiale ale Republicii veneţiene, spre a reda o unică realitate din teren, adică existenţa unui oraş Chilia=Licostomo, reliefează faptul că, deşi se păstraseră ambele toponime în sursele epocii, ele nu indică neapărat şi prezenţa unor aşezări urbane distincte, constituind, fără îndoială, referiri explicite la una şi aceeaşi localitate.

NOTE:
1 Octavian Iliescu, Notes en marge d’une monographie récente concernant la Romanie génoise, în RESEE, XIX, nr. 3, 1981, p. 453.
2 Silvia Baraschi, Les sources byzantines et la localisation de la cité de Kilia (XIIe –XIIIe sičcles), în RESEE, XIX, nr. 3, 1981, p. 473.
3 Cf. Şerban Papacostea, De Vicina ŕ Chilia. Byzantines et génois aux bouches du Danube au XIVe, în RESEE, XVI, nr. 1, 1978, p. 66-68.
4 O. Iliescu, op. cit., p. 451-452, 454-455.
5 Ş. Papacostea, op. cit., p. 71.
6 O. Iliescu, Localizarea vechiului Licostomo, în RdI, 25, nr. 3, 1972, p. 452.
7 Idem, Notes en marge, p. 455.
8 Idem, Localizarea, p. 452.
9 Între cei mai consecvenţi, vezi Ştefan Andreescu, O cetate disputată: Chilia în prima jumătate a secolului al XV-lea, în idem, Din istoria Mării Negre (genovezi, români şi tătari în spaţiul pontic în secolele XIV-XVII), Bucureşti, 2001, p. 34-48; idem, Note despre cetatea Chilia, în Din istoria Mării Negre (genovezi, români şi tătari în spaţiul pontic în secolele XIV-XVII), p. 49-58.
10 Vezi Petre Diaconu, Recenzie, în SCIVA, 33, nr. 4, 1982, p. 443-444.
11 Vezi pe larg idem, Kilia et Licostomo ou Kilia=Licostomo?, în RRH, XXV, nr. 4, 1986, p. 301-317.
12 Anca Ghiaţă, Condiţiile instaurării dominaţiei otomane în Dobrogea, în ,,Studii istorice sud-est europene”, Bucureşti, 1974, p. 52-53 .
13 Silvia Baraschi, Izvoare scrise privind aşezările dobrogene de pe malul Dunării în secolele XI-XIV, în RdI, 34, nr. 2, 1981, p. 324.
14 Şt. Andreescu, Une ville disputée: Kilia pendant la premičre moitié du XVe sičcle, în RRH, XXIV, nr. 3, 1985, p. 217-220, 226-227.
15 22 dispacci da Costantinopoli al doge Giovanni Mocenigo, traducere şi comentarii de Giuseppe Calň, introducere de Alvise Zorzi, Venetia, 1992.
16 O prezentare punctuală a acestora, cu reproducerea celor care fac referiri la probleme ce privesc în mod direct istoria românilor, în Cristian Luca, Observaţii asupra unei ediţii de documente veneţiene conţinând informaţii despre raporturile moldo-otomane din veacul al XV-lea, în Istros, X, 2000, p. 519-524.
17 În istoriografia problematicii în discuţie, pentru cea mai recentă abordare a unei surse italiene vezi Ionel Cândea, Cucerirea Cetăţii Albe de către turci la 1484 într-un izvor italian mai puţin cunoscut, în SMIM, XVII, 1999, p. 27-31, cu bibliografia temei.
18 22 dispacci da Costantinopoli, p. 24-25.
19 Ibidem, doc. 22 a, p. 65; C. Luca, op. cit., doc. 22 a, p. 521.
20 22 dispacci da Costantinopoli, doc. 24 a, p. 69-81; C. Luca, op. cit., doc. 24 a, p. 522.

LISTA ABREVIERILOR:
RdI Revista de istorie, Bucureşti
RESEE Revue des Études Sud-Est Européennes, Bucureşti
RRH Revue Roumaine d’Histoire, Bucureşti
SCIVA Studii şi Cercetări de Istorie Veche şi Arheologie, Bucureşti
SMIM Studii şi materiale de istorie medie, Bucureşti

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: