Lavinia Betea: Convorbiri neterminate: Corneliu Mănescu în dialog cu Lavinia Betea, Iaşi, Polirom, 2001, 360 p.

Revista ERASMUS, nr. 13/2002, Bucureşti, Editura Ars Docendi, 2002.

Andrei Florin SORA

Prin această carte, Lavinia Betea continuă seria interviurilor realizate de domnia sa în compania unor personalităţi ale vieţii politice româneşti din perioada comunistă (Maurer şi lumea de ieri: mărturii despre stalinizarea României, Arad, 1995; Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu, Bucureşti, 1997). De această dată, cel intervievat este Corneliu Mănescu (1916-2000), ambasador la Budapesta şi la Paris, ministru al Afacerilor Externe (1961-1972), personalitate cu funcţii importante în structurile interne ale statului român în anii ’70, semnatar al protestului din martie 1989, intitulat „Scrisoarea celor şase“.
Lavinia Betea şi Corneliu Mănescu reuşesc să recompună un spaţiu încă insuficient explorat şi analizat obiectiv în istoriografia română. Dialogul între cei doi interlocutori urmăreşte principalele momente din viaţa lui Corneliu Mănescu şi evenimentele politice semnificative pe plan intern şi internaţional ale perioadei de timp analizate. Durata temporală se întinde pe parcursul a 60 de ani, mai precis perioada între sfârşitul anilor 1930 şi anul 1989.
În primul capitol – din cele douăsprezece -, Corneliu Mănescu ne introduce în atmosfera anilor ’30-’40, în lumea comuniştilor, a ilegalităţii. Ne sunt dezvăluite şi aspecte legate de participarea sa ca angajat al Institutului Central de Statistică la recensământul din Ucraina şi Basarabia, în timpul războiului. În următoarele capitole este prezentată ascensiunea politică a lui Corneliu Mănescu, intrarea sa în diplomaţie, precum şi raporturile dintre diversele grupuri de interese din interiorul Partidului Comunist Român.
Perioda în care Corneliu Mănescu s-a aflat în fruntea diplomaţiei statului român ocupă un spaţiu substanţial în economia lucrării. Între anii 1961-1972, România a făcut mari progrese pe plan internaţional, iar imaginea sa în Occident a înregistrat salturi pozitive. Este perioada în care au fost consolidate sau stabilite relaţii cu state „capitaliste“. În acest caz sunt menţionate şi principalele momente care au dus la stabilirea de relaţii comerciale şi diplomatice cu Republica Federală Germania. De asemenea, prin anumite decizii la nivel internaţional, România şi-a creat imaginea unei ţări comuniste care încerca să se elibereze de sub tutela sovietică şi să-şi hotărască singură politica externă şi internă („Războiul de 6 zile“ din 1967 – menţinerea relaţiilor diplomatice între România şi Israel sau problemele legate de primăvara de la Praga, din 1968). Semnificativ este faptul că, între 1967-1968, Corneliu Mănescu a fost preşedinte al celei de-a XXII-a Sesiuni ONU, primul reprezentant al unui stat comunist care a îndeplinit această funcţie.
Nu trebuie trecut cu vederea nici ultimul capitol, în care sunt prezentate motivele care au dus la semnarea de către Corneliu Mănescu a „Scrisorii celor şase“ şi consecinţele care au urmat şi au marcat familia sa până în preajma zilei de 22 decembrie 1989.
Viaţa politică românească şi în special activitatea diplomatică a lui Corneliu Mănescu sunt recompuse, asemenea unei puzzle, prin apelul la amintirile celui din urmă, cât şi prin utilizarea de către Lavinia Betea a informaţiilor provenite din studiul fondurilor de arhivă sau prin folosirea unei bogate bibliografii. Apelul la documente oficiale, articole de presă, jurnale edite sau inedite, analizarea lor din perspectivă istorică, dar şi cu mijloacele psihologiei sociale, contribuie la înţelegerea şi completarea afirmaţiilor lui Corneliu Mănescu.
Sunt trasate portretele unor oameni politici români sau străini. Interesante sunt cele ale lui Gheorghe Gheorghiu Dej şi Nicolae Ceauşescu. Aceste descrieri apar mai ales pentru a explica anumite decizii politice, nu sunt un scop în sine, decât atunci când explică anumite realităţi. Mărturiile lui Corneliu Mănescu sunt cu atât mai interesante, cu cât, la interval de câteva decenii, consideră că alta este percepţia evenimentelor la care el însuşi a fost martor şi actor.
Adesea, Corneliu Mănescu este cel surprins de bogăţia arhivelor pentru anii ’40 şi ’50 care fac referire la anumite aspecte din viaţa sa, ca de exemplu încercarea de a-l include în lotul Pătrăşcanu.
Dialogul dezvăluie calităţile intervievatului. Ne este oferită imaginea unui diplomat de carieră, apreciat în cercurile internaţionale, al cărui prestigiu şi recunoaştere nu a luat sfârşit odată cu încheierea carierei de ministru al Afacerilor Externe.
Anexele oferă la rândul lor informaţii utile. Nu au în vedere numai personalitatea lui Corneliu Mănescu, ci vin în ajutorul textului, a conversaţiei, pentru a întări sau pentru a explica anumite date.
Convorbiri neterminate… se doreşte şi reuşeşte să fie mai mult decât o colecţie de interviuri. Este un document, dar în egală măsură poate constitui şi o modalitate de iniţiere într-o epocă istorică încă analizată la nivelul clişeelor. Corneliu Mănescu nu exprimă adevărul absolut şi nici nu reclamă acest lucru, este viziunea sa şi până la un punct, de ce nu, istoria sa.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: