Expoziţia jubiliară din 1906. Consideraţii preliminare

Revista Erasmus, nr. 12/2001, Bucureşti, Editura Ars Docendi, 2001.

Andrei Florin SORA
Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie

„Poporul român după veacuri lungi de suferinţe şi de nenorociri, a intrat definitiv pe calea stabilităţii şi a progresului“1 . Aceasta era părerea lui Ion N. Lahovari la începutul secolului al XX-lea, mai precis în anul 1905. La împlinirea a 40 de ani de la urcarea pe tron a lui Carol I, se considera necesar marcarea progreselor României printr-o Expoziţie jubiliară naţională: „Guvernul de acord cu sentimentul naţional, a crezut că nu putea mai bine celebra aniversarea memorabilă … decât organizând o Expoziţie Naţională, în care vom pune sub toate formele şi în toate chipurile, trecutul de la 1866 faţă în faţă cu progresul de la 1906“2 . Cunoscută în epocă sub numele de „Expoziţia Generală Română“, „Exhibitio daco-romana“ sau „Expoziţia Naţională“, evenimentul, s-a dorit a fi o manifestare naţională a românilor de pretutindeni.
Organizatorii au avut în vedere mai multe obiective: parc de distracţii, muzeu al românilor, spaţiu de cunoaştere a trecutului, dar şi a prezentului (industria), glorificarea regelui Carol I. Nu era sărbătorit un singur eveniment: se marcau împlinirea a 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, 25 de ani de la proclamarea Regatului, 1800 de ani de la descălecarea împăratului Traian în Dacia.
Ideea organizării expoziţiei în anul 1906 a aparţinut lui Take Ionescu3 . Un astfel de proiect exista încă din anul 19034 . Comisar general al expoziţiei a fost numit C. I. Istrati, doctor în chimie şi medicină la Paris, fost ministru. De realizarea parcului expoziţional era răspunzător şi ministerul Domeniilor condus de Ion N. Lahovari.
În privinţa alegerii locului expoziţiei, au existat mai multe variante: Şoseaua Kiseleff, Târgul Moşilor-Obor, Cotroceni, Filaret. După îndelungi discuţii, s-a optat pentru ultima variantă.
În anul 1905 pe locul destinat expoziţiei, la Filaret – Câmpia Libertăţii din 1906 -, nu se afla decât o fântână, păşuni pentru vite, terenuri mlăştinoase. Ion N. Lahovari, în discursul rostit la inaugurarea manifestării, evidenţia efortul depus: „am tăiat dealuri, am secat bălţi, am umplut o vale, am săpat un loc mare şi în mai puţin de un an am scos la lumină, parcul şi grădinile expoziţiei“5 . Planul general al parcului a fost întocmit de către francezul Edmond Redont (creatorul parcului Bibescu din Craiova). Suprafaţa totală era de peste 36 ha6 . Arhitecţii expoziţiei au fost Victor Ştefănescu şi Ştefan Burcuş. Alături de ei au mai participat la construcţia pavilioanelor şi a altor clădiri cei mai reprezentativi arhitecţi şi ingineri români. Nu toate lucrările de construcţie şi aşezare a materialului expus au fost finalizate până la inaugurarea oficială
Expoziţia ar fi trebuit să înceapă în data de 4 iunie 1906, într-o zi de duminică. Din cauza unei ploi torenţiale, festivitatea de deschidere a fost amânată pentru ziua de 6 iunie. Ziarele, contemporane cu evenimentul au evidenţiat participarea unui public imens: „animaţie neobişnuită, pe toate străzile, mii de oameni porneau pe câmpul Filaretului“7 . Parcul era împodobit cu drapele tricolore. La inaugurare au participat întregul guvern, familia regală, membri ai administraţiei, oaspeţi străini, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, cu excepţia legaţiei Imperiului Otoman. Bateriei de la Calafat numită „Carol I“ i-a revenit onoarea să tragă salvele de tun ce marcau deschiderea oficială a expoziţiei8 . Familia regală a fost întâmpinată la intrarea în parc, prin poarta în formă de arc de cerc, de către organizatori, guvern şi un grup de 300 de notari, primari şi săteni de frunte din toate judeţele ţării. La Arenele Romane au ţinut discursuri I. Lahovari, C. I. Istrati şi regele Carol I.
Intrarea principală în parcul expoziţiei era în strada 11 iunie, unde exista o poartă, în formă de arc de cerc9 . De la intrare pe partea stânga, se afla Palatul Agriculturii, iar pe partea dreaptă se găsea Palatul Industriilor. Urma apoi Palatul Regal, asemănător ca formă, mănăstirii Cozia. Prin alegerea mănăstirii Cozia, ca model pentru Pavilionului Regal, se urmărea evidenţierea legăturii lui Carol I cu istoria românească şi unul dintre eroii săi, Mircea cel Bătrân. Un strămoş al lui Carol I, Frederic cel Negru luptase alături de Mircea, împotriva turcilor la Nicopole. În piesa „Povestea Neamului“ ce preamărea personalitatea regelui, acest episod era menţionat, regele Carol I era reintegrat în istoria română10 , astfel legătura familiei sale cu poporul român, exista încă din secolul al XIV-lea.
Contemporanii au apreciat pozitiv arhitectura şi materialul expus în Pavilionul Regal, construit „într-un stil arhitectonic care impune şi totodată farmecă … şi întrupează tot stilul, tot geniul românesc“11 . Pavilionul era împărţit în trei corpuri, două dintre ele rezervate „geniului militar“ şi „geniului civil“. Un al treilea corp, situat în centru era al familiei regale, erau expuse fotografii şi obiecte ale membrilor acesteia. Bineînţeles, la loc de cinste se afla coroana de oţel a regelui, înconjurată de 43 de drapele vechi12 . Acestea erau „steaguri glorioase, sfintele moşii de mătase rupte şi stropite cu sânge“13 . Coroana de oţel era emblema amintirii „atâtor şi atâtor fapte vitejeşti şi a celei mai mari pagini din istoria neamului nostru“14 : Războiul de Independenţă.
Pe partea opusă Palatului Regal, a fost construit Palatul Minelor. Spre Şoseaua Şerban Vodă era Pavilionul Închisorilor, construită sub forma unui castru roman, amintind de latinitatea românilor. Alte pavilioane existente, erau cele ale Camerei de Comerţ, al Lucrărilor Publice, al Industriei Casnice, al Primăriei Capitalei, al Eforiei Spitalelor Civile, al Poştei.
Erau prezenţi şi întreprinzători particulari, români şi străini. De asemenea existau pavilioane ale Franţei, Ungariei, Austriei. Pavilionul Bucovinei – situat în Muzeul Etnografic numărul 2 -, construit în forma Bisericii din Radăuţi, se prezenta ca o anexă a celui austriac15 . Catalogul obiectelor expuse în acest pavilion16 dezvăluie o mare diversitate şi opţiunea expozanţilor de a arăta caracterul românesc al Bucovinei. Se întâlneau obiecte istorice şi de cult de la mănăstirile Suceviţa, Dragomirna, Humor, Voroneţ. Erau expuse şi documente vechi, manuscrise, fotografii.
De o afluenţă mare de public şi de aprecieri elogioase, s-a bucurat pavilionul românilor transilvăneni, care expuneau separat de Ungaria. Acesta, construit în forma unei case româneşti din Transilvania, avea arborat tricolorul românesc. Aici se găseau realizări ale industriei casnice, prelucrătoare, dar şi obiecte ale cultului ortodox şi unit sau privitoare la istoria românilor din Transilvania. Existenţa pavilionului se datora societăţilor culturale şi politice româneşti din Ardeal, în principal Astra. Guvernul de la Budapesta nu era de acord cu prezenţa separată a acestui pavilion.
Românii din Istria şi Serbia erau prezenţi la acest eveniment, dar spre deosebire de românii din Transilvania nu expuneau decât într-o încăpere a „Muzeului Etnografic numărul 1“ 17
Pe dealul Trocadero se afla Palatul Artelor. Realizat de inginerului Grant şi proiectat de Victor Ştefănescu, pe o suprafaţă de 2413 mp, era o construcţie grandioasă, realizată într-un timp foarte scurt. Ulterior a devenit sediul Muzeului Militar18 . În Palatul Artelor erau expuse numeroase obiecte: de la tablouri ale lui Grigorescu şi Aman, până la obiecte de artizanat sau care aminteau de istoria veche a teritoriului dintre Carpaţi şi Dunăre Sub terasa A. I. Cuza situată în faţa Palatului Artelor se găseau o peşteră şi un bazin cu apă. Denumită „Grota cu giganţi“ sau „Grota fermecată“, această peşteră avea la intrare un ansamblu monumental, alcătuit din trei statui, punct de atracţie al parcului. Grupul statuar avea ca temă, o legendă19 ): doi gemeni îndrăgostiţi de aceeaşi femeie, pe care iubirea neîmplinită îi transformă în stânci, iar persoana iubită devine cascadă20 . De remarcat că ansamblul era creaţia a trei arhitecţi: Filip Marin a sculptat „frumoasa“ sau „fecioara adormită”, din marmură, iar Dumitru Paciurea şi Frederic Stork au fost realizat cei doi uriaşi din piatră21 . Giganţii erau unul în faţa celuilalt, iar în mijlocul lor se afla culcată „frumoasa adormită“22 . Deşi a fost păstrată unitatea temei, cele trei sculpturi sunt inegale ca valoare, gigantul lui Paciurea este mai expresiv, exprimând forţa sentimentului uman.
Privirile vizitatorilor au fost atrase şi de Castelul Apelor, unde se afla rezervorul de apă al parcului, construit în întregime din piatră numit şi turnul lui, urmărind modelul cetăţii lui Vlad Ţepes de la Cheile Argeşului23 . Turnul înalt de 32 m folosea şi pentru jocuri de lumini. În apropiere se găseau diferite tipuri de case ţărăneşti, printre care şi casa macedoneană.
Lângă Palatul Artelor se afla o altă construcţie ce amintea de istoria zbuciumată a acestui neam şi anume, o culă oltenească24 iar în partea opusă se găsea reproducerea unei biserici: Biserica Sfântul Nicolae din Iaşi, ctitorie a lui Ştefan cel Mare25 .
Arenele Romane, operă a inginerului Elie Radu, urmăreau să sublinieze latinitatea românilor şi sărbătorirea a 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către Traian. Cu o capacitate maximă de 5000 de locuri26 au fost locul de desfăşurare pentru festivităţile de deschidere şi de închidere ale expoziţiei. La Arenele Romane au avut loc şi alte manifestări cu caracter cultural şi artistic, ce au oferit ocazia afirmării unităţii de neam, şi limbă a tuturor românilor. Au participat români din Regat, Peninsula Balcanică, Transilvania, Banat, Bucovina.
Arhitecţii expoziţiei au încercat să realizeze un plan general şi construcţii care să
confere unitate, dispunere raţională şi fermecătoare, în care vechiul şi noul, stilul medieval românesc şi influenţa occidentală să se îmbine armonios. În expoziţie domină un stil şi trăsături arhitectonice, ce se doresc specific româneşti. Se observă încercarea de a sublinia unitatea naţiunii, istoria zbuciumată, existenţa unei culturi vechi şi importante. Ziarele epocii accentuau caracterul românesc al expoziţiei, cu toate că toţi arhitecţii care şi-au dat concursul la această manifestare, erau formaţi în Occident, majoritatea la Paris. Modul în care era împărţită şi structurată „Expoziţia Generală Română“, pavilioanele, materialul expus dar mai ales mesajul ce se dorea transmis prezenta similitudini cu alte expoziţii din acea vreme – universale sau internaţionale – totuşi s-a încercat realizarea unei expoziţii cu specific românesc. De asemenea trebuie remarcat faptul că anumite procedee utilizate la această expoziţie nu erau o noutate pentru statul român. Astfel pot fi stabilite tipologii între evenimentul din 1906 şi o serie de expoziţii universale şi internaţionale la care România a participat cu pavilion propriu27 . La Filaret au existat pavilioane ce aveau ca model anumite monumente de arhitectură religioasă, reprezentative pentru spaţiul românesc (biserica de la Curtea de Argeş). Nu trebuie uitată prezenţa restaurantelor ce se doresc tipic româneşti ce apar şi la expoziţiile universale de la Paris din 1889 şi 1900.
Amintirea Războiului de Independenţă, era un aspect important al expoziţiei. Era reprodusă casa de la Poradim, în care şi-a avut sediul statul major al armatei române. Tinerii, dar mai ales „mândrii soldaţi“ care luptaseră la 1877 erau atraşi de existenţa în parc, a unui câmp de luptă, ce rememora bătăliile din Bulgaria. Se urmărea reliefarea mai multor aspecte: capacitatea de luptă a naţiunii române, vitejia, spiritul de sacrificiu pentru ţară. Războiul din 1877-1878, a întărit poziţia lui Carol I. Vitejiei dorobanţilor, se adaugă calităţile morale militare şi intelectuale ale lui Carol I, devenit datorită bătăliilor victorioase din Bulgaria, „marele căpitan“. Bateria de la Calafat era la rândul ei, utilizată ca simbol. Bateriei care a tras primul foc de tun în Războiul de Independenţă, i-a revenit onoarea să anunţe prin 101 lovituri de tun inaugurarea „Expoziţiei Generale Române“. Legaţia Imperiului otoman în frunte cu ambasadorul Kiazim Bey, nu a participat la festivitatea de inaugurare. Guvernul otoman nu admitea prezenţa în cadrul expoziţiei a bateriei de la Calafat, considerând-o drept ofensă din partea guvernului român28 .
Alături de prezent, trecutul nu trebuia uitat Şi în plan artistic, istoriei i-a fost rezervat un rol semnificativ: a fost montată o piesă de teatru, o alegorie istorică, al cărui principal iniţiator a fost directorul Teatrului Naţional, Alexandru Davilla. Piesa „Povestea Neamului“ prezenta, în ordine cronologică principalii eroi ai naţiunii: se începea cu Decebal şi Traian şi se încheia cu Carol I, înconjurat de celelalte personaje de seamă ale istoriei poporului român29 . De altfel în cadrul Expoziţiei, personajele simbol ale istoriei românilor sunt două: împăratul Traian şi regele Carol I. Se încerca desăvârşirea unei legături între cei doi eroi: ca şi Traian, Carol era un conducător viteaz şi drept, a venit Dunăre, dar însă a rămas aici.
Expoziţia jubiliară a fost gândită ca o manifestare naţională a tuturor românilor. Scopul său principal era de a arăta progresul realizat de România, în timpul lui Carol I. Prima expoziţie naţională se voia a fi: „o icoană fidelă a muncii, a energiei poporului român şi un inventar al avuţiei morale, intelectuale şi materiale“30 . Regele Carol I şi poporul român, erau cei omagiaţi .
Nu s-a urmărit numai transpunerea tradiţiei, istoriei şi progresului realizat de România, expoziţia servea şi ca parc de distracţii. În mijlocul parcului se afla un lac cu o suprafaţă de 2 ha. Aici erau gondole, un vapor pentru plimbarea vizitatorilor, iahtul comisarului expoziţiei. Erau expuse în miniatură şi vasele marinei de război. Lacul avea două insule, pe cea mare s-a construit un cazinou, o sală de teatru şi un restaurant, iar pe cealaltă insulă, exista o cafenea turcească, o moschee şi un pavilion al pescarilor.
Locurile destinate distracţiei şi odihnei nu lipseau: un restaurant clasa I, construit în stil românesc, o „cârciumă sătească“31 , în faţa căreia au avut loc concursuri de oină sau se ţineau hore, berării, cofetării, cazinoul. A fost construit un tobogan şi apreciatul „waterschut“32 . Acesta şi luptele navale- simulacrul bătăliei de la Port Arthur- atrăgeau cei mai mulţi vizitatori. Alte atracţii erau „peştera fermecată“, „cinematograful vorbitor“, teatrul de varietăţi, hipodromul vienez. Privirile vizitatorilor erau atrase şi de jocurile de artificii sau de lumini. Contemporanii au lăudat aspectul parcului noaptea, aspect fermecător, dat şi de numeroasele instalaţii şi becuri pentru iluminaţie.
Între 26-30 august s-a desfăşurat în Arenele Romane, „Festivalul coral“. La 29 august a avut loc la Arene, un mare concert la care au participat toate corurile invitate la festival33 (app. 800 de voci). Alte două mari concerte s-au desfăşurat în zilele de 11 şi 12 septembrie. Se urmărea prezentarea obiceiurilor, tradiţiilor românilor de pretutindeni, astfel parcul Carol îlşi întregea imaginea de spaţiu cultural.
Frederic Damé considera că Expoziţia a dus la strângerea legăturilor de fraternitate şi solidaritate care uneau românii din Regat cu cei aflaţi sub stăpânire străină34 . Dovadă au fost primirile făcute de bucureşteni, de întreaga ţară, românilor de peste hotare. Au venit mii de români din Transilvania (26 august au sosit în Bucureşti peste două mii de ardeleni), Banat, Bucovina, sau români macedoneni (prin portul Constanţa).
La Jubileu au participat şi înalte oficialităţi străine. De o primire călduroasă s-a bucurat Carl Luegger, primarul Vienei, cunoscut ca un prieten al românilor şi un înverşunat anti-maghiar şi antisemit. Cu această ocazie, strada Fântânii din Bucureşti a devenit strada Carl Luegger35 . Nu a lipsit de la serbări delegaţia oraşului Roma în frunte cu ajutorul de primar, contele de San Martino. Ca semn al latinităţii românilor, Bucureştiul a primit ca dar din partea Romei, o copie a Lupoaicei, originalul existând pe Capitoliu36 . Un alt vizitator important al manifestărilor din acest oraş a fost ducele rus Kiril, a cărui soţie era sora principesei Maria. La manifestările prilejuite de inaugurare au luat parte şi prinţul Wilhelm de Hohenzollern, nepotul regelui şi prinţul Wilhelm de Wied, nepotul reginei37 . Expoziţia s-a bucurat de interes în rândul oamenilor simpli din ţările învecinate: grupuri de unguri, bulgari au venit să vadă „minunea de la Filaret“.
Evenimentul a ridicat numeroase probleme: una dintre ele era cea legată de infrastructură. Ziarele vremii au arătat deficienţa spaţiului hotelier. O anchetă întreprinsă de ziarul „Universul“, la începutul lunii mai38 , considera că în hotelurile şi casele de închiriat bucureştene nu puteau fi adăpostiţi decât maximum 4600 de persoane. Au fost folosite drept locuri de cazare unele instituţii: cazărmi, internate. S-a pus problema transportului , atât în Bucureşti cât şi spre Bucureşti. Direcţia Căilor Ferate a suplimentat trenurile. Numărul de tramvaie din Bucureşti, de la Gara de Nord sau din centru spre parcul Filaretului a sporit. Din iniţiativă particulară a fost adus un omnibus.
Parcul expoziţiei era străbătut de alei mai mari sau mai mici ce purtau diferite denumiri: momente din istoria poporului român sau numele unor personalităţi politice, culturale. Existau mai multe pieţe: piaţa Traian, piaţa Mitropolitul Veniamin, piaţa Unirii, piaţa Elena Doamna. În ordinea importanţei şi poziţionării în parc erau: căi (Calea Munteniei, Moldovei, Dobrogei, Dacia, Romană, Fraţilor, Grigore Ghica, Mircea Vodă, C.A Rosetti), alei (Aleea Independenţei, Carmen Sylva, Eroilor de la 1877, Costache Negri, Kogălniceanu), străzi (Cobălcescu, I.C. Brătianu, Eminescu).
Cu ocazia expoziţiei s-a înfiinţat „Loteria Expoziţiunii Române“ inspirată probabil de loteria prilejuită de Expoziţia Universală de la Paris din 190039 . Anul jubiliar şi prima expoziţie naţională au beneficiat de o importantă emisiune filatelică, plachete, medalii40 . Au fost editate numeroase cărţi poştale ce prezentau pavilioanele expoziţiei.
Manifestarea din parcul Carol a fost per ansamblu o reuşită, chiar dacă a necesitat mari cheltuieli: circa 6,5 milioane de lei41 . În Parlament au existat discuţii acerbe cu privire la fondurile acordate de către Stat. Unele ziare apreciau cheltuielile la 10 milioane lei 42 . O parte din această sumă a fost recuperată prin veniturile realizate (1,5 milioane lei), crearea unui parc încântător, a unor frumoase edificii. Nu trebuie uitat şi impulsul dat comerţului, dar şi atragerea cu această ocazie a unor investitori străini.
Nu au lipsit cu prilejul acestei expoziţii evidenţierea unor aspecte negative ale societăţii româneşti. În plan politic, Expoziţia Naţională din 1906 nu s-a bucurat de consens general, Partidul conservator aflat la guvernare (G. G. Cantacuzino prim-ministru) a fost singurul partid important ai cărui membrii au participat la festivităţi. Din partea opoziţiei, doar liberalul Vasile Missir, fost ministru al Domeniilor, a acceptat să participe la festivităţile prilejuite de inaugurare. Junimiştii şi liberalii s-au abţinut. Aceasta absenţă nu se dorea un afront adus regelui Carol I ci se datora temerilor liberalilor şi junimiştilor în privinţa întăririi poziţiei în faţa regelui, pe plan intern şi internaţional a Partidului Conservator. Membrii săi prin expoziţie considerau că îşi aduc aportul la dezvoltarea României moderne. Să nu uităm că în timpul marii guvernări liberale (1876-1888), au avut loc proclamarea Independenţei şi a Regatului. Putem vorbi şi de un orgoliu al clasei politice româneşti. Lupte pentru putere s-au desfăşurat şi în rândurile conservatorilor, între Tache Ionescu şi familia Cantacuzino43 . Trebuie menţionat faptul că în acea vreme, primarul capitalei era Mihai G. Cantacuzino, fiul lui Gheorghe G. Cantacuzino. În interiorul Partidului s-a dus şi o luptă acerbă pentru stabilirea locului expoziţiei, între şefii de sectoare44 .
Momentele dificile nu au lipsit. Cu tot efortul organizatorilor nu au fost luate toate măsurile pentru a preîntâmpina accidentele. Focul izbucnit în primele zile la pavilionul cofetăriei regale a lui N. Drăghicescu a arătat o parte dintre deficienţe: lipsa telefonului, ce a dus la anunţarea cu întârziere a pompierilor, iluminatul insuficient. Ziarele din 21 iunie vorbeau de „teribila explozie de la expoziţie“45 : depozitul cu pulbere şi artificii a luat foc, înregistrându-se un mort şi patru răniţi. Alte probleme au fost cele legate de divergenţele dintre organizatorii expoziţiei şi locotenentul Morgan şi angajaţii săi străini, cărora li se datora existenţa în cadrul Expoziţiei a complexului „waterschut“ şi a simulacrului bătăliei de la Port-Arthur.
La început, vizitatorii erau sub numărul scontat. Numărul acestora a crescut progresiv pentru a scădea puternic în noiembrie. Numărul mic de la început se datora căldurii verii, taxei de intrare (iniţial 2 lei sau un leu în funcţie de zilele săptămânii, apoi taxa a fost stabilită la un leu, indiferent de zilele săptămânii), numărului insuficient al localurilor populare. Între 4 iunie şi 7 iulie 1906 s-au înregistrat 142892 intrări (plata biletului)46 . În lunile următoare numărul biletelor vândute şi implicit al vizitatorilor a crescut foarte mult, ajungându-se chiar pentru unele zile la 20000 de bilete vândute. Pentru a creşte numărul vizitatorilor Direcţia Căilor Ferate a redus tarifele cu 30% si apoi cu 50%, iar ţăranii organizaţi în grupuri beneficiau de o reducere de 75% din costul biletului47 .
Este semnificativ să observăm mijloacele prin care s-au organizat vizitele la Expoziţie, de către persoane din ţară sau din străinătate. Vizitele în grup au fost numeroase, deoarece permiteau un tarif redus pe Căile Ferate Române şi la intrarea în expoziţie. Primăriile din diferite sate sau corporaţii ale meseriaşilor, au organizat astfel de deplasări la Bucureşti, încurajate de către Stat. Revelatoare sunt scrisorile adresate de conducerile unor şcoli şi licee din ţară dar şi de peste hotare prin care se cereau anumite reduceri. Aducem ca exemplu scrisoarea adresată de liceul „Ştirbei Vodă“ din Călăraşi prin care se urmărea obţinerea reducerii de 75% pe căile ferate pentru cei 150 de elevi ai gimnaziului. Pentru directorul acestei unităţi de învăţământ, vizita elevilor era obligatorie, „cu atât mai mult cu cât este vorba de nişte vlăstare de al cărei patriotism şi emulaţii la lucru va depinde viitorul ţării“48 . Alte licee solicitau locuri de cazare49 .
Expoziţia a avut un ziar cu această ocazie, numit „Adeverul la Expoziţie“, tipărit în parc, apărut în fiecare zi începând cu 6 iunie 1906. Au existat 99 de numere, ultimul număr a apărut la 16 septembrie 1906.
Închiderea prevăzută să aibă loc la 1 noiembrie 1906 a fost amânată pentru 23 noiembrie 1906. În ultimele sale zile, vizitatorii nu au mai venit în număr mare: „expoziţia nu s-a închis, încă la poartă tot se mai plăteşte intrarea, pavilioanele tot mai există … podoabele acelor pavilioane dispar însă, unele după altele lăsând o impresie de pustiire“50 .
Festivitatea de închidere a avut loc în ziua de 23 noiembrie 1906, fără însă ca regele Carol I să fie prezent, din motive de sănătate. A participat regina Elisabeta şi cuplul princiar: principele Ferdinand şi soţia sa. Discursul rostit de Ion Lahovari în acea zi arăta în mare măsură obiectivele şi scopurile urmărite de organizatori: „am voit să arătăm şi străinilor şi românilor, ceea ce a fost odinioară România şi ceea ce este astăzi după 40 de ani de domnie glorioasă a Regelui Carol I … am voit ca străinii să ne cunoască şi ca românii, chiar să se cunoască mai bine, să se ştie că între Dunăre şi Carpaţi trăieşte, creşte şi se întăreşte un popor harnic viteaz şi cuminte, condus de un rege patriot şi înţelept“51 . Expoziţia a fost considerată de organizatori şi de guvernul român un succes. Presa străină a publicat articole elogioase. Era lăudat poporul român şi mai ales, cel considerat un adevărat suveran de presa occidentală: regele Carol I. Revista „L’Illustration“ a publicat mai multe fotografii înfăţişând diferite aspecte ale Expoziţiei. Erau menţionate însă şi anumite deficienţe ale manifestării de la Filaret legate de organizare. Nu era acuzat comisarul general al Expoziţiei, ci delăsarea, în anumită măsură tradiţională pentru români52 . Românii din diversele colţuri ale lumii au fost la curent cu ceea ce s-a întâmplat în ţară. Ziarul de limbă română din Cleveland „America“, descria expoziţia ca un „sfânt şi binecuvântat eveniment“53 prin care ţara „îşi deschide calea în lumea mare“54 pentru ca „lumea să vadă ce poate face un popor prin vitejie, prin deşteptăciunea şi sârguinţa sa“55 . Nicolae Iorga considera expoziţia „bâlciul de la Filaret“56 iar Palatul Artelor „un haos cu neputinţă de descurcat şi lămurit “57 . N. Iorga acuza faptul că expoziţia a fost mai mult un parc de distracţii. În viziunea sa, trebuia să fie „o şcoală dătătoare de învăţături şi o comemorare pioasă“58 .
Obiectivele primei expoziţii naţionale nu au vizat un singur aspect. În centrul acestei construcţii se afla regele Carol I şi românii din Regat şi de pretutindeni. Anul 1906, cum arăta şi Tzigara-Samurcaş59 a marcat apogeul domniei lui Carol I, anul în care statul român a arătat că ştie să-şi preţuiască eroii, istoria şi nu este cu nimic mai prejos în comparaţie cu naţiunile occidentale. Mesajul ce se dorea transmis era foarte clar: avem un trecut glorios, iar România poate deveni o ţară importantă în Europa şi avem un viitor în faţă. Expoziţia avea menirea de sublinia şi de a întări faptul că România era un stat puternic, ce merita aprecierile elogioase ale străinilor. Progresele făcute de România, de la 1866, păreau evidente. Nu mai eram la porţile Orientului, ci eram în Europa. Statul român era considerat un factor de stabilitate în regiune. Pavilioanele expoziţiei prezentau un material ce voia să arate progresul economic, istoria strălucită şi cultura aleasă a poporului român. Expoziţia urmărea a fi manifestarea românilor de pretutindeni, în spiritul epocii se dorea a fi reliefarea „vitalităţii unei rase puternice şi întotdeauna mândre … opera fecundă a patruzeci de ani de domnie ai regelui Carol I“60 .

NOTE:
1 Ion N. Lahovari, Expoziţia Jubiliară din 1906, Bucureşti, 1907, p. 3.
2 Ibidem, p. 5.
3 Constantin Bacalbaşa, Bucureştii de altădată, vol. III, Bucureşti, 1933, p. 135.
4 Frederic Damé, Bucarest en 1906, Bucureşti, 1907, p. 638.
5 I.N.Lahovari, op. cit., p. 9.
6 construcţiile definitive ocupau 15000 mp, iar cele provizorii peste 20000 mp; au fost plantaţi 4.000 de pomi mari şi 90.000 de brazi şi alţi arbori mici
7 Universul, 8 iunie 1906, nr.154, an XXIV, p. 1.
8 Expoziţia generală română 1906. Programa Spectacolelor (primul număr), fila 4, Fond Butculescu.
9 dărâmată în 1935 cu ocazia lunii Bucureştilor.
10 Adrian Cioroianu, Ante mare, undae- Istorie şi politică: strategii de legitimare ale conducătorului, în Timpul Istoriei II, Memorie şi patrimoniu, Bucureşti, 1998, p. 364.
11 Universul, an XXIV, 12 iunie 1906, nr. 158, p. 3.
12 Dimineaţa, an III, 11 iunie 1906, nr. 841, p. 3.
13 Neamul Românesc, an I, nr. 18, 9 iulie 1906, p. 284.
14 Universul, an XXIV, 12 iunie 1906, nr. 158, p. 3.
15 I. Bulei, Atunci când veacul se năştea, lumea românească 1900-1908, Bucureşti, 1990, p. 380.
16Expoziţia generală Română din Bucureşti 1906-Pavilionul Românilor din Bucovina, Societatea tipografică bucovineană, Cernăuţi, 1906.
17 Neamul Românesc ,an I, nr. 16, 2 iulie 1906, p. 251.
18 clădirea a fost distrusă în 1938 în timpul unui incendiu.
19 legendă întâlnită şi în una din scrierile reginei Elisabeta intitulată „Jepii“.
20 Mircea Deac, Himera, viaţa şi opera sculptorului D. Paciurea, Bucureşti, 1970, p. 60.
21 Ibidem.
22 astăzi în parcul Carol, Giganţii se găsesc pe aleea principală, la circa 50 metri unul de celălalt.
23 G. Potra, Din Bucureştii de ieri, volumul I, Bucureşti, 1990, p. 338.
24 Ibidem.
25 această biserică este cunoscută mai ales sub numele de Cuţitul de Argint, numele vechiului lăcaş de cult dinainte de 1906.
26 I. Bulei, op. cit., p. 375.
27 a se consulta Laurenţiu Vlad, Imagini ale identităţii naţionale. România şi Expoziţiile universale de la Paris,1867-1937, Bucureşti, 2001.
28 C. Bacalbaşa, op.cit., p. 135.
29 N. Iorga,.O luptă literară, vol. II, Bucureşti, 1979, p. 388.
30 I. Lahovari, op. cit., p. 8.
31 I. Bulei, op. cit, p. 375.
32 un turn de 22 m înălţime de unde erau lansate bărci pe o pantă cu viteza de până la 90 km pe oră; bărcile cădeau în lac, alunecând apoi până la mijlocul lacului.
33 informaţii despre participarea acestor coruri la Expoziţie în Calendarul Minerva, an IX, 1907.
34 F. Damé, op. cit., p.640.
35 devenită după primul război mondial strada general Berthelot.
36 Lupoaica a fost instalată în Piaţa Sfântul Gheorghe, apoi în piaţa Dorobanţi şi în cele din urmă în piaţa Romană.
37 Paul Lindenberg, Charles I Roi de Roumanie, Paris, 1912, p. 305.
36 Universul,an XXIV, 2 mai 1906, nr. 117, p.1-2;
39 Loteria Naţională din România, Bucureşti 1996, p. 116.
40 a se vedea Carmen Tănăsoiu, Iconografia Regelui Carol I, Timişoara, 1999.
41 I. Bulei, op. cit., p. 397.
42 Neamul Românesc, an I, nr. 14, 25 iunie 1906, p. 220.
43 C. Bacalbaşa, op. cit., p. 135.
44 Ibidem, p. 99.
45 Dimineaţa, an III, 21 iunie, nr. 851, p. 3.
46 Adeverul la Expoziţie, nr. 33, 11 iulie 1906, p. 2.
47 I. Bulei, op. cit., p. 377.
48 D.G.A.S. – Bucureşti, Fond Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii publice , Expoziţia de la 1906, 40 de ani de domnie ai M.S. regelui Carol I, dosar 1394/1905, fila 164.
49 Ibidem, fila 167.
50 Dimineaţa, an III, 23 noiembrie, nr. 1006, pg. 3.
51 D.G.A.S – Bucureşti, Fond M.C.I.P., dosar 1394/1905 fila 167.
52 L’Illustration, nr. 3318, 29 septembrie 1906, p. 199.
53 America, an I, nr. 4, 12 octombrie 1906, p. 1.
54 Idem, an I, nr. 2, 28 septembrie 1906, p. 1.
55 Ibidem.
56 N.Iorga, op. cit., p. 338.
57 Ibidem.
58 Neamul Românesc, an I, nr. 14, 25 iunie 1906, p. 220.
59 Alexandru Tzigara-Samurcaş, Memorii, vol. I, Bucureşti, 1991, p. 202.
60 L’ Illustration, op.cit., p. 199.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: