Carte veche de provenienţă iezuită în Biblioteca Institutului Teologic Romano Catolic din Alba Iulia – secolele XVI-XVII –

Revista Erasmus, nr. 12/2001, Bucureşti, Editura Ars Docendi, 2001.

Rita CSALA
Universitatea “1 Decembrie 1918”, Alba Iulia

În decursul Reformei şi Contrareformei clerul şi cartea au fost două concepte de nedespărţit, cartea fiind utilizată ca o sabie de cercurile religioase în apărarea direcţiei lor în chestiune de dogmatică şi mijloc de exprimare în polemică. Activitatea reînnoitoare a călugărilor iezuiţi în domeniul catolicismului din Europa afectată de reformele religioase, a fost strâns integrată în istoria formării şi şcolarizării preoţimii. Astfel de misiuni au existat şi în câteva oraşe din Transilvania, de unde iezuiţii îşi iradiau ideile contrareformiste şi în raza acestor localităţi.
Scopurile cultural-religioase ale restauraţiei catolice în întreaga Europă au fost atinse prin ordine călugăreşti, în special prin iezuiţi, care la rândul lor aveau vocaţia proprie în Contrareformă.
Pe teritoriul Ungariei şi al Transilvaniei, Contrareforma s-a realizat prin aşezarea călugărilor iezuiţi pe aceste meleaguri şi activitatea conştiincioasă desfăşurată de ei.
Principele Ştefan Báthory (1571-1586) cheia restabilirii catolicismului în Transilvania o vedea în întărirea învăţământului, năzuind să-i cheme pe iezuiţii din Nagyszombat (Trnava-Slovacia).
Astfel la 1 octombrie 1579 în Transilvania ajung zece iezuiţi din Polonia şi se înfiinţează primele şcoli iezuite la Cluj-Mănăştur şi Alba Iulia.1 Iezuiţii din Transilvania au avut o istorie schimbătoare în funcţie de împrejurările vremii: în 1588 Sigismund Báthory în vârstă de 17 ani este nevoit să expulzeze pe iezuiţi din ţară, altfel stările nu-i recunosc majoratul, şi astfel drepturile de urmaş. În primăvara anului 1595 va aboli această hotărâre. Între 1595-1606 un rol însemnat au mai degrabă în rândul educaţiei spirituale a poporului decât în domeniul şcolarizării.2 La 7 septembrie 1606 principele Ştefan Bocskay îi expulzează legal din nou.
La 1614 principele Gabriel Bethlen îi aduce înapoi la Alba Iulia şi Cluj-Mănăştur, iar în localitatea Caransebeş le permite o nouă rezidenţă.3
La 14 noiembrie 1615, în conformitate cu hotărârea de la Mediaş, iezuiţii îşi repun în funcţiune şcolile din cele două localităţi menţionate. Aici iezuiţii au activat doar până în 1653.4 Acum apare sub principatul lui Gheorghe Rákóczi II. Codul de legi Approbatae Constitutiones, în care se legiferează ordinul de expulzare a iezuiţilor. În Compilatae Constitutiones se reînnoieşte ordinul respectiv.5
În perioada de tranziţie iezuiţii îşi redeschid academia fondată de Báthory de la Cluj-Mănăştur, aceasta datorită eforturilor împăratului Leopold I, care îi readuce în Transilvania. Astfel, la 17 noiembrie 1698 iezuiţii, după o pauză forţată de 95 de ani, predau iarăşi la catedrele seminariilor lor. Perioada începută de acum, de altfel cea mai calmă, va dura până în 1773, până la desfiinţarea ordinului.6
Iezuiţii la venirea lor în Alba Iulia au fost instalaţi în clădirile fostei mănăstiri dominicane care a funcţionat până în 15567 .
În 1776 iezuiţii părăsesc definitiv biserica Báthory a dominicanilor în împrejurările desfiinţării ordinelor călugăreşti. Între 1778-1783 clădirile se află în proprietatea seminarului teologic având o destinaţie legată de nevoile sale.8
În 30 mai 1783 cu prilejul vizitei în oraşul Alba Iulia a împăratului Iosif II. trece şi prin acest lăcaş de cult hotărând dezafectarea lui. La 14 iunie 1783 biserica este încredinţată unei Comissio Oeconomica Militaris care o transformă în depozit. Clădirea va servi acest scop până la sfârşitul lunii septembrie 1891 când este părăsită în urma transferării unei unităţi militare de la Alba Iulia la Sibiu.9 Reintrată în proprietatea episcopiei romano-catolice în anul 189110 , biserica este demolată începând cu 25 iulie 1898. În locul ei şi al vechiului seminar se ridică în 1905 liceul catolic de cantori, naţionalizat în urma hotărârilor guvernamentale din anii 1948-1950, şi care astăzi găzduieşte Universitatea „1 Decembrie 1918”.
Iezuiţii în decursul şederii lor în Transilvania au avut şcoli la Cluj-Mănăştur, Alba Iulia, Odorheiu Secuiesc, Sibiu, Târgu-Mureş, Oradea, Satu Mare, Baia Mare şi Timişoara. Pe primul loc se afla Cluj-Mănăştur.11 Iezuiţii în Alba Iulia la început au efectuat doar activitate clericală, pe urmă au deschis şcoală.
Ei au acordat o mare importanţă educaţiei şi şi-au dotat institutele cu o bibliotecă înzestrată cu un material ştiinţific foarte bogat şi modern la aceea vreme.12
Sistemul lor de educaţie, de altfel foarte modern pentru aceea perioadă de timp, a fost formulat în 1586 în „Ratio Studiorum Societatis Iesu”13 şi pus în practică după treisprezece ani.14
În primele lor scrisori înaintate către principele Transilvaniei şi generalului ordinului se plâng de lipsa cărţilor fără de care le este mai greu să predea. Astfel, din aceste înaintări reiese, că iezuiţii au făcut tot posibilul de a procura volumele autorilor necesari în procesul de predare-învăţare.15
Cu ocazia vizitei părintelui iezuit Antonio Possevino (1533-1611) în 1583, acesta aduce mai multe cărţi şi, în urma îmbogăţirii fondului, în scurt timp s-a format o colecţie de carte demnă de remarcat.16
Ei deschid colegiul din Alba Iulia în anul 1583 cu unsprezece elevi, dintre care unul era însuşi viitorul principe, Sigismund.17 Institutul nou deschis a rezolvat o necesitate publică a oraşului în domeniul şcolarizării, în acest sens drept dovadă fiind faptul, că după doi ani de funcţionare numărul elevilor a crescut la cifra 100.18 Colegiul de la Alba Iulia nu a fost un institut teologic în sensul propriu al cuvântului, dar exista năzuinţa ca dintre viitori absolvenţi să aleagă cât mai mulţi vocaţia preoţească.19 Báthory a pus şi bazele financiare ale colegiului, având grijă de acesta încă din scrisoarea sa de fondare din 14 august 1585.20
În succesul rapid al iezuiţilor cartea a constituit un mijloc important, mai ales în reconvertirea la catolicism a păturii intelectuale. De aceea, în localităţile cu rezidenţă a Societăţii lui Isus, pe lângă biserici şi colegii ei fondează şi tipografii şi mai ales biblioteci.
Aceste biblioteci iezuite nu au îndeplinit doar un rol de bibliotecă de studiu pentru elevi, dar au fost şi un aparat ştiinţific de caracter internaţional în sprijinul activităţii pastorale şi literare al membrilor ordinului, ba mai mult, chiar şi factor de cultură publică pentru locuitorii oraşelor şi nobilimea din zonă.21
Organizarea bibliotecilor s-a realizat conform unor principii de bază elaborate de organele centrale ale ordinului. În ceea ce priveşte colecţionarea cărţilor pentru a servi la fundamentarea acestor biblioteci, ei avut în vedere atât producţia teologică catolică şi literatura umanistă, cât şi producţia teologiei protestante.22
În Ungaria şi Transilvania, după anul 1773, organele centrale au secularizat toate instituţiile culturale şi de învăţământ, care se aflau până atunci în mâna bisericii şi, deci, a iezuiţilor. Aceste instituţii transformate în proprietatea statului au persistat în continuare, în afară de bibliotecile ordinelor călugăreşti. Aproape 60.000-70.000 de volume din 33 colegii iezuite au fost împărţite între instituţiile reorganizate de învăţământ superior.23
Punctul culminant al luptei împotriva culturii ecleziastice din perioada absolutismului iluminat a fost atins în timpul împăratului Iosif II. El a desfiinţat aproape 150 mănăstiri împreună cu bibliotecile lor. Majoritatea acestor cărţi au ajuns în diferite institute de învăţământ, dar, din păcate, foarte multe dintre ele s-au dispersat.
În ceea ce priveşte cărţile din biblioteca iezuită din Alba Iulia, presupunem că după desfiinţarea ordinului respectiv, marea majoritate a acestora au ajuns în fondul seminarului teologic fondat în 1753 de către episcopul A. Sigismund de Sztojka, dat fiind faptul, că între 1778-1783 construcţiile colegiului, biserica şi claustura iezuită din Alba Iulia se aflau în folosinţa institutului teologic. Pentru atestarea unificării fondului de carte a seminarului teologic cu colecţia iezuiţilor drept dovadă au constituit notele de proprietate din volumele cercetate. Astfel, în cărţile menţionate apar însemnările atât a rezidenţei iezuite din Alba Iulia („Residentiae Albae Iuliensis Soc. Iesu”), cât şi cea efectuată la realizarea evidenţei bibliotecii seminarului teologic în anul 1815 („Liber Bibliothecae Seminarii Incarnatae Sapientiae 1815”).
În cele din urmă, de-a lungul evoluţiei seminarului catolic, aceste volume ajung atât în Biblioteca Batthyaneum cât şi în fondurile institutului teologic romano-catolic din zilele noastre, două instituţii separate în momentul de faţă, dar care au fost cândva strâns legate una de cealaltă, deservind acelaşi scop de instruire a clerului în formare.
Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia – Seminarium Incarnatae Sapientiae – a fost fondat de episcopul Antoniu Sigismund de Sztoyka (1749-1759) în 1753.
Odată cu desfiinţarea ordinului trinitarienilor de către împăratul Iosif II. în anul 1784, episcopul Batthyány reuşeşte să obţină în 1792 ansamblul arhitectonic al acestora în favoarea teologiei. Biserica ordinului trinitarian devine adăpostul observatorului astronomic şi la parter al bibliotecii (Batthyaneum de astăzi). Partea monahală devine clădirea teologiei.24 Biblioteca renumită de lângă seminar asigura condiţiile ştiinţifice ale formării spirituale.
Aşadar pe teritoriul Transilvaniei, mai precis în Alba Iulia, în anii ´80-´90 ai veacului al XVIII-lea, datorită activităţii de colecţionar a episcopului I. Batthyányi (1780-1798) se fondează o bibliotecă episcopală cu răsunet european25 cuprinzând astăzi cca 65.000 de volume.
Aici trebuie amintită importanţa deciziei sinodale din 1611 de la Nagyszombat (Trnava), aplicată doar din secolul al XVIII-lea, conform căreia episcopii şi canonicii trebuiau să-şi lase moştenire colecţiile proprii de cărţi eparhiilor unde au funcţionat, pentru ca aceste lăsăminte să poată folosi la fondarea bibliotecilor capitulare.26
Istoricul bibliotecii Institutului Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia este strâns legat de evoluţia Bibliotecii Batthyaneum amintite, datorită faptului, că seminarul teologic şi biblioteca fondată de episcopul Batthyányi au fost amenajate în fostele construcţii ale ordinului trinitarienilor27 din localitate: biserica lor devenind bibliotecă, iar mănăstirea adăpostind institutul teologic.28 Astăzi biblioteca institutului amintit se află amenajată într-o încăpere aflată la etajul I. a edificiului Bibliotecii Batthyaneum.
Biblioteca teologiei, ca şi bibliotecă manuală, este iniţiativa episcopului L. Haynald (1852-1864).29 Fondatorul institutului teologic, episcopul Sztoyka a pus bazele ei, s-a îmbogăţit prin donaţiile profesorilor de la teologie, dar biblioteca episcopului I. Batthyány de la sfârşitul secolului al XVIII-lea nu a făcut atât de necesară existenţa unei biblioteci separate. Existenţa Batthyaneumului pe lângă seminarul teologic romano-catolic asigura teologilor posibilitatea formării „ştiinţifice”, de aceea predecesorii săi din scaunul episcopal nu au acordat mare importanţă bibliotecii manuale uzuale a teologiei. Astfel, biblioteca teologiei s-ar fi format de-a lungul timpului prin lăsămintele episcopului A. Sigismund de Sztojka, din donaţiile profesorilor care au predat la institut, şi din duplicatele alese de la Batthyaneum în timpul episcopului L. Haynald (1852-1864), care formează şi astăzi partea importantă a bibliotecii teologiei actuale.30
Din păcate, institutul teologic nu deţine cataloage de epocă cu evidenţa succintă şi integrală a cărţilor păstrate cu excepţia unui volum, a cărui redactare a fost începută în anul 1828. Acest singur catalog cuprinde trei părţi: evidenţa alfabetică a domeniilor* , evidenţa alfabetică a cărţilor* *, evidenţa donaţiilor făcute de diferite persoane ecleziastice, începând cu anul 1820* **
În momentul de faţă, în preţiosul fond al bibliotecii seminariului teologic, se găsesc 4750 exemplare de carte veche, evidenţiate şi prelucrate în bază de date informatice. Pe lângă aceste volume mai există aproximativ 300-400 cărţi vechi provenind din secolele XVIII-XIX, încă neinventariate.
Exemplarele de carte veche deja inventariate (4750 exemplare), păstrate într-o stare de conservare foarte bună, într-o încăpere cu condiţii optime de microclimat, cuprind producţii tipografice editate între anii 1509-1850 de renumite centre tipografice ale Europei Occidentale (Viena, Paris, Roma, Antwerpen, Köln, Strassbourg, Leipzig, Basel etc). Dintre cele mai cunoscute ateliere amintim pe cel al lui Christophor Plantin, tipograf francez stabilit în Ţările de Jos, în localitatea Anvers31 . Din tiparniţa sa cunoaştem două lucrări în biblioteca Institutului Teologic Romano Catolic din Alba Iulia. Un număr însemnat de titluri (13) au apărut în tipografia lui Froben(ius)32 la Basel33 . La acestea se mai adaugă două cărţi elzeviriene, apărute în Amsterdam.34
Ungarice (transilvanice) –tipărituri de pe teritoriul regatului maghiar şi cărţi în limba maghiară apărute în străinătate – din secolele XVI-XVII nu se păstrează în fond.
Din numărul total de 4750, 129 exemplare au apărut în secolul al XVI-lea, 552 în cel de al XVII-lea, iar restul volumelor în veacurile XVIII-XIX.
Din punct de vedere al limbii de ediţie, observăm că majoritatea acestor cărţi au fost tipărite în latină – 3304 exemplare-, după care urmează cele în germană – 993 exemplare-, în franceză – 300 exemplare-, şi doar după aceasta urmează volumele în maghiară – 293 exemplare- şi italiană – 223 exemplare-. Mai sunt cărţi în limba greacă, ebraică, engleză, spaniolă şi olandeză. Numeroase sunt şi cărţile bilingve sau chiar trilingve.
Ca şi domeniu ştiinţifico-literar, cele mai multe dintre aceste volume se referă la domeniul teologiei. Sunt mai multe Biblii şi comentarii biblice (562 vol.), cărţi de predici (559 vol.) şi teologie (dogmatică, morală, liturgică, pastorală) –în total 1767 titluri-. După acestea urmează ca şi număr de volum, cele de istorie (498 vol.) şi de istorie ecleziastică (422 vol.). Apoi cărţi de drept civil (267 vol.), de drept canonic (163 vol.), patristică (145 vol.), filozofie (130 vol.). Se mai găsesc cărţi de beletristică, biografii, ştiinţele naturii, dicţionare (47 vol.), medicină, geografie, politică, cărţi de istoria artei, ştiinţe aplicate, educaţie, lingvistică, ştiinţă socială şi etică, precum arheologie şi matematică.
Date privind provenienţa cărţilor şi deci constituirea de-a lungul timpului a fondului bibliotecii Institutului Teologic Romano Catolic, ne-au fost furnizate de variatele note de proprietate înscrise pe interiorul copertelor sau ale foilor de titlu din volumele cercetate. Pe baza acestora am reuşit să identificăm cărţile provenite din donaţii personale ale unor persoane ecleziastice ale vremii. Cele mai multe provin de la prepositul Stephanus Fangh –122 cărţi-, alături de care figurează şi câteva volume cu semnătura autografă a unor episcopi transilvăneni. Dintre acestea demne de remarcat sunt volumele episcopului A. Sigismund de Sztoyka (1749-1759) –12 volume- şi Grigore Sorger (1729-1739) – 5 cărţi-. Cărţile donate de A. Sigismund de Sztoyka au fost cercetate şi publicate de Iacob Mârza7 şi în general poartă însemnări greu de descifrat din cauza ştersurii ulterioare cu cerneală a notei de posesor („Sigismundj Antonij Sztojka Baronis de Szala”).
Un număr semnificativ de volume –cca 800 exemplare- provine din fondul iniţial al bibliotecii şi poartă însemnarea Seminarului Teologic fondat în 1753 de episcopul A. Sigismund Sztoyka. Aceste note de proprietate ale bibliotecii seminarului8 apar în trei forme, cu datări diferite:
a. „Seminarii Clericorum 1764”- 75 exemplare + (1753, 1766, 1772, 1773, 1775, 1776, 1786, 1799)
b. „V(enerabili) Capituli Albensis”- 49 exemplare
c. „Seminarii Incarnatae Sapientiae 1815”- cca 650 exemplare.
Pe lângă provenienţele consemnate trebuie amintite şi volumele aparţinătoare bibliotecii iezuiţilor atât de pe teritoriul ţării noastre cât şi din străinătate.
În fondul actual al bibliotecii Institutului Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia găsim circa 250 de volume provenite de la diferite rezidenţe iezuite din Transilvania, dar şi din Ungaria, Austria, Slovacia şi Yugoslavia.
Notele de proprietate de pe volumele cercetate, efectuate de părinţii iezuiţi, care au activat în Transilvania şi în ţările menţionate, înregistrează pe lângă anul însemnării şi localitatea rezidenţei Societăţii lui Isus. Pe baza acestora am reuşit să identificăm cele aproximativ 250 volume, dintre care cea mai mare parte o formează cărţile iezuiţilor din Alba Iulia, circa 110 exemplare, provenite din secolele XVI- XVIII. După acestea urmează ca număr cărţile iezuiţilor din Sibiu – 36 exemplare- şi din Cluj – 26 exemplare. În această colecţie mai sunt cuprinse 8 volume de carte veche iezuită de la rezidenţa din Braşov, precum şi cele 5-5 exemplare de la iezuiţii din Târgu Mureş şi Odorheiu Secuiesc. Dar există cărţi de provenienţă iezuită şi de la mănăstirile ordinului aflate peste hotare: 4 volume de la Belgrad (Yu), 2 volume din Győr (H) şi câte un exemplar din Gyöngyös (H), Sopron (H), Viena (A), Praga (SL) şi Trnavia (SL).
În centrul atenţiei noastre au stat cărţile vechi din secolele XVI şi XVII, provenite din biblioteca iezuită de la Alba Iulia. Din numărul total de cca. 110 volume, 14 titluri au fost tipărite în secolul al XVI-lea, 49 în secolul al XVII-lea (în total 63 titluri) şi restul volumelor au fost imprimate în veacul al XVIII-lea. Catalogul studiului conţine lista acestor 63 de lucrări din veacurile XVI-XVII, aflate în posesia iezuiţilor din Alba Iulia. La ora actuală nu avem ştire de catalogul cărţilor părinţilor iezuiţi, care şi-au desfăşurat activitatea misionară la colegiul din Alba Iulia. În Biblioteca Batthyaneum există un inventar al bunurilor iezuiţilor din Alba Iulia, care conţine printre altele şi cărţile lor: „Inventarium de A(nno) 1773 universim bonorum mobilium et immobilium ad Residentiam … Societatis Jesu Albae Carolinensem spectentium….”, (XI-19, ms). Din acest motiv, identificarea lor a putut fi realizată doar prin intermediul notelor de posesor („Residentiae Albensis Societatis Jesu. Anno…”) aflate pe foile de titlu ale volumelor cercetate. O mare parte a acestor însemnări conţine datarea din 1657 (7 cărţi), după care urmează 1702 (6 cărţi), 1714 (5 cărţi) şi 1717 (3 cărţi), dar mai sunt şi note fără menţionarea anului (8 cărţi). Multe dintre volumele studiate poartă note de proprietate cu datări diferite, păstrându-se câte un exemplar sau două cu acestea (1633, 1662, 1665, 1703, 1704, 1707, 1716, 1718, 1719, 1727, 1736, 1747, 1767, 1768). Această varietate a datelor ne face să presupunem că iezuiţii îşi semnau cărţile o dată cu intrarea lor în bibliotecă.
Cele mai multe dintre aceste opere au fost tipărite la Köln (D) – 19 titluri, la Lyon (F) – 8 titluri, Augsburg & Dillingen (D) – 7 titluri, Antwerpen (B) – 5 titluri, Milano (I) – 5 titluri, etc.
Ca şi dimensiune, un număr egal de lucrări sunt de format mare (2o) şi mijlociu (4o) – câte 26 opere din fiecare, 10 lucrări de format mic (8o), şi un singur exemplar de formatul 12o.
Cărţile supuse studiului sunt în mare măsură lucrări cu caracter teologic, aparţinând ramurilor ştiinţei teologice: lucrări de dogmatică, teologie morală şi literatură spirituală –câte 9 titluri, exegeză şi apologetică – câte 5 titluri, istorie ecleziastică, drept canonic şi catechetică – câte 4 titluri. Acestea au fost scrise în limba latină, doar două titluri întâlnim în germană (nr. cat. 59-60.) şi o lucrare bilingvă latino-germană (nr. cat. 6.)
O dovadă a diversităţii conţinutului bibliografic al zestrei reprezentanţilor ordinului iezuit din Alba Iulia, este prezenţa printre volumele analizate a 4 lucrări de istorie, unei cărţi de drept şi unei enciclopedii. În cele ce urmează vom prezenta pe scurt doar şase lucrări dintre aceste 63 de titluri, alese subiectiv datorită importanţei considerate.
1. Autor: PLATINA, (BARTOLOMEO SACCHI)
– titlu: Historia B. Platinae De Vitis Pontificum Romanorum. [1574]. 2o, (33 x 22). Köln. [24], 429, 104, 77, [29] p. (legătură: pergamen)
– însemnări de proprietate :
– foaie de titlu: „Residentiae Albensis 1665”
– supralibros: „S. R. T”; „1784”; „1839”; „..45”.
– starea de conservare: destul de bună. Cotorul legăturii s-a desolidarizat de corpul cărţii în partea inferioară.
Umanist italian. A studiat la Florenza, a fost numit abreviator papal în timpul papei Pius II. iar mai târziu arestat fiind suspectat de conspiraţii. Sub papa Sixtus IV. Platina devine bibliotecar la Vatican. A scris istoria papilor „Liber de vita Christi ac omnium pontificum”. Cartea a avut o circulaţie largă şi a fost continuată şi de alţii. A mai scris o istorie a dinastiei Gonzaga şi tratate de politică, filozofie, retorică şi chiar de bucătărie.
2. Autor: CANISIUS, PETER St.
– titlu: Commentariorum De Verbi Dei Corruptelis. [1583]. 2o,(36 x 24). Ingolstadt. [30], 215, [18] p.( legătură: piele)
– însemnări de proprietate :
– forzaţ: „Liber Bibliothecae Seminarii Incarnatae Sapientiae 1815. B. Th. n. 1.”
– foaie de titlu: „Societatis Iesu Alba”; „Societatis Iesu in Transylvaniae”.
– starea de conservare: foarte bună
S J. (1521-1597). Profesor la universitatea din Viena (1552-1554), fondator de colegii iezuite, prim-superior al S. J. în Germania. Papa Pius XI. îi conferă titlul de sfânt în anul 1925. A fost numit şi „al doilea apostol al Germaniei după Bonifaciu”.
3. Autor: ALSTEDIUS, HENRICUS JOHANNES
– titlu: Johannis Henrici Alstedii Encyclopaedia Septem tomis distincta. I. Praecognita disciplinarum, libris quatuor. II. Philologia, libris sex. III. Philosophia theoretica, libris decem. IV. Philosophia practica, libris quatuor. V. Tres superiores facultates, libris tribus. VI. Artes mechanicae, libris tribus. VII. Farragines disciplinarum, libris quinque. Serie Praeceptorum, Regularum, § Commentariorum perpetua. Insertis passim Tabulis, Compendiis, Lemmatibus marginalibus, Lexicis, Controversiis, Figuris, Florilegiis, Locis communibus, § Indicibus; ita quidem, ut hoc Volumen, secunda cura limatum § auctum, possit esse instar Bibliothecae instructissimae. Herbonae Nassoviorum Anno M. DC. XXX. [1630]. 2o, (35 x 21). Herborna Nassaviorum. [10], 1216 p.( legătură: piele)
– însemnări de proprietate :
– foaie de titlu: „Residentiae Albensis S. I. 1703”
– starea de conservare: foarte bună. Legătura prezintă deteriorări mecanice specifice uzurii.
(1588-1638) pedagog şi filozof, un adevărat polihistor, chemat de principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen la Colegiul cu rang universitar din Alba Iulia împreună cu alţi trei profesori (J. H. Bisterfeldius, J. Piscator, şi Isaac Basirius). Autor a 61 de lucrări, dintre care cea mai importantă este Encyclopedia I-IV, Herborna Nassaviorum, 1630.35 O parte din lucrările sale au fost imprimate la Alba Iulia în tipografia princiară, sub directa lui supraveghere. Marea majoritate a acestor lucrări au fost manuale. Moare în 1638 la Alba Iulia.
4. Autor: BONFINI, ANTONIUS MARCUS; (SAMBUCUS, JOHANNES)
– titlu: Antonii Bonfinii Historia Pannonica: Sive Hungaricarum Rerum Decades IV. Et Dimidia Libris XLV. Comprehensae: quibus Ejusdem Regni, Populorumque origines § antiquitates, Provinciarum descriptiones, mores § consuetudines: fluminum ortus § tractus: expeditionem § rerum belli domique gestarum commentaria copiosissima ad curiosam Lectoris Scientiam edisserentur. Accedvnt Tractatvs Aliqvot, Sev Appendices variorum Auctorum et rerum, una cum priscorum Regum Hungariae Decretis et Constitutionibus. Auctore Joanne Sambuco … Coloniae Agrippinae, Sumptibus haeredum Joannis Widfnfeldt, § Godefridi de Berges. Anno M. DC. LXXXX. Cum Privilegio S. C. Majestatis. [1690]. 2o, (22 x 33). Köln. 16, 702, [4], 79, [16] p.( legătură: piele albă, prevăzută cu două încuietoare metalice, care s-au pierdut.)
– însemnări de proprietate :
– forzaţ: „S. Capituli Albensis 1815”
– foaie de titlu: „Inscriptus Catal(ogo) Residentiae Carolinensi Soc(ieta)tis Iesu 1768”
– starea de conservare: Volum foarte bine păstrat.
(1427-1503). Istoriograf umanist renumit, originar din Italia. A fost profesor la Roma şi Recanati. Operele sale, în special traduceri de lucrări clasice, l-au făcut celebru în toată Europa, în 1485 fiind chemat la curtea regelui Ungariei, Matia Corvinul. În Ungaria va activa ca şi cititorul reginei Beatrix şi istoriograful lui Matia. Regele îi încredinţează scrierea istoriei Ungariei începând de la huni până în epoca sa. Marea operă a apărut după moartea lui Matia, în 1495. Lucrarea sa cea mai importantă rămâne „Rerum Hungaricum Decades”, tipărită la Cluj de Gáspár Heltai în 1565, ca pe urmă să cunoască şi alte ediţii. Astfel, în 1568 Joannes Sambucus va redacta la Basel varianta nouă, îmbogăţită a decadei IV. şi jumătate din decada V. a lui Bonfini. (O altă ediţie 1581, Frankfurt).
5. Autor: IGNATIUS de LOYOLA, St.
– titlu: Exercitia Spiritualia S. P. Ignatii Loyolae, … 1693. 8o, (16 x 10). Antwerpen. [14], 334, [12] p.( legătură: carton, partea de la cotor lipseşte.)
– însemnări de proprietate :
– forzaţ: „Seminarii Inc. Sap. 1815. B. Th. n. 4.”
– foaie de titlu: „Residentiae Carolin(ensis) Catalogo Inscriptus 1727.”
– starea de conservare: Volum foarte bine păstrat.
S J. (1491-1556). Fondatorul Societăţii Iezuite. Participă ca soldat tânăr la bătălia de la Pampeluna (1521), unde este rănit şi se va retrage într-o grotă pentru meditaţii. Lucrarea sa fundamentală este „Exercitia Spiritualia” (1522-1541). A studiat latină, filozofie, teologie la Barcelona, Alcala, Salamanca şi Paris. În 1534, împreună cu Peter Faber, Francis Xavier, Diego Lainez, Alfonso Salmeron, Nicolas de Bobadilla şi Simon Rodriguez se hotăreşte să ducă o viaţă austeră de castitate şi sărăcie, şi vor pleca în ţara sfântă. Societatea lui Isus a fost aprobată de papa Paul III. la 27 septembrie 1540 prin bula papală numită „Regimini Militantis Ecclesiae”. Idealul său a fost promovarea ploriei lui Dumnezeu –ad maiorem Dei gloriam- şi vedea aceasta ca şi munca societăţii. Îi este conferit titlul de sfânt în 1609 de către papa Paul V.
6.Autor: STAPLETON, THOMAS
– titlu: Promptuarium morale super evangelia dominicalia totius anni. [1593]. 8o,(19 x 13). Antwerpen. [40], 750, [26] p. (legătură: piele)
– însemnări de proprietate :
– forzaţ: „Iustinae et Abstinae”
– foaie de titlu: „Residentiae Albensis S. I. 1702”; „Societatis Iesu Albae”; „Homonae”
– starea de conservare: foarte bună
S J. (1535-1598). A studiat teologia la Leuven şi Paris, originar fiind din Anglia. În 1584 intră în ordinul S J, pe care va fi nevoit să-l părăsească din cauza stării lui de sănătate. A scris şi biografia lui Thomas Morus.

Concluzii
Bogatul fond documentar, în special teologic, al bibliotecii Institutului Teologic Romano Catolic din Alba Iulia şi cartea veche păstrată în colecţiile ei, ca şi alte fonduri mai mult sau mai puţin preţioase de pe teritoriul României de astăzi, constituie o sursă inepuizabilă de cercetare. Calea de reconstituire a provenienţei fondului nu este uşoară şi rămâne ca viitorii interesaţi să se inspire din ea şi să găsească noi procedee, poate mai simple, de cercetare a lor.
Atât şcolile catolice cât şi cele protestante împreună cu bibliotecile lor existente deja la prima jumătate a secolului al XVIII-lea, au contribuit prin activitatea lor la dezvoltarea intelectualităţii stărilor sociale de mijloc, şi prin aceasta la cunoaşterea şi însuşirea culturii naţionale a statelor occidentale mai dezvoltate.
Astfel de şcoli şi biblioteci au existat în Transilvania lângă colegiile reformate din Cluj, Aiud, Târgu Mureş, Odorheiu Secuiesc şi gimnaziile evanghelice de la Sibiu şi Braşov. La acestea se mai adaugă biblioteca academiei iezuite din Cluj reorganizată după 1698, academia reformată şi biblioteca acesteia din Oradea. Aici, după eliberarea din 1692, se restaurează catolicismul, se reînvie cultura cărţii prin intermediul iezuiţilor, a căror bibliotecă a rămas până la 1750 singurul aparat ştiinţifico-literar.
Şcoala şi biblioteca iezuiţilor din Alba Iulia nu au fost poate de o amploare asemănătoare celor din Cluj, studiate deja de cercetători, dar totuşi au făcut parte din programul misiunii ordinului în Transilvania, şi, deci, au jucat un anumit rol în Contrareformă.
Cercetarea din care face parte această contribuţie exemplificată pe câteva titluri şi situaţii ivite în timpul studiului, urmăreşte să constituie o cărămidă la marele „zid chinezesc” construit de iezuiţii, care au activat în Transilvania evului mediu timp de aproape două secole.
Proiect pentru viitor rămâne identificarea cărţilor din colecţia iezuiţilor prin intermediul inventarului bunurilor mobile şi imobile din 1773, inventar păstrat astăzi la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, şi, deci o reconstituire a fondului.

Summary
Old Books of Jesuit Provenience in the Library of the Romano-Catholic Theological Institute from Alba Iulia – The 16-17th Centuries –
During the reformation and counter-reformation clergy and book were two inseparable concepts, religious circles used book as a sword in defending their dogmatic orientation and instrument of expression in polemics.
The cultural-religious goals of the catholic restoration in Europe were achieved by different monastic orders, especially Jesuits, their activity being integrated in the priests’schooling and history of their theological formation. Jesuit missions existed also in some places of Transylvania and Hungary, towns where they opened schools provided by modern libraries with European measures and printing offices, too.
In 1579 prince Stefan Báthory (1571-1586) established for the first time monks from the Jesuit Order in Transylvania, inviting 10 Jesuits from Poland who funded their first schools in Cluj and Alba Iulia.
The members of Jesuit Society had a changing history in these parts of the Transylvanian Principality – they were expulsed and recalled a few times in accordance with politico-religious changes and the princes’confessional orientation.
Within their almost two hundred years old activity (1579-1773) they showed a great importance for education and supplied their libraries with a rich and up-to-date scientific material at that time. In their wide success book was an essential tool, playing its role mostly in reconverting intellectual groups to the Catholicism.
In Alba Iulia the Jesuit monks’ activity was displayed in domain of school and catholic education. In 1773 the Jesuit Society was dissolved and their books arrived in the Library of the Theological Institute funded by bishop A. Sigismund de Sztojka (1749-1759).
We focused our attention on those old books from the 16-17th centuries in the library of Romano-Catholic Theological Institute that belonged to the Jesuit monks from the residence of Alba Iulia. Because of the lack of any book-catalogue the whole book-collection in number of 110 volumes (16-18th centuries) could be identified only by the possessor-notes of the Jesuit Society („Residentiae Albensis Societatis Jesu. Anno…”) written on the title-sheets of these exemplars.
The present study deals with books that took part of the Jesuits’ library from Alba Iulia and were printed in the 16-17th centuries in different European printing offices.
This research tries to contribute to the history of Jesuits’ activity in the mentioned residence trying to reflect a little part of their educational work that played a decisive role in the counter-reformation.

NOTE:
1 Marton József, Az erdélyi (gyulafehérvári) egyházmegye története/ Istoria arhidiecezei transilvane (albaiuliene)/, Alba Iulia, 1993, p. 59.
2 Marton József, op. cit., p. 60; Idem, Papnevelés az erdélyi egyházmegyében 1753-tól 1918-ig /Formarea preoţilor în arhidieceza transilvană între 1753-1918/, Budapesta, 1993, p. 54.
3 Ibidem, p. 60.
4 Ibidem, p. 61; Boga Alajos, op. cit., p. 32.
5 Ibidem, p. 72.
6 Ibidem, p. 80.
7În urma hotărârilor dietale din aprilie-mai 1556 de la Cluj şi Sebeş averile bisericii romano-catolice sunt secularizate şi li se interzice de a mai avea episcop. Ordinele călugăreşti fiind interzise şi călugării dominicani sunt nevoiţi să-şi părăsească mănăstirile.( Marton József, Jakabffy Tamás, Az erdélyi katolicizmus századai /Secolele catolicismului transilvan/, Alba Iulia, 1999, p.49.)
8 Şerban, Ioan, op. cit, p. 332; Moga, Vasile, op. cit., p. 100.
9 Ibidem, p. 332.
10 Dicţionarul mănăstirilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, Cluj-Napoca, 2000, p. 50.
11 Marton József, op. cit., p. 98.
12 Marton József, op. cit., p. 60.
13 Bangert, William V., op. cit., p. 149-152..
14 Boga Alajos, op. cit., p. 34.
15 ***, Magyarországi jezsuita könyvtárak 1711-ig II. Nagyszombat 1632-1690 /Biblioteci iezuite din Ungaria până în 1711. II. Nagyszombat 1632-1690/, în Adattár 17/2, Szeged, 1997, p. 12.
16 Ibidem, p. 12.
17 Ibidem, p. 164.
18 Ibidem, p. 164.
19 Velics László, op. cit., p. 75.
20 Ibidem, p. 79.
21 Berlász Jenő, Magyarország egyházi könyvtárai a XVI.-XVIII. században /Bibliotecile bisericeşti din Ungaria în secolele XVI- XVIII/ în Régi könyvek és kéziratok /Cărţi şi manuscrise vechi/, Budapesta, 1974, p. 215.
22 Ibidem, p. 215.
23 Berlász Jenő, Magyarország egyházi könyvtárai a XVI.-XVIII. században /Bibliotecile bisericeşti din Ungaria în secolele XVI- XVIII/ în Régi könyvek és kéziratok /Cărţi şi manuscrise vechi/, Budapesta, 1974, p. 222.
24 Şerban, Ioan, Despre arhitectura fostei biserici trinitariene din Alba Iulia, în Apulum XVII, 1975, p. 373; Dicţionarul mănăstirilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, Cluj-Napoca, 2000, p. 52.
25 Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, Bucureşti, 1957, passim.
26 Kovách Zoltán, A magyarországi katolikus egyházi könyvtárak jelentősége a tudományos kutatás szempontjából /Importanţa bibliotecilor bisericeşti catolice din Ungaria privind cercetarea lor ştiinţifică/ în loc. cit., p. 228.
27 Şerban, Ioan, Despre arhitectura fostei biserici trinitariene din Alba Iulia, în Apulum XVII, 1975, p. 373.
28 Moga, Vasile, op. cit., p. 138.
29 Marton József, op. cit., p. 145.
30 Beke Antal, op. cit., p. 377; Marton József, op. cit., p. 145.
* „Conscriptio Librorum In Theca Seminarii Inc. Sap. A: Carolinensi Anno 1828 contentorum Iuxta ordinem collocationis”
** „Catalogus librorum Bibliothecae Seminarii Cleri Iunioris ACar: Alphabeticus 1829.”
***” Augmentum Bibliothecae Seminarii Cleri iunioris A Carolinensis ab Anno 1820.” În lista donatorilor de cărţi îi găsim pe episcopul Szepessy Ignác (1819-1827), bibliotecarul Bibliotecii Batthyaneum, Andreas Cseresnyés şi mulţi alţi preoţi, canonici sau profesori de teologie: Kovács József, Szeredai Mihály, Bede József, Orosz Mihály, Kovács István, Korondi József, Márton Ferenc, Balázs Imre, Andrási István, Szőcs József, Lakatos István şi Éltes József.
31 Vezi nr. cat. 12. Plantin (1520-1589) a fost ajutat de ginerele său, Jan Moretus. Din atelierul de la Anvers au scos aproximativ 1600 titluri. (Flocon, Albert, Universul cărţilor. Studiu istoric de la origini până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Bucureşti, 1976, p. 277-284).
32 Frobenius, Johannes (1460-1527)–fondatorul tipografiei din Basel-10 exemplare (2 titluri). Frobenius, Hieronymus (1501-1565)- fiul lui Johannes- 3 titluri. (Ibidem, p. 265.)
33 Vezi nr. cat. 2.
34 Elsevier, Lodewijk, la început a fost legător de cărţi. Fondatorul celui mai renumit atelier din Olanda.
7 Mârza, Iacob, O listă cu cărţi de la episcopul Anton Sigismund Stoica de Szala (1699-1770) în Apulum XII, Alba Iulia, 1974, p. 329-358. Autorul a publicat în anexă şi lista acelor 10 volume cu ex-librisul episcopului Sztoyka, care au fost identificate în fondul bibliotecii Institutului Teologic Romano-Catolic la data respectivă. (Cotele: 0719, 0720, 0381, 1759, 1834, 0447, 0448, 0449, 0290, 1845). La acestea se mai adaugă alte două exemplare purtând autograful lui Sztoyka, identificate recent. (Cotele: 1754, 1747).
8 Aceste însemnări apar şi la volumele păstrate în Biblioteca Batthyaneum, ceea ce ar putea afirma informaţia ca unele volume (duplicatele) ar fi fost transferate din Batthyaneum în biblioteca Institutului Teologic şi invers.
35 Această lucrare este prezentă şi în Biblioteca Batthyaneum prin câteva exemplare.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: