Laurenţiu Vlad, Imagini ale identităţii naţionale. România şi expoziţiile universale de la Paris, 1867-1937, Bucureşti, editura Meridiane, 2001

Revista Erasmus, nr. 12/2001, Bucureşti, Editura Ars Docendi, 2001.

Andrei Florin SORA

Studiul realizat de Laurenţiu Vlad îşi propune să surprindă aspecte ale construcţiei identităţii româneşti, folosind ca „background“ expoziţiile universale de la Paris din anii 1867, 1889, 1900 şi 1937. Pe de altă parte, un alt obiectiv al lucrării este de a prezenta şi a analiza reflectarea acestei imagini identitare prin prisma acestor expoziţii, în mediile de informare franceze: presa epocii, cataloage, concluziile unor personalităţi.
Cele şase capitole ale lucrării reuşesc să creeze o imagine de ansamblu coerentă a prezenţei româneşti la expoziţiile universale de la Paris. În primul capitol este explicată ideea de expoziţie, tipologia şi semnificaţia acesteia. Se prezintă o succintă cronologie a expoziţiilor universale. Ultimul capitol, rezervat concluziilor, readuce în discuţie trăsăturile principale ale fiecărei construcţii identitare româneşti de la aceste manifestări.
Discursul expoziţional trebuie analizat în concordanţă cu epoca, dar şi cu situaţia fiecărei ţări în parte. În opinia autorului, scopul pentru români rămâne în esenţă acelaşi: „variaţiuni pe tema recunoaşterii de către comunitatea internaţională a europenităţii“. Evoluează în timp modalităţile de exprimare, iar discursul expoziţional este adaptat noilor realităţi. Nu trebuie să uităm faptul că prezenţa românească la manifestările de la Paris se întinde pe o durată de 70 de ani, perioadă în care inevitabil mentalităţile, situaţia economică se schimbă, apar alte probleme de ordin social.
Aceste participări româneşti sunt tratate în capitole separate. Fiecare capitol urmăreşte aceeaşi schemă de analiză. Astfel, autorul ne oferă mai întâi o imagine generală a expoziţiei în discuţie. În economia lucrării se acordă un spaţiu important comitetelor româneşti care organizează fiecare expoziţie în parte şi în special comisarilor generali (1867 – Alexandru Odobescu, 1889 – George Bibescu, 1900 – Petru Poni şi Dimitrie C. Ollănescu, 1937 – Dimitrie Gusti). Este înfăţişată în fiecare dintre aceste patru capitole situaţia României din punct de vedere politic, social, economic, cultural, folosind ca surse lucrări realizate cu prilejul participării României la aceste evenimente. De asemenea în acest studiu se descrie cum este „revelată“ România la Paris, ce este ales pentru a reprezenta ţara, pe ce se pune accent, respectiv cum este receptată această imagine în Franţa.
Conform autorului, prin participarea la astfel de manifestări internaţionale se intenţiona obţinerea sprijinului politic, strângerea legăturilor comerciale cu Occidentul, atragerea capitalului străin, prestigiu. Comisarii pavilionului român, factorii decizionali, identificarea intereselor occidentale referitoare la România, influenţează tipul de discurs expoziţional. Acesta variază de la o manifestare la alta, treptat se produce „edificarea identităţii de propagandă“. Per ansamblu Laurenţiu Vlad consideră că imaginea României la cele patru expoziţii pune accent – dar nu în aceeaşi măsură – pe ruralitate, originea latină, tradiţia bizantină, continuitate istorică. Pe de altă parte, România acordă un spaţiu important ideii de progres, social, cultural, politic dar mai ales economic. La 1900 petrolului românesc îi este rezervat un pavilion propriu, acesta atrăgând oamenii de afaceri dar şi factorii politici internaţionali. Organizatorii români adaptează şi se adaptează. Expoziţiile se constituie ca o vitrină în care fiecare stat prezintă ceea ce are mai bun într-o manieră cât mai atrăgătoare. Semnificativă este prezenţa, la Paris, începând cu 1889, a restaurantului cu specific românesc şi a unor formaţii de lăutari, care aduc un mare număr de vizitatori. Nu numai concepţia expozanţilor români se modifică, dar şi receptarea şi prestigiul de care se bucură pavilioanele şi produsele româneşti. Laurenţiu Vlad subliniază creşterea treptată a numărului premiilor şi diplomelor acordate românilor, dar şi numărul ascendent al aprecierilor pozitive în presă şi ale unor personalităţi franceze. Constantă rămâne însă opinia că România poate progresa mai mult. Dacă anterior era considerată ca fiind în Orientul sălbatic (1867) sau Orientul Europei (1889), în 1937 propaganda eficientă, o bună organizare a pavilioanelor, dar şi realităţile din ţară conduc la imaginea unei stat european cu un rege modern.
Utilă este cercetătorului bibliografia bogată, anexele ce oferă informaţii privind obiectele expuse, menţionarea premiilor acordate expozanţilor români, date statistice care reflectă poziţia României în raport cu alte state participante. Descrierea arhitecturii pavilionare contribuie la o mai buna înţelegere a scopurilor şi a motivaţiilor organizatorilor români Este utilizată metoda comparaţiei, spre exemplu cazul pavilioanelor şi construcţia identitară a unor state ca: Serbia, Grecia, Bulgaria şi România.
Autorul deschide drumul pentru cercetări ulterioare privitoare la strategiile identitare, proiectarea în exterior a românilor şi a statului român între 1867-1937 (1939). De asemenea Laurenţiu Vlad prezintă coerent şi precis date generale ale expoziţiilor universale de la Paris, la care a participat România.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: