Atitudinea oficialităţilor şi reacţii ale unor minorităţi etnice din Ţinutul Dunărea de Jos în problema cedării Barasabiei (vara anului 1940)

Revista Erasmus, nr. 12/2001, Bucureşti, Editura Ars Docendi, 2001.

Leontin NEGRU
Universitatea “1 Decembrie 1918”, Alba Iulia

Ca urmare a notei ultimative sovietice remisă reprezentantului român la Moscova, Gheorghe Davidescu, în seara zilei de 26 iunie 1940, pentru poporul de la est de Prut a început o altă numărătoare privind prezenţa sa în istorie. Intervenite pe fondul crizei generalizate, a paraliziei democraţiei româneşti şi dispariţiei ei în regimul autoritar carlist, precum şi a prăbuşirii sistemului de alianţe al României şi izolării ei pe plan diplomatic, ultimatumul şi agresiunea Uniunii sovietice din 1940 faţă de ţara noastră au provocat panică în toate straturile societăţii româneşti.
Pregătirile diplomatice sovietice au fost începute la 23 august 1939 când a fost semnat Pactul Ribbentropp-Molotov care cuprindea şi un protocol adiţional secret în cuprinsul căruia se preciza că “Partea sovietică accentuează interesele sale în Basarabia”1 .
Concomitent cu activitatea diplomatică, URSS desfăşura ample dislocări de trupe pe frontierele române. În ultima decadă a lunii iunie în districtele militare Liov, Kiev şi Odessa se aflau – conform datelor furnizate de serviciile de specialitate ale armatei române – 3-5 divizii de infanterie, 10-11 divizii de cavalerie, 10-11 brigăzi de tancuri şi 9-10 brigăzi de aviaţie, în total 24 de divizii sovietice care efectuau pregătiri în vederea unor operaţii ofensive.2
În ciuda intenselor pregătiri ale sovieticilor, sesizate prompt de factorii responsabili români, regele Carol al II-lea nota în jurnalul său că ştirea ultimatumului “m-a trăznit ca o lovitură de măciucă şi m-a revoltat în cel mai înalt grad”3 (subl. n.).
Monarhul era conştient că prăbuşirea sistemului internaţional de alianţe al României în urma capitulării Franţei şi a schimbării rapide a echilibrului de forţe din Europa făcea din România un stat vulnerabil în faţa expansiunii statelor totalitare şi de aceea consemnarea lui nu poate fi interpretată decât ca o meschinărie ieftină.4
În urma Consiliului de Coroană din 28 iunie 1940 s-a hotărât evacuarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord până în 2 iulie, ora 12.00. Într-o primă fază oraşele Cernăuţi, Chişinău şi Cetatea Albă trebuiau predate până la ora 20.00 a zilei de 28 iunie, restul teritoriului urmând a fi evacuat succesiv în patru etape.5 Ritmul rapid de înaintare al trupelor sovietice care nu au respectat convenţia stabilită, atingând Prutul cu elementele motorizate la 30 iunie, a creat dezordine şi panică. În plus Armata Roşie a avut o atitudine ostilă, deschizând focul, dezarmând unităţile militare române întâlnite, luând prizonieri şi capturând material de război în valoare de 2.750.900.803 lei.6
Cu ocazia evenimentelor de la sfârşitul lunii iunie ţinutul Dunărea de Jos a pierdut cele două judeţe sud-basarabene (Cahul şi Ismail) care fuseseră integrate unităţii administrativ-teritoriale amintite în urma legii din 14 august 1938.7 Şocul produs asupra populaţiei din zonă, în chiar primele zile de după invazie a fost imens. Locuitorii oraşelor erau îngroziţi şi derutaţi cu excepţia simpatizanţilor comunişti care se constituiseră în aşa-zisele “patrule ale autoapărării civile”8 .
Capul de pod înaintat al agresiunii sovietice din Basarabia a fost Partidul Comunist din România dominat de minoritari ale cărui obiective vizau dezintegrarea teritorială a ţării. În luna mai a anului 1940, în urma directivelor Cominternului, PCdR şi-a schimbat linia politică tradiţională, introducând acum în propaganda sa ideea autodeterminării naţionale a minorităţilor etnice până la despărţirea de statul român a provinciilor istorice dobândite în urma războiului din 1914-1918.9 După cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, în timp ce toate partidele politice din România şi-au exprimat opoziţia sau măcar regretul pentru pierderea celor două provincii, Partidul Comunist din România a salutat “eliberarea” (subl. n.) acestor provincii “de sub jugul capitaliştilor şi moşierilor români”10 .
Pe acest fond problema evreilor aflaţi pe teritoriul dintre Prut şi Nistru a devenit parte integrantă a conflictului sovieto-român, sensul acestei participări fiind acela al folosirii prezenţei populaţiei evreieşti din acest teritoriu drept masă de manevră în scopuri militare şi politice agresive, în ceea ce priveşte URSS şi naţionalist propagandistice în ceea ce priveşte forţele extremiste din România.
În urma concilierii regimului autoritar carlist cu Mişcarea Legionară în anul 1940 şi aderării la Axa Berlin-Roma-Tokyo, documentele vremii constatau o stare de mulţumire şi optimism la populaţia românească11 . Acest lucru se datora în principal accentuării sentimentelor rusofobe şi anticomuniste, bazate pe teama colectivă faţă de pericolul slav, în variantă sovietică, dublată de aversiunea pentru sistemul politic de extremă stângă.
Aderarea la Axă a produs consternare în rândurile populaţiei evreieşti paşnice din regat care acum îşi punea problema unei migraţii către URSS12 . Raportul unui lucrător de poliţie din oraşul Galaţi întâlnit cu membrii ai comunităţii iudaice în portul din localitate, la locul de adunare al celor care doreau să plece în Uniunea Sovietică, remarca un sentiment de regret la evrei datorită plecării din România, ei optând pentru varianta migrării în URSS datorită privaţiunilor sociale şi ameninţărilor la care începuseră să fie supuşi13 . Comunitatea evreiască de dincoace de Prut era îngrijorată de accentuarea curentului de opinie antisemit la populaţia din regiune datorită comportamentului minoritarilor basarabeni comunişti, în special evrei, ostili statului şi autorităţilor româneşti14 .
O notă informativă din 31 iulie a Regimului 3 Jandarmi al Dunării de Jos amintea o stare de amărăciune în rândurile populaţiei româneşti datorată faptului că Basarabia a fost cedată fără luptă şi de ostilitatea gratuită şi violentă a minoritarilor basarabeni (evrei, ruşi, bulgari, ucrainieni, găgăuzi etc.) care s-au dedat faţă de armata, populaţia şi funcţionarii români la “acte de crunt banditism”15 (subl. n.).
Încă înainte de retragerea autorităţilor româneşti s-au constituit, de către comuniştii evrei şi ruşi, comitete orăşeneşti care au întâmpinat sărbătoreşte trupele sovietice în oraşe ca Ismail, Bolgrad, Cahul, Chilia Nouă ş.a.16 . Conform instrucţiunilor comitetelor mai sus amintite, imediat ce s-a aflat de hotărârea Consiliului de Coroană, evreii şi nu numai ei, au înlocuit în grabă firmele româneşti cu altele ruseşti.17
În oraşul Ismail statuia regelui Ferdinand a fost dărâmată de simpatizanţi comunişti în strigăte de satisfacţie care anunţau “că ei nu au nevoie de rege şi de Dumnezeu”18 .
Cu ocazia trecerii trupelor române prin sate, oraşe şi gări, populaţia minoritară manifesta ostilitate sub protecţia Armatei Roşii. Astfel de cazuri, printre multe altele au fost semnalate la:
a) Cahul, unde un detaşament de lucru al armatei române care deţinea şi câteva autocisterne a fost atacat de evrei, bulgari şi găgăuzi. Incidentul s-a soldat cu răniri corporale ale şoferilor români şi cu distrugerea autovehiculelor19 .
b) satul Gaidar (judeţul Tighina), un grup de artilerişti din rezerva Regimentului 27 Artilerie a fost atacat de ruşi, bulgari şi găgăuzi înarmaţi. Soldaţii au fost deposedaţi de armele şi efectele din dotare, apoi agresaţi fizic şi verbal20 .
c) Bolgrad, Regimentul 22 Artilerie a fost dezarmat şi capturat de armata sovietică21 .
Acestea sunt trei exemple reprezentative pentru determinarea categoriilor de agresori ai armatei române aflată în retragere. În majoritatea cazurilor menţionate de rapoarte apar în această postură minoritarii evrei. În memoriile sale, Carol al II-lea aminteşte mereu între 28 iunie-15 iulie 1940 “excese de orice fel ale populaţiei minoritare, mai ales evrei, care atacă şi insultă pe ai noştri, ofiţeri batjocoriţi, unităţi dezorganizate”22 . Armata română nu s-a confruntat decât într-o mică măsură cu acte de ostilitate individuale. Majoritatea acestor acţiuni aveau caracter organizat. Unii dintre evrei purtau brasarde roşii, mulţi aveau arme au agresat şi au ucis un grup.23
La nivelul corpului de comandă al armatei române (cazul generalilor Pantazi şi Glogojeanu) a existat intenţia de a rezista în faţa invaziei sovietice pe anumite aliniamente.24 Pentru a se evita însă un conflict armat deschis cu sovieticii, eveniment care ar fi putut avea urmări incalculabile pentru statul român, autorităţile de la Bucureşti au ordonat anularea oricăror operaţiuni de rezistenţă defensivă.
Încă din primele zile ale invaziei, sovietici şi-au impus propriul regim politic, rigid, stalinist, contribuind din plin la distrugerea culturii româneşti din stânga Prutului. Spiritul şi cultura românească au fost supuse unei puternice presiuni din partea autorităţilor de ocupaţie. A fost interzisă grafia latină, vorbitorilor de limbă română impunându-li-se alfabetul slavon.25 Prin decizii speciale, în sudul Basarabiei, ca de altfel în întreg teritoriul de la est de Prut, a fost introdusă o cenzură dură în privinţa instituţiilor de cultură şi învăţământ. Cadrelor didactice româneşti le-a fost impusă reeducarea în spirit comunist26 . Bisericile au fost transformate în dormitoare pentru trupe, săli de spectacol, grajduri, magazii27 , totodată interzicându-se cu desăvârşire oficierea cultului religios, atât românilor, cât şi celorlalte naţiuni conlocuitoare.
Zeci de mii de persoane alese pe criterii atât sociale cât şi etnice au fost deportate, în paralel fiind creat un aparat represiv deosebit de puternic.28 Într-o primă fază munca a devenit obligatorie pentru toţi cetăţenii indiferent de clasa socială. Documentele româneşti arată că populaţia basarabeană era scoasă la munca câmpului sub supraveghere militară sovietică şi a patrulelor de apărare locală constituite din minoritari. Copiii de la 7 ani în sus au fost trimişi în Rusia în vederea educării lor conform noii doctrine.29
La Chilia Nouă – judeţul Ismail – localnicii s-au plâns unui colonel al Armatei Roşii despre obligaţiile fiscale prea mari impuse de statul român, precum şi de rechiziţionarea cailor şi a mijloacelor de transport. Răspunsul ofiţerului sovietic a fost următorul: “După câte văd a-ţi dus-o bine sub români căci oraşul Chilia Nouă are case mari, străzi pavate, iluminat public şi este plin de toate bunătăţile, că statul român a luat caii şi căruţele de rechiziţie, aceasta a făcut-o în interesul ţării aşa cum o vom face-o şi noi”30 (subl. n.).
În urma celor arătate anterior, se poate concluziona că în rândurile populaţiei basarabene paşnice domnea teroarea şi o stare gravă de nemulţumire, în urma abuzurilor şi a legilor drastice impuse de URSS, astfel că o notă informativă a Regimentului 3 Jandarmi din 11 august spunea că populaţia din 11 august spunea că populaţia din estul Prutului “aşteaptă cu nerăbdare întoarcerea trupelor române”31 (subl. n.).
Informaţiile conţinute de notele informative şi rapoartele lunare confidenţiale întocmite de lucrători ai Ministerului de Interne demonstrează că autorităţile poliţieneşti din Regat erau bine informate despre ceea ce se întâmpla în Basarabia mult timp după retragerea armatei şi funcţionarilor români. Cunoscând structura organizatorică a Serviciului Secret de Informaţii, condus pe atunci de Mihail Moruzov, se poate emite următoarea ipoteză: informaţiile din teritoriile Basarabiei şi Bucovinei de Nord erau culese fie cu ajutorul aşa-numiţilor “informatori de rezervă” care au rămas pe teritoriul basarabean după ultimatumul sovietic, fie de la agenţii infiltraţi în rândurile Partidului Comunist din România32 .
La 2 august 1940 Basarabia a devenit Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, pe teritoriul a şase din fostele judeţe şi a fâşiei din stânga Nistrului, denumită în mod convenţional Transnistria. Judeţul Cahul a fost integrat noii republici sovietice în timp ce judeţul Ismail a fost încorporat R.S.S. Ucrainiene33 .
Cedarea Basarabiei a afectat serios prestigiul politic şi sensibilul echilibru economic al României. Valurile de refugiaţi au dezorganizat zone vaste din dreapta Prutului, adăugându-se astfel încă un motiv în plus pentru apariţia unor stări de spirit negative la populaţia din zonă. Pe teritoriul ţinutului Dunărea de Jos s-au aflat în vara anului 1940 circa 2-3.000 de refugiaţi civili, mare parte dintre ei cazaţi pe la rude. Cei care avuseseră funcţii administrative în Basarabia, au fost încadraţi în limitele disponibilităţilor, în administraţia românească iar refugiaţii din categoriile sărace au avut parte de ajutoare financiare din partea Societăţii Femeilor Ortodoxe, din partea Ministerului de Interne sau din colecte publice34 . Încă din 28 iunie, rezidentul regal Paul Goma a hotărât înfiinţarea unui credit extraordinar de 300.000 lei ca fond “Pentru preîntâmpinarea cheltuielilor de evacuare a populaţiei din Basarabia”35 . La 4 iulie Ministerul de Interne a pus la dispoziţia ţinutului suma de 700.000 lei, în acelaşi scop, bani care s-au împărţit în funcţie de necesităţi celor opt judeţe rămase sub jurisdicţia ţinutului. Pentru o mai bună evidenţă a refugiaţilor pe teritoriul românesc, va fi înfiinţat în 16 septembrie 1940, de către Ion Antonescu, “Comisariatul general al refugiaţilor din Basarabia şi Bucovina de Nord”36 .
Unităţile militare ale armatei române din Basarabia evacuate în sudul Moldovei prin punctele de frontieră de la Oancea şi Reni, de pe Prut, au sosit complet lipsite de hrană, furaje pentru animale ş.a. În comunele de pe malul drept al Prutului (Oancea, Rogojeni, Vlădeşti, Brăneşti, Folteşti, Roşcani) soldaţii români s-au dedat la furturi, provocând distrugeri ale gospodăriilor din zonă pentru a-şi asigura cele necesare. Toate acestea au provocat nemulţumiri în cadrul populaţiei rurale, concretizate în plângeri adresate autorităţilor care au avut ca rezultat crearea unor comisii mixte formate din reprezentanţi ai armatei şi administraţiei pentru constatări şi stabilirea valorilor despăgubirilor ulterioare.
Pierderea celor două judeţe basarabene au avut asupra ţinutului Dunărea de Jos acelaşi efect moral şi material pe care l-a avut pe plan naţional pierderea întregii provincii istorice: dezorganizarea economiei naţionale, slăbirea capacităţii de apărare a teritoriului naţional etc. Cercurile conducătoare de la Bucureşti au acceptat soluţia de compromis a cedării teritoriale, oricât de mari erau sacrificiile, ţinând cont de realităţile epocii, de evitarea distrugerii statului şi armatei şi de crearea în perspectivă a unor condiţii care să permită refacerea României Mari.
Pentru români problema evreiască din Basarabia a avut numai conotaţii politice, datorită imaginii de adeziune la comunism a minorităţii evreieşti. O analiză mai recentă a istoriografiei româneşti încearcă să construiască o nouă ipoteză şi anume că agresiunea evreiască în timpul retragerii autorităţilor româneşti ar fi o invenţie a serviciilor secrete româneşti şi a propagandei antisemite.
Însă fenomenul apartenenţei la comunism a minorităţilor din Basarabia şi în principal a evreilor era un fenomen mai vechi decât anul 1940. Isteria antisemită a serviciilor de informaţii româneşti era o formulă exagerată şi contradictorie care trebuie luată în considerare cu rezerve.
Ostilitatea minorităţilor etnice din Basarabia şi în special a evreilor a fost folosită de autorităţile româneşti pentru a distrage atenţia opiniei publice româneşti de la incapacitatea regimului carlist de a face faţă presiunilor sovietice în condiţiile izolării diplomatice a României. Violenţele nu pot fi extinse asupra întregii comunităţi iudaice. Acţiunile evreilor comunişti însă au creat în mentalul colectiv al vremii imaginea “evreului bolşevic” aservit total intereselor Moscovei. Acest segment al etniei evreieşti a jucat rolul unei adevărate coloane a V-a în cadrul agresiunii sovietice asupra României. Imaginea colectivă menţionată anterior a stat la baza pogromurilor antievreieşti din Regat până la 22 iunie 1941 şi după aceea la est de Prut.

The Attitude of the Authorities and the Reaction of the Ethnic Minorities in “Lower Danube” region towards the Problem of givig up Bassarabia (summer of 1940)
“Lower Danube” region lost its two Bassarabien counties, Cahul and Ismail, in the summer of 1940. Groups of military and civilian refugees caused economical inbalances on the right bank of the Prut river, having as a consequence the diminution of the capacity of defence in this region.
In this situation the problem of the Jews living on the teritory between the Prut and the Nistru rivers became a part of the Soviet – Romanian conflict. The URSS used the Jewish population in the region as a device in its military and political aggressive operations.
The hostility of the ethnic minority in Bassarabia and especially that of the Jews was used by the Romanian authorities to distract attention of the public opinion from the incapacity of Carol II government to face the sovietic pressure under specific circumstances: diplomatic isolation of Romania.
The hostile actions of the communist Jews created in that period the image of the “Bolshevik Jew” loyal to the interests of Moskow; this general image was the basis of the anti-Jew programs in the Romanian Kingdom and in Bassarabia after June 22, 1941.

NOTE:
1 Documents on German Foreign Policy, 1918-1940, Serie D, Volume VII, London HMSO, 1956, p. 246-247; conform Valeriu Florin Dobrinescu, Bătălia diplomatică pentru Basarabia, 1918-1940, Iaşi, 1991, p. 200-201.
2 Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, fond 71, URSS, dosar 91, 1940, f. 172; cf. Valeriu Florin Dobrinescu, op. cit., p. 151-152 şi 252.
3 (subl. n.) Carol al II-lea, Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice, vol. II (1939-1940), Bucureşti, 1996, p. 198.
4 Alex Mihai Stoenescu, Armata, mareşalul şi evreii, Bucureşti, 1998, p. 57.
5 Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 5418, dosar f.n. 1940, Poziţia 1972, f. 10-11; cf. Valeriu Florin Dobrinescu, op. cit., p. 248-249.
6 Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond Cabinetul ministrului, dosar nr. 766, f. 1; cf. Alex Mihai Stoenescu, op. cit., p. 59.
7 Monitorul oficial nr. 187 din 14 august 1938.
8 Ioan Scurtu, Constantin Hlihor, Anul 1940. Drama românilor dintre Prut şi Nistru, Bucureşti, 1992, p. 115.
9 Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 1, inv.8, dosar nr. 167, f. 718; cf. Alex Mihai Stoenescu, op. cit., p. 69-70.
10 Ioan Scurtu, Istoria României în anii 1918-1940. Evoluţia regimului politic de la democraţie la dictatură, Bucureşti, 1996, p. 183.
11 Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Galaţi, fond Rezidenţa regală a ţinutului Dunărea de Jos, dosar nr. 133/1940, f. 92-94 (în continuare se va cita D.J.A.N.).
12 Ibidem.
13 Ibidem, f. 58.
14 Ibidem, f. 94.
15 Ibidem, f. 92.
16 Ibidem, f. 96.
17 Alex Mihai Stoenescu, op. cit., p. 84.
18 D.J.A.N. Galaţi, fond Rezidenţa regală a ţinutului Dunărea de Jos, dosar nr. 133/1940, f. 103.
19 Ibidem, f. 95.
20Ibidem, f. 96.
21 Ibidem.
22 Carol al II-lea, op. cit., p. 206-219.
23 Alex Mihai Stoenescu, op. cit., p. 97.
24 Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 5418, dosar nr. 1833, f. 4; cf. Alex Mihai Stoenescu, op. cit., p. 66.
25 Vitalie Văratec, Consideraţii privind alegerile generale organizate de sovietici în Basarabia la începutul anului 1941, în Arhivele totalitarismului, anul III, nr. 1/1995, p. 9.
26 Ibidem.
27 D.J.A.N. Galaţi, fond Rezidenţa regală a ţinutului Dunărea de Jos, dosar nr. 133/1940, f. 62 şi 96.
28 Vitalie Văratec, Victime ale terorii bolşevice în Basarabia, 1940-1941, în Arhivele totalitarismului, anul V, nr. 17, 4/1997, p. 88-116.
29 D.J.A.N. Galaţi, fond Rezidenţa regală a ţinutului Dunărea de Jos, dosar nr. 133/1940, f. 269.
30 (subl. n) Ibidem, f. 51.
31 (subl. n) Ibidem, f. 269.
32 Vezi pe larg Cristian Troncotă, Istoria serviciilor secrete româneşti de la Cuza la Ceauşescu, Bucureşti, 1999, p. 141 şi urm. şi de acelaşi autor, Mihail Moruzov şi Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române, Bucureşti, 1997, p. 160-200.
33 Vitalie Văratec, Consideraţii privind alegerile generale organizate de sovietici în Basarabia la începutul anului 1941, în Arhivele totalitarismului, anul III, nr. 1/1995, p. 11.
34 D.J.A.N. Galaţi, fond Rezidenţa regală a ţinutului Dunărea de Jos, dosar nr. 83/1940, f. 16-17.
35 Loc. cit., dosar nr. 102/1940, nenumerotat.
36 Monitorul oficial, nr. 216, din 17 septembrie 1940.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: