Science Fiction şi Utopie Comunistă1. Dincolo de Universul Promis

Revista Erasmus, nr. 12/2001, Bucureşti, Editura Ars Docendi, 2001.

Eugen STANCU

Când avem de-a face cu o utopie de cele mai multe ori avem de-a face cu o poveste. Faţă de alte tipuri de teorii sociale şi politice sau de societăţi ideale utopia se deosebeşte prin simplul fapt că în primul rând este ficţiune2 . Mergând la origine, Utopia este ţara de niciunde, căreia însă Thomas Morus, în lucrarea “De optimo reipublicea statu deque nova insula Utopia” îi va descrie economia, raporturile dintre cetăţeni, constituţia şi amănuntele vieţii cotidiene. Scriind această carte, Morus nu s-a gândit deloc la un eu-topos (ţară fericită), ci, cum el însuşi a precizat într-o scrisoare trimisă lui Erasmus, la U-topia, ţară de niciunde. Şi aceasta deoarece considera foarte improbabilă existenţa unui stat atât de perfect3 .
La o analiză mai amănunţită a imaginarului utopic de-a lungul secolelor ce au urmat Utopiei lui Morus, se poate observa că termenul a făcut o carieră bogată, împlinindu-şi totodată şi sensurile. De pildă, pentru Alexandre Ciorănescu, utopia este un gen literar cu reguli rigide – de unde poate şi monotonia, stereotipia acestor producţii în care imaginaţia se ascunde ipocrit îndărătul raţionamentului pentru a-l conduce mai autoritar, “descrierea literar individualizată a unei societăţi imaginare organizată pe baze care implică însă o critică subiacentă a societăţii reale”4 . Preocuparea aproape exclusivă pentru descriere pe care o manifestă utopia, nu rămâne fără urmări asupra lizibilităţii si chiar literalităţii utopiilor. “Structural utopia refuză aproape toate libertăţile si artificiile, tinzând monoton spre procedeele literaturii didactice (…). Cine a citit o utopie le-a citit pe toate.”5
Privită însă dintr-un context cultural mai larg ce nu implică numai literatura, mai mult decât rigidă utopia poate fi considerată chiar versatilă. Deşi discontinuitatea tematică nu poate fi sesizată, în privinţa încarnărilor sale funcţionale utopia glisează din ficţiune în ideologie şi din ideologie în programe de viaţă comunitară. Toate aceste aspecte nu sunt posibile decât printr-o diversitate a utopiei care, pentru a face oarecum ordine în câmpul metodologic, impune o clasificare. Leonid Heller şi Michel Niqueux, de exemplu, reduc utopiile la trei tipuri principale. În primul rând, utopiile se disting între ele prin genul de discurs pe care creatorul îl alege: discurs literar, filozofic, religios, ştiinţific, arhitectural, fiecare dintre acestea dispunând de propriile convenţii. Al doilea tip introduce drept criteriu cadrul referenţial care determină reflecţia utopică: avem aici utopii de loc sau timp ori pe cele care se ambiţionează să schimbe omul pentru a-l transforma într-unul ideal. În al treilea rând, dacă ne referim la aspectele realităţii asupra cărora utopistul se focalizează, avem utopii despre egalitatea socială, despre repartiţia bunurilor, despre tehnică, despre învăţământ sau, de ce nu, despre artă.6 Această clasificare, ce sugerează fără îndoială diversitatea unui potenţial câmp de analiză, serveşte ca pretext discuţiei despre relaţionarea unei bune părţi a literaturii ştiinţifico-fantastice comuniste cu genul utopic.

Utopie şi Science Fiction
Având în vedere conotaţia utopică a conceptului de comunism, formula “literatură ştiinţifico-fantastică comunistă”, poate rezolva oarecum simplu asimilarea unei părţi a genului literar utopiei. Cu toate acestea, există o seamă de aspecte ce se cer precizate şi mai ales întrebări ce-şi caută un răspuns. Pentru început este de remarcat faptul că încadrarea unor producţii literare ştiinţifico-fantastice în genul utopiei pune o seamă de probleme metodologice. Astfel se poate pune întrebarea în ce măsură producţiile SF comuniste pot fi privite drept utopii. Potrivit definiţiilor date de-a lungul timpului neînţelegerea este dată de faptul că SF-ul se concentrează mai mult pe tehnic şi ştiinţific, asociate ideii de progres, în timp ce discursul narativ utopic este mult mai mult legat de aspectele sociale ale unei comunităţi perfecte.
Singurul lucru care până în acest moment le apropie este raportarea la prezent. Fiecare tip de naraţiune, atât cea utopică, cât şi cea ştiinţifico-fantastă opune prezentului o alternativă. Totuşi, felul de raportare pe care literatura SF îl are cu ştiinţa permite apropierea de genul utopic, ca imagine a unui viitor optimist. Mai mult decât atât, în utopia comunistă realizările ştiinţifice joacă în mare parte funcţia unui simplu decor, atenţia fiind focalizată pe noile modele sociale: egalitatea tuturor oamenilor, dispariţia religiei, conducerea în comun etc.
În relaţie cu progresul dinamic, utopia de tip clasic rămâne nemişcată în propriile sale reguli rigide. Situată într-un loc izolat – de preferinţă o insulă – utopia îşi interzice singură dinamismul, cu toate că se vrea revoluţionară. În ultimul secol însă, odată cu apariţia genului SF, asistăm la o evoluţie a utopiei. De la imaginarea unei lumi edenice, visul se transformă în dorinţa de a deconstrui lumea existentă si de a o înlocui cu o lume dinamică, mai degrabă perfectibilă, decât perfectă. Utopia modernă, din care face parte şi literatura SF, nu mai încearcă să îndrepte lumea, ci să-i opună o altă lume. Ne aflăm astfel în faţa a două universuri paralele: unul real, altul ideal. Disocierea acestor universuri ne incită în a-l judeca pe unul în raport cu celălalt.7 În felul acesta SF-ul recuperează, dar în acelaşi timp întinereşte, un vechi gen filosofic. În acelaşi spirit, referindu-se la science fiction, Alexandre Ciorănescu îl numeşte “la fille cadette de l’utopie”8 .

Ideologie şi Utopie
O altă problemă centrală în dezbaterea literară ţine de distincţia dintre utopie ca experiment ficţional şi utopia – construct ideologic9 , aspect capital în analiza literaturii SF comuniste, ca sursă istorică alternativă. În Ideologie şi Utopie, Karl Mannheim, demonstra că ideologia şi utopia sunt două modalităţi divergente de abordare a realităţii. Cumpăna dintre ele se defineşte cu greutate, prezentul fiind incapabil să decidă ce trebuie privit ca ideologie şi ce trebuie privit ca utopie. Decizia aparţine numai istoriei, ce deţine privilegiul retrospecţiei şi, în consecinţă, poate aplica singurul criteriu de clasificare posibil: dacă şi în ce măsură ideile unei epoci sunt realizabile. “…ideile care mai târziu s-au dovedit a fi reprezentări distorsionate ale unei ordini sociale trecute sau potenţiale au fost ideologice în vreme ce acelea realizate adecvat în ordinea socială posterioară au fost utopii relative”.10
Din perspectiva comunismului, afirmaţiei lui Mannheim i se pot aduce o seamă de observaţii. Desigur că, raportată la secolul al XIX-lea, diferenţa dintre ideologie şi utopie poate clar definită. În timp ce ideologia reprezintă valorile grupului social aflat la putere, utopia se manifestă ca design imaginar al unei societăţi mai bune visată de toată lumea. În secolul XX, şi în special în contextul totalitarismului (atât cel nazist, cât şi cel comunist), relaţia aparent adversă dintre ideologie şi utopie, aşa cum apare ea în gândirea lui Mannheim, dispare lăsând loc unei fuziuni a caracteristicilor primare ale fiecăreia dintre ele.11 Ca şi ideologie acest nou construct legitimează o structură politică. Ca utopie însă, el depăşeşte cadrul legitimator pentru a pune în faţa cetăţenilor imaginea unei societăţi strălucitoare promisă să devină realitate în viitorul apropiat. Ca şi utopia, această ”ideologie utopică” îşi asumă o poziţie de adversitate faţă de ideologia existentă – de exemplu în cazul comunismului, rolul de opoziţie îl joacă ideologia burgheză sau capitalistă – promiţând să-şi realizeze misiunea prin declanşarea luptei împotriva inamicului. Această conjuncţie dintre ideologie şi utopie în cazul sistemului comunist închide practic cercul abordărilor critice, lăsând totul pradă monolitismului.
Din această cauză, contrar utopiei clasice, utopia comunistă propune un alt fel de univers, legat indestructibil de ideologia marxist-leninistă, mergând până la a propune o înţelegere originală a conceptului de utopie. Susţinând în continuare dihotomia comunism vs. capitalism, utopia comunistă se defineşte printr-o opoziţie politică şi ideologică, faţă de cea capitalistă. “…utopia comunistă este o replică dată utopiilor în care societatea viitorului este prezentată ca o perfecţiune lipsită de elementele dezvoltării”, căci “ idealul înalt va solicita veşnic din partea omenirii eforturi, sacrificii, această luptă cu necunoscutul dând farmec vieţii”12 . Într-adevăr, utopia comunistă prezentă în literatura ştiinţifico-fantastică nu se substituie deloc formulei unei utopii înţelese ca “ţara unde curg laptele şi mierea”. Această formulă nu face decât să traducă forţa elementară, naturală, primitivă, a dorinţei. Astfel “ea creionează o lume a plăcerilor neînfrânate, a libidoului atotputernic şi liber (…). Dacă spunem că utopia este dorită, dacă ea promite satisfacerea nevoilor şi eliminarea suferinţei fizice atunci ţara unde curg laptele şi mierea este un concept care hrăneşte impulsurile instinctuale primare”13 .
Pentru ţările aflate în procesul construirii socialismului însă pe drumul sigur al construiri comunismului, utopia nu poate fi decât comunistă. Utopia reprezintă o temă importantă a literaturii ştiinţifico-fantastice, având drept rol motivarea oamenilor în spiritul idealului comunist, şi mai ales oferirea unei serii de argumente aparent ştiinţifice potrivit cărora idealul avea să devină realitate. Cu toate că se disting un număr de teme recurente aproape oricărui tip de creaţie utopică, indiferent de epocă sau de autori, contextul utopic are un puternic grad de dinamism. Acest univers particular, începând cu timpul şi spaţiul, şi continuând cu cadrul social, ni se relevă în România comunistă (între 1955 şi 1974) prin povestirile ştiinţifico-fantastice traduse din rusă, cât şi de producţiile autohtone puternic marcate de modelul de la răsărit. Această lucrare nu îşi propune însă să analizeze acest univers utopic in care miturile comunismului sunt proiectate in imaginea unei societăţi viitoare perfecte, ci acel univers ce se află in spatele lui şi care în multe cazuri reprezintă o critică virulentă la adresa societăţii. Punctele în care critica societăţii contemporane este mai intensă corespund în mod paradoxal cu ceea ce trebuia cultivat mai mult. Putem astfel vorbi de o critică ce vizează omul nou, universul politic şi societatea în general.

Slăbiciunile omului nou
Prin literatură ştiinţifico-fantastică, comunismul îşi construieşte o imagine narativă, pozitivă, legitimată metafizic prin finalitatea istoriei, aşa cum este prezentă în marxism-leninism. În această lume optimistă, adevărat tărâm al visării cu ochii deschişi, miturile devin realităţi obişnuite. Omul nou poate fi întâlnit la tot pasul, victoria împotriva naturii, a lui Dumnezeu şi a timpului sunt evidenţe, în timp ce conducerea colectivă a spaţiului funcţionează şi ea ireproşabil. Cu toate acestea lumea utopică este o lume duală. J. M. Domenach vede în utopie o construcţie sistematică a unei lumi ideale situate dincolo de un loc şi o epocă clar definite, dar prin care răzbat toate hibele si rigorile lumii autorului – şi a cititorului aş adăuga – despărţite toate doar de prăpastia ipotezei.14 Într-adevăr, utopia comunistă prezentă în literatura science fiction are funcţia oricărei utopii, în sensul că este o oglindă a societăţii. Însă de data aceasta, raportându-ne la ideologia oficială, este vorba despre o oglindă care vede, dar care în acelaşi timp deformează. Din această cauză societatea comunistă întreţine cu reflecţia ei o relaţie conflictuală. Ca să mărturisească ceva oglinda trebuie să înceteze să mai repete. “Tot aşa cum ecoul trimite un sunt trunchiat şi îi deviază sensul, tot astfel reflexia propune ochiului un parcurs diferit, descoperă unghiuri şi chiar dacă garantează simetria, această simetrie nu este de natură să îngăduie obiectului şi reflexiei sale să se suprapună deoarece în oglindă mâna dreaptă devine mâna stângă”15 .
Fără a fi nici ghicitor, nici scriitor de moravuri, autorul utopiei este un reformator, căci scriind despre viitor el nu poate omite tarele prezentului. În orice utopie putem demonstra cum societatea e transformată, cum scriitorul construieşte o lume ideală căreia îi opune lumea reală. Aproape prin definiţie, în locul unei concluzii utopiile sunt un termen de mijloc între idealul pe care îl propun şi societatea în care trăieşte autorul Scriitorii afirmă şi ei aproape acelaşi lucru. V.Gansovski, cunoscut autor de povestiri SF, scria despre gusturile sale în ceea ce priveşte literatura. ”Eu prefer literatura ştiinţifico-fantastică, care vorbeşte atât despre prezent, cât şi despre viitor sau despre alte lumi. În mod sigur este foarte important să ştim cum va fi viaţa peste o sută de ani, însă ne interesează la fel de mult să înţelegem cum este ea acum.”16 Odată cu deceniul şase literatura SF avea să vorbească – deşi printre rânduri – mai mult despre prezent, decât despre viitor.
Literatura, potrivit ideologiei, avea drept program să construiască un “om nou”, fără nici un defect, aşa încât mitologia comunistă îşi proiecta finalitatea pe existenţa acestui prototip. Criticii vorbesc despre necesitatea unui astfel de personaj care să servească drept model cititorilor, iar scriitorii îşi fac în parte datoria. Cu toate acestea, întâlnim cazuri în care schema nu funcţionează cum era de aşteptat. De pildă, în Oameni şi stele a lui Ion Hobana17 , “omul nou” ce avea să populeze societatea viitorului, pe lângă calităţi, are şi o serie de defecte.
Într-un viitor îndepărtat şi comunist, astronava Albatrosul, cu un echipaj alcătuit din voluntari socotiţi drept cei mai buni din zecile de oameni care doriseră să participe, porneşte în prima expediţie românească pe Marte. Cu toate acestea, inginerul Moroianu, unul din membrii echipajului care pe timpul probelor de antrenament desfăşurate pe Pământ se arătase printre altele drept cel mai rezistent la proba de creştere bruscă a vitezei în timpul zborului, avea să încerce – în mod cu totul inexplicabil la prima vedere – sabotarea expediţiei.
Totul ar fi fost oarecum plauzibil dacă am fi avut de-a face cu un spion al puterilor imperialiste, cu misiunea de a zădărnici acţiunile de cucerire a spaţiului întreprinse de comunişti. Nu şi de data aceasta. Lui Moroianu i se face pur şi simplu frică. “Ne-am îngropat de vii în sicriul asta de metal. Şi pieirea-i aproape, foarte aproape! E destul să se defecteze radarul!”18 Încrederea în ştiinţă, invocată atât de ideologie, dar mai ales respectată de majoritatea personajelor SF, nu mai funcţionează în cazul de faţă. În faţa impulsurilor psihologice umane legile noii societăţi par a-şi pierde valabilitatea.
Aventura astronavei Albatros avea să evolueze, până la un anumit punct, tragic. Apropierea iminentă a unui câmp de meteoriţi şi neîncrederea în radar îl fac pe inginerul fricos să ia hotărârea de unul singur: întoarcerea navei pe pământ cu orice preţ. “ In nebunia lui inginerul nu ezitase să tragă asupra lui Virgil şi nu s-ar fi dat în lături de la o nouă crimă. 19
Comportamentul marcat de frică al inginerului Moroianu nu avea să treacă cu vederea nici aşa zisei critici literare a acelei vremi, care în cazul de faţă nu juca alt rol decât cel de supraveghetor ideologic. Aşadar, nuvela Oameni şi stele era taxată drept bizară prin ideile pe care le transmitea, “demnă de pesimismul sumbru al povestirilor ştiinţifico-fantastice occidentale”20 . Personajul problemă practic nu prea avea ce să caute într-o nuvelă ştiinţifico-fantastică pentru că, aşa cum demonstrează studiul critic citat mai sus, psihologia sa este “inexplicabilă şi mai bine zis ilogică şi inadecvată unui om al viitorului”21 . Din punctul de vedere al canoanelor acelor vremuri, observaţia pare pe deplin legitimă. Nuvela lui Ion Hobana însă nu făcea decât să demonstreze că zborul cosmic nu este o simplă distracţie. Printr-un anti-erou ca inginerul Moroianu, nerecuperat de grup şi care cunoaşte un sfârşit tragic tocmai pentru a permite continuarea expediţiei cosmice, autorul aducea conflictul într-o direcţie interzisă de dogmele momentului, însă îi dădea eroului o dimensiune psihică reală.
La o lectură mai atentă a povestirilor ştiinţifico-fantastice ce focalizează un cadru utopic pot fi identificate o multitudine de episoade ce vorbesc despre dualitatea personajelor, cu toate că trebuiau să întruchipeze potrivit ideologiei un om nou perfect. Din punctul de vedere al judecăţii de valoare făcută acestei literaturi, constatarea este mai mult decât meritorie. Literatura în esenţă nu este preocupată de oameni roboţi, ci de prezentarea unui om văzut în complexitatea lui psihologică, ceea ce implică atât calităţi, cât şi defecte. Scala intensităţii cu care ecourile critice sunt prezentate variază în funcţie de autor, dar mai ales de perioada de apariţie a lucrării, începând de la difuz şi mergând până la evident. La Horia Aramă, de pildă, cu toate că munca este îndeplinită conştiincios, ea nu reprezintă totul pentru un om. Aspectul este sugerat în Pianul Preparat prin portretizarea lui Greger.
Dealtfel Greger era tipul funcţionarului model, al executantului de carieră, care însă pe plan sufletesc pune gazonul din faţa casei înaintea problemelor de importanţă departamentală (…) Conformismul însă presupune disimulare22
O altă discontinuitate a personajului comunist utopic ţine de revolta sa produsă odată cu redescoperirea memoriei. În romanul deja menţionat al lui Făgeraşu, O iubire în anul 41042, noii sosiţi, (o veche navă pământească “Arca lui Noe” rătăcită în cosmos, se întoarce pe o planetă Pământ comunistă, de nerecunoscut) în ciuda inadaptabilităţii lor, ajung să îi stimuleze pe oamenii viitorului să redescopere memoria. Personajul Ols era văzut de contemporani ca un neadaptat timpului său în ciuda celor 38 de specializări. Redescoperirea ipostazelor trecutului prin iubire îi aminteşte eroului de o mulţime de lucruri pe care omenirea le-a pierdut: somnul, îmbrăcămintea, viziunea de ansamblu asupra lumii. Imaginea oglindită a acestor elemente ale utopiei sunt de fapt imagini ale realităţii. Somnul e liniştea, îmbrăcămintea este respingerea uniformizării, iar lipsa unei viziuni de ansamblu asupra lumii reprezintă tocmai neajunsurile şi insuficienţa educaţiei comuniste.23
Redescoperirea memoriei şi efectele sale este şi tema centrală a povestirii lui Dorel Dorian, Arheo Vlastia. Momentul apariţiei povestirii este 1968, iar acţiunea naraţiunii plasată primăvara, într-un viitor utopic. Ca şi în O iubire în anul 41042 un eveniment avea să zguduie nemişcarea utopiei, să provoace memoria şi să trezească conştiinţele. Potrivit povestirii, odată cu începutul primăverii psihice, într-una din primele zile albastre ale anului 179 – R.N. “postul de radio pirat «OMNIA» se interferează pe lungimile de undă ale posturilor oficiale, de îndreptăţită tradiţie, pentru a transmite binevoitorilor săi ascultători o primăvară placută”.24 Oficialităţile alarmate declanşează imediat o anchetă, dar eşecul este total, deoarece postul funcţiona simultan pe toate lungimile de undă posibile. Neliniştea era justificată deoarece explozia de informaţie avea să aibă efecte rapide asupra ordinii stabilite. Potrivit uneia dintre primele emisiuni, noul post de radio îşi definea scopul în termenii următori:
Deconspirarea absolut publică şi efectiv totală a celor mai importante acţiuni, investigaţii, concluzionări, date statistice, prospectivări, ipoteze, intenţii conceptuale etc., deţinute până în acel moment, în exclusivitate în faimoasele seifuri cenuşii ale Centrului de Investigare şi Stocaj Informaţional – C.I.S.I. – creat la cererea şi cu finanţarea expresă a unui mare număr de institute specializate.25
Fără a insista asupra conotaţiilor simbolice ale diferiţilor termeni utilizaţi, ceea ce ne atrage atenţia este efectul difuzării emisiunilor de radio. Privarea de informaţie, selectarea ei potrivit unor anumite criterii transformaseră societatea într-o entitate unitară şi mai ales previzibilă. De data aceasta, noul aflux de informaţie avea să o trezească din nou, ca urmare a redeşteptării memoriei..
Ştirile despre imunizarea totală antiviratică ca şi cele privind înregistrarea cunoştinţelor de specialitate direct pe circumvoluţiunile preşcolarilor, provocară, sub impulsul totalei deconspirări, veritabile confruntări de opinii.(…) Desfăşurarea vieţii familiale sub controlul stimulativ al uni calculator – secunda mater – întâmpină o dezaprobare atât de unanimă, încât autorii proiectului renunţară să-l mai susţină în faţa opiniei publice. Ingineri care se aplatizaseră profesional începură din nou să revendice un plasament creator. Oficiul ideilor publice înregistră numai în câteva zile milioane de noi propuneri. Se publică un manifest împotriva strâmtelor galerii ale supraspecializării. Viaţa redeveni trepidantă, iubirea reînflori. Un nou soi de romantism cuceri tineretul26
Trezirea din iluzie şi redescoperirea memoriei, mai mult decât părţi ale unui scenariu futurologic, sunt îndemnuri adresate prezentului. Literatura, prin acest tip de deconstrucţie a realităţii, sugera în mod subtil ceea ce pildă Andre Gide avea să spună foarte clar la a doua sa întoarcere din URSS în care vălul iluziei cel cuprinsese înainte dispăruse.
Uniunea Sovietică a înşelat cele mai adânci speranţe ale noastre şi ne-a arătat în mod tragic cât de înşelătoare pot fi nisipurile mişcătoare pe care se fundează o revoluţie onestă. Aceeaşi veche societate capitalistă s-a reînfiinţat, un nou şi teribil despotism striveşte şi exploatează omul, dublat de abjecta şi nedemna mentalitate a servituţii şi sclaviei 27

Un alt univers politic
Contrastul cu prezentul este condiţia sine qua non a oricărui univers utopic, iar valoarea literară a ficţiunii utopice depinde în mare parte de potenţialul său ironic. Urmărind în paralel printre rânduri, contemporaneitatea comunistă se compune treptat în nuanţe pe care numai literatura poate să le redea. O tema recurentă în literatura SF comunista este reprezentată de spionii imperialişti care încercă să fure folosind toate căile posibile realizările din blocul de est. Acţiunea, în mai toate cazurile, dacă nu cumva se spulbera din cazul neprofesionalismului spionilor era zădărnicită de curajul şi intervenţia promptă a celor ce trebuiau să apere utopia. Deşi greu de crezut, există şi exemple în care chiar aspectul concret al unei societăţi comuniste este cel care ruinează total planurile spionului. În Duelul Mut, Duca, spion al puterilor imperialiste se strecurase în sala în care urmau să fie prezentate o serie de date tehnice referitoare la avionul românesc cu motor atomic Ro-11, inventat de inginerul Ion Roman.
Din cotlonul său vedea tot ce se întâmplă în sală. Tomeanu se urcase la tribună şi vorbea. Sala era plină de ofiţeri. Începutul discursului nu-l interesa. Se strădui să-şi stăpânească încordarea să fie atent la fiecare cuvânt. Colonelul trecu la problema disciplinei de zbor. Duca deveni nerăbdător; aştepta ca pe ghimpi să audă ce-l interesa. Dar vorbitorul analiza acum, pe larg problemele muncii politice de partid. În sfârşit colonelul pomeni de Ro-11. Ulea tresări. Dar colonelul vorbi în continuare despre necesitatea ca piloţii să studieze problemele ştiinţifice legate de aviaţie şi de zborul în stratosferă. Aşa trecu un sfert de oră. Ulea se resemnă să aştepte, zicându-şi că ceea ce-l interesează este o problemă capitală şi că, probabil Tomeanu a lăsat-o înadins la urmă. Dar deodată tresări ca lovit de o măciucă: colonelul îşi încheie expunerea, îşi strânse hârtiile după care vorbise şi părăsi tribuna. Ulea simţi că se prăbuşeşte ceva în el. Pătrunsese la consfătuire, făcuse imposibilul, pentru ca, la urmă să constate că marea consfătuire nu e decât o şedinţă oarecare de bilanţ.28
Spionul nu avea deloc timp de pierdut, însă spre nenorocul lui nimerise la o şedinţă de felul şedinţelor de partid de unde nu avea nimic de aflat. Despre avion nu se scosese nici un cuvânt, la fel cum nu fusese luată nici o decizie. Preţul plătit avea să fie scump, arestarea.
La Crişan Făgeraşu, (O iubire în anul 41.042) societatea comunistă a viitorului îşi schimbă modul de comunicare şi implicit de luare a deciziilor. Întrucât se ajunsese în comunism, iar deciziile trebuiau luate de toţi, şi cum era imposibil de strâns la un oamenii unei galaxii, puterea este delegată maşinilor.
Înainte de vot, miile de maşini se ciorovăiră vreun sfert de oră: ca de obicei, încurcătura provenea de la cele 37 de calculatoare (…) mai totdeauna aceste maşini prelungeau inutil dezbaterea, depăşeau secundele de cuvânt ce le erau rezervat, ridicau probleme neprincipiale, influenţând astfel în sens nejust şi alte coordonate. Până la urmă, maşinile amuţiră, se mai auzi o clipă o maşină din America de Sud, conectată cu opt mii de institute de critică literară de pe diverse planete, apoi, retrăgându-i-se cuvântul, se opri şi ea şi într-un efort automat toate maşinile votară odată. 29
Cazul de mai sus nu este deloc unul singular. Birocraţia roboţilor traduce în fapt realitatea prezentă. In acelaşi roman, cerea lui Ols de a renunţa la calitatea de om este urmată de o bizară procedură de votare a plenarei.
După mai bine de un sfert de oră, folosindu-şi toate maşinile, plenara încă nu luase nici o hotărâre, deşi racheta lui Ols continua să gonească înainte. Îndeosebi câteva maşini, specializate în artă, prelungeau mereu dezbaterea cu argumente dubioase, unele deloc marxiste, şi în orice caz subiective şi vagi, adesea influenţate de relaţii de prietenie cu alte maşini – maşinile finanţelor moravurilor etc.30
In acelaşi roman, învăluit prin ricoşeuri directe, o altă caracteristică a societăţii, festivismul caracteristic perioadei comuniste, este ironizată în mod foarte evident.
O noua eră începuse cu anul Revoluţiei din octombrie, dar încetul cu încetul, pe măsură ce problemele politice şi tehnice erau înlocuite de problemele psihologice şi galactice, oamenii se gândiseră să lege grandoarea anticului socialism sovietic de primul pas spre republicile comuniste planetare (- lansarea primului Sputnic) şi să contopească ambele aniversări, despărţite doar prin 40 de ani, printr-o dată convenţională comună: anul 1. Aşa se proceda şi cu alte aniversări pentru că, după mai bine de 50.000 de ani de istorie scrisă, numărul comemorărilor devenise atât de colosal, încât nu mai puteau fi respectate. La fiecare 100 de ani, maşinile electronice făceau o nouă contopire; de pildă, aniversarea tuturor poeţilor englezi fusese mai întâi fixată pe baza anului morţii lui Shakespeare, un clasic străvechi, apoi aniversarea întregii literaturi şi arte – dat fiind că mai apăruseră multe alte activităţi omeneşti care îşi cereau o zi a lor – a fost stabilită pentru ziua de naştere a lui Liu li-lui, celebru poet chinez al televiziunii mondiale din secolul al V-lea31

O societate nu tocmai perfectă
Este de remarcat faptul că societăţi utopice contemporane autorilor de povestiri SF nu au fost imaginate, iar utopia este întotdeauna o proiecţie în viitor, mărturisind paradoxal dorinţa de mai bine şi, în acelaşi timp, insatisfacţia individuală sau colectivă faţă de prezentul în care se află autorul, cât şi cititorii săi. In acest spirit, Arcadii şi Boris Strugatski afirmă că “Utopia este o formă de a critica prezentul în numele viitorului.”32
Povestirea lui Ion Ilie Iosif, Noi probleme, prezintă unul din departamentele “Centralei agricole Oltenia 3, centrală care avea să aprovizioneze Craiova utopică şi în care se întâmplă o serie de evenimente ciudate. Aşa de pildă, într-una din zile, dieteticianul oraşului face o reclamaţie:
Ne-aţi trimis, tovarăşe Săvescu, castraveţi cu gust de banane sau banane cu gust de castraveţi, şi am făcut salate de banane cu ceapă, tovarăşe Săvescu, şi patru mii de burţi se vaită la ora asta, tovarăşe Săvescu şi patru mii de reclamaţii planează pe capul meu.33
In cazul de faţă efectele planificării nu sunt decât dezastruoase. Interesant este şi motivul acestui eşec, adică al misterioasei transformări. Ei bine, unul din tinerii ingineri ai centralei, tovarăşul Vasile Tonea, chiar dacă ne aflam într-o societate comunistă (aşadar undeva departe în timp), căzuse pradă ideilor lui Lîsenko. În spiritul unei politici economice autarhice, tânărul încrucişase bananele cu castraveţii pentru a le aclimatiza în ţara noastră. Şi asta nu era singura sa experienţă. Cu un an înainte, nu se specifică din păcate motivele, încrucişase lubeniţele cu ceapă, spre stupefacţia consumatorilor oraşului amintit. În această povestire aparte, un alt aspect vizibil este cel referitor la familie. Astfel, se poate observa un dirijism rigid în repartizarea locurilor de muncă şi o politică de restrângere a timpului alocat familiei. Cei doi cercetători de la “Centrala agricolă Oltenia 3” sunt nevoiţi să se ocupe singuri de creşterea copiilor, deoarece soţiile lor fuseseră detaşate pe staţia orbitală pentru o jumătate de an.
În ultimii ani de apariţie ai colecţiei, radiografia sistemului real este din ce în ce mai evidentă. Poate una dintre explicaţiile popularităţii foarte mari a genului ştiinţifico-fantastic în perioada comunistă ţine şi de mesajul dublu ce putea fi identificat cu uşurinţă. Această literatură oferea cititorilor săi chei facile de interpretate a prezentului, şi în acelaşi timp sugera o critică mascată a sistemului comunist şi a miturilor sale. Prin deconstrucţia unor valori pe care ideologia oficială încerca să le imprime populaţiei (omul nou – eroul esenţialmente pozitiv, valorile democraţiei populare etc.) cititorul avea la dispoziţie atât o metodă, cât şi un model alternativ de a înţelege istoria.

NOTE:
1 Lucrarea a fost prezentată la Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice a Studenţilor de la Facultăţile de Istorie din România, Bucureşti, 18 – 20 mai 2001. Din această cauză stilul este puternic marcat de oralitate iar structura argumentaţiei este tributară şi ea prezentării. Pentru a face mai clară înţelegerea analizei literaturii SF în contextul producţiilor utopice am adăugat la începutul lucrării o serie de precizări teoretice.
2 Krishan Kumar, Utopianismul, Editura Du style, Bucureşti, 1998, p.51
3 Jean Sevrier, Istoria Utopiei, Editura Meridiane, Bucureşti, 2000, p.7
4 Alexandre Ciorănescu, L’avenir du passe. Utopie et litterature, Paris, Gallimard, 1972,p.27
5 Sorin Antohi, Utopica; studii asupra imaginarului social, Ed Ştiinţifică, Bucureşti 1991
6 Leonid Heller, Michel Niqueux, Histoire de l’utopie en Russie, Presses Universitaires de France, Paris, 1995, p.6
7 Jaqueline Lahana, Les mondes paralelles de la science-fiction sovietique, Edition L’age D’homme, Lausanne 1979 p. 22
8 Alexandre Ciorănescu, op.cit., p.39
9 Edith W. Clowes, Russian Experimental Fiction. Resisting Ideology after Utopia, Princeton University Press, 1993, p.4
10 Karl Mannheim apud Sorin Antohi, Civitas Imaginalis, Polirom, Iaşi 1999, p.21
11 Frank E. Manuel & Fritzie Manuel, Utopian Thought in the Western World, Harvard University Press 1979, p.581 apud Edith W. Clowes, op.cit., p.8
12 Lucia Olteanu, Un reuşit roman ştiinţifico-fantastic, în CPSF, an VII, nr.150, p.31
13 Krishan Kumar, op.cit., p.48
14 Jean Marie Domenach, Introduction a l’utopie, Edition Esprit, Paris 1974, p.545
15 Sabine Melchior-Bonnet, Istoria oglinzii, Editura Univers, Bucureşti, 2000, p.283
16 Jaqueline Lahana, Les mondes paralleles… p.79
17 Ion Hobana, Oameni şi Stele, în CPSF, nr.88
18 ibidem, p.17
19 ibidem, p.23
20 Rodica Florea, “Povestirea SF în literatura noastră actuală”, în Studii de cercetări literare şi folclor nr. 3,4/1963, p.634
21 ibidem
22 Horia Aramă, “Pianul preparat”, în Ion Hobana (ed.), O falie în timp, Editura Eminescu, Bucureşti, 1976, p.79
23 Crişan Făgeraşu, O iubire în anul 41.04, în CPSF, nr.83-86
24 Dorel Dorian, “Arheo Vlastia”, în Ion Hobana (ed.), O falie în timp, Editura Eminescu, Bucureşti, 1976, p.141
25 ibidem
26 ibidem
27 Andre Gide apud Krishan Kumar, op.cit., p.124
28 D Szilagyi, M. Cîrloanţă, Duelul mut, în CPSF, nr.46, p.24
29 Sergiu Fărcăşanu, op.cit., p.11
30 idem, p.30
31 idem, p.28
32 J.Lahana, op.cit., p.80
33 Ion Ilie Iosif, Noi probleme, în CPSF, nr.440, p.6

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: