Circulaţia cărţii franceze în mediul aulic est-central european: Montesquieu, Rousseau, Voltaire

Revista ERASMUS, nr. 13/2002, Bucureşti, Editura Ars Docendi, 2002.

Mihaela PARASCHIV, Oana VELICIU
Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Litere, Istorie şi Filosofie

Reconstituirea atmosferei culturale a spaţiului est-central european în perioada luminilor îşi găseşte suport în studiul fondului de carte existent în bibliotecile publice şi particulare identificate în această zonă. Ne-au interesat în mod special colecţiile de carte, localizate în perimetrul de convergenţă maghiaro-român, aparţinând conţilor Csáki Istvan, Vörös Ferenc şi de Rewiczi. Interesul relativ scăzut al cercetătorilor pentru acest aspect al studiului istoric şi importanţa pe care acesta o are asupra înţelegerii societăţii în relaţia ei cu cartea ca multiplicator al ideilor novatoare ne-a determinat să abordăm această temă. Relevanţa acestui studiu constă în posibilitatea conturării unui profil spiritual, a unei identităţi culturale pentru colecţionarul maghiar al secolului al XVIII-lea. Care erau preferinţele livreşti, care erau centrele de procurare a cărţii, cum se prezenta drumul acestor cărţi de la creator la receptor, care era modelul cultural european vizat, toate acestea îşi găsesc răspunsul prin analiza directă a cărţii achiziţionate de aceşti bibliofili. O parte a fondului de carte existent în bibliotecile particulare mai sus menţionate se găseşte în prezent în biblioteca municipală din Arad care se organizează pentru prima data în 1883.
Din acest patrimoniu, cele mai numeroase şi mai semnificative ca valoare culturală sunt cărţile franceze de factură luministă, care se încheagă într-o impresionantă colecţie de secol XVIII. Acest fond a constituit obiectul unui studiu efectuat în anul 1917 de profesorul Eckhardt Sandor, intitulat „Cărţile franceze ale Palatului Cultural din Arad”. Acesta stabileşte provenienţa fondului, precizând că a aparţinut unei familii nobile, familia de Csáki cu puternice tradiţii culturale, receptivă la gândirea luministă. Fondul de carte franceză cuprinde 3800 de titluri în aproximativ 5000 de exemplare; din acestea patru sunt din secolul al XVI-lea, aproximativ 100 din secolul al XVII-lea, circa 3600 din secolul al XVIII-lea (pentru secolul al XVIII-lea se adaugă şi primul deceniu al secolului XIX-lea când materialul se multiplică sistematic) şi 100 din epoca modernă1 .
Se pare că avem de-a face cu o bibliotecă moşierească maghiară, tipică secolului al XVIII-lea, în cadrul căreia apariţiile ulterioare sunt întâmplătoare, adăugate prin achiziţii nesistematice.
Valoarea acestui fond constă nu atât în ediţiile rare, ci mai ales în aceea că sunt aproape complete, reprezentând un tot unitar care acoperă toate ramurile literaturii de secol XVIII începând cu traduceri din autori greci şi latini, gramatici, dicţionare, literatură publicistică de model englez, dramaturgie2 .
Cel mai bine reprezentată este literatura de roman şi basmul, gen îndrăgit al secolului al XVIII-lea, în timp ce operele în versuri deţin o pondere mai redusă. Cea mai semnificativă parte o reprezintă colecţiile aproape complete ale literaturii luministe care oglindesc gândirea contemporană, dovedind astfel solida cultură europeană a colecţionarului.
Există aici operele complete ale lui Voltaire, printre ele numeroase ediţii princeps, de exemplu prima ediţie a lui Zadig, când mai avea titlul de Memnon, una dintre cele mai frumoase ediţii din Candide, ediţiile princeps L’homme aux quarante ecus, Pot Pourri, Examen important de Milord Bolingbroke, La Bible enfin expliquée, şi alte pamflete în primă ediţie, sau numeroase alte lucrări împotriva sau de partea lui Voltaire. Cele mai frumoase sunt ediţiile lucrărilor lui Rousseau. Există cele mai vechi ediţii complete sau chiar primele ediţii din Lettre à D’Alembert, Emile, Contract social, Confessions şi multe alte lucrări mai mărunte în ediţii princeps. Există şi Encyclopédie sau operele filosofice ale lui Diderot, Maupertuis, La Mettrie, Helvétius, Buffon, D’Holbach, Condillac3 .
Alături de acestea avem literatura antifilosofică, literatura de economie politică (reprezentată de Condorcet şi Mirabeau), literatura istorică (deosebit de bogată surprinsă în lucrările fundamentale ale lui Voltaire, aproape toate în ediţii princeps), literatura de manifeste politice, memorii de călătorie.
Diversitatea genurilor ilustrate de acest fond indică interesele multilaterale cultivate de intelectualul secolului al XVIII-lea, mai ales a celui din centrul şi sud-estul Europei, care urmăreşte prin achiziţionarea cărţilor publicate în Apus să formeze o bibliotecă capabilă să concureze cu marile biblioteci din vestul Europei, contribuind la integrarea în vasta arie culturală europeană.
Cărţile franceze, deşi au fost tipărite la Paris, Amsterdam, Köln, Frankfurt, Berlin, Haga, au fost achiziţionate în mare majoritate la Viena, care reprezenta centrul de răspândire a curentului luminist în Imperiul Habsburgic. Alături de colegii lor din centrele amintite, tipografii vienezi Graeggner, Gay, Kuzböck, Schrämbol şi alţii dar mai ales Trattner şi Ghelen produceau multe tipărituri în limba franceză ce erau răspândite şi în Ungaria. Cărţile erau procurate şi de la Budapesta, dar şi acestea erau tot de provenienţă vieneză. Un amănunt interesant ar fi faptul că un număr important de cărţi interzise, cuprinse în Catalogum librorum prohibitorum, au pătruns în colecţiile bibliofililor maghiari, contele Csáki achiziţionându-le prin intermediul comercianţilor Kesmarki4 . Aceste opere interzise erau în marea lor majoritate antiteologale şi antistatale, putând fi regăsite în biblioteca oricărui reformator francez.
Cărţile nu soseau legate, legarea lor era executată la Löcse, la atelierele firmei Kollar şi Höfer sau Homona. Se practicau două tipuri de legături şi anume legătura în hârtie albastră şi legătura franţuzească, adică în piele aurită. Tarifele practicate erau de 50 creţari pentru legarea cărţilor în piele cu vignete albastre şi roz şi aurituri modeste, iar legătura în hârtie albastră, destul de des întâlnită în biblioteca din Arad costa 20 de creţari5 .
Apar foarte multe colligate. Acestea presupun legarea în acelaşi volum a mai multor opere ce pot aparţine unor autori şi pot fi editate în ani diferiţi. Un astfel de exemplar este volumul ce cuprinde operele Le Reformateur, editată în 1757, Le Reformateur. Reforme, din acelaşi an, ambele editate la Paris şi Le Genie de Montesquieu, editată la Amsterdam în 1760.
Relevant, pentru comerţul de carte din acea vreme, este inventarul menţionat într-o scrisoare a administratorului Doleviczeny către contele Csáki. Inventarul cuprinde cărţile legate şi trimise contelui, care cu excepţia a trei titluri sunt cărţi franceze şi se găsesc cu exactitate în biblioteca arădeană6 .
Am considerat că este necesar să facem şi câteva precizări de natură biografică referitoare la cei care s-au preocupat de achiziţionarea acestor cărţi şi anume contele Csáki Istvan şi soţia sa Julia. Csáki Istvan face parte din familia de moşieri de Szepes, fiind unicul moştenitor al domeniului de la Illésfalu. Acesta îşi face studiile la colegiul Theresianum de la Viena, unde sub îndrumarea iezuiţilor învaţă temeinic limba franceză. După părăsirea Vienei ajunge la Bratislava pentru ca mai târziu să se stabilească la Homona. Curând o va cunoaşte pe Iulia Erdödy care îi va deveni soţie. Julia Erdödy era educată în spirit german deşi urmase acelaşi colegiu, Theresianum. La aceasta se va adăuga însă influenţa franceză a vremii; ea va fi cea care colecţionează cartea franceză aflată acum la biblioteca din Arad. În castelul de la Homona ea va organiza întruniri ale elitei nobiliare maghiare din împrejurimi, după modelul faimoaselor saloane pariziene ale doamnei du Deffand şi ale doamnei du Tencin. Discuţiile se axau de cele mai multe ori pe teme de dogmă religioasă. Opoziţia ei faţă de instituţia Bisericii reiese şi din studierea adnotărilor făcute de tânăra contesă pe marginea scrisorilor Doamnei de Pompadour, trădând adeziunea doamnei Csáki la ideile luministe care circulau în acea perioadă. Pasajele subliniate dezbat rolul preoţilor care trebuie să se roage lui Dumnezeu şi nu să guverneze oamenii, să cultive toleranţa şi înţelegerea, evitând transformarea lor într-o castă de persecutori7 .
Aceeaşi dorinţă de racordare la structurile moderne ale societăţii apusene i-a determinat pe soţii Csáki să construiască pe domeniul de la Illésfalu un parc englezesc de modă franceză, denumit simbolic – „Noul Sans-Souci”. Parcul reflectă o civilizaţie, un aspect revelator pentru mentalitatea secolului, un transfer de preocupări spre Europa est-centrală8 .
Interesant de urmărit este istoricul bibliotecii ale cărei începuturi stau sub auspiciile prezenţei tânărului Csáki Istvan la Viena (1759-1761). Din 1777 se păstreză o Specificatio Librorum, indicând cărţile franceze colectate la Homona de familia Csáki. Alte inventare sunt realizate în 1790, 1792, 1805 şi 18079 . Sumele mari cerute de înzestrarea bibliotecii cu titluri noi nu au mai putut fi achitate datorită încurcăturilor financiare ale contelui. Dacă până în 1808, numărul cărţilor franceze atingea 5000 de volume, la care se adaugă şi titluri în limba maghiară şi germană, între 1808 şi 1824 sunt achiziţionate doar 10 cărţi franceze majoritatea lucrări de politică.
După 1820, se poate constata un declin al importanţei culturii franceze în Imperiul Habsburgic. Cărţile franceze cedează locul literaturii germane de factură naţionalistă, iar Parisul încetează a mai fi un focar al culturii europene.
Dificultăţile economice ale familiei nobiliare de la Illesfalu duce la înstrăinarea bibliotecii, aceasta fiind cumpărată în întregime în 1808 de către Atzel Péter împroprietărit la Şicula- Ineu, în apropiere de Arad . Acesta achiziţionează şi câteva sute de volume din biblioteca lui Vörös Ferenc, completând colecţia lui Csáki. Rolul bibliotecii de multiplicator al culturii se diminuează drastic, singurii care au acces la carte fiind membrii familiei Atzel.
Din fericire acest fond preţios nu s-a pierdut, el fiind donat de urmaşii familiei Bibliotecii Gimnaziului Superior Regal din Arad, de unde vor ajunge ulterior în rafturile Bibliotecii din Arad, înfiinţată în 1883.
Criza de conştiinţă înstăpânită în apusul Europei nu putea să nu contamineze şi spaţiul central şi estic dominat de Imperiul Habsburgic, unde elitele sunt animate de o permanentă căutare de modele. Începând din 1760, aristocraţia maghiară îi citea pe filosofii francezi în original şi suferea din plin influenţa culturii franceze în timp ce la Viena se instalase un adevărat cult pentru limba şi produsele spirituale franceze. Reperul cultural fusese ales, răspunsurile proprii neîntârziind să îşi facă apariţia.
Biblioteca contelui Csáki şi inventarul său impresionant de carte franceză de secol XVIII nu este un caz singular. Biblioteca contelui Szataray care includea 5000 de cărţi franceze din 8500 şi colecţia familiei Hedervary cu 6000 de exemplare dintr-un total de 1500010 întregesc profilul elitei intelectuale maghiare. Aceasta caută prin aprofundarea exemplului francez o cale de recuperare a distanţei ce separă cele două arii de civilizaţie-apuseană şi central-est europeană. Nevoia tot mai acută a schimbării se încadrează la nivel practic, în acest spaţiu, în programul reformator propus de ideologia despotismului luminat. Însă uşoara liberalizare cultivată de despoţii luminaţi habsburgi permite doar aristocraţiei şi oarecum burgheziei de la oraş să–şi însuşească o cultură cu adevărat modernă şi europeană. Piedicile în calea contactelor, a influenţelor externe pentru aceste categorii sunt din ce în ce mai reduse.
Dimensiunile tentaţiilor luministe, aşa cum se desprind ele din consistenţa şi unitatea fondului de carte franceză din biblioteca de la Homona, pot fi estimate printr-o cercetare atentă a acestui ansamblu. Informaţia de natură istorică furnizată de fiecare carte în parte, nu poate fi scoasă la iveală decât prin îmbinarea unei metodologii istoriografice cu una bibliologică. Consemnarea detaliilor ce ţin de „materialitatea” cărţii – tehnica de producere, de tipărire, locul editării, proprietarul editurii sau tipografiei, anul şi numărul ediţiei, ştampile, însemnări manuscrise şi multe altele – trebuie sa se îmbine cu analiza comparativă, interpretativă a istoricului. Din conlucrarea acestora vor rezulta date privind reţeaua de circulaţie a cărţii, contactele culturale, nivelul de civilizaţie, categoria receptoare, istoria unei anumite epoci. Aceasta presupune o muncă prodigioasă, dar şi un rezultat pe măsură. Economia acestei lucrări ne-a determinat să surprindem chiar cele mai reprezentative elemente ale fondului de carte a contelui Csáki, pentru a extrage informaţia esenţială, lăsând cercetarea întregului patrimoniu livresc unei viitoare lucrări de mai mare amploare.
Astfel că cele mai însemnate prezenţe care se impun în ansamblul bibliotecii luministe sunt : Montesquieu, Rousseau şi Voltaire.
Cel a cărui operă se găseşte aproape în întregime în Biblioteca Judeţeană din Arad este Charles de Secondat, baron de La Brède şi de Montesquieu, primul mare gânditor şi scriitor francez al secolului luminilor. Acesta se remarcă ca autor al Lettres persanes11, scrisă în 1721, şi care se găseşte în bibliotecă într-o ediţie din 1760, cu prefaţa autorului şi Le temple de Gnide…. Lucrarea este o satiră la adresa politicii franceze, a condiţiilor social politice, a problematicii ecleziastice şi a literaturii, contribuind la pregătirea unei atmosfere ideatice favorabile schimbărilor ce vor fi aduse la suprafaţă de revoluţia franceză. Preocuparea colecţionarului faţă de teoriile expuse în această operă, rezultă şi din achiziţionarea cărţii Supplement aux Lettres Persanes ou l’on trouve la continuation de l’Histoire des Troglodites12 , tipărită la Amsterdam, Paris şi Pichard în 1782. Ideile social-politice sunt materializate în opera Considerations sur les causes de la grandeur des Romains et de leur decadence13, scrisă în1734, în urma unei călătorii prin Europa. Se pare că autorul era familiarizat cu manuscrisul lui Cantemir, Incrementa atque decrementa aulae otomanicae. Biblioteca posedă o a doua ediţie a lucrării, tipărită la Amsterdam în 1746 de I. Wetstein. Pe foaia de titlu se identifică o semnătură Carolina Seelspayr, una din proprietarii volumului.
O parte apreciabilă din cărţile studiate poartă asemenea însemnări, manuscrise care nu fac decât să ne susţină ipoteza că aceşti colecţionari apelau nu numai la librăriile editurilor, ci şi la anticariate pentru înzestrarea bibliotecilor lor. Ediţiile rare, cărţi care au dispărut demult din circuitul pieţei de carte şi se află tezaurizate în bibliotecile particulare apusene revin la suprafaţă prin intermediul acestor anticariate şi intră în tinerele colecţii de carte din centrul şi estul continentului. Am putea emite ipoteze în legătură cu fixarea în spaţiu a acestor surse de carte, recurgând la rezonanţele etnice ale numelor proprietarilor care şi-au lăsat marca pe aceste cărţi. Carolina Seelspayr ne trimite la spaţiul frizon, mai ales că editura îşi are sediul la Amsterdam, în timp ce Charles Sauvaigne care apare pe mai multe cărţi, pare să provină din spaţiul francez , la fel şi Francois Harrach nume identificat pe un volum de Voltaire, editat la Lyon în 1756. Totul indică un efort de achiziţie remarcabil şi o rigoare în organizarea colecţiilor de carte, demnă de cele mai solide biblioteci apusene.
Cea mai completă ediţie Montesquieu este cea apărută la Londra, la Nourse revăzută şi considerabil adăugită de autor. Cele trei volume cu format 8° conţin pe lângă operele fundamentale şi L’Eloge de l’Auteur, L’analyse de l’Esprit des Lois par M. D’Alambert , Le Discours prononcé par M. de Montesquieu, lors de sa reception à l’Academie Française. Primele două volume sunt tipărite în 1772, în timp ce pe cel de-al treilea este înscris anul 1771. Se pare că astfel de neconcordanţe sunt destul de frecvente la cărţile de secol XVIII. La sfârşitul primului volum este anexată o hartă a Europei din 1756, întocmită de Robert de Vaugondy, pe care alături de Buda, Belgrad, Pressbourg, este menţionat şi oraşul Timişoara ca centru reprezentativ al sud-estului european.
Opera Considerations sur les causes de la grandeur des Romains et de leur decadence cuprinsă în volumul al III-lea, are numeroase adnotări, referitoare la analiza instituţiei statale, a importanţei legilor, a situaţiei clerului etc.
Aceeaşi culegere14 , de asemenea revăzută şi adăugită de autor, este tipărită şi la Amsterdam şi la Leipzig, de editorul Arkstëe şi Merkus. Deosebirile între aceste două ediţii sunt de mică importanţă, cea de-a doua fiind constituită din 5 volume. Tot editura lui Arkstëe şi Merkus de la Amsterdam e cea care va tipări şi Le Genie de Montesquieu15, în 1760, identificată într-un colligat din trei părţi. În anul 1798, precizat pe foaia de titlu ca fiind anul VI (al primei republici franceze), sunt editate la Paris, de către Plassan, Bernard şi Gregoire, Oeuvres Posthumes de Montesquieu16 , cu menţiunea: “pentru a servi ca supliment la diferite ediţii 8° care au apărut până în prezent”. În nota editorilor se precizează că ediţia lor Oeuvres Posthumes…, conţine şi operele postume, care au fost închise în biblioteca din Bordeaux şi la prietenii săi. O altă colecţie postumă, anterioară celei editate la Amsterdam, e cea tipărită la Londra de Bure, în 1783, pentru a fi distribuită la Paris.
Noua ediţie a operei Le Petit Porte-Feuille de M. De Montesquieu17 tipărită la Amsterdam de Jean Neaulme în 1759 şi conţinând o serie de eseuri şi mici piese se regăseşte în biblioteca arădeană pentru a completa colecţia operei scriitorului luminist.
Se remarcă absenţa lucrării sale fundamentale L’esprit des Lois ca ediţie separată şi completă, în schimb există un frumos exemplar in 12°- Observation sur L’esprit des Lois ou l’art de lire ce livre, de l’entendre et d’en juger18 semnată de acelaşi Montesquieu şi tipărită de Pierre Mortier la Amsterdam, în 1751, la doar trei ani de la apariţia Spiritului legilor. Editorul motivează apariţia acestei lucrări, considerată a fi o broşură a operei menţionate, ca fiind menită să faciliteze înţelegerea teoriilor formulate de Montesquieu.
Preocupările lui Montesquieu se extind şi în alte domenii de cercetare. Un exemplu concret este opera Observation de physique et d’histoire naturelle19 , tipărită la Paris în 1750 şi care este prezentă în fondul francez într-un colligat.
Lucrarea de referinţă a literaturii ştiinţifice de secol XVIII, Enciclopedia cu titlul complet Encyclopédie ou Dictionnaire Raisonné des Sciences, des Arts et des Métiers, par une société de Gens de Lettres mis en ordre et publie par M. Diderot, et quant à la partie mathematique, par M. D’ Alembert20 se află în posesia bibliotecii într-o ediţie din 1781, în 38 de volume, tipărită la Laussane şi la Berna.
Ediţia existentă este conform ediţiei Pellet, dar a înregistrat un succes editorial mai mare, fiind cea mai populară ediţie a secolului, cum susţine editorul, atât datorită modificării formatului in 8°, cât şi renunţării la planşele de artă şi de meserii.
În avertismentul noilor ediţii se menţionează că actuala ediţie oferă o varietate completă, suplimentele fiind inserate în text la locul cuvenit, s-au refăcut şi s-au înlăturat greşelile de cronografie. Ediţia este mai săracă în prezentări grafice pentru a micşora preţul volumelor. Tot în acest scop, s-a renunţat şi la vignetele decorative. La pagina 104 din primul volum sunt inserate observaţii ale editorilor, din care rezultă că lucrarea urmând la scurt timp după ediţia Pellet din Geneva şi după ediţia din Paris este una dintre cele mai ieftine. Prima pagină conţine însemnarea „ De la Bibliotheque Charles Sauvaigne 1795”.
Peisajul ideologic şi literar al secolului luminilor se îmbogăţeşte prin activitatea filosofului francez Jean Jacques Rousseau concretizată prin elaborarea unor opere de rezonanţa socială, politică, ştiinţifică şi beletristică. Lucrările sale se găsesc în biblioteca arădeană în ediţii princeps de o inestimabilă valoare, numărul volumelor ridicându-se la 36, cuprinzând 30 de lucrări, scrisori, discursuri, adică 80% din întreaga operă. Aprecierea scrierilor lui Rousseau determină achiziţionarea cu asiduitate a cărţilor sale, chiar şi a acelora interzise, cum este cazul volumelor din Émile ou de l’éducation21 din 1762. Tratatul, deşi condamnat de la apariţie de către Parlamentul francez, apare în acelaşi an în două ediţii. Chiar biblioteca arădeană cuprinde două ediţii din 1762, una apărută la Amsterdam, tipărită de Jean Neaulme, cu format in 8° iar cea de-a doua la La Haye tot sub supravegherea lui Jean Neaulme, de această dată în format in 4°. Ediţia din Amsterdam este considerată ca ediţie princeps, deoarece conţine un cuvânt înainte al autorului cu referiri la scopul lucrării şi are menţiunea foarte interesantă de „édition non chatrée”- ediţie neciopârţită, scăpată de rigorile cenzurii. Din păcate, aceasta se găseşte într-o stare de conservare defectuoasă, legată în piele în 2 volume. Ediţia de la La Haye în 3 volume, ultimul lipsind din Biblioteca judeţeană din Arad, este cenzurată. Totuşi, parlamentul francez când condamnă lucrarea Emile se referă la această ediţie. O a treia ediţie tipărită de această dată la Geneva, în 1780, este de asemenea prezentă în fondul de la Arad.
Tot în ediţie princeps este şi lucrarea Lettres écrites de la montaigne22 , din 1764, la Amsterdam, de Marc Michel Rey, constitue o ripostă la acuzaţiile aduse tratatului Émile, de procurorul general Tranchin. Atacurile dure ale acestuia vor duce la pierderea calităţii de cetăţean al Genevei. O ediţie mai recentă din 1781, tipărită la Geneva, se găseşte de asemenea pe rafturile bibliotecii de la Arad.
Du contract social ou Principes de Droit Politique23 este prezent în colecţiile bibliotecii prin ediţii ulterioare ediţiei princeps şi totuşi contemporane autorului; o ediţie Marc Michel Rey, Amsterdam 1772, şi o ediţie postumă, din 1782, de la Londra, în format in 12°, neobişnuit pentru secolul al XVIII-lea tot fără autor.
Ediţia Contractului social din 1762 conţine colligate ce constituie ediţii princeps şi care dovedesc atenţia cu care posesorul bibliotecii s-a interesat de opera lui Rousseau adunând tot ce era legat de creaţia sa. Astfel unul din colligate este extrasul din registrul Parlamentului prin care se condamnă lucrarea Émile. Un alt colligat24 conţine un Discurs despre Virtute tipărit în 1769, într-o notă finală autorul susţine că acest discurs făcea parte dintr-o lucrare mai întinsă Scrisori despre Destrămarea şi Restaurarea ordinii legale, lucrare care nu fusese tipărită încă. Alături de acestea sunt şi Lettres a Cristophe de Beaumont, din 1769. Aceleaşi scrisori adresate lui Christophe de Beaumont de data aceasta din 1769 şi editate sub patronajul lui Marc Michel Rey, specializat de altfel în editarea operei lui Rousseau, se regăsesc într-un alt colligat alături de Lettres à M. D’Alembert din 1769, Discours sur la Vertu şi Description Abrégée du Governament de Geneve, realizată pentru a servi articolului Geneva din Enciclopedie; articolele lui Rousseau despre biserica şi credinţa cetăţenilor din Geneva vor atrage protestele autorităţilor, un extras din registrul Venerabilei Companii a Pastorilor şi Profesorilor Bisericii şi Academiei din Geneva din 10 feb. 1758 ne parvine şi nouă prin intermediul aceluiaşi colligat. Lettres à M. Rousseau – citoyen de Geneve, de M. D’Alembert şi La Reine Fantastiques (poveste) completează această culegere.
Colecţionarul a fost preocupat şi de achiziţionarea unor lucrări mai puţin cunoscute, cum ar fi Le Testament de J. J. Rousseau25 , apărut în 1771. Anterior Confesiunilor, acesta este de fapt un fals testament, se deschide printr-o ipocrită umilire a autorului continuând prin noi atacuri la adresa sistemelor de guvernământ contemporane. Opera capătă valenţele unui adevărat pamflet politic. În 1770, Rousseau termină de scris Les Confessions, care, alături de lucrarea menţionată anterior, are un caracter autobiografic. Ediţia din 1782, de la Geneva, este completată cu Reveries du Promeneur Solitaire.
Rousseau jugé de Jean Jacques. Dialogue, terminată cu trei ani înainte de moarte, apare în biblioteca lui Csáki într-o ediţie postumă din 1780, scoasă la Londra. Pe foaia de titlu se menţionează D’après le Manuscrit de M. Rousseau laissé entre les mains de M. Brooke Boothby.
Într-o ediţie nouă regăsim Oeuvres de M. Rousseau de Geneve, tipărite la Neufchatel în 1764, cu semnătura aceluiaşi Sauvaigne, întâlnit pe foaia de titlu a Enciclopediei. Este editată în 10 volume, dintre care bibliotecii arădene îi lipseşte volumul V. Primul volum cuprinde discursurile ţinute la Dijon şi la Nancy asupra rolului revitalizării ştiinţelor şi artelor în purificarea moravurilor, alături de replici ale diverşilor intelectuali. Aceeaşi lucrare mai beneficiază de o nouă editare, tot sub supravegherea lui M. M. Rey, la Amsterdam din 1769, cu precizarea: “ediţie nouă corectată şi îmbogăţită cu mai multe părţi care nu au apărut până acum”26 .
Romanul La Nouvelle Heloise, roman epistolar care face trecerea între clasicism şi romantism, se găseşte în bibliotecă, în a doua ediţie, încorporată în opera Lettres des deux amants habitants d’une petite ville au pied des Alps, tipărită la Amsterdam de M. M. Rey în 1770.
Succesul înregistrat de Noua Eloisă l-a determinat pe editor ca în 1772 să scoată o a treia ediţie cu gravuri diferite, semnate de un profesionist al vremii, Gravelot, lucrare care s-a păstrat într-o stare foarte bună. Această ediţie diferă de celelalte prin dialogul inserat în prefaţă, dialog între autor şi un partener imaginar, precum şi prin Scrisorile despre noua Eloisă sau Eloisia, adăugate la sfârşitul romanului27 .
Alte opere sunt Oeuvres diverses, tipărite la Amsterdam în 1761, unde trei ani mai târziu se publică şi Les penses de J.J. Rousseau28 . Tot în 1764, de data aceasta la Neufchatel, este adusă la lumină opera Esprit. Maximes et Principes de M. Jean-Jacques Rousseau de Geneve. Volumul are o adnotare pe marginea unui paragraf referitor la consecinţele negative datorate pierderii echilibrului dintre raţiune şi devoţiune29 . La trei ani după moartea sa, oraşul natal îi dedică o ediţie a Oeuvres posthumes în 9 volume. Un an mai târziu, apare primul supliment la această colecţie Théâtre et Poèsies, pentru ca în1789 să fie editat al doilea supliment la colecţia Les Confessions, ambele editate la Geneva. Tot în 1789 este editată A l’assemblée nationale la Paris, coincizând cu izbucnirea revoluţiei franceze. Prezenţa operei lui Rousseau în colecţia Csáki de la Homona, astăzi în Biblioteca din Arad, este îmbogăţită prin achiziţionarea Corespondenţei originale şi inedite a lui J. J. Rousseau publicată în 1803 la Paris.
Geniul lui Rousseau s-a manifestat chiar şi în muzică. El a scris un Dictionnaire de musique. Ediţia a doua, tipărită în 1768 de către editura Duchesne, a fost achiziţionată de familia Csáki. Volumul cu un format in 8°, spre deosebire de prima ediţie care este in 4°, este bine conservat, întregind fondul de carte Rousseau.
Cel mai bogat reprezentat prin ediţii princeps de o mare valoare este François Marie-Arouet, cunoscut sub pseudonimul Voltaire. Peste 60 de opere, semnate de Voltaire, incluzând 53 de titluri, adică un procent de 65 % din totalul scrierilor sale, au fost incluse în biblioteca de la Homona.
Voltaire îşi începe cariera prin exersarea talentului său în toate speciile poetice, efortul său creator excelând prin Poème de la Ligue în 1723, care mai târziu va fi reintitulată Henriada. Epopeea regelui tolerant, cum a fost clasată, se regăseşte în biblioteca din Arad în ediţiile din 1746, 1777, 1801. Ediţia din 1746 are o prefaţă de Marmontel, poemul cu variantele ulterioare primei ediţii şi un eseu asupra poeziei epice, în timp ce ediţia din 1777, tipărită la Paris de către La Porte, se remarcă prin faptul că este o ediţie bilingvă, în franceză şi latină. Aceeaşi operă se va retipări la Paris, în 1801.
Fecioara din Orleans30 , poem burlesc îndreptat împotriva religiei şi superstiţiei, a atras condamnarea de către Vatican şi trecerea acestuia în Indexul cărţilor interzise. La Arad se află ediţia din 1764, tipărită la Londra, decorată cu frumoase ilustraţii şi vignete şi îmbogăţită cu 5 cânturi faţă de ediţia precedentă.
Nu poate fi neglijată substanţiala contribuţie a scriitorului luminist la istoriografia universală. Analele Imperiului, a trezit interesul contelui maghiar Csáki încă de la apariţie, el procurându-şi ediţia princeps. Lucrarea este de fapt o înşiruire cronologică a regilor Imperiului Roman şi ai Franţei, în intervalul anilor 742-1347. Un alt exemplu este Histoire de Charles XII-roi de Suede, care a existat în fondul francez al bibliotecii. Ceea ce ştim însă este că era prezentă într-o ediţie din 1730, posibil princeps. Am descoperit o ediţie tipărită la Londra în 1769 şi o alta la Paris în 1802.
În 1751 Voltaire termină la Berlin Le siècle de Louis XIV, un studiu istoric asupra perioadei lui Ludovic al XIV-lea, care se găseşte în bibliotecă în două ediţii, prima tipărită la Amsterdam, în 1774, în trei volume, revăzută şi îmbogăţită cu Precis du Siècle de Louis XV, iar cea de-a doua la Paris, constând în două volume. Voltaire continuă cercetarea istoriei Franţei cu Siècle de Louis XV,carte existentă la Arad într-o ediţie din 1772, de la Amsterdam, în două volume şi Précis du Siecle de Louis XV, volum tipărit la Paris. După părăsirea Berlinului, va elabora cea mai ambiţioasă lucrare a sa, Essai sur les Moeurs et l’Esprit des Nations et sur les Principaux Faits de l’Histoire depuis Charlemagne jusqu’à Louis XIII31 . Doar ultima ediţie de la Laussane, din 1780, revăzută, corectată şi considerabil îmbogăţită – cum se precizează pe foaia de titlu -, ajunge în rafturile bibliotecii maghiare de la Homona.
Preocupările lui Voltaire depăşesc graniţele Franţei, luministul francez fiind, de asemenea autorul lucrării Histoire de l’empire de Russie sous Pierre le Grand32 , a cărei ediţie princeps intră şi în posesia colecţionarului maghiar. Primul volum a fost editat în 1759, iar cel de-al doilea în 1764, la Leipzig, sub patronajul lui Jean Frederic Junius. În volumul al doilea, un prim capitol foarte amplu este consacrat campaniei de la Prut, cu denumiri geografice româneşti, într-o ortografie franceză, aproape de o pronunţare românească a toponimelor.
Cariera lui Voltaire se întregeşte şi prin activitatea de editor. În „bibliotheca dominialis”, de la Homona se găseşte Examen du Prince de Machiavel, avec Notes Historiques et Politiques, carte cunoscută în istoria literaturii franceze cu titlul L’Anti-Machiavel, operă a lui Frederic al II-lea completată cu mai multe piese noi şi originale furnizate de Voltaire. Cele două volume sunt tipărite la La Haye, de Jean Van Duren, în 1741. Ele sunt prefaţate de Amelot, traducătorul francez al Principelui Machiavel şi urmate de şase scrisori ale lui Voltaire către editor. Voltaire explică scopul eseului şi subliniază că această ediţie a apărut sub stricta lui supraveghere şi că orice altă ediţie trebuie să o urmeze pe aceasta, cu alte cuvinte avem de-a face cu o ediţie definitivă.
Un amănunt interesant îl constituie corpul operei, care este împărţit în două, fiind prezentat pe coloane paralele textul Principelui cu note istorice şi politice, cu caractere italice şi L’Anti-Machiavel cu caractere romane.
Pe foaia de titlu găsim o frumoasă ştampilă a lui Atzel Péter, demonstrând apartenenţa cărţii la colecţia acestuia. Activitatea de editor îi permite acestuia să vină în ajutorul unei nepoate a lui Pierre Corneille, alcătuind o ediţie comentată care a avut succes şi care a permis acesteia o viaţă decentă; astfel că Chef d’ Oeuvres de Pierre Corneille avec les commentaires de M. De Voltaire se găseşte într-o edţie din Berlin 1792
Beneficiem de asemenea de o ediţie a Filosofiei istoriei,- La Philosophie de l’Histoire. L’anti Sans-Souci ou La Folie des Nouveaux Philosophes Naturalistes, Deistes& autres Impies scrisă se pare sub pseudonimul abatele Bazin precum şi de Annales de l’Empire depuis Charlemagne, care se găseşte în ediţia din 1754 de la Basle.
Romanul filosofic, genul în care Voltaire a rămas de neegalat, a trezit un interes deosebit bogatului posesor de carte franceză, care achiziţionează chiar ediţia princeps din Candide ou l’optimisme33 realizată la Londra în 1759 şi tot ediţia princeps a operei L’Homme aux Quarante Ecus34, datată 1768, la Londra. Surprinzător mai există un exemplar editat în acelaşi an, de data aceasta la Geneva. Se pare totuşi ca ediţia primă este cea din Londra. Exemplarul londonez cuprinde câteva însemnări pe prima pagină – numele autorului „ Par Voltaire” precum şi numele posesorului – Barbe Watestaten; nu lipsesc nici adnotările. Una dintre ideile cele mai interesante însemnate vizează calitatea publicului cititor : „[…] majoritatea cititorilor caută mai mult să se amuze decât să se instruiască. De aici se trage faptul ca unei femei care citeşte două capitole din Locke i se opun o sută de femei care citesc O mie şi una de nopţi”35 .
Spiritul contestatar al scriitorului luminist se remarcă în Lettres philosophiques, scrisă în 1734 şi care ne parvine în ediţia tipărită la Londra în 1776, cu titlul complet de Lettres Philosophiques par M. de Voltaire avec plusieurs pieces galantes et nouvelles de differents auteurs. Scrisorilor filosofice li se alătură pentru a completa patrimoniul scrierilor polemice voltairiene, Tratatatul asupra Toleranţei36 , scris cu ocazia procesului Calas, în ediţia din 1763 – ediţia primă. Polemica a fost pentru autor o formă de pătrundere a noilor idei în marea conştiinţă publică. Importante sectoare ale vieţii publice ale vremii au cunoscut intervenţiile acide ale lui Voltaire: catolicismul, dar şi mişcările protestante, sistemul de impozitare, exigenţele guvernării, problemele educaţiei etc.37 Voltaire manifestă o preocupare deosebită faţă de accesibilizarea cunoştinţelor pentru publicul cititor. O demonstrează în elaborarea Dictionarului filosofic portativ (ed în B. J. A.-1756, Lyon) şi în Biblia în sfârşit explicată (La Bible enfin expliquée par plusieurs aumoniers). Biblioteca de la Homona posedă un exemplar din ediţia a treia, tipărită la Londra în 1777.
Din Lettres Anglaises38 , colecţia posedă o ediţie care vede lumina tiparului abia în 1735 la un an de la apariţia primei ediţii. Prefaţa editorului arată că scrisorile, trimise de la Londra în timpul exilului său (1728-1730) au circulat mult timp sub formă de manuscrise. Doar în 1732 au fost traduse de nişte englezi, iar una dintre traduceri a fost tipărită, bucurându-se de un mare succes. La Londra, publicarea a fost întreruptă de autor. Editorul impresionat de popularitatea pe care o câştigă scrisorile crezuse că îi este imposibil să renunţe la lucrare, deşi nu avea avizul autorului39 .
Dramaturgia lui Voltaire este bine reprezentată în colecţia de care ne ocupăm. Prin Zulima, tragedie tipărită la Viena în 1770 de Georges Conrad Walter, editorul şi librarul curţii imperiale austriece, Adelaide du Gueslin, comedia Le droit du Seigneur ambele la aceeaşi editură, Les Scythes, Neufchatel, 1767, comedia La Femme qui a raison, Amsterdam , Etienne Ledet,1760.
Opera memorialistică care se constituie într-o adevărată frescă a evenimentelor, personalităţilor, mediilor social-politice contemporane se înscrie în cuprinsul bibliotecii prin Memoires pour sevir à la vie de Voltaire, într-o ediţie postumă din 1784.
Personalitatea lui Voltaire se întregeşte prin consultarea fie a operei sale epistolare, neegalate până acum, fie a biografiilor sau istoriilor literare realizate de contemporani. Menţionăm aici, Lettres à l’Abbe Moussinot40 , trezorierul său, scrise între anii 1734 –1744 şi publicate în anul 1765 şi prezente în biblioteca de la Arad în ediţia din 1781 de la Haye, precum şi Lettres secretts de M. de Voltaire din 1765 de la Geneva. În ceea ce priveşte opera biografică, ea este reprezentată de prima lucrare de istorie literară asupra operei lui Voltaire: Histoire Litteraire de Monsieur de Voltaire par M. Le Marquis de Luchet, editată la Cassel în 1780. Este o lucrare vastă, care menţionează totalitatea operelor lui Voltaire tipărite în cursul vieţii, cele 40 de volume fiind revăzute de însuşi Voltaire41 .
Nu trebuie uitate Collection Complete des Oeuvres de M. de Voltaire, în XVII volume, în special prima ediţie din 1757, precum şi Oeuvres Completes în 71 de volume, editate în perioada 1784-1789 la Basle, la imprimeria lui Jean-Jacques Tourneissen- Ettinger, o reimprimare, „page per page” a ediţiei Condorcet- Beaumarchais, Kehl, 70 de volume, 1784-1789. Nu trebuie omise nici cele 45 de volume care alătuiesc colecţia editată la Geneva- Paris de Cramer – Bastien (1768-1796). Testamentul editorial al lui Voltaire este ediţia „ în chenar” („encadrèe”) din 1775 a operelor sale cuprinse în 40 de volume42 .
Prezenţa lui Voltaire, aşa cum se desprinde ea din descrierea acestui fond de carte, nu se rezumă doar la operele mai sus-amintite, ea ar putea fi mult detaliată prin analiza a încă 30 de lucrări care poartă semnătura marelui luminist şi se află în rafturile bibliotecii, precum şi a unei bogate literaturi care are ca epicentru personalitatea şi opera marelui luminist (literatură anti-voltariană, critică, biografii, corespondenţă) dar natura studiului nu permit tratarea acestora.
Înainte de a încheia considerăm necesară o privire de ansamblu asupra secolului al XVIII-lea, momentul de tranziţie al societăţii spre o nouă etapă, în care Ştiinţa şi Raţiunea se instalează în poziţii de comandă. Generaţia acestui secol al „luminilor” îşi fixează alte repere şi obiective decât până acum, evoluând între noi coordonate trasate de încrederea în luminile raţiunii şi în progres, de pledoaria pentru toleranţă, de cultivarea spiritului antifeudal şi antiteologal. Acest peisaj spiritual şi ideatic, deşi închegat în spaţiul francez, anglo-saxon şi german, nu a rămas cantonat în ariile emitente. El s-a răsfrânt şi asupra spiritualităţii central-est europene. Aceasta datorită existenţei unui dialog, a unei comuniuni diacronice la nivel european43 .
Studiul de faţă şi-a propus să evidenţieze tocmai acest efort de echivalare culturală depus de elita intelectuală a spaţiului habsburgic. Efortul s-a concretizat prin achiziţionarea produselor livreşti luministe emise de Occident, prin cultivarea limbii franceze – limba de comunicare a elitei europene-, prin organizarea de saloane literare după moda vremii. Ideile vehiculate prin intermediul cărţilor, al gazetelor, al corespondenţei, în cadrul saloanelor găsesc un mediu de receptare relativ restrâns, acela al elitei orăşeneşti şi al Curţii, precum şi al aristocraţiei provinciale. În timp ce elita cosmopolită şi poliglotă44 de la Curte citeşte operele filosofilor în original, scăpând de constrângerile cenzurii, aristocraţia provincială are nevoie de intermediari. Astfel că deschiderea frontierelor şi liberalizarea cenzurii îi va favoriza tocmai pe aceştia din urmă. În general aristocraţia era în măsură să alcătuiască adevărate comori livreşti, fiind înzestrată atât cu dorinţa de cunoaştere, cât şi cu importante averi pe care le puneau în slujba satisfacerii acestei pasiuni.
Exemplul familiei Csáki ne dovedeşte că nu doar bărbaţii se delectau cu cititul, ci şi femeile. Adeseori ele îşi petreceau timpul în compania cărţilor sau organizând serate în saloanele nobiliare, după modelul francez. În timp ce doamnele erau preocupate mai ales de scrierile de aventuri, basme, istorii secrete, atenţia bărbaţilor se îndrepta spre cărţile cu caracter politic, filosofic, istoric. Aceşti iubitori de carte se înzestrează cu un bagaj ideatic modern, care le oferă o perspectivă nouă asupra situaţiei politice a timpului şi posibilitatea unei reconfigurări a obiectivelor de viitor. Ei caută amintitele cărţi tocmai pentru că, prin intermediul lor, le sunt oferite instrumentele cu care pot opera critic asupra realităţii. Aceste cărţi aduc schimbarea.
Noi am încercat prin această „radiografie” a bibliotecii particulare a contelui Csáki să evidenţiem efortul de racordare a spaţiului geografic est-central european la spiritul cultural al timpului. Printr-o o privire de ansamblu am evidenţiat rolul colecţiei de carte în dispozitivul general al cunoaşterii istorice.

NOTE:
1 Eckhardt Sándor, Az Aradi Közmüvelödési Palota francia könyvei, Arad, 1917 (traducere Seretean Olimpia), p.1
2 Ibidem, p.3
3 Idem, p.5
4 Idem, p.14
5 Idem, p.15
6 Idem, p.15
7 Lettres de M-me la Marquise de Pompadour depuis 1753 jusqu’a 1762, Londra, 1772, vol. III, p.49, p. 54, p. 86, Biblioteca Judeţeană Arad, cota 5726
8 Victor Neumann,Tentaţia lui Homo Europaeus, All, 1997, p.194
9 Ibidem, p.194
10 Jean Berenger – Istoria Imperiului Habsburgilor, Teora, 2000, p.340
11 Lettres Persanes par M.de M***, nouvelle édition augmentée du temple de Gnide, Amsterdam, 1760, Bibliotaca Judeţeană Arad, cota 5715
12 Supplement aux Lettres Persanes ou l’on trouve la continuation de l’histoire de Troglodites, Amsterdam, Pichard, 1782, în BJA, cota 15933
13 Considerations sur les causes de la grandeur et la décadence des Romains, a Amsteram, I. Wetstein, 1746, în BJA, cota 13046
14 Oeuvres de M. de Montesquieu, V tomes, contenat l’Eloge de L’auteur et l’analise de l’esprit de lois, par M. D’Alembert, Amsterdam şi Leipzig, Arkstee et Merkus, 1772
15 Colligat-1-Le Reformater, ou Nouveau Projet pour regir les Finances augmenter le Commerce, la Culture des Terres (…), Nouvelle edition, augmentée du Reformateur. Reforme, Paris, 1777 ; 2- Le Genie de Montesquieu, Amsterdam, Arkstee et Merkus 1760, BJA, cota17747
16 Oeuvres Posthumes de Montesquieu, pour servir de supplement aux differents editions in 8° qui ont paru jusqu ‘a present, a Paris chez Plassan, Bernard ,Gregoire, l’an VI-1798, BJA, cota 33780
17 Le Petit Porte-Feuille de M.de Montesquieu, Amsterdam, Jean Neaulme libraire, 1769, BJA, cota 15095
18 Observations sur l’esprit des lois ou l’art de lire ce livre, de l’entendre et d’en juger, par M***, Amsterdam, Pierre Mortier, 1751, BJA, cota 15857
19 Observation de physique et d’histoire naturelle par Montesquieu, sur les eaux minerales, de Dax, de Bagneses, histoire, de l’electricité, Paris, 1750, BJA, cota 9246
20 Encyclopédie ou Dictionnaire Raisonné des Sciences, des Arts et Des Métiers, par une Société de Gens de Lettres, mis en ordre et publie par M.Diderot, Laussane, Berne, chez les Sociétés Typographiques, 1781, BJA, cota 9515
21 Émile ou de l’education. Par J. J. Rousseau, citoyen de Geneve, Amsterdam, Jean Neaulme, 1762 // Émile ou de l’education, La Haye, Jean Neaulme, 1762. Vol.I-III. Ediţie incompletă, lipsă vol III., BJA, cota 33772
22 Lettres ecrits de la montaigne. Par J. J. Rousseau, Amsterdam, Marc Michel Rey, 1764.
23 Du contract social; ou principes du droit politique. Par J. J. Rousseau, citoyen de Geneve, Amsterdam, Marc Michel Rey 1762 (colligat cu Arrest de la cour de Parlament qui condamne un Imprime ayant pour titre Emile ou de l’education, par J.J. Rousseau, imprime La Haye 1762 ; Discours de J.J.Rousseau de Geneve, Amsterdam, F. H. Schneider, 1769, în BJA, cota 17706
24 Colligat – J. J. Rousseau, citoyen de Geneve a M.D’Alembert de l’Academie Francoise. Sur son article Geneve dans le VIIeme volume de l’encyclopedie et particulierement, sur le projet d’etablir un theatre de comedie en cette Ville, Amsterdam, Marc Michel Rey, 1769 // Description Abrégée du Gouvernement de Geneve // Extrait des registres – De la Venerable Compagnie des Pasteurs & Professeurs de l’Eglise & de l’Academie de Geneve, du 10 Febvrier 1758// lettre a M. Rousseau-citoyen de Geneve ecrit par M. D’Alembert// Discours sur la Question-Quelle est la Vertu la plus nécessaire au Héros, et quels sont les Héros a qui cette vertu a manqué? // La reine Fantastiques-conte // J.J.Rousseau citoyen de Geneve a Christophe de Beaumont, Archeveque de Paris, Duc de St. Cloud, Pair de France, Commandeur de l’Ordre du St. Esprit, Proviseur de Sorbonne(…), Amsterdam, Marc Michel Rey 1763, BJA, cota 16522
25 Le Testament de Jean Jacques Rousseau, 1771
26 Oeuvres de M. Rousseau de Geneve. Nouvelle Edition, corigée et augmentée de plusieurs morceaux qui n’avoient point encore paru, Amsterdam, Marc Michel Rey 1769
27 Lettres de deux amants, habitants d’une petite ville au pied des Alpes. Recuillies et publiées par J.J.Rousseau. Nouvelle edition, augmentée avec Figures, Amsterdam, Marc Michel Rey, 1772
28 Les pensées de J. J. Rousseau, Amsterdam, 1764
29 Esprit, Maximes et Principes de M. J. J. Rousseau de Geneve, Neufchatel, 1764 în BJA, cota 13983 — „la evotion est un opium pour l’ame, elle egaye, anime et soutient quand on en prend peu, une trop foret dose endorrt, ou rend furieux, on tue. Si l’on abuse de l’oraisone et qu’on devienne mistique, ou se perd a force de s’elever, en cherchant la grace, on renoncea la raison; pour obtenir un don du ciel, on en foule aux pieds un autre: en s’obstinant a vouloir qu’il nous eclaire, on s’ote les lumieres qu’il nous a donées ‘’
30 La puccel d’Orleans, poeme divise en vingt chants. Nouvelle edition augmentée de cinq chants nouveaux et de notes, collationée sur le manuscris de l’auteur , enrichie de variantes, de belles figures et de jolie vignettes, Londra, 1764
31 Essai sur les moeurs et l’esprit des nations et sur les principaux faits de l’histoire depuis Charlemagne jusqu’a Louis XIII, Laussane, Jules Henri Polt & comp., 1780, vol II-VI, BJA, cota 18301
32 Histoire de l’ Empire de Russie sous Pierre le Grand, vol II, 1759, Leipzig, Jean Frederic Junius, BJA, cota 36528
33 Candide ou l’optimisme.Traduit de l’allemand par Mr. De Volt***, Londres, 1759, BJA, cota 16363
34 L’Homme aux quarante écus. Londres, 1768, format 8° în BJA, cota 8909
35 L’Homme aux quarante ecus- cap.- D’un bon souper: ”[…] la plupart des lecteurs aiment mieux s’amuser que s’instruire. De la vient que cent femmes lisent les mille et une nuit contre une qui lit deux chapitres de Locke”
36 Traité sur la tolerance, a l’occasion de la mort de Jean Calas, 1763 în BJA, cota 18/320
37 Biblioteca Judeţeană „A. D. Xenopol” Arad – Mari scriitori în ediţii de patrimoniu: Voltaire, 2002, p.12
38 Lettres écrits de Londres sur les Anglois et autres sujets par M.de Voltaire, suivant la copie, Londres, Francfort sur le Meyn, 1753, BJA,cota 11833
39 Otilia Sibii, Epoca luminilor în colecţiile Bibliotecii Municipale. Valoare şi posibilităţi de valorificare, în Comunicări şi referate editat cu ocazia sesiunii ştiinţifice organizată cu prilejul aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea primei biblioteci publice din judeţul Arad, 1973. p.110
40 Lettres de M. de Voltaire a M. l’ abbe Moussinot, son tresorier, La Haye, 1781
41 Otilia Sibii, op. cit., p.110
42 Biblioteca Judeţeană „A. D. Xenopol” Arad, op. cit., p. 15
43 Victor Neumann, Bucureşti, 1986, p.18
44 Beranger Jean, op. cit., p.340

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: