Din activitatea iconarilor anonimi din Banatul secolului al XVIII-lea

Revista ERASMUS, nr. 13/2002, Bucureşti, Editura Ars Docendi, 2002.

Paula POP
Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Litere, Istorie şi Filosofie

Preocuparea de a cunoaşte arta icoanelor este în atenţia multor cercetători, deoarece icoanele oglindesc spiritualitatea lumii, reprezentând adevărate izvoare istorice pentru înţelegerea gândirii specifice unei perioade, precum şi pentru a descoperi şi înţelege legăturile cultural-specifice care s-au dezvoltat între diferite regiuni ale aceleiaşi ţări sau chiar între ţări diferite. Emoţionând prin sinceritatea sentimentelor, unele icoane impresionează datorită însuşirilor deosebite pe care le însumează, ca opere de mare concepţie artistică şi desăvârşire tehnică.
Perioada secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea a reprezentat pentru societatea şi, implicit, pentru cultura românească momentul extrem de important de tranziţie spre lumea modernă a secolului al XIX-lea. A fost o epocă cu manifestări specifice şi extrem de sugestive în domeniul vieţii artistice, când limbajul, rămas în esenţă credincios tradiţiei bizantine, s-a completat şi îmbogăţit cu modalităţi de expresie plastică, provenite din ambianţa artei occidentale1 .
Iconografia a stabilit reguli stricte de reprezentare a imaginii sacre, atât în decoraţia murală, cât şi în pictura de icoane. Acestea privesc ordinea în care sunt narate temele, compoziţia scenelor, personajele participante, atitudinea acestora, mergând până la indicarea detaliilor privind vestimentaţia, cromatica generală şi de detaliu. Aceste canoane cu profundă încărcătură simbolică au fost la rândul lor subordonate principiului potrivit căruia ansamblul reprezentării trebuia redus la esenţă, epurat de detalii nesemnificative, spre a fi înţeles cu mai mare uşurinţă de credincioşi2 .
Situat geografic într-o zonă de interferenţă a elementelor de civilizaţie occidentală şi orientală, Banatul a cunoscut în ansamblul civilizaţiei româneşti forme de dezvoltare aparte, dar viaţa spirituală a românilor de aici a gravitat încă de la începuturile sale în orbita Imperiului Bizantin şi a Ortodoxiei. Deşi trecut sub mai multe stăpâniri, Banatul s-a păstrat în arta spiritului Ortodoxiei tradiţionale3 . În acest sens trebuie înţeleasă deschiderea, în primele decenii ale secolului al XVIII-lea, spre arta brâncovenească, creată de meşteri ai şcolii de pictură de la Hurez, de descendenţi ai familiilor acestora sau de alţi meşteri zugravi şi iconari, formaţi în ambianţa artistică a Ţării Româneşti. Alături de pictura de tradiţie brâncovenească, dominantă în estul Banatului, în vest şi sud s-au conturat forme de expresie specifice, raportate la o tradiţie locală4 .
În Banat există şi puternice înrâuriri baroce, datorate contactului zugravilor cu mediul de artă de la Viena5 . Nu trebuie negate nici influenţele sârbeşti, avându-se în vedere faptul că, după cucerirea Banatului de către austrieci, Casa de Austria a acordat o serie de privilegii sârbilor şi Bisericii lor, iar Biserica Ortodoxă Română din Banat a fost subordonată ierarhic Bisericii sârbe. Începând cu secolul al XV-lea, sunt atestate colonizări cu sârbi în Banat, apogeul fiind atins la sfârşitul secolului al XVII-lea. În 1690, împăratul austriac Leopold I a permis patriarhului Arsenie III Cernojevici, împreună cu trei episcopi şi aproximativ 40.000 de suflete, să treacă în nordul Dunării din cauza apropierii armatelor otomane6 . Astfel, în 1743 avem în Banat 120 sate sârbeşti şi 15 sate româno-sârbeşti. Numărul locuitorilor sârbi se ridica în 1770 la 78.780 de persoane7 . Aceştia au preluat, fără îndoială, elemente culturale ale autohtonilor, dar au şi adus cu ei şi au transmis o parte din experienţa spirituală sârbă pur ortodoxă, sprijinind elementul autohton în faţa tendinţelor de catolicizare venite din partea Vienei. În acest context, Carlowitz (Sremski Karlovci) şi Novi Sad au fost centre spirituale şi focare culturale.

Cu toate aceste influenţe, artiştii bănăţeni au reuşit să creeze opere specifice, cu trăsături caracteristice acestui spaţiu, care, atât ca mod de redare a figurilor, cât şi din punct de vedere cromatic, pot defini o icoană ca fiind „bănăţeană”. Pentru pregătirea profesională a iconarilor au existat o serie de „şcoli” de pictură, organizate pe lângă mănăstiri, unde erau pregătiţi viitorii iconari. De multe ori, tradiţia se transmitea din tată-n fiu. Unii „profesori” de pictură erau aduşi din Ţara Românească. Zugravii se deplasau din loc în loc, în funcţie de comenzi8 .
Sunt destul de rare cazurile când documentele oferă date suficiente pentru cunoaşterea mai îndeaproape a vieţii şi a activităţii meşterilor zugravi iconari. Foarte multe iconostase şi icoane sunt lucrări anonime. De fapt, unul dintre cei care s-au ocupat cu studiul semnificaţiei teologice a icoanelor arată că un iconograf nu trebuie să-şi semneze lucrările, deoarece numele lui este sinonim cu cel al personalităţii sale, care nu trebuie să iasă în evidenţă. Icoana este realizată după Tradiţie, care nu aparţine pictorului, iar inspiraţia este de origine divină9 .
O astfel de icoană, al cărui autor nu se cunoaşte, este cea care îl reprezintă pe Isus Pantocrator.
Loc de provenienţă: Biserica Ortodoxă din Ofseniţa (jud. Timiş);
Datare: secolul al XVIII-lea;
Atelier şcoală: Banat;
Dimensiuni: 80 x 58 x 4,5 cm;
Material, tehnică: tempera pe lemn;
Descriere: Isus, frontal, bust, figură rotunjită, alb-roză, păr
castaniu lung, ţine în mâna stângă Cartea deschisă, iar cu dreapta binecuvântează. Poartă un himation roşu-viu, cu o bordură de aur decorată geometric. Chitonul este gri, valorat cu albastru, are benzi galbene cu decor vegetal. Fondul este verde cu stele albe.
În prezent, icoana se află în proprietatea Vicariatului sârb din Timişoara.
O altă icoană, nesemnată, este o icoană împărătească reprezentându-l pe Isus pe Tron.
Loc de provenienţă: Biserica Ortodoxă din Foeni (jud. Timiş);
Datare: probabil secolul al XVIII-lea;
Atelier şcoală: Serbia;
Dimensiuni: 93,5 x 88 x 4,5 cm;
Material, tehnică: tempera pe pânză lipită pe lemn;
Descriere: Isus, frontal, figură măslinie, cu plete şi barbă, stă aşezat pe tron şi binecuvântează cu mâna dreaptă, în timp ce în mâna stângă ţine sceptrul. În stânga şi dreapta tronului se află cei doi arhangheli, cu feţe măslinii, păr lung buclat, prins cu filactere, întinzându-şi braţele spre Isus. Acesta are o coroană dublă, masivă, felon roşu-brun, omofor şi stihar verde-pământ, toate decorate cu benzi de aur cu perle. Arhanghelii au straie de diaconi, roşii, decorate tot cu benzi de aur şi perle. Tronul roşu-purpuriu are acelaşi tip de decor ca şi veşmintele. Pavimentul este roşu. Icoana prezintă un deosebit rafinament coloristic, predominând nuanţe de roşu şi aur.Icoana se află în proprietatea Vicariatului sârb din Timişoara.

NOTE:
1 Dorina-Sabina Pârvulescu, Icoane din Banat, Editura Eurobit, Timişoara, 1995, p. 5.
2 ibidem, p. 7.
3 Miodrag Iovanovici, Slikarstvo Temişvarske eparhie, Novi Sad, 1997, p. 33.
4 Dorina-Sabina Pârvulescu, op. cit., p. 11.
5 Dr. Rodica Vârtaciu, Adriana Buzilă, Barocul în Banat, Timişoara, 1992, passim.
6 Silviu Arnichi, Relaţiile bisericeşti româno-sârbe în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1980, p. 38.
7 C. Grofşoreanu, Banatul de altădată şi de pretutindeni, Timişoara, 1946, p. 28.
8 I. B. Mureşianu, Mănăstiri din Banat, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1976, p. 55.
9 Michael Quenot, Icoana, fereastră spre absolut, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993, passim.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: