O misiune de pacificare în Albania: noi date privind republica de la Korcea (1916-1920)

Revista Erasmus, nr. 12/2001, Bucureşti, Editura Ars Docendi, 2001.

Ştefan POPESCU
Universitatea “Valahia”, Târgovişte

În timpul primului război mondial, Albania a fost ocupată de armatele mai multor puteri beligerante: ale Serbiei, Muntenegrului şi Greciei – pentru o scurtă perioadă, ale Italiei, Franţei şi Austro-Ungariei, care au staţionat o perioadă de timp mai lungă. Fuga prinţului Wilhelm de Wied, la 3 septembrie 1914, după numai 6 luni de “guvernare”, a lăsat Albania la tradiţionala stare de anarhie. În lipsa oricărei autorităţi centrale, fiecare regiune a ţării a avut un comportament distinct. Puterea a rămas numai în aparenţă Comisiei internaţionale de control, cu reşedinţa la Shkodra.
Italia, prezentă cu o garnizoana în insula Sazan, insula ce străjuia rada portului Vlora, a ocupat, la 28 decembrie 1914, oraşul-port amintit cu intenţia de a bloca înaintarea Greciei şi de a-şi proteja interesele în Adriatica.
La sfârşitul anului 1915, Austro-Ungaria, înfrângând rezistenţa sârbilor, ocupa Albania septentrională. În primele luni ale anului 1916, înaintarea acestora se loveşte pe râul Vjosa de rezistenţa armatei italiene şi apoi de a celei franceze.
Oraşul Elbasan şi împrejurimile sale vor fi ocupate la 29 ianuarie 1916 de Regimentul 23 Infanterie al armatei bulgare, aflat sub comanda căpitanului Serafimoff.
Ocupanţii au dat teritoriilor respective o organizare administrativă bazată pe o participare largă a elementelor locale. Prezenţa beligeranţilor în Albania a fost benefică din acest punct de vedere, realizându-se drumuri, spitale, campanii de igienizare a populaţiei etc.
Forţele aparţinând Puterilor Centrale, înfrânte şi pe frontul albanez, vor părăsi Albania în octombrie 1918. Prezenţa italienilor se va menţine în Albania până în august 1920, iar cea franceză va părăsi ţara ultima, la sfârşitul anului 1920.

“CHESTIUNEA KORCEA” ŞI INSTAURAREA OCUPAŢIEI FRANCEZE
Korcea sau Korita este numele unui district al Albaniei meridionale şi capitală a districtului cu acelaşi nume. Ocupând o poziţie pitorească, la 868 m. altitudine medie, înconjurat de o vale fertilă şi, ceva mai departe, de culmi muntoase, cunoscut datorită străzilor sale îngrijite, casele albe, şcolile numeroase şi intensa activitate comercială, micul oraş Korcea, comparat cu alte oraşe de importanţă apropiată ce sunt diseminate în Peninsula Balcanică, a fost numit de un Consul al Franţei, Auguste Dozon: “un mic Paris al Orientului”1 .
“Chestiunea Korcea”, un capitol al chestiunii Epirului, s-a născut din pretenţiile emise în 1913 de guvernul grec faţă de această regiune în care elementul grec nu este nici măcar reprezentat.
Într-adevăr, la cei 76000 de locuitori ai Kasei de Korcea2 , nu sunt decât 8 greci3 .
În lupta diplomatică desfăşurată în cadrul Conferinţei de la Londra din 1913 pentru posesia Korcei, albanezii au repurtat o victorie. Dar acest rezultat nu a fost uşor obţinut. Toate rapoartele consulare de dinainte de războaiele balcanice, ca de altfel şi descrierile călătorilor străini care au vizitat regiunea Korcea şi Gyrocastra, sunt de acord în a-i afirma caracterul predominant albanez4 . Conferinţa ambasadorilor de la Londra, înainte de a numi o comisie internaţională pentru a judeca la faţa locului revendicările Greciei, a estimat că ar fi inutil de a proceda la cercetarea naţionalităţii locuitorilor din Korcea. Această Comisie, care a trasat frontierele sudice ale Albaniei, după ce a redactat Protocolul de la Florenţa, protocol recunoscut de guvernul grec ca de altfel de toate celelalte guverne. Totuşi, Grecia nu a respectat angajamentul de a-şi retrage trupele de ocupaţie din teritoriul atribuit Albaniei.
În localităţile din care au fost retrase unităţile regulate au fost aduse trupe neregulate: aşa-numiţii “epiroţi”. Acest lucru rezultă din rapoartele ofiţerilor olandezi prezenţi pentru organizarea forţelor de jandarmerie ale noului stat balcanic – Albania5 . Puţin timp după izbucnirea primului război mondial, guvernul grec a găsit că este momentul să anexeze teritoriile în cauză numai provizoriu şi pentru asigurarea ordinii şi securităţii, după propria-i declaraţie. Cele patru puteri aliate au protestat contra acestei anexiuni deghizate, declarând-o nulă şi neavenită.
În acest context, în octombrie 1916, trupele franceze ocupă Korcea. Intenţia iniţială a Franţei era de a bloca înaintarea forţelor Puterilor Centrale(Austo-Ungaria, Bulgaria) în sectorul albanez. Profitând de acest lucru, populaţia fără deosebire de religie, s-a ridicat contra grecilor şi, în reuniuni publice, a proclamat reintegrarea şi independenţa albaneză. Adresându-se atunci Comandamentului francez, populaţia Kasei de Korcea, a solicitat autorităţii militare franceze protecţia contra austro-bulgarilor, pe de o parte, şi a grecilor, pe de alta6 .
La 10 decembrie 1916 a avut loc o reuniune a reprezentanţilor populaţiei care, văzând situaţia regiunii separată de restul Albaniei datorită războiului, a proclamat în Kasa de Korcea autonomia şi autorităţile administrative albaneze au fost restabilite.
Iată protocolul acestui eveniment, document cu rol de act fundamental:
“Korcea,10 decembrie 1916

PROTOCOL
1. În conformitate cu voinţa populaţiei albaneze exprimate prin reprezentanţii săi, Kasa de Korcea(Korita) cu regiunile Bilishti, Kolonia, Opari şi Gora s-a constituit într-un district autonom administrat de autorităţi albaneze sub protecţia autorităţii militare franceze.
2. Administraţia districtului va fi încredinţată unei comisii compuse din 14 membri creştini şi musulmani în mod egal.
Această comisie va avea următoarele atribuţii:
a) Luarea tuturor măsurilor pentru buna administrare a districtului Korcea şi a periferiei sale.
b) A controla şi administra serviciile publice.
3. Comisia va supune aprobării autorităţilor militare franceze numele celor ce vor fi însărcinaţi cu direcţia serviciilor publice; numirea funcţionarilor intrând in atribuţiile autorităţilor militare franceze.
4. Prin grija şefului poliţiei, va fi format un corp de jandarmi pentru a veghea la ordinea şi liniştea publica.
5. Va fi constituit şi un corp mobil de jandarmi albanezi pentru apărarea autonomiei ţării şi libertatea poporului.
6. Pentru acelaşi scop corpurile regulate de voluntari vor fi constituite şi importanţa lor numerică va fi în raport cu exigenţele evenimentelor şi disponibilităţile bugetare.
7. În caz de necesitate de participare la acţiuni militare, jandarmeria, detaşamentele de jandarmerie mobilă şi corpurile de voluntari vor fi plasate sub înaltul comandament al ofiţerului francez, comandant al sectorului Korcea.
8. Albaneza va fi limba oficială.
9. Drapelul districtului autonom Korcea va fi drapelul tradiţional al lui Scanderbeg cu o banderola tricolora a Franţei.
Pentru autoritatea militară franceză:
Colonel Descoins,
Comandant al Sectorului Korcea.
Pentru populaţie, delegaţii:
Semnează: Vassil Singhelo, Kostandin Nocka, Rafail Avram, Nikola Evangheli, Chakir Chaban, Tewfik Rouchit, Hussen Disnita, Emin Rakip, Efthim Tsali, Vassil Kondi, Qani Disnita, Sali Babani, Haki Semseddin, Lambro Mboria.
Aleşii populaţiei din Korcea sunt numiţi membri ai Consiliului de Administraţie.
Făcut la Korcea,10 decembrie 1916
Pentru autoritatea militară franceză, Colonel Descoins”7
Putem observa că ocupaţia franceză exercitată asupra districtului Korcea şi a unor părţi ale Albaniei meridionale prezintă unul dintre cele mai interesante cazuri de organizare ,luând forma unei entităţi politice autonome: Statul Autonom Korcea – ETAT AUTONOME DE KORYTZA – cum figurează în documentele timpului său “LA REPUBLIQUE DE KORYTZA”, denumirea oficială.
Bătălia logistică pentru punerea în funcţiune a acestui stat s-a dus din noiembrie 1916 până în mai 1917. Principiile organizatorice ale acestui stat sunt detaliat expuse în Raportul Col. DESCOINS, şeful misiunii franceze în sectorul albanez, din 9 ianuarie 1917 şi adresat generalului Sarrail8 .
Din primul alineat este respinsă ideea creării unei provincii autonome, afirmându-se necesitatea constituirii unui stat independent, sub oblăduirea Kasei de Korcea şi cu sprijinul autorităţii militare franceze, singura capabilă a stopa anexarea de către Grecia. Critica administraţiei otomane “inertă şi indolentă”, a celei greceşti care promova grecizarea şi “propaga elenismul”, ocupa un loc important în preambulul documentului intitulat “Generalităţi”.
Conducerea administrativă era exercitată de un Consiliu Administrativ compus din 14 membri, jumătate creştini, jumătate musulmani, deja menţionat în protocol(art.2). Relaţiile acestui consiliu, ”depozitar al autorităţii publice”, cu Comandamentul francez erau reglementate conform protocolului din 10 decembrie 1916. Preşedinţia Consiliului se exercita prin rotaţie în fiecare zi şi prin alternanţa unui creştin şi a unui musulman.
Alegerea funcţionarilor era una din atribuţiile importante ale Consiliului, numirea lor efectivă fiind făcută de Comandantul militar al teritoriului.
Toţi funcţionarii erau responsabili în faţa acestui Consiliu. În atribuţiile sale intrau şi votarea bugetului şi stabilirea impozitelor. Durata mandatelor nu era prevăzută, decesul sau imposibilitatea unui membru de a-şi exercita mandatul atrăgea după sine înlocuirea lui cu un altul, însă de aceeaşi religie. Şi în cazul numirii funcţionarilor se afirmă necesitatea păstrării echilibrului între creştini şi musulmani. Deciziile erau luate prin votul majorităţii simple, cel al preşedintelui fiind preponderent în cazul unui partaj. În practică, însă, Consiliul se străduia ca toate deciziile să le adopte în unanimitate. Un reprezentant al autorităţii militare franceze asista la sesiunile Consiliului, pentru a da avizul oficial. Membrii Consiliului nu erau plătiţi, bucurându-se de remuneraţie doar secretarul general.

RESURSELE FINANCIARE9
Registrele şi alte documente privitoare la finanţele districtului Korcea sub administraţia greacă nu au fost găsite de noile autorităţi franceze. Nu se ştie, prin urmare, cifra exactă a veniturilor pe care guvernul grec a încasat-o anterior10 . Dimpotrivă, guvernul Venizelos, începând cu 4/17 noiembrie până la 27/9 decembrie 1916, cu toată anarhia ce domnea în toată această perioadă a reuşit, prin diverse mijloace, să încaseze în jur de 100.000 de franci din impozite, bani care au fost expediaţi în prealabil la Salonic, mai puţin suma de 4455 de franci. Această ultimă sumă a putut fi încasată de Comisia albaneză însărcinată cu preluarea casieriei greceşti.
Administraţia financiară şi-a început gestiunea la 16 decembrie 1916. Situaţiile financiare , plecând de la această dată şi până la 31 decembrie 1918, se prezintă după cum urmează:11

PREVIZIUNI BUGETARE:
Cheltuieli de la 1 ianuarie 1917 la 31 decembrie 1917………………..568.000 franci
Cheltuieli de la 1 ianuarie 1918 la 31 decembrie 1918……………..1.625.000 franci
Cheltuielile şi veniturile reale ale acestei perioade se găsesc în cifrele următoare:
Cheltuieli de la 16 decembrie 1916 la 31 decembrie 1917…………….788.160,35 fr.
Cheltuieli de la 1 ianuarie 1918 la 31 decembrie 1918…………….2.012.097,85 fr.
Venituri de la 16 decembrie 1916 la 31 decembrie 1917…….…….1.830.496,60 fr.
Venituri de la 1 ianuarie 1918 la 31 decembrie 1918………………..3.943.295,65 fr.
Sumele care au fost cheltuite în afara bugetului erau aprobate de Comisia Administrativă până la 16 februarie 1918, data până la care comisia amintită rămâne în funcţiune. După această dată cheltuielile extraordinare au fost efectuate prin ordinul administratorului delegat ce era ofiţer francez. Motivul pentru care veniturile au depăşit cu mult previziunile este ca au fost calculate pe o bază minimă. Sumele cheltuite, în afara salariilor angajaţilor, sunt:
Pentru asistenţă publica……………………………………………..168.761 fr.
Pentru lucrări publice…………………………………………………161.000 fr.
Pentru magazinele guvernamentale………………………………….33.000 fr.
Pentru instrucţia publică………………………………………………233.157 fr.
Pentru municipalitate………………………………………………….169.920 fr.
Pentru jandarmeria mobilă care în 1918 a fost intitulată Batalionul 1 de Tiraliori Albanez…………………………………………………………………..850.000 fr.
Aceste detalii sunt destul de relevante pentru sumele mobilizate, pentru natură şi destinaţia lor. O serie de neclarităţi merita încă un efort de cercetare.

CIRCULATIA MONETARA
În Statul Autonom Korcea autorităţile franceze au creat moneda proprie lansând-o în circulaţie. Biletele de bancă, ca de altfel şi timbrele poştale, au fost gravate de un militar francez, soldatul Davier, fost elev al celebrului medalior francez Oscar Roty, şi au fost imprimate la Korcea. Moneda din Korcea nu a cunoscut funesta ”inflaţie fiduciara” postbelică destul de generală în Europa. Istoria acestor bilete de bancă este, de aceea , interesantă.
La începutul ocupaţiei militare franceze la Korcea, aici ca şi la Salonic, moneda franceză a suferit o depreciere de 14% în faţa celei greceşti. Unul din primele acte administrative emise de Comandamentul militar local a fost de a interzice, sub pedeapsa urmărilor judiciare, aceasta speculaţie financiară în teritoriul controlat. S-a decretat deci că moneda franceză şi cea greacă au aceeaşi valoare la Korcea şi în imprejurimi. Dar, în regiunile unde schimbul de monedă continua să opereze, moneda franceză continua să se deprecieze, tranzacţiile devenind dificile. Pentru a stopa această stare de lucruri au fost emise biletele de bancă de Korcea, unica monedă divizionară. Ele au fost remise comercianţilor şi bancherilor în schimbul biletelor franceze şi greceşti care au rămas obligatoriu în casieria centrala de la Korcea. Acoperirea noilor bilete se află efectiv în Casieria Statului Korcea, sub răspunderea personală a Directorului Finanţelor.

SERVICIUL POŞTAL
„Chestiunea poştelor” aşa cum apare ea, necesită o soluţie urgentă. Aproape că nu există familie albaneză care să nu aibă unul sau mai mulţi membri în străinătate.
Politica autorităţilor greceşti a fost una de izolare, funcţionarii fiind ataşaţi politicii greceşti. În aceste condiţii transportul corespondenţei a fost încredinţat serviciului militar francez. Dar o problemă care se ridică era aceea a timbrelor. Stocul lăsat de greci ajungea numai pentru 15 zile, iar punerea în serviciu a timbrelor franceze putea denatura caracterul naţional al statului. A fost amenajat un serviciu de emisiune local. Timbrele purtau vulturul albanez şi inscripţia ”KORYTZA, AUTONOMIE ALBANAISE”. La fel ca biletele de bancă şi timbrele au fost gravate de soldatul Davier.

JUSTIŢIA
Cu toate ca delictele şi crimele interesau, indiferent de natura lor, securitatea şi ordinea publică, făcând obiectul exclusiv al justiţiei militare franceze, s-a manifestat interesul de a se constitui un organism judiciar indigen.
Autoritatea franceză a considerat că diferendele civile şi comerciale nu îi intrau în competenţă, iar prin constituirea unei justiţii locale se dorea ca autorităţile locale să devină mai responsabile în menţinerea ordinii. Tribunalul a fost instalat la Korcea. Alături de justiţia civilă continuau să funcţioneze instanţe religioasa ale căror atribuţii erau de a oficia căsătorii, botezuri, de a înregistra decesele. Ca şi în timpul ocupaţiei greceşti, succesiunile erau rezolvate pe cale civilă pentru creştini şi de către muftii pentru musulmani.

ÎNVĂŢĂMÂNTUL PUBLIC
Existau, la sfârşitul anului 1916, la Korcea, un gimnaziu şi două şcoli primare greceşti(una de băieţi şi alta de fete), cuprinzând 2000 de elevi, o şcoală romanească şi o şcoală albano-americană(închisă de câteva luni)12 şi şcoli musulmane. În anumite clădiri funcţionau şcoli greceşti şi musulmane. Nu se punea problema finanţării de la buget a şcolilor, mai ales ca cele greceşti primeau subvenţii de la Atena. Totuşi, au fost instituite şcoli comune, în limba albaneză, fără deosebiri confesionale, pentru a-i apropia pe creştini de musulmani.

APROVIZIONAREA POPULAŢIEI
A fost o preocupare impusă de numărul mare de refugiaţi.
Korcea avea o populaţie de 25000-30000 de locuitori, la care se adăugau 10 000 de albanezi şi aromani veniţi din teritoriile aflate sub ocupaţie austriacă. În aceste condiţii, Administraţia a cerut sprijinul Comisiei mixte de la Salonic, care a acordat două vagoane cu faină săptămânal.

ADMINISTRAŢIA RURALĂ
Prezenţa la Korcea a Comandantului francez al teritoriului, a Prefecturii poliţiei albaneze şi, desigur, a Consiliului Administrativ constituiau în oraş elemente suficiente de autoritate şi ordine. Situaţia nu era aceeaşi în restul ţării, impunându-se organizarea unei autorităţi civile pentru a da coeziune statului şi a facilita raporturile cu trupele franceze, care aveau nevoie de mână de lucru pentru drumuri, mijloace de transport şi rechiziţii de lemn.
Principiul numirii primarilor, legalizat de otomani şi menţinut de greci, a fost păstrat: numirea primarului în funcţie de religia majoritară a satului respectiv. Şi aici întâlnim lipsa indemnizaţiei iar şeful administraţiei locale – un delegat special al Consiliului de la Korcea – îşi avea reşedinţa la Biklista.

STATUL MAJOR AL COMANDAMENTULUI MLITAR
S-a putut observa că toată organizarea şi funcţionarea administraţiei şi a serviciilor s-a făcut sub impulsul dat de autoritatea militară franceză. Statul Major francez juca rolul de supraveghere şi de consiliere a activităţii administrative.
Comandantul de cavalerie MASSIET, adjunctul Comandantului militar, era un fel de alter ego al colonelului Descoins, secondându-l în toate activităţile, fie militare, fie pur administrative.
Un ofiţer era numit de Comandantul militar pe lângă Consiliul Administrativ al Statului Autonom. Se ocupă în special cu problemele financiare. Acesta a fost la început locotenentul în rezervă BARGETON. După chemarea sa la Ministerul Afacerilor Externe, la jumătatea lunii ianuarie 1917, a fost înlocuit de locotenentul în rezerva Siegfried.
Căpitanul de artilerie(în rezervă) DUMOND era însărcinat cu coordonarea lucrărilor publice. Inginer de drumuri şi poduri, căpitanul Dumond realizase astfel de obiective în Asia Mică. Avea în subordine alţi doi ofiţeri(în rezervă şi ei), locotenenţii VUILLIER şi BIDON. Locotenentul Vuillier, inginer agronom, a realizat un plan ce viza exploatarea agricolă eficientă a câmpiilor Korcea şi Biklista. Prin grija lui au fost încheiate contracte cu agricultorii pentru distribuirea seminţelor de grâu. Condiţia era ca o cantitate dublă decât seminţele oferite să fie înapoiată autorităţilor militare franceze la strângerea recoltei.
Locotenentul Bidon era inginer de mine şi coordona în această calitate programul de valorificare a resurselor minerale. În prealabil el a efectuat o recunoaştere a terenului , localizând zăcăminte de lignit, antracit, cupru, argint, azbest13 . Graţie lui aprovizionarea cu combustibil a trupelor franceze staţionate s-a făcut cu o regularitate perfectă.
Execuţia lucrărilor publice prezenta o importantă capitală din punctul de vedere al misiunii franceze. ”Aceste lucrări, afirma colonelul Descoins, ne permiteau sa arătam populaţiei că interesul ei este de a fi ca noi, pentru că nici unul dintre regimurile anterioare nu a realizat atâtea pentru ea cât regimul de ocupaţie franceză”14 .
S-a încercat astfel mobilizarea civilă. Braţele angajate pentru construcţia drumurilor, pentru lucratul câmpurilor, în mine reprezentau un efectiv de mii de oameni care nu aveau nici o tentaţie în a lua arma de a se duce în munţi şi a se alătura bandelor înarmate. Fiecare dintre aceşti oameni pâinea zilnică şi o soldă regulat plătită la sfârşitul fiecărei zile de lucru, identică celei primite de trupa franceză.
Locotenentul de cavaleri GASTEL, fost contabil la un depozit de remontă, era responsabil de organizarea convoaielor pentru aprovizionarea cu alimente. Astfel s-a pus la punct un serviciu de transport regulat în toata ţara – „convoaie libere” – analog celui ce funcţiona în Maroc. La începutul lunii mai 1917 erau în serviciu 1200 de cai, fiecare parcurgând un traseu zilnic în medie de 50 km. Cu o încărcătura utila de 80 kg.
Locotenentul de cavalerie DELACROIX avea atribuţii exclusiv militare, ocupându-se de problemele ce priveau Biroul 3 al Statului Major.
Ofiţerul DANOS, medic, coordona serviciul sanitar atât pentru trupa cât şi pentru populaţia civilă. Serviciul veterinar funcţiona separat, fiind coordonat de ofiţerul, veterinar de profesie, BONHOMME.
Aceasta era fizionomia Statului Major de la Korcea, grupat pe competenţe bine delimitate, fiecare ofiţer cunoscându-şi bine atribuţiile ce îi erau încredinţate. Misiunea militară franceză aparţinea Armatei franceze din Orient, cu Statul Major la Florina, care opera între lacul Ohrid şi Prespa. Comandantul militar de la Korcea se afla sub ordinele directe ale generalului Sarrail, Comandantul-şef al Armatelor Aliate din Orient cu sediul la Salonic. Compoziţia iniţială a misiunii militare era constituită dintr-un batalion de infanterie, două batalioane de marş indochineze, două escadroane de puşcaşi din Africa, o secţiune de mitraliori. Lângă Korcea a fost adusa şi o escadrilă de aviaţie iar de la 1 aprilie 1917, un batalion senegalez.
* * *
„Republica albaneză de la Korcea poate servi ca model de stat federativ albanez, daca un astfel de regim ar putea fi vreodată instaurat” scria în 1920 RENE PUAUX într-o carte a sa intitulată „Egeida”15 .
Dacă membrii Consiliului de administraţie nu făceau politică în interior nu este mai puţin adevărat că ei se preocupau de viitorul ţării lor şi de situaţia în care se vor afle după încetarea războiului. De aici a pornit ideea de a numi Statul Autonom Korcea: ”Republica Albaneză”. Aceasta apelaţie era înainte de toate un program. Avea ca scop bine definit să arate că entitatea statală ce funcţiona cu sprijin francez nu era decât un nucleu în jurul căruia alte teritorii albaneze puteau să se alipească sub îndrumarea şi acţiunea de pacificare şi de dezvoltare economica iniţiata de Franţa. Susţinătorii unui astfel de program constatau că ţara lor(Kasa de Korcea), focar de insurecţie, de incertitudine şi de anarhie în noiembrie 1916, era, la capătul a câtorva luni de ocupaţie franceză, în plină prosperitate economică şi financiară, în siguranţă deplină. Aceste rezultate legitimau speranţele. Scopul notabililor şi clasei dirigente de la Korcea era reconstituirea Albaniei în limitele sale din 1913, însă cu un guvern naţional. În acest stat ei preconizau crearea a trei departamente sau cantoane, în trasarea cărora trebuia să se ţină seama de particularităţile locale şi religioase. Aceste unităţi administrative ar trebui să posede o reală autonomie administrativă. Sugestiile acestei acţiuni şi obiectivele ei rezulta destul de clar din programul notabililor Kasei de Korcea care prevedea ca independenţa şi autonomia noii Albanii trebuia sa fie:
„1. proclamata oficial de Antanta;
2. garantată printr-o protecţie militară încredinţată trupelor unei puteri care nu urmăreau anexarea de teritorii albaneze. Franţa pare cea mai aptă dintre toate naţiunile să furnizeze marea majoritate a contingentului internaţional, pentru ca ocupaţia militară franceza îşi arătase deja eficienţa şi pentru că Franţa era puterea cea mai mare a Antantei”16 .
Se poate observa că în primăvara anului 1917, Albania centrală se prezenta ca o veritabilă colonie franceză. ”Locuitorii Korcei nu se mai mulţumeau doar cu stindardul lui Skanderbeg, chiar cravatat de culorile franceze: deasupra edificiilor publice, a speranţelor, se ridica pavilionul naţional francez; lor le aparţine decizia de a împânzi străzile oraşului lor cu nume de ofiţeri francezi, locul inscripţiilor şi indicatoarelor greceşti a fost luat de cele în limba albaneză ”17 .
Amintindu-ne de evul mediu timpuriu, putem spune ca locuitorii Kasei de Korcea îşi asumau în trecutul lor prezenţa principilor Casei de Anjou pe aceste meleaguri.
Această colaborare, dintre autohtoni şi autorităţi, în sensul antic al termenului, nu a fost inspirată de miselenism sau de italofobie, ci numai pentru grija interesului militar al Antantei, interes care a favorizat declanşarea aşa-numitei ”revoluţii albaneze” cu toate consecinţele sale. În aceeaşi ordine de idei se poate afirma ca interesul politic al albanezilor s-a ataşat perfect interesului militar francez realizându-se o asociere de interese.

NOTE:
1 A. Dozon, „Korytza”, „Bulletin de la Societe de Geographie de Paris’, juin, 1875, p.15
2 ”Kasa” sau „Kadilik” era la origine teritoriul pe care se întinde jurisdicţia unui cadiu(kadi). Dar cum acesta dispunea şi de atribuţii administrative, kadilik-ul sau kasa reprezenta o unitate administrativa independentă, intermediară între nahiye şi sandjak. Contrar însă nahiyei şi sandjak-ului, pe care le găsim peste tot, nu vom întâlni unităţi administrative de tip kasa decât unde există o populaţie musulmana.(vezi N. Todorov, ”La ville Balkanique aux XV-e—XIX-e siecles. Developpement socio-economique et demographique”, Bucarest, 1980, p.37-41). Deşi independenţa Albaniei fusese declarata la 28 noiembrie 1912, organizarea otomana a continuat să reziste până la începutul anilor ’20
3 D. Kolovani, ”La Question de Koritza”, Imprimerie Henri Direview, Paris, f.a., p.5
4 Idem
5 Biblioteka Kombetare, f. Korcea, ,Al 16/57E, Rapport de m. Le General Hollandais Dever a la Commission Internationale de Control, f.a.
6 General Descoins, ”Six mois d‘histoire de l‘Albanie(novembre 1916 – mai 1917), Paris, 1930, p.7
7 Arh. R. ALBANIA, fond Korcea, doc.1 mfa.
8 General Descoins, op.cit., p.35-42
9 Stefan Popescu, ”Relatii franco-albaneze între 1916-1917: Republica de la Korcea”, în „Albanezul”, anul IX, nr.3(92), martie 2001, p.9
10 intre 1913-1916
11 Arh. R. ALBANIA, fond Korcea, doc.6 mfa.
12 Patronată de Societatea de Cruce Roşie Americană
13 J. Bourcart, ”Les confins Albanais administres par la France(1916-1920). Contribution a la geographie et a la geologie de l‘Albanie moyenne”, Librairie Delagrave, Paris, 1922, p.105
14 Gen. Descoins, op.cit., p.56
15 Rene Puaux, ”Egeida”, 1920, p13
16 J. Bourcart, ”L‘Albanie et les Albanais”, Paris, 1920, p.67
17 Gen. Descoins, op.cit., p. 59

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: