Contribuţii la cercetarea monumentelor romanice din regiunea Sibiului

Revista Erasmus, nr. 12/2001, Bucureşti, Editura Ars Docendi, 2001.

Maria-Emilia CRÎNGACI
Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, Facultatea de Litere, Istorie şi Jurnalistică

Preocupările pentru cercetarea monumentelor de arhitectură romanică – martore ale creştinătăţii medievale – au apărut în perioada romantismului, în secolul al XIX-lea, odată cu trezirea interesului pentru studierea istoriei naţionale.
Legat de istoria arhitecturii şi sculpturii romanice şi gotice este preţiosul carnet de schiţe al lui Villard de Honnecourt, datat în anii 1225-12351 şi care cuprinde probleme tehnice, de calcul matematic şi de estetică în legătură cu arhitectura şi sculptura epocii2 . Unul dintre primii cercetători ai acestui album de schiţe, arhitectul Lassus, spunea că Villard de Honnecourt “a asistat la transformarea artei romanice şi a contribuit la dezvoltarea stilului gotic”3 . Iar Henri Focillon afirma că “repertoriul acestui maestru picard nu instituie decât într-o foarte mică măsură o disciplină nouă şi vie (stilul gotic – n.n.), păstrând mai degrabă reţete pe cale de dispariţie. O dată cu înflorirea artei gotice, sculptura monumentală îşi caută alte date tehnice”4 .
Se presupune că Villard de Honnecourt, ca şi alţi cioplitori de piatră şi arhitecţi ai timpului său, a călătorit mult, şi datorită notelor sale de şantier se pot urmări unele din peregrinările sale. El a fost la Reims, unde a desenat elevaţiile catedralei, la Chartres, unde a conturat rozasa faţadei occidentale şi labirintul, la Meaux, la Laon, unde a studiat în mod foarte judicios faimoasele turnuri ale catedralei. A mers în Elveţia la Lausanne, de exemplu, unde a schiţat una din rozasele catedralei. Dar a mers şi mai departe, a traversat Germania pentru a se duce în Ungaria5 , trecând poate şi prin Transilvania6 . Că a fost în Ungaria, ne-o spune el însuşi: “Iată una din ferestrele de le Reims a traveelor navei aşa cum se află între doi stâlpi; eram trimis în ţinuturile Ungariei când am desenat-o pentru că o preferam”7 .
Ţinând seama de mentalitatea vremii şi de poziţia socială a meşterilor, nu este surprinzător faptul că din perioada aceasta nu se dispune de biografii de artişti, deşi semnăturile acestora, uneori chiar emfatice, nu lipsesc cu desăvârşire8 . Astfel de semne au fost înscrise în piatră de către meşterii pietrari care au ridicat biserica evanghelică din Sebeş-Alba, atât de cei care au lucrat în secolul al XIII-lea la bazilica romanică, cât şi de cei care, cu un veac mai târziu, au ridicat corul gotic9 . Un astfel de semn se găseşte şi pe fleronul arcului în acoladă al portalului sudic de sub turnul bisericii evanghelice din Sibiu10 .
După o lungă epocă de vehemente contestări ale romanicului şi ale goticului, în special, începute de artiştii Renaşterii, contestări continuate de gânditorii Secolului Luminilor11 , în veacul trecut a fost inaugurată epoca preocupărilor pentru vechile monumente de artă. Acest lucru se datorează în primul rând, şcolii romantice, care prin cultivarea goticului (ce includea, de fapt, cam tot ce ţinea de evul mediu, inclusiv romanicul) a deschis căi de acces cercetărilor faţă de această problemă12 .
Primele încercări de studiere a arhitecturii romanice au loc începând cu prima jumătate a secolului al XIX-lea când Arcisse de Caumont, ocupându-se de arhitectura medievală, vorbea deja despre “stilul romanic”13 .
Contemporan cu Arcisse de Caumont, Prosper Mérimée este cel care a inaugurat cercetarea ştiinţifică asupra artei romanice. Scrierile lui Mérimée legate de arta şi mai ales de arhitectura medievală acoperă sute şi chiar mii de pagini14 . Unul dintre studiile sale publicat pentru prima dată în 1837, merită o atenţie deosebită. Este vorba despre “Eseu asupra arhitecturii religioase în evul mediu”15 , în care el stabileşte diferenţa fundamentală dintre romanic şi gotic, caracterizând aceste două stiluri astfel: “Aparenţă de soliditate de o parte, aparenţă de supleţe de cealaltă, iată caractere care nu se pot confunda […]. La prima vedere a unei biserici romanice eşti frapat de lărgimea sa în comparaţie cu înălţimea […]. Zidurile, totdeauna remarcabil de groase […]. Coloanele sunt puternice, adesea scunde, stâlpii masivi […]”16 .
În acelaşi timp, în Franţa perioadei romantice se deplângea distrugerea clădirilor medievale în timpul revoluţiei burgheze. Refacerea acestora cerea nu numai cunoaşterea principiilor estetice ale epocii în care monumentul respectiv fusese creat, ci şi observarea amănunţită a detaliilor plastice, descoperirea tehnicii şi a uneltelor folosite. Printre iniţiatorii acestui gen de investigaţii se numără arhitectul Eugéne Viollet-Le-Duc. Experienţa dobândită în cursul restaurărilor a expus-o într-o serie de lucrări (“Dictionnaire raisonné de l’arhitecture française du XI-e au XVI-e siecle”, 10 volume, Paris, 1854-1868). Viollet-Le-Duc a fost şi maestrul lui Emil André Lecomte du Noury, activ în România şi căruia i se datorează o serie de restaurări, nu întotdeauna reuşite. De altfel, lui Viollet-Le-Duc i se reproşează intervenţii arbitrare, care au desfigurat parţial aspectul unor clădiri. Critica împotriva acestor restauratori trebuie atenuată, ţinând seama de faptul că ei au explorat drumuri nebătătorite17 .
Realizarea unor restaurări corecte, ca şi cercetarea istorică temeinică, nu se putea lipsi de cunoaşterea şi publicarea documentelor din arhive. Un exemplu şi un stimulent l-a constituit în această privinţă fondarea, la Paris, a Institutului “École de chartes” (1821, reorganizat în 1846). Preocupările acestui aşezământ nu vizau, cu precădere, interesele istoricilor de artă, în curând, însă, s-a dovedit nu numai utilitatea acestei categorii de informaţii pentru noua disciplină ci chiar necesitatea imperioasă de a folosi izvoare scrise. Printre istoricii de artă care şi-au dobândit merite speciale în acest domeniu sunt: Julius von Schlosser, autor al unor publicaţii fundamentale (“Quellenbuch zur Kunstgeschichte des abendländischen Mittelalters”, Viena, 1896; “Die Kunstliteratur”, Viena, 1924, etc.). Dacă folosirea izvoarelor scrise începuse să devină o condiţie “sine qua non” în cercetările întreprinse de istoricii de artă, cu atât mai mult se simţea nevoia cunoaşterii sistematice a monumentelor. Datorită acestei necesităţi apare acum prima topografie artistică, întocmită de Arcisse de Caumont. Ea cuprinde inventarul monumentelor franceze din Calvados (“Statistique monumentale de Calvados”, I-V, Paris, 1847-1867). Acestui studiu i-au urmat Rudolf von Eitelberger şi G.A. von Heider care au publicat împreună un inventar al monumentelor medievale din imperiul austriac (“Mittelalterliche Kunstdenkmäler des österreichischen Kaiserstaates”, I-II, Stuttgart, 1858-1860). De atunci, problema inventarierii topografice a monumentelor a fost mereu reluată şi în unele ţări europene s-au publicat chiar lucrări ample, tratând însă doar anumite aspecte18 .
Alţi cercetători care s-au ocupat de arta romanică au fost germanul Adolph Golschmidt, ce a realizat studii despre sculptura romanică şi gotică19 şi Wilhelm Vöge, al cărui domeniu de specialitate era sculptura franceză din secolul al XII-lea, interesându-l în primul rând perioada de tranziţie de la romanic la gotic. În 1894 a apărut marea sa operă “Die Anfänge des monumentalen Stil im Mittelalter”20 .
În anii expresionismului a fost complet reconsiderată şi arta romanică. O contribuţie decisivă la această nouă interpretare a romanicului i-a revenit istoricului de artă american Arthur Kingsley Porter şi cercetătorului german Georg von Vitzthum21 . A.K. Porter şi-a concentrat atenţia, mai ales, asupra arhitecturii medievale europene, redescoperind cu acest prilej arhitectura romanică din Lombardia. În 1923 a apărut opera monumentală în 10 volume “Romanesque Sculpture of the Pilgrimage Roads”, la care A.K. Porter lucrase aproape 8 ani. El, spre deosebire de europeni, era liber de prejudecăţi naţionale. De aceea arta europeană din evul mediu i s-a înfăţişat ca o vastă unitate, articulată de diferite fluxuri dinamice – printre care şi arterele bătute de pelerini. A.K. Porter nu accepta exigenţa graniţelor. Cultura romanică a Europei medievale era pentru el un tot indivizibil pe care l-a urmărit sub aspectul diferitelor sale manifestări22 .
Germanul Hans Jantzen face de asemenea parte din generaţia expresionistă. El şi-a concentrat atenţia în special asupra artei medievale. A publicat cărţile “Deutsche Bildhauer des 13. Jahrhunderts” (1925), “Deutsche Plastik des 13. Jahrhunderts” (1941)23 . Studii asupra arhitecturii şi sculpturii germane din secolele XI-XII a realizat şi Erwin Panofsky24 .
Un moment de cotitură în cercetarea stilului romanic se înregistrează în 1931, odată cu apariţia lucrărilor cercetătorilor ce aparţin generaţiei suprarealiste: Henri Focillon25 şi Jurgis Baltrušaitis26 , lucrări ce sunt închinate studiului formelor-simbol din sculptura romanică. J. Baltrušaitis examinează cu atenţie formele magice şi fantastice din trecut, considerate până atunci de interes periferic şi prea puţin demne de cercetat, urmărind să scoată în evidenţă în primul rând relaţiile dintre arta medievală occidentală şi aceea a Orientului. J. Baltrušaitis a studiat mai ales preluarea şi continuarea formelor indiene şi arabe în arta evului mediu european.
În privinţa picturii romanice există mai multe studii printre care cele ale lui Henri Focillon27 şi Juan Ainaut28 .
În perioada postbelică numărul studiilor, articolelor şi cărţilor dedicate stilului romanic sau în care acest domeniu este inserat în studii ample de istoria artei universale, a cunoscut o creştere deosebită. Acest teren constituie, însă, un alt aspect al istoricului cercetării ce nu face obiectul temei noastre.
În ceea ce priveşte studiul monumentelor ecleziastice romanice din Transilvania, cu referire şi la cele din regiunea Sibiului, nu constituie un domeniu nou de cercetare, preocupări în acest sens având o veche tradiţie.
Aflată în afara sferei de cercetare ştiinţifică, dar considerată ca fiind o categorie preţioasă de izvoare, o constituie semnalările de monumente ale unor străini ajunşi pe meleagurile noastre, în calitate de ostaşi, ambasadori, misionari, vizitatori, adică a unor oameni lipsiţi de interes specific pentru operele de artă. Astfel este raportul din 1552 al lui George Werner29 , în care aminteşte de abaţia de la Cârţa, sau descrierile aparţinând comandantului militar Giovan Andrea Gromo30 şi diplomatului italian Antonio Possevino31 , în care se face referire la valoarea cetăţilor din Transilvania, unele chiar cu trimiteri la cetăţile din Cisnădie şi Cisnădioara.
O altă categorie de precursori ai disciplinei o formează umaniştii transilvăneni care au manifestat interes pentru studierea ruinelor. Astfel este Georgius Reychersdorff ce a publicat “Corographia Transylvaniae” (1550), în care a menţionat ceea ce i s-a părut mai important cu privire la unele oraşe transilvănene (fortificaţii, biserici)32 . Apoi, Stephanus Zamosius, în parantezele din cronica sa dedicată evenimentelor din Transilvania anilor 1566-1603, se referă şi la clădiri civile, militare şi ecleziastice medievale33 .
Primele studii specializate despre monumentele romanice din zona Sibiului au fost efectuate în cursul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea.
Prima lucrare cunoscută ce cuprinde un asemenea studiu aparţine cercetătorului Ludwig Reissenberger34 care ia în discuţie datarea bisericilor Cisnădioara şi Cisnădie. El stabileşte perioada de construcţie a bisericii din Cisnădioara între anii 1175-1223 şi susţine că biserica din Cisnădie a fost ridicată în acelaşi timp. Un alt cercetător ce s-a ocupat de acest domeniu este Friedrich Müller35 . Orientări asemănătoare cu primii autori amintiţi se găsesc la Heinrich Müller36 , Gustav Schuller37 , F.G. Rheindt38 , Kimakovicz39 , Hermann Phleps40 , Johann Plattner41 , G.A.Schuller42 , A. Hekler43 , T. Gerewich44 , H.J. Michaelis45 .
În 1921 s-a înfiinţat Secţia pentru Transilvania a Comisiunii Monumentelor Istorice care a oferit condiţii noi de cercetare46 iar rezultatele acesteia au fost publicate într-un Anuar cuprinzând şi un prim inventar al monumentelor săseşti întocmit de Michael Csaki47 , inventar ce include şi o trecere în revistă (în ordine alfabetică) a bisericilor romanice din Transilvania.
Cel care a reuşit apoi să contopească într-o expunere coerentă cercetările predecesorilor şi ale contemporanilor săi, întemeindu-se pe analogiile oferite de osatura evoluţiei din ţările germane, este Victor Roth48 .
Lucrările lui Walter Horwath49 sunt primele care lansează ideea că saşii au început şă-şi construiască biserici curând după colonizare şi a dedus vechimea aşezării în funcţie de stilul acestor construcţii. Walter Horwath a constatat că mai multe biserici din localităţile mai mici şi aparţinând aceluiaşi stil au fost construite pe baza unui plan unitar şi deci au fost edificate, în general, aproximativ în acelaşi timp. Cercetând stilul arhitectonic, el ajunge la concluzia că edificiile ecleziastice indică următoarea cronologie a aşezărilor: cele mai vechi construcţii romanice se află în capitlurile Sibiu şi Cincu. Pe teritoriul capitlurilor menţionate, W.Horwath deosebeşte două tipuri de biserici romanice (ce ar corespunde cu două grupuri de colonişti şi cu două etape de colonizare): primul grup cuprinde bisericile cu plan alungit şi cu turn vestic (Sibiu, Şelimbăr, Cisnădie, Cisnădioara, Hozman şi, eventual, Bradu) şi alte bazilici mici fără turn (Caşolţ, Vurpăr, Daia, Roşia, Nocrich, Alţâna şi, eventual, Marpod). Datările lui W.Horwath trebuie însă privite cu oarecare prudenţă.
Tot în perioada interbelică, referiri tangenţiale la unele dintre bisericile pe care le avem în vedere apar în multe lucrări, dintre care menţionăm pe cele ale lui: Emil Sigerus50 , care în 1900 publică primul album cu fotografii despre monumentele săseşti din Transilvania (apărut în cinci ediţii), Nicolae Iorga51 , Erhard Antoni52 , Walter Horwath53 .
În perioada postbelică numărul studiilor, articolelor şi cărţilor dedicate monumentelor romanice cunoaşte o creştere substanţială. O primă lucrare de sinteză, în limba română, care a cuprins şi bisericile romanice din perimetrul respectiv, este Istoria artei feudale în ţările române a lui Virgil Vătăşianu54 , care apoi a încadrat această artă într-un context mai larg, european55 .
O prezentare de ansamblu a istoriei arhitecturii pe teritoriul României, cu câteva referiri la monumentele romanice se datorează lui George Oprescu56 , Grigore Ionescu57 , Gheorghe Curinschi Vorona58 , Vasile Drăguţ59 . La aceste lucrări se adaugă o schiţă sumară a evoluţiei stilului romanic pe teritoriul României inclusă în tratatul Istoria României60 . Apoi, un colectiv al Institutului de Istoria Artei, sub redacţia lui George Oprescu61 a elaborat un tratat de istorie generală a artei de pe teritoriul României, ce include şi câteva descrieri legate de bazilicile romanice din zona Sibiului.
O etapă esenţială a cercetării monumentelor romanice din Transilvania este deschisă în anii ’60 şi se datorează studiilor unor arhitecţi, istorici de artă, arheologi, cum ar fi: Entz Geza62 , Radu Heitel63 , Iuliana Fabriţius-Dancu64 , Gustav Treiber65 , Thomas Nägler66 , Alexandru Avram67 , Hermann Fabini68 , Paul Niedermaier69 , ce aduc modificări de clasare, de datare sau de planimetrie (datorate şi unor cercetări arheologice).
Studiul acestor monumente romanice are o veche tradiţie, iar bibliografia referitoare la acest domeniu este relativ bogată. Se constată, totuşi, că acest teren nu este pe deplin cercetat, unele dintre soluţii încadrându-se în continuare în sfera dubitativului, acest lucru datorându-se penuriei informaţiei documentare, numeroaselor transformări arhitectonice şi decorative la care au fost supuse edificiile, nefinalizărilor unor rapoarte de cercetare şi aportului destul de redus al investigaţiilor arheologice.

NOTE:
1 Erlande-Brandenburg, Alain, Catedrala, Craiova, 1993, p. 303.
2 Vătăşianu, Virgil, Metodica cercetării în istoria artei, Bucureşti, 1974, p. 19.
3 Mérimée, Prosper, Albumul lui Villard de Honnecourt, în: Studii asupra artelor din evul mediu, Bucureşti, 1980, p.248.
4 Focillon, Henri, Arta sculptorilor romanici: cercetări cu privire la istoria formelor, Bucureşti, 1989, p.41.
5 Gimpel, Jean, Constructorii goticului, Bucureşti, 1981, p.102.
6 Vătăşianu, Virgil, op.cit., p.20.
7 Gimpel, Jean, op.cit., p.102-103.
8 Vătăşianu, Virgil, op.cit., p.20.
9 Heitel, Radu, Monumente medievale din Sebeş-Alba, Bucureşti, 1969, p.18.
10 Dancu, Iuliana, Dancu, Dumitru, Biserica evanghelică din Sibiu, Bucureşti, 1968, p.11.
11 Moisescu,, Cristian, Maurice Vieux şi lumea constructorilor medievali, în: Vieux, Maurice, Lumea constructorilor medievali, Bucureşti, 1981, p.6.
12 Tătaru, Marius, Prefaţă, în: Mérimée, Prosper, op.cit., p.9.
13 Kultermann, Udo, Istoria istoriei artei, vol. II, Bucureşti, 1977, p.161.
14 Tătaru, Mariu, op.cit., p.16.
15 Mérimée, Prosper, Eseu asupra arhitecturii religioase în evul mediu cu privire specială asupra celei franceze, în: Mérimée, Prosper, Studii asupra artelor din evul mediu, p.21-50.
16 Ibidem, p.38 sq.
17 Vătăşianu, Virgil, op.cit., p.36.
18 Ibidem, p.36 sq.
19 Kultermann, Udo, op.cit., p.176.
20 Ibidem, p.180 sqq.
21 Ibidem, p.196
22 Ibidem, p.196 sqq.
23 Ibidem, p.206.
24 Ibidem, p.225.
25 v. nota 4
26 Baltrušaitis, Jurgis, Formări şi deformări: stilistica ornamentală în sculptura romanică, Bucureşti, 1989.
27 Focillon, Henri, Peintures romanes de églises de France, Paris, 1967.
28 Ainaut, Joan, Held, André, Le peinture romane, [Paris], [1963].
29 Werner, George, Raport din lunile martie-aprilie 1552 despre veniturile regeşti din Transilvania, în: Călători străini despre Ţările Române, vol. II, Bucureşti, 1971, p.62.
30 Gromo, Giovan Andrea, Descriere mai amplă a Transilvaniei: 1566-1567, în: Călători străini…, vol. II, p.354.
31 Possevino, Antonio, Transilvania-1853, în: Călători străini…, vol. II, p.545
32 Vătăşianu, Virgil, Prefaţa ediţiei româneşti, în: Kultermann, Udo, op.cit., vol. I, p.12.
33 Ibidem, p.13.
34 Reissenberger, Ludwig, Die Kirche des heiligen Michael zu Michelsberg in Siebenbürgen, în: Mitteilungen der Keiserlich Königlichen Zentralkommision zur Erforschung und Erhaltung der Baudenkmäler, vol. II, Sibiu, 1857, pp. 63-68.
35 Müller, Friedrich, Die kirchliche Baukunst des romanischen Styles in Siebenbürgen, în: Jahrbuch der Keiserlich Königlichen Central Commision zur Erforschung und Erhaltung der Baudenkmäler, Viena, 1858.
36 Müller, Heinrich, Archeologische Funde am Burgberg von Michelsberg, în: Korespondenzblatt, Sibiu, 1883, p.10 sq.
37 Schuller, Gustav, Michelsberg, în: Jahrbuch des Siebenbürgischer Karpatenvereins, 16, 1896.
38 Rheindt, F.G., Burg und Dorf Michelsberg, Sibiu, 1904.
39 Von Kimakovicz M., Studien zur Baugeschichte der ev. Stadtpfanrrkirche in Hermannstadt, în: Archiv des Vereins für Siebenbürgische Landeskunde, 39, 1913.
40 Phleps, Hermann, Die Burgkirche zu Michelsberg, în: Deutsche Bauzeitung, Berlin, 1924, nr.55-56.
41 Plattner, Johann, Bilder aus der Umgebung von Hermannstadt, 10, Michelsburg, în: Sieb. D. Tageblatt, 1929, nr.16666, 16667.
42 Schuller, G.A., Urkunde über die Schenkung Michelsberg an den Kerzer Kloster, în: Korespondenzblatt, 1929, pp.215-217.
43 Hekler, A, Ungarische Kunstgeschichte, Berlin, 1937.
44 Gerewich, T., Magyarország Románkori Emlékei, Budapesta, 1938.
45 Michaelis, H.J., Die Sankt-Michael Burg in Siebenbürgen, Sibiu, 1942.
46 Vătăşianu, Virgil, Prefaţa ediţiei…, p.23.
47 Csaki, Michael, Inventarul monumentelor şi obiectelor istorice şi artistice săseşti din Transilvania, Cluj, 1923.
48 Roth, Victor, Geschichte der Deutschen Baukunst in Siebenbürgen, Strassburg, 1905, pp.13-34; idem, Zur Geschichte der siebenbürghischen Kirchen Architektur, în: Kbl. 1910, pp.64 -70; Roth, Victor, Müller, C.Th., Reitzenstein, A.v., Rossemann, H.R., Die Deutsche Kusnt in Siebenbürgen, Berlin, Sibiu, 1934.
49 Horwath, Walter, Der Emporenbau der romanischen und frühgotischen Kirchen, în: SV, 58, 1935; idem, Die Landnahme des Altlandes im Lichte der Kirchenbauten, în: SV, 59, 1936.
50 Sigerus, Emil, Siebenbürgisch-sächsische Burgen und Kirchenkastelle, ed. a V-a, Sibiu, 1923.
51 Iorga, Nicolae, Istoria artei medievale şi moderne în legătură cu dezvoltarea societăţii, Bucureşti, 1923.
52 Antoni, Erhard, Cetăţile bisericeşti săseşti din Transilvania, în: Boabe de grâu, II, nr.4, 1931, pp.193-198.
53 Horwath, Walter, Siebenbürgisch sächsische Kirchenburgen, Sibiu, 1931.
54 Vătăşianu Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Bucureşti, 1959.
55 Idem, Istoria artei europene, vol. I, Bucureşti, 1968.
56 Oprescu, George, Biserici cetăţi ale saşilor din Ardeal, Bucureşti, 1956.
57 Ionescu, Grigore, Istoria arhitecturii în România: de la orânduirea comunei primitive până la sfârşitul veacului al XVI-lea, vol. I, Bucureşti, 1963.
58 Curinschi Vorona, Gheorghe, Istoria arhitecturii în România, Bucureşti, 1981.
59 Drăguţ, Vasile, Arta românească: preistorie, antichitate, ev mediu, renaştere, baroc, Bucureşti, 1982.
60 *** Istoria României, vol. II, Bucureşti, 1962, pp. 196-205.
61 *** Istoria artelor plastice, Bucureşti, 1968.
62 Entz Geza, Die Baukunst Transsilvanies in 11-13. Jahrhundert, în: Acta Historia Artium, tom XIV, fascicula 1-2, 1968, pp. 3-48; idem, Erdély epiteszete a 11-13. Szasadban, Cluj, 1994.
63 Heitel, Radu, Arheologia monumentului de arhitectură romanică din Cisnădioara, în: Apulum, XI, 1973, pp. 273-292; idem, Das romanische Baudenkmal von Cisnădioara, în: Forschungen, 17, nr.2, 1974, pp.49-55.
64 Fabriţius-Dancu, Iuliana, Die Kirchenburg in Cisnădie (Heltau), Bucureşti, 1970; idem, Sächsische Kirchenburgen aus Siebenbürgen, Sibiu, 1980; idem, Cetăţi ţărăneşti săseşti din Transilvania, Sibiu, 1983.
65 Treiber, Gustav, Mittelalterliche Kirchen in Siebenbürgen, München, 1971.
66 Nägler, Thomas, Aşezarea saşilor în Transilvania, Bucureşti, 1992.
67 Avram, Alexandru, Monumentul romanic din Daia, în RMMI, nr. 2, 1977, pp.75-77; idem, C’âteva consideraţii cu privire la bazilicile scurte din bazinul Hârtibaciului şi zona Sibiului, în RMMI, 50, nr. 2. 1981, pp. 67-71; idem, Arhitectura ecleziastică, în: 800 de ani biserica a germanilor din Transilvania (sic!), 1991, pp.37-49 şi 54-60; idem, Plastica arhitectonică, în: 800 de ani …, pp.50-53 şi 61-68.
68 Fabini, Hermann, Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen, vol. I, Sibiu, 1998.
69 Niedermaier, Paul, Concepţia bisericilor romanice din Transilvania, în: ARS Transsilvaniae, tom VI, Bucureşti, 1996, pp.5-25.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: