Condiţia femeii în Islam în viziunea lui Lady Mary Wortley Montagu

Revista ERASMUS, nr. 13/2002, Bucureşti, Editura Ars Docendi, 2002.

Otilia CRAIOVEANU
Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie

“Societatea femeilor e în fapt singura societate liberă în acest imperiu populat de sclavi”
Lady Mary Wortley Montagu
Societatea islamică impune un statut diferit asupra unor aspecte ale condiţiei femeii, percepţii noi şi diferite de cele ale Europei. Acest lucru duce la numeroase neînţelegeri, tratări parţiale şi pătimaşe şi totodată la o provocare spre o înţelegere mai profundă a condiţiei femeii în societatea islamică.
În lucrarea de faţă vom încerca să prezentăm şi să analizăm condiţia femeii în Imperiul Otoman, aşa cum reiese din corespondenţa lui Lady Mary Montagu. De ce tocmai Lady Mary Montagu? Pentru că, pe de o parte, corespondenţa ei reprezintă sursa cea mai importantă în ceea ce priveşte înţelegerea structurilor şi a modului de funcţionare a societăţii feminine otomane în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, iar pe de altă parte, caracterul de unicitate a scrisorilor ei e conferit de cunoaşterea personală a realităţilor. Lady Mary este prima femeie creştină care pătrunde în spaţiul privat al femeii din înalta societate otomană şi care ne relatează manifestările acesteia, surprinzând-o în diferite ipostaze ale vieţii.
Cine este Lady Mary Montagu? În 1716 Lady Mary pleacă din Viena pentru o călătorie ce o va duce până la Constantinopol. Tânăra va realiza această călătorie pentru a-şi însoţi soţul, numit recent ambasador la curtea otomană şi, mai mult, însărcinat să asigure medierea engleză între Imperiul Otoman şi Austria.
Sursa informaţiilor despre condiţia femeii în lumea otomană o constituie corespondenţa lui Lady Mary Montagu, aşa numitele “scrisori turceşti” adresate câtorva corespondenţi – sora ei şi prieteni din înalta societate englezească. Scrisorile lui Lady Mary constituie înainte de toate “scrisori”, cu o valoare literară ce poate fi interpretată în funcţie de plasarea observatorului. Prin urmare, scrisorile nu conţin elemente de spionaj diplomatic şi nici un fel de referire la tratative politice sau comerciale.1
Pe întreaga perioadă de şedere în imperiu – aprilie 1717 – mai 1718 – Lady Mary scrie scrisori în care relatează despre tot ce i s-a părut remarcabil în vizitele pe care le-a întreprins în timpul călătoriei sale. Astfel, Lady Mary descrie atât maşinile turceşti, băile publice pline de femei, cât şi construcţia acestor băi şi ceremonialul de primire, invitaţia la cină a soţiei marelui vizir, vizita la sultana Hafiza etc.
Publicate un secol mai târziu, scrisorile lui Lady Mary Montagu au beneficiat de un succes în epocă şi, mai mult, au bulversat acea viziune europeană despre femeia otomană: femeie lascivă, lipsită de educaţie şi, mai ales, de libertate.
Relatările soţiei diplomatului englez oferă o imagine din interiorul unei comunităţi care funcţionează după propriile reguli bine stabilite.
Atitudinea pe care şi-o formează în timp autoarea, relativ la ceea ce vede, se schimbă treptat de la curiozitate şi mirare, la cunoaştere şi acceptare. Lady Mary, tributară iniţial felului de a gândi şi de a percepe lumea specific unei occidentale, îşi depăşeşte treptat prejudecăţile şi ajunge să se identifice cu o lume pe care până atunci doar imaginaţia exaltată a călătorilor bărbaţi o făcuse cunoscută spaţiului Europei vestice.
Problemele care se pun, în ceea ce priveşte condiţia femeii musulmane, în cadrul sistematic al legii, iau naştere tocmai din confuzia care s-a stabilit de-a lungul timpului între legea divină şi cea umană. Întâlnim astfel în Coran două sure, una consacrată femeilor (IV, al-Nisa’), alta consacrată repudierii (LXV, al-Talak). Concomitent, numeroase versete din alte sure (II, V, VII, XXIV, 31, 60, XXXIII, 30-3, 55-59, XLIX, 11) sunt consacrate diferitelor probleme precum adulterul sau moştenirea.2
În mare parte, în aceste texte este subliniată superioritatea bărbatului în raport cu femeia: “Bărbaţii sunt mai presus decât femeile, fiindcă Dumnezeu le-a dat întâietate asupra lor şi fiindcă cheltuiesc din averi pentru ele. Femeile cinstite sunt pioase, păstrând în taină tot ceea ce Dumnezeu păstrează. Dojeniţi-le pe cele de a căror neascultare vă este teamă! Părăsiţi-le în aşternuturi! Loviţi-le! Nu le căutaţi însă gâlceavă dacă vă dau apoi ascultare…” (IV, 34). Referitor la poligamie, aceasta este, prin lege, autorizată: “…luaţi-vă soţii după cum vă va plăcea, două ori trei ori patru femei. Dacă vă este teamă că nu veţi fi drepţi cu ele, luaţi-vă o singură femeie…” (IV, 3). Aşadar, bărbatul are responsabilitatea de a munci pentru femeie, de a o întreţine şi de a-i da satisfacţie, inclusiv din punct de vedere sexual. Există câteva condiţii pe care orice musulman trebuie să le îndeplinească dacă vrea să aibă mai mult de o soţie. În primul rând, el este obligat să asigure tuturor soţiilor sale un tratament egal. Prin urmare, fiecare soţie trebuie să beneficieze de o casă separată, de întreţinere la nivelul cerut de condiţia sa socială şi de un număr de nopţi egal cu celelalte soţii. Musulmanul care nu poate asigura acest tratament tuturor soţiilor este nevoit să se rezume la o singură soţie.3 Cu toate că bărbaţii se află în vârful ierarhiei le sunt impuse, prin lege, anumite interdicţii: “Vă sunt oprite vouă: mamele voastre, fiicele voastre, surorile voastre, mătuşile din partea tatălui, mătuşile din partea mamei, fiicele fraţilor voştri, fiicele surorilor voastre, mamele voastre care v-au alăptat, surorile voastre de lapte, mamele femeilor voastre, fiicele voastre vitrege aflate sub oblăduirea voastră…După cum vă sunt oprite femeile măritate, afară de cele pe care le stăpâneşte dreapta voastră…” (IV, 23-24).4
Conform şeriatului, “cei ce trăiesc necăsătoriţi sunt soiul cel mai rău, cei ce mor necăsătoriţi sunt cei mai josnici.”5 Prin urmare, căsătoria este o datorie a fiecărui musulman. Prin căsătorie şi procreaţie omul îndeplineşte o misiune sacră. Acest eveniment pentru care o tânără este pregătită cu mult înainte e conceput de legislaţia musulmană ca un contract de drept civil încheiat între viitorul soţ şi tutorele legal al viitoarei soţii (de regulă tatăl). Pentru ca acest contract să devină realizabil se impune respectarea foarte strictă a unor reguli stabilite între părţi: să existe consimţământul persoanei implicate, să se constituie dota, să fie îndeplinite formalităţile legale şi să nu existe piedici în calea căsătoriei.6
Studii recente despre instituţia otomană a căsătoriei au arătat că poligamia a fost în trecut supraestimată. Însă, spre exemplu, poligamia nu era bine văzută în înalta societate din Istanbul. Lady Mary Montagu (1689-1762) povesteşte despre soţul unei doamne din înalta societate otomană care îşi luase o a doua soţie. Rezultatul? Acesta şi-a pierdut respectul în rândul prietenilor soţiei şi al acesteia care nu a mai acceptat să-l primească în camera ei7 .
Femeia musulmană nu era consultată în legătură cu alegerea soţului sau această decizie era luată de părinţii ei sau de un membru mai în vârstă din familie.8
Orice căsătorie implică drepturi şi obligaţii din partea soţilor. Pe de o parte există obligaţii reciproce, cum ar fi respectul reciproc, coabitarea, drepturi de succesiune şi drepturi asupra copiilor şi, pe de altă parte, drepturi ale fiecăreia dintre părţi. Prin urmare, soţia are, printre altele, dreptul la întreţinere din partea soţului – în caz de poligamie, tratament egal cu al celorlalte soţii – are dreptul de a-şi vizita părinţii şi rudele şi totodată de a-i primi pe aceştia în vizită. Mai mult, are libertatea de a-şi administra bunurile fără ca soţul să se implice în vreun fel în această problemă.9
Un rol important l-a avut haremul. Acesta este “cel mai pregnant simbol în miturile vestice construite pe tema sexualităţii musulmane. Europenii nu greşeau când localizau haremul ca scenă centrală a politicii. Nu sexul era dinamica fundamentală a haremului, ci mai degrabă politica de familie. Sexul pentru sultan, ca şi pentru orice monarh din dinastiile ereditare, nu putea fi niciodată pură plăcere, pentru că el avea un sens politic important. Consecinţele sale – producerea de moştenitori – afectau succesiunea la tron şi chiar supravieţuirea dinastiei. Sexul în haremul imperial era în mod necesar îngrădit de reguli şi structura haremului avea ca scop modelarea şi controlul rezultatului activităţii sexuale a sultanului.”10
Ce înţelegem însă prin cuvântul harem? Derivat din cuvântul arab “harem” – interzis, inviolabil – cuvântul “harem” desemnează acea parte a casei care este rezervată femeilor, câteodată chiar femeile însele.11
Haremul imperial otoman avea o structură asemănătoare cu haremul obişnuit, însă era mult mai articulată. Femeile pentru Palatul sultanului erau alese cu grijă dintre prizonierele de război sau din pieţele de robi. Treceau printr-o lungă perioadă de instruire; când veneau prima dată la Palat ele locuiau împreună în două mari camere – Camera Mare şi Camera Mică – şi erau cunoscute ca acemı-i – novice, începătoare. Sub supravegherea kâhyâ kadın-ei – femeia supraintendent – ele se formau ca femei rafinate şi abile. Ele învăţau principiile Islamului, dobândind, în acelaşi timp, anumite îndemânări precum broderia, cusutul, cântatul, dansul, folosirea instrumentelor muzicale, povestirea de legende, teatrul de marionete etc. În timp, aceste novice dobândeau diferite ranguri.12
Femeia cea mai influentă din Serai era, de obicei, Sultana-mamă, denumită Valide-Sultan. După ea urmau, în ordinea importanţei lor, Kadın-ele, în număr de şase; orînduite într-o anumită ierarhie, începând cu “prima cadână” zisă Baºkadın; “a doua cadână” etc. După ele urmau Favoritele, numite Ikbal, de asemena şase la număr şi ierarhizate în aceeaşi ordine. În caz de deces sau în alte situaţii, promovarea se făcea după ordinea ierarhică. Printre figurile de seamă ale haremului se numără şi cele două categorii de eunuci: eunucii negri, cu ºeful lor Harem agası (sau Darüssaade agası) ºi eunucii albi, având în frunte pe Kapı agası.13
Analiza cea mai completă, din perspectiva feminină, a lumii femeii musulmane, în secolul al XVIII-lea, este cuprinsă în scrisorile soţiei ambasadorului englez la Istanbul, Lady Mary Wortley Montagu.
În calitate de soţie de diplomat, Lady Mary este martora unor evenimente, cu toate că nu ia parte la ceremonii de acreditare sau la recepţii organizate de marele vizir, rolul său limitându-se doar la vizite protocolare la marile doamne din înalta societate otomană.
Relativ lipsită de ocupaţie, Lady Mary găseşte prilej de a-şi petrece timpul liber în compania “societăţii femeilor”. Viziunea sa este tipic occidentală, tonul scrisorilor este unul degajat şi care denotă respect pentru tradiţia cu care ia contact şi mai ales curiozitate feminină.
Deplasarea de la Viena spre răsăritul musulman, dincolo de mutaţia geografică, oferă călătoarei şi o schimbare de decor în plan mental. Conştientizând penetrarea într-o lume cu totul nouă, soţiei diplomatului englez i se oferă posibilitatea şi prilejul în acelaşi timp a unor descrieri unice de care mediile occidentale sunt avide. Autoarea corespondenţei este conştientă de gustul pentru exotic al unei părţi a elitei vestice.
Caracterul inedit al scrierilor derivă din împărtăşirea unei experienţe personale şi din gustul pentru detaliul revelator, ceea ce conferă uneori cititorului senzaţia lecturării unui jurnal. Lady Mary nu-şi propune să şocheze, cu toate că este evidentă satisfacţia intimă pe care i-o oferă “şarmul noutăţii”. Atenţia sa permanentă se îndreaptă spre obiectivitatea relatării însă, cu toate acestea, nu poate fi – şi nici nu-şi propune să fie – un observator rece şi total detaşat.
Delimitarea între masculin şi feminin este evidentă atât în spaţiul public cât şi în spaţiul privat. Conexiunile dintre cele două lumi sunt reglementate prin convenţii bine definite. Însă constanta care răzbate din scrisori este respectul pentru femeie (nu neapărat numai cea din elită) în ambele spaţii: “Eu nu cunosc curte europeană unde damele să fie conduse într-o manieră atât de politicoasă”; “cred că se află acolo 200 de femei şi totuşi nu există zâmbete dispreţuitoare sau murmure ironice…”.14 De ce să-şi fi părut izbitoare o asemenea constatare unei femei obişnuite cu atmosfera rafinatelor curţi europene?
Cât despre viaţa socială a femeilor, informaţiile sunt în principal despre femeile sus-puse şi există puţine informaţii despre soţiile de meşteşugari şi comercianţi. Existau, în societatea islamică, o varietate de divertismente, multe din ele aveau loc în harem, dar unele erau în afara casei. Cea mai populară distracţie din afara casei, în Imperiul Otoman, era vizita săptămânală la hammam – baia publică. Deşi casele particulare aveau băile lor proprii, baia publică avea propriile distracţii. Femeile mergeau acolo de obicei în grupuri, luându-şi cu ele şi copiii mai mici, inclusiv băieţii până la nouă ani.
În scrisorile sale, adresate fie surorii, fie prietenelor sale din înalta societate engleză, este surprins tipul de relaţii din societatea feminină, care apar în baia publică.
Lady Mary descrie baia ca fiind o clădire din piatră, lipsită de ferestre şi prevăzută cu o cupolă, asemănătoare unui dom. Atmosfera descrisă poate incita imaginaţia multora (aşa cum a fost, printre altele, cazul lui Jean August Dominique Ingres): “femei frumoase goale în diferite ipostaze…”.15 După cum se poate observa în pictura lui Dominique Ingres – Baia Turcească – poziţia femeilor este în conformitate cu rangul lor social: marile doamne aşezate în faţă, urmate de sclave. Unele stăteau de vorbă, altele lucrau, altele beau cafea sau serveau şerbet, în timp ce sclavele lor le împleteau sau vopseau părul.16
Semnificaţia acestor vizite la băi era subliniată de costumul pe care femeile mai bogate îl etalau cu aceste ocazii. Printre accesorii se numărau prosoape brodate şi papuci înalţi de lemn, cu bucăţele sfărâmate de scoici încastrate în talpă, pentru a nu aluneca pe marginea udă.
Nuditatea (probabil că anumite proporţii ale trupului feminin au fost exagerate voit de pictori, conform propriilor idealuri de frumuseţe) reprezintă, fără îndoială, o formă de comunicare şi egalizare. Într-adevăr, eliberarea de veşminte provoacă şi eliberarea de anumite rigurozităţi de etichetă. Baia publică este tot un spaţiu închis dar un spaţiu comun în care femeile au posibilitatea manifestării depline. Funcţiile băii constau în vehicularea informaţiilor şi regizarea scandalurilor; ea funcţionează ca o bursă de noutăţi, iar întâlnirea pentru schimbarea de mesaje este unul din cele mai aşteptate momente din săptămână. Durata unor astfel de întâlniri depăşeşte cu mult timpul ce ar putea fi alocat unei simple igiene personale; “… ele petrec acolo cel puţin 4-5 ore”.17
Odată pătrunsă în acest spaţiu, Lady Mary se conformează regulilor de aici. Ne putem imagina reticenţa cu care trebuie să-şi lase rochia şi barierele morale pe care trebuie să le depăşească. Goliciunea are cu totul altă dimensiune în occident şi la fel sentimentul de pudicitate. Lady Mary nu înţelege încă suficient de bine necesitatea limbajului comun pentru comunicare; ea se lasă cu greu convinsă, să se dezbrace, de doamna cea mai importantă (întrevedem aici totuşi rudimente ale unei ierarhii, dar nu foarte bine definite). Folosirea corsetului reprezintă o curiozitate pentru doamnele care o înconjoară. Acestea interpretează acest element de modă drept un simbol de constrângere din partea soţului, un fel de garanţie pentru fidelitatea consoartei: “… am văzut cum ele credeau că eram închisă în acest mecanism fără să-l pot deschide, piedică pe care o atribuie soţului meu”.18
Acomodarea la această atmosferă destinsă este rapidă. La ea contribuie respectul evident faţă de noua venită şi comunicativitatea “gazdelor”: “Am fost încântată de curtoazia lor şi de frumuseţea lor şi am petrecut cu mare plăcere mai mult timp cu ele …”.19
Următoarea relatare referitoare la baia publică dovedeşte multifuncţionalitatea acestui spaţiu. De această dată, hammamul este loc de ceremonie, de confirmare a pătrunderii unei tinere mirese într-o comunitate de matroane şi de schimbare a statutului în ceea ce o priveşte. Autoarea nu uită să menţioneze şi una din funcţiile căsătoriei, de alianţă între două familii, însă nu insistă asupra acestui aspect. Mult mai importantă este ceremonia în sine, desfăşurată după un scenariu bine stabilit: asistenţa o formează mai mult de două sute de femei, cele măritate se aşează în jurul camerei pe canapele de marmură, iar tânăra mireasă este prezentată fiecăreia dintre ele. Dovada integrării o reprezintă cadoul cu valoare simbolică pe care femeile îl acordă tinerei. Aceasta capătă o nouă identitate, o acceptă – prin sărutarea mâinii – şi se conformează ei. “Am fost, acum trei zile, într-una din băile cele mai frumoase din oraş şi am avut ocazia să văd recepţia miresei turcoaice, cu toate ceremoniile care există cu aceată ocazie … Era o tânără frumoasă cam de şaptesprezece ani, foarte bogat îmbrăcată şi scânteietoare de pietre preţioase … Am fost foarte mulţumită că am văzut acest ceremonial şi, puteţi să mă credeţi, turcoaicele au atât spirit, politeţe şi libertate ca doamnele de la noi”.20
În afară de excursiile în spaţiile publice, existau grădini particulare cu case de vară, unde erau petrecute lunile calde. Lady Mary este singura sursă de informaţii despre conversaţii între doamne în locaţiile sociale.21
Cea mai importantă distracţie în casă era primirea oaspeţilor. În acest sens, o informaţie sigură o deţinem din scrisorile lui Lady Mary, care relatează cu exaltare despre vizitele sale din timpul călătoriei, felul în care a fost întâmpinată de eunuci, cum a fost tratată de doamnele din harem, toate acestea reprezentând adevărate ceremonii în societatea otomană. Alte feluri de distracţii erau, printre altele, jocurile de cărţi, muzica şi dansul, teatrul umbrelor şi poveştile masalaci-lor – femei povestitoare.
Diferenţa între lumea vestică şi cea pe care Lady Mary o descoperă cu uimire este uriaşă în privinţa atitudinii faţă de feminin. Lumea otomană nu respectă aceleaşi etichete – vestimentaţia nu reprezintă neapărat un atribut al rangului: “Primele canapele erau acoperite cu perne şi cu covoare bogate pe care erau aşezate doamnele şi, pe următoarele lângă ele, stăteau sclavele lor, dar fără vreo distincţie de rang în veşmintele lor”.22
O altă constantă a relatărilor occidentalei o constituie frumuseţea feminină. Canoanele de apreciere sunt universale: proporţii armonioase, albeaţa pielii, arta etalării coafurilor. Practic, Lady Mary nu are nici un pasaj, în scrisorile ei, care să surprindă dizgraţia, lipsa de armonie, stridenţa sau lipsa de bun gust. Femeia otomană din scrisori îmbină toate acestea cu solide concepte morale şi cu o doză de mister, care incită pe autoare să le descopere mai bine.
Constatările referitoare la moralitatea sau la buna purtare a turcoaicei impun analiza dintr-o perspectivă comparatistă: “Este foarte uşor să vezi că ele au mai multă libertate decât noi”.23 Delimitarea strictă “ele – noi” probează o cunoaştere încă incipientă a universului feminin otoman. Însă o precizare este de domeniul evidenţei: “nu pot să nu admir discreţia exemplară sau stupiditatea extremă a tuturor autorilor care le descriu”.24
“Libertatea” la care se referă Lady Mary nu este numai cea de mişcare – voalul aici conferind privilegiul anonimatului – ci şi cea materială: “Ele nu se tem de nimic, nici de resentimentele soţilor lor; căci aceste doamne sunt bogate, au propriilor bani…”.25
Adulterul nu este tolerat sau încurajat, în schimb femeile au întotdeauna această alternativă – şi cazurile în care nu recurg la ea sunt destul de rare – la acceptarea tacită a cazurilor similare destul de reduse numeric din universul masculin. “Printre toţi cei mari din acest regat, nu cunosc decât pe defterdar care întreţine numeroase sclave pentru a le folosi … şi se vorbeşte despre el ca de un libertin”.26
În scrisorile adresate surorii şi prietenelor sale, Lady Mary povesteşte cu atât entuziasm vizitele pe care le-a întreprins soţiei marelui vizir, soţiei lui Kâhya; felul în care a fost întâmpinată de eunucii negri la intrarea în haremuri şi cum a fost tratată de stăpânele caselor şi prezentată prietenilor acestora din înalta societate otomană – toate acestea reprezentând adevărate ceremonialuri.
Lady Mary conştientizează privilegiul pe care îl are, de a surprinde din interior viaţa femeilor: “… şi cu o mare plăcere m-am pregătit pentru o distracţie necunoscută de creştini, după părerea mea”.27 Astfel, vizitele de curtoazie la haremurile cele mai importante din imperiu nu rămân strict convenţionale, deşi în aceste cercuri elevate, eticheta şi ceremonialul trebuie respectate foarte strict. Dar atât la soţia marelui vizir, cât şi la văduva ultimului sultan, formalismul este depăşit datorită naturaleţei gazdelor, a capacităţii acestora de a comunica, şi de ce nu, a curiozităţii reciproce.
Haremul nu este un spaţiu al recluziunii şi al constrângerilor, ci un loc în care femininul este respectat şi se poate manifesta, în limitele unor convenţii universal valabile, fără impunere exterioară – masculină.
Fiecare harem reflectă personalitatea stăpânei, chiar dacă posibilităţile materiale ale soţiilor sunt comparabile. Acceptarea şi afişarea luxului este o condiţie a statutului social. Însă nu există o normă universală, fiecare matroană îşi impune propriul gust: la soţia vizirului predomină ponderaţia, aranjamentul lipsit de ostentaţie: “Am fost surprinsă să observ atât de puţin lux în casa sa; mobilierul era peste tot foarte modest, şi în afară de haine şi de numărul său de sclave, nu avea nimic pe ea care părea scump”.28 În schimb, frumoasa Fatima, soţia lui Kâhya afişează un lux uluitor, menit a-i scoate şi mai mult în evidenţă trăsăturile fizice. O posibilă explicaţie o oferă chiar Lady Mary: “… şi casa proclama diferenţa între o femeie în vârstă, devotată şi o tânără frumoasă”.29 Tinereţea Fatimei nu implică sub nici o formă imaturitatea; ea are doar o personalitate diferită, comparativ cu soţia marelui vizir, dar poate conversa cel puţin la fel de curtenitor şi de agreabil.
În continuare este descris ceremonialul de primire la sultana Hafiza şi totodată sunt surprinse câteva trăsături ale sultanei: “Dar mi se părea că nu atinsese niciodată frumuseţea frumoasei Fatima, pe care o văzusem la Adrianopol, îi rămăsese doar o faţă frumoasă, ofilită de necaz mai mult decât de ani… Ea purta o vestă numită dolama şi care diferă de caftan, prin mâneci mai lungi… o vestă brodată cu perle…”.30 Descrie cu atât entuziasm şi totodată surprinsă, momentul cinei: “A făcut să mi se servească un ospăţ de cincizeci de platouri de carne, prezentate unul după altul, după moda ţării… tacâmurile erau în aur, mânerele incrustate cu diamante… şerbetul fu servit în castronaşe din porţelan din China…”.31
Lady Mary, într-o nouă vizită la Fatima surprinde naturaleţea acesteia: “Dar Fatima are politeţea şi buna educaţie de la curte, cu un aer care inspiră totodată respect şi tandreţe, şi acum că îi înţeleg limbajul, îi găsesc spiritul la fel de atrăgător ca frumuseţea ei…”.32 , faţă de modul mult mai convenţional al sultanei Hafiza, care este aşa cum se aşteaptă să fie o turcoaică nobilă, amabilă, dar fără să ştie prea bine cum să surprindă.
Pe lângă tonul degajat (relatările sale sunt scrisori în adevăratul sens al cuvântului), Lady Mary foloseşte o tehnică de scriere cu totul specială: menţinerea atenţiei destinatarului prin avertizarea asupra ineditului şi prin exclamaţii nereţinute. Practic, ea scrie aşa cum vorbeşte: “N-am văzut în viaţa mea…”.33
O importanţă deosebită o are adoptarea vestimentaţiei otomane de către Lady Mary. Aceasta se datorează nu unui demers diplomatic (ea fiind străină evenimentelor politice), ci este o dovadă de respect şi de încercare de înţelegere a unui anumit stil de viaţă, prin adoptarea unor elemente specifice: “Surpriza voastră cea mai mare va fi de a mă vedea cum sunt îmbrăcată în Turcia”.34
Moda feminină otomană la începutul secolului al XVIII-lea, manifestă preferinţă pentru hainele largi care conferă libertatea de mişcare şi pentru abundenţa podoabelor. Spiritul oriental predispune la combinarea culorilor vii (roşu) cu albul.
Relatările surselor converg în a sublinia frumuseţea femeii. Cea mai generoasă relatare şi poate cea mai demnă de a fi amintită rămâne tot cea a lui Lady Montagu, având în vedere că vine din partea unei femei elegante şi rafinate şi cu pretenţii de obiectivitate, deoarece provenea dintr-un alt mediu decât cel otoman: “… frumuseţea este un lucru aşa de comun aici încât te miri mai de grabă atunci când nu vezi o femeie frumoasă. Femeile au, în mod natural, cel mai frumos ten din lume şi ochii lor sunt în general negri şi foarte mari. Pot să vă asigur că la curtea Angliei, pe care o consider totuşi cea mai <> din întreaga creştinătate, nu sunt atâtea frumuseţi câte sunt aici sub protecţia noastră”.35
Importanţa corespondenţei lui Lady Mary este multiplă. În primul rând se modifică viziunea occidentală despre femeia musulmană – analizată până atunci din perspectivă masculină – şi se dărâmă anumite prejudecăţi. În viziunea lui Lady Mary o femeie otomană are libertate de mişcare – exemplificând prin faptul că anonimatul vălului permite femeilor să circule libere – şi, în primul rând, libertate materială – drept de proprietate asupra zestrei pe care o primeşte la căsătorie, drept de a-şi administra bunurile fără control din partea soţului. Libertatea femeilor diferă în funcţie de condiţia lor socială – în funcţie inversă. Astfel, femeile de condiţie modestă sunt mai libere, ele având posibilitatea de a ieşi mai des, chiar neînsoţite.
Din perspectiva alterităţii feminine, corespondenţa este importantă datorită prezentării viziunii unei femei occidentale asupra femeii musulmane, felul în care aceasta din urmă îşi formează o identitate proprie şi cum şi-o conservă în cadrul unei societăţi considerate conservatoare.
Lady Mary surprinde “identitatea multiplă” a femeii în mediul otoman şi îi analizează particularismele în planurile social şi familial, atingând aspecte variate ale vieţii cotidiene. Astfel, ea trebuie să fie concomitent o bună musulmană, o bună soţie şi o bună mamă36 . Acest concept a fost lansat chiar de profetul Muhammad: în plan social “Femeia este egală bărbatului şi cealaltă jumătate a societăţii”; în plan religios “Cel care respectă drepturile soţiei sale este un bun musulman”; iar în plan biologic “Paradisul se întinde sub pasul mamelor”.
Pătrunzând şi fiind acceptată în societatea feminină, Lady Mary se transformă, căutând puncte comune de comunicare şi făcând chiar anumite compromisuri felului în care fusese educată până atunci. Aceasta poate proba receptivitatea unor medii occidentale şi încercarea de înţelegere prin identificarea cu mediile cu care intră în contact.
Scrisorile nu reprezintă numai o lectură reconfortantă, ci oferă şi ocazia unor analize mai profunde cercetătorului interesat de viaţa cotidiană sau de studiul anumitor particularităţi ale unor grupuri sociale.
Perspectiva oferită de relatările lui Lady Mary permite exploatarea unor piste noi, neluate în calcul de istoriografia tradiţională: o istorie a sensibilităţii feminine, o istorie a feminismului universal, o istorie a identităţii feminine în societatea islamică şi exemplele ar putea continua.
Lucrarea de faţă nu vrea şi nici nu poate să acopere toate aceste perspective. Ea se constituie însă într-un avertisment şi o provocare în acelaşi timp, o încercare de aducere în discuţie a unor aspecte ce pot constitui un punct de plecare pentru o istorie a femeii scrisă de femei.

NOTE:
1 Lady Mary W. Montagu, L’Islam au pèril des femmes. Une Anglaise en Turquie au XVIII e siècle, Paris, La Découverte, 2001, p. 8 – 9.
2 Enciclopedie de l’Islam, Paris, Edition G.-P., Maisonneuve & Larose S.A., 1991, p.452.
3 Nadia Anghelescu, Introducere în Islam, Bucureşti, editura Enciclopedică, 1993, p.103.
4 Coranul, trad. George Grigore, Bucureşti, editura Kriterion, 2000, p.75-78.
5 Anne-Mari Delcambre, Islamul, ediţia a III-a, Bucureşti, editura Coresi, 1999, p.84.
6 Există două tipuri de piedici în calea căsătoriei: permanente (în rudenia de sânge sau prin alianţă, colactaţie, jurământul de anatemă, consumarea căsătoriei în perioada numită idda), şi temporare (religia mixtă, starea de sclavie, perioada de idda, tripla repudiere, poligamia), cf. Nadia Anghelescu, op.cit., p.98.
7 Suraiya Faroqui, Subjects of the Sultan. Culture and Daily Life in the Ottoman Empire, Cambridge University Press, 2000, p.103.
8 A. Afetinan, L’emancipation de la femme turque, Unesco, 1962, p.28-29.
9 N.Anghelescu, op.cit., p.100-101; pt. Familie vezi şi E.-F. Gautier, Moeurs et coutumes des Musulmans, p.36-47.
10 Leslie Pierce, The Imperial Harem. Women and Sovereignity in the Ottoman Empire, Oxford University Press, 1993, p.3.
11 Dicţionar de civilizaţie musulmană, Larousse, Bucureşti, editura Univers Enciclopedic, 1997, p.132.
12 rangurile de câriye, şagird, gedirlik şi usta, cf. Halil Inalcik, Imperiul Otoman. Epoca clasică (1300-1600), Bucureşti, editura Enciclopedică, 1996, p.179-180; pt. Harem vezi şi Mehmed Ali Ekrem, Civilizaţia turcă, Bucureşti, editura Sport-Turism, 1981, p.234-236; Andrina Stiles, Imperiul Otoman 1450 – 1700, Bucureşti, editura All, 1998, p.53-56; Carla Coco, Harem. L’Orient amoureux, Paris, Mengès, 1997.
13 Harem agası şine legătura Sultanei-Valide şi a cadânelor cu exteriorul, iar Kapı agası se preocupã de relaţiile sultanului cu haremul, cf. Mustafa Ali Mehmed, Istoria Turcilor, Bucureşti, editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976, p.201.
14 Lady Mary W. Montagu, op. cit., p.133.
15 Ibidem, p.134.
16 Fanny Davis, The Ottoman Lady, A social history from 1718 to 1918, New York, Westport, Connecticut-London, Greenwood Press, p.131-133.
17 Lady Mary, op.cit., p.134.
18 Ibidem, p.134; vezi şi Carla Coco, op. cit., p.122.
19 Ibidem, p.134.
20 Ibidem, p.208.
21 Suraiya Faroqui, op. cit., p.145-146.
22 Lady Mary, op.cit., p.133-134.
23 Ibidem, p.146.
24 Ibidem.
25 Ibidem, p.147.
26 Ibidem.
27 Ibidem, p.162.
28 Ibidem, p.162.
29 Ibidem, p.164.
30 Ibidem, p.188.
31 Ibidem, p.189.
32 Ibidem, p.192-193.
33 Ibidem, p.146.
34 Ibidem, p.144.
35 Ibidem, p.146.
36 Silvana Rachieru, În căutarea propriei identităţi: Femeia musulmană în Imperiul Otoman, în “Identităţi colective şi identitate naţională. Percepţii asupra identităţii în lumea medievală şi modernă”, coord. Mirela-Luminiţa Murgescu, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2000, p. 207

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: