Daciada – “Un bun al întregului popor”

Revista Erasmus, nr. 12/2001, Bucureşti, Editura Ars Docendi, 2001.

Loredana NECULA
Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie

“Toate sporturile pentru popor”1
”Primii în sport, primii în producţie”2
“Prin sport la reconstrucţia ţării”3

În ultimii ani, sportul face obiectul unor interesante analize interdisciplinare, care, printre altele, încearcă să descopere şi funcţiile pe care acest fenomen le joacă în societate de la element de distracţie4 , la activitate profesională. 5 Unele studii accentuează pe funcţii de genul: mijloc de derogare de la violenţă, factor de coeziune socială sau factor de educaţie.6 Alte studii leagă fenomenul sportiv de naţionalism, din această perspectivă, sportul poate fi privit din cel puţin trei unghiuri: mecanism de solidaritate naţională, instrument de confruntare între naţiuni sau legătură culturală internaţională.7
Lucrarea de faţă îşi propune să analizeze ce se întâmplă când sportul devine altceva, când este mai mult decât un factor de educaţie sau coeziune socială, când este mai mult decât o manifestare a naţionalismului. Ce se întâmplă, aşadar, când sportul, sub forma unor manifestări de masă este folosit ca mijloc de propagandă, pentru socializare într-un nou sistem de valori şi educaţie ideologică?
Propaganda pentru a fi eficientă trebuie să fie mereu în ofensivă şi să asalteze individul în toate sectoarele vieţii, la şcoală, la locul de muncă, vital, este şi controlul asupra celuilalt timp – timpul liber pe care oamenii muncii trebuie “educaţi” să-l folosească “în mod raţional”.
“Oamenii trebuie învăţaţi să nu-şi irosească timpul liber, ci să-l utilizeze în mod inteligent” ne explică o lucrare despre sport din anii ’80.8
Ce propune sistemul comunist pentru umplerea timpului liber? Sport, dar nu orice fel de sport, în primul rând nu un sport “reacţionar”, ”burghezo-capitalist”, caracterizat de “profesionalism”, ”vedetism,” ci un sport pentru toţi, sport cu şi pentru tot poporul, ceea ce frecvent este cunoscut sub sintagma: sport de masă.
Preocupări pentru un sport de masă au existat în România încă din anii’20, însă abia în anii regimului comunist, educaţia fizică şi sportul au devenit “accesibile maselor”, fiind puse în slujba ”dezvoltării multilaterale a omului.”9
Propaganda partidului s-a străduit să-i stabilească sportului de masă, originile în cluburile muncitoreşti de la începutul secolului xx. Astfel, prima asociaţie văzută ca o forţă activă a mişcării sportive muncitoreşti şi o posibilă organizaţie de masă a fost „Prietenii Naturii”, înfiinţată oficial în 1919 şi desfiinţată o dată cu intrarea partidului în ilegalitate.10 Sub tutela acestei asociaţii, din 1921, intrau toate grupările sportive muncitoreşti care îi acceptau prevederile statutului, cu scopul educării fizicului a tot ceea ce este muncitoresc, încurajării oricărui început de sport.”11
După 1924 din filialele asociaţiei Prietenii Naturii iau fiinţă mai multe organizaţii şi cluburi muncitoreşti precum: Spartachus, Sportul Muncitoresc, Clubul Sportiv Muncitoresc, Amicii Naturii, Furtuna, Titan, Prometeu etc.12 Prin acestea partidul, deşi, aflat în ilegalitate, dorea educarea tineretului muncitor pentru pregătirea lui fizică şi morală.
O lucrare despre sportul de masă amintea chiar despre un articol din statutul provizoriu Partidului Comunist din 1921, care la unul dintre articole prevedea îmbogăţirea conţinutului educativ al manifestărilor cultural sportive, consolidarea politică a grupărilor învestite cu organizarea acestor manifestări.13
Organizaţiile sportive aflate sub tutela comunistă au activat în România şi în perioada de ilegalitate a partidului. Momentul decisiv care a determinat transformarea sportului într-un „bun al maselor” a fost anul 1944 o dată cu înfiinţarea Organizaţiei Sportului Popular.
Până la sfârşitul anilor ’70, când s-a organizat mişcarea sportivă naţională Daciada a fost o perioadă de căutări, de încercări de impunere a unui sport „cu adevărat de masă”, cu o coordonare unitară.
Organizaţia Sportul Popular a fost considerată de către P.M.R. doar o treaptă de tranziţie de la vechiul sistem burghez de educaţie fizică la sistemul de tip nou proletar, motiv pentru care nu a fost menţinută mult timp. Dorindu-se o participare mai activă a mişcării sportive la viaţa social politică ţării, în 1949 s-a hotărât înfiinţarea unui Comitet Pentru Cultură Fizică şi Sport care va patrona concursurile „Gata pentru muncă şi apărare” şi Spartachiadele de vară/iarnă.14
Se pare că nici acest comitet nu a fost pe deplin satisfăcător, întrucât, din 1957 P.M.R şi Consiliul de Miniştri au decis reorganizarea mişcării sportive naţionale sub conducerea Uniunii pentru Cultură Fizică şi Sport care va rezista sub această denumire timp de zece ani, până în 1967 când se va transforma în Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport – organul abilitat sub conducerea căruia va evolua sportul de masă în România comunistă.15
Deja, din 1967 Uniunea pentru Cultură Fizică şi Sport publica o broşură de propagandă referitoare la trăsăturile principale ale moralei comuniste şi cerinţele faţă de sportivul de tip nou. Din lectura acestei broşuri ne dăm seama de portretul robot al noului sportiv, practicantul sportului de masă. În primul rând acesta este devotat cauzei socialismului, apoi trebuie să-şi manifeste dragostea faţă de patrie şi pământul natal. O atenţie specială se acordă atitudinii faţă de muncă –criteriul de apreciere a contribuţiei fiecăruia la crearea noii societăţi. Munca devine o chestiune de morală, glorie şi eroism, o dovadă a înaltului patriotism.
Adevăratul sportiv este în primul rând un bun cetăţean, un participant activ la construirea socialismului, fruntaş la locul de muncă. Nu în ultimul rând, noul sportiv este însufleţit de spiritul colectivismului opus vedetismului şi individualismului specifice sportului mercantil.16
Ideile vor fi reluate în 1978 într-o formă mai sistematizată în „Concepţia P.C.R. în domeniul educaţiei fizice şi sportului” care de la prima pagină ne informează că educaţia fizică a tineretului este privită ca o parte componentă a educaţiei comuniste. Conform lui Marx „îmbinarea muncii productive cu instruirea şi gimnastica nu este doar un mijloc care contribuie la sporirea producţiei, dar şi singura metodă pentru formarea unor tineri multilateral dezvoltaţi. 17
Educaţia fizică este, deci, parte integrantă a educaţiei comuniste la fel cum cultura fizică este parte a culturii socialiste. În societatea socialistă, educaţia desăvârşită nu poate fi realizată fără aportul exerciţiului fizic, practicat sistematic şi continuu. Înlănţuirea este simplă: educaţia fizică (forme de practicare a exerciţiilor fizice) împreună cu sportul (acţiuni de întrecere care valorifică formele de practicare a exerciţiilor fizice) şi turismul (pentru cunoaşterea frumuseţilor patriei) sunt părţi ale culturii fizice la rândul ei parte a culturii socialiste.18
„Concepţia P.C.R …” ne oferă şi o chintesenţă a ideilor subliniate în documentele de partid şi de stat referitoare la sport, după cum urmează:
1)educaţia fizică şi sportul trebuie să contribuie la întărirea sănătăţii întregului popor, prelungind viaţa activă a oamenilor muncii;
2)educaţia fizică şi sportul contribuie la dezvoltarea armonioasă fizică şi morală a tineretului;
3)educaţia fizică şi sportul trebuie strâns legate de producţie, pentru stimularea energiilor creatoare ale oamenilor muncii;
4)educaţia fizică şi sportul contribuie la întărirea relaţiilor de prietenie şi frăţie între oamenii muncii patriei noastre;
5)educaţia fizică şi sportul contribuie la întărirea prieteniei între toate ţările socialiste
6)practicarea sportului sub diferite forme contribuie la folosirea în mod util şi plăcut a timpului liber;
7)trebuie acordată o atenţie sporită în educarea moral politică a sportivilor, în dragoste faţă de partid şi naţiunea socialistă;19
Observăm din acest document o trecere în revistă graduală a obiectivelor, de la sănătatea poporului, la creşterea producţiei, la prietenie şi frăţie în interiorul ţării dar şi cu celelalte ţări socialiste, până la dragostea faţă de patrie şi naţiunea socialistă. Asemenea proiecte solicită vrând-nevrând „întreg poporul”, tineretul patriei care nu se poate desăvârşi decât printr-o dublă educaţie.
Din cele două documente reies clar câteva trăsături ale sportului de masă: asigură educaţia comunistă, este factor de coeziune între oamenii muncii de diferite naţionalităţi şi între naţiunile socialiste, promovează patriotismul şi ataşamentul faţă de valorile comuniste.
Înţelegem mai bine faptul că Daciada de la sfârşitul anilor ’70 nu a apărut spontan, fără o bază în prealabil stabilită sau ruptă de contextul politic al timpului respectiv.
Merită amintite în acest sens câteva aspecte precum: vizitele lui Ceauşescu în China şi Coreea de Nord care-i vor deschide apetitul pentru manifestaţii grandioase şi demonstraţii de masă, „tezele din iulie”(1971). De asemenea, este perioada în care naţionalismul devine argumentul istoric şi politic decisiv.
Remarcăm faptul că după 1967 interesul pentru mişcarea sportivă de masă s-a intensificat culminând în 1977 cu pregătirea primei Daciade. Alegerea acestei denumiri nu este întâmplătoare avându-se în vedere linia autohtonistă promovată în anii’70 în spaţiul românesc. Naţiunea devenise un subiect care garanta obţinerea atenţiei tuturor românilor. Prin
Daciadă, românii împinşi cu gândul spre istoria lor îndepărtată, ajungeau la împărtăşirea unui sentiment de identitate. Ideologia naţională pe lângă delimitarea faţă de ceilalţi, oferă şi o afinitate colectivă după cum spunea K. Verdery20 .
O mişcare de asemenea amploare nu putea avea loc fără un suport instituţional şi un cadru legislativ adecvat.
Instituţia însărcinată cu conducerea mişcării sportive este Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport care trebuia să cuprindă cadre de o înaltă pregătire profesională şi politico-ideologică.21
Cadrul legislativ era asigurat de legea din 28 decembrie 1967 votată de Marea Adunare Naţională a R.S.R pe baza propunerilor făcute de Conferinţa pe ţară a mişcării sportive din vara aceluiaşi an. În articolul nr.1 se stipula că: „educaţia fizică şi sportul din R.S.R. constituie activităţi de interes naţional (…) educaţia fizică şi sportul contribuie la menţinerea şi întărirea sănătăţii, buna folosire a timpului liber, dezvoltarea armonioasă fizică şi morală a poporului.22
Legea mai prevedea că organul central în coordonarea şi îndrumarea unitară a activităţii de educaţie fizică şi sport este C.N.E.F.S. care, însă, trebuia să colaboreze „strâns” cu: sindicatele, U.T.C., Consiliul Naţional al Organizaţiei Pionierilor, Ministerul Învăţământului, Ministerul Forţelor Armate, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii, Uniunea Centrală a Cooperativelor Agricole de Producţie, Uniunea Centrală a Cooperativelor Meşteşugăreşti, Comitetul pentru problemele administraţiei locale şi de stat, Oficiul Naţional pentru Turism e.t.c.. Sarcinile fundamentale erau: atragerea maselor de oameni ai muncii, îndeosebi a tineretului în practicarea sistematică a exerciţiilor fizice şi sportului, dezvoltarea tot mai largă a sportului de masă, cultivarea talentelor şi îmbunătăţirea performanţelor sportive. 23
La câţiva ani după adoptarea acestei legi se aprobă o hotărâre a Plenarei C.C al P.C.R. cu privire la dezvoltarea continuă a educaţiei fizice şi sportului.24
Plenara a luat în discuţie situaţia mişcării sportive care la sfârşitul anului 1972 înregistra 253 173 de sportivi legitimaţi plus participanţii la competiţiile de masă care reprezentau 7-10% din populaţia ţării.25
Deşi, s-au semnalat unele progrese, se considera că procentul este nesatisfăcător, aşa că trebuia făcut ceva pentru ca situaţia să se îmbunătăţească.
A fost suficientă o simplă hotărâre a partidului şi au şi început să apară rezultatele.
Chiar de la sfârşitul anului 1973 a fost declanşată prima ediţie a Cupei Tineretului – o mişcare sportivă de masă, organizată la scară republicană, la care au participat două milioane de persoane la ediţia de iarnă şi trei milioane la cea de vară.26
Dorinţele trebuiau doar exprimate, pentru ca sub bagheta magică a partidului să se transforme în „realitate”.
Hotărârile C.C de genul celor din 1973 pot fi considerate un fel de continuare a liniei „tezelor din iulie” pentru îmbunătăţirea activităţii politico-ideologice de educaţie marxist leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii .27
În acelaşi an cu „tezele din iulie”, Plenara C.C. (noiembrie 1971) hotărăşte programul partidului pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice, ridicarea nivelului general de cunoştinţe, pentru educarea socialistă a maselor şi aşezarea relaţiilor sociale pe principiile eticii şi echităţii.28
De asemenea, un element în luarea deciziilor era indicaţia preţioasă, distribuită generos în toate domeniile, de la agricultură la industrie, de la ştiinţă la artă. Indicaţiile nu puteau lipsi din sport. Un exemplu în acest sens îl constituie mesajul lui N. Ceauşescu la Conferinţa pe ţară a mişcării sportive (13-14 februarie 1975 ): „ … se impune să se acţioneze în modul cel mai hotărât pentru cuprinderea şi antrenarea întregului tineret, începând cu copiii, cu pionierii şi elevii din scoli, cu studenţii, cu tineretul din întreprinderi şi de la sate, în practicarea exerciţiilor fizice, a sportului şi turismului, pentru folosirea unor forme simple, accesibile şi atractive, în vederea dezvoltării unor activităţi sportive cu adevărat de masă, care să cuprindă cele mai largi categorii de cetăţeni.29
Un moment important în organizarea mişcării sportive l-a reprezentat şedinţa Comitetului Politic Executiv al C.C al P.C.R. din 1976 în cadrul căreia a fost examinat programul privind dezvoltarea activităţii de educaţie fizică pe perioada 1976-1980 .
Partidul fixa cincinale nu doar pentru activitatea economică ci şi pentru cea sportivă.
Astfel cincinalul sportiv 1976 –1980 prevedea: stimularea activităţilor sportive de masă, asigurarea participării tineretului, maselor largi populare, în formele cele mai variate, la practicarea tuturor sporturilor, acţionându-se în acest fel pentru mai buna utilizare a timpului liber.30
Importanţa hotărârii din noiembrie nu rezidă în adoptarea acestui plan, ci în aprobarea organizării competiţiei sportive Daciada, care va cuprinde mari concursuri polisportive, în toate localităţile şi marile colectivităţi.
Această iniţiativă măreaţă este organizată, bineînţeles, din iniţiativa secretarului general al partidului.
Regulamentul Daciadei a fost aprobat în august 1977 şi prevedea că rolul acestei manifestaţii este să asigure:
· dezvoltarea intensă şi multilaterală a educaţiei fizice şi sportului de masă, oameni puternici şi sănătoşi apţi pentru muncă.
· ridicarea nivelului general al activităţii sportive de performanţă la nivel mondial, care să ducă la creşterea prestigiului României în lume.31
Raportul sport de masă – sport de performanţă este în felul următor: primul este destinat activităţii interne cu scopuri practice –apărare şi muncă, motiv pentru care trebuia să fie preponderent în ansamblul mişcării sportive; al doilea, sportul de performanţă, iniţial respins („nu vrem sport profesional !”) câştigă teren în activitatea sportivă externă. Sportul de performanţă este păstrat din necesitatea promovării unor sportivi care să reprezinte R.S.R. în lume.
Daciada trebuia să cuprindă toate ramurile de sport, o gamă largă de manifestări sportive, care se adresează tuturor categoriilor de vârstă şi profesiuni, atât din mediul urban, cât şi rural.
Competiţiile erau organizate începând cu anul 1977 la nivelul tuturor unităţilor economice, şcolilor, facultăţilor, unităţilor militare, comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor în două ediţii: vară (martie – octombrie) şi iarnă (noiembrie– februarie) cu finale pe ţară, o dată la doi ani.32
În şcolile din România, selecţionarea pentru Daciadă începea cam de la 10 ani, probele se dădeau diferit în funcţie de gen ( fete/băieţi ). La ediţia de iarnă oferta de sporturi era mai restrânsă ( sanie, schi fond, şah, tenis de masă) în timp ce la ediţia de vară oferta era mai diversificată (atletism, automobilism, orientare turistică, popice, tenis de câmp, tir e.t.c)33 .
În general, era deci, posibilă participarea la întreceri cam de pe la 10 ani, prin clasele III- IV de scoală generală. Nu se reuşise performanţa bulgarilor, care în 1980 aminteau că au luat parte la Spartachiadă, pentru prima dată, şi toate grădiniţele de copii.34
În plan sportiv, Daciada îşi propune să realizeze legătura între educaţie fizică, sport de masă şi sport de performanţă.35
Pentru fiecare element al acestui „trepied“ regulamentul Daciadei are prevederi speciale.
Educaţia fizică este considerată veriga fundamentală, întrucât are caracter permanent şi cuprinde întregul tineret din unităţi şcolare, universitare, militare, oamenii muncii din întreprinderi şi instituţii. Pentru educaţie fizică, Daciada avea să cuprindă: complexul polisportiv: „ Sport şi sănătate” (1974), complexul aplicativ pentru apărarea patriei, gimnastica zilnică, „Înotul pentru toţi “, „Amicii drumeţiei”, serbări şi demonstraţii sportive.36
Pentru sportul de masă, competiţia era organizată sub forma unor întreceri pe ramuri de vârstă, la care puteau participa tineri şi adulţi nelegitimaţi la federaţiile sportive. În anii fără finală pe ţară, Daciada cuprindea mai multe competiţii:37
· concursuri locale la sporturile tehnico-aplicative;
· campionate locale organizate pe oraşe, municipii şi centre de comună; 38
· cupe pe ramuri de producţie şi departamente (Cupa textilistelor, Cupa metalurgiştilor, Cupa tipografilor, Cupa ucenicului etc.)39
· competiţii şi festivaluri tradiţionale ale judeţului (Recolta argeşeană, Plaiuri sucevene )40
Pentru sportul de performanţă în Daciadă erau cuprinşi toţi sportivii din asociaţii, cluburi şi alte unităţi de performanţă, legitimaţi la federaţiile şi comisiile locale pe ramuri de sport. Întrecerile se organizau pe două categorii seniori /juniori, tot în două ediţii una de vară şi una de iarnă.41
Sub aceste directive trebuia să se desfăşoare prima Daciadă cu ediţia finală pe ţară în 1979. În apropierea celei de a doua ediţii, în 1981 se căutau deja, modalităţi pentru perfecţionarea organizării şi desfăşurării competiţiei în cadrul unui Simpozion naţional (27-28 mai 1981, Bucureşti).42
Succesele obţinute trebuiau împărtăşite şi pe plan extern, astfel R.S.R. trimite o delegaţie la Consfătuirea conducerilor mişcării sportive din ţările socialiste, desfăşurată la Varna, pe 12 –16 octombrie 1981. La aceasta au mai participat alături de România şi ţara organizatoare, Republica Populară Bulgară, următoarele ţări: U.R.S.S., Republica Populară Mongolă, Republica Socialistă Vietnam, Republica Cuba, Republica Populară Ungară, Republica Democrată Germană.
Delegaţia română a prezentat viziunea şi sistemul unitar de educaţie fizică şi sport, a descris cincinalul pe 1981- 1985, totodată, pentru a fi mai convingătoare a pregătit şi câteva exemple concrete pentru modul în care buna funcţionare şi desfăşurare a sportului de masă influenţează viaţa şi activitatea economică:
· la întreprinderea de radiatoare şi obiecte de uz sanitar 50% din muncitori participă regulat la manifestaţii sportive şi turistice de masă; 40% fac în fiecare zi gimnastică în producţie, prin urmare în 1980 planul de producţie a fost îndeplinit cu 104,7%, randamentul a crescut cu 102,5%, iar îmbolnăvirile au scăzut cu 16% faţă de 1979;
· la întreprinderea de confecţii din Oradea, din 1965 80% din muncitori practică exerciţii fizice şi participă la acţiunile de masă; 70% fac gimnastică în producţie în fiecare zi, din 1980 planul de producţie a crescut cu 103,2%.43
Exactitatea cifrelor spune totul, febra statisticilor oficiale n-a ocolit nici fenomenul sportiv.
Întâlnirea de la Varna se dorea un schimb de experienţă între ţările socialiste. Astfel din lectura rapoartelor delegaţiilor ţărilor participante, ne dăm seama că Daciada românească nu este un caz unic, ea îşi găseşte corespondenţe în Spartachiada bulgară cu o mai veche tradiţie, aflată în 1980 la a –VI– a ediţie (prima în 1955)44 , Spartachiada mongolă 45 sau mai tânăra Spartachiadă vietnameză, organizată anual. 46
Celelalte ţări nu amintesc nimic despre vreo Spartachiadă, totuşi fiecare vine cu câte ceva: R.D.G.- concursul „Gata pentru muncă şi apărarea patriei”, festivalul „Sport pentru toţi”,47 R.P. Ungară caută noi posibilităţi de ocupare a timpului liber prin amenajarea de baze sportive în noile cartiere, 48 R.Cuba cu planul de pregătire fizică „Gata pentru victorie.”49
Dintre toate ţările participante cea care îndeplineşte cu cel mai mare succes sportul de masă este U.R.S.S., un veritabil model de urmat pentru ţările blocului socialist.
Astfel, U.R.S.S. se prezintă cu cifra de 82 milioane de oameni implicaţi în toate formele de practicare a educaţiei fizice şi sportului, din care 27 de milioane au trecut normele pentru obţinerea insignei „Gata pentru munca şi apărare” U.R.S.S. se afla în 1981-1983 la a-V-a ediţie a Spartachiadei de iarnă şi a –VII-a pentru cea de vară.50
Spartachiadele sovietice se desfăşurau sub lozinca „Toţi la start”, cu scopul precis de a asigura un caracter de masă sportului, pentru ca în ediţiile finale să se identifice cei mai buni şi să se formeze reprezentativele naţionale.51
Modelul sovietic a avut, fără îndoială, o mare influenţă asupra organizării Daciadei româneşti, doar rigorile naţionalismului anilor ’70 au impus adoptarea acestei denumiri în defavoarea celei de Spartachiadă, folosită în anii ’50-60 .
Chiar dacă denumirea este “naţională”, cu rezonanţe în originile îndepărtate ale românilor pentru ca aceştia să se delimiteze de ceilalţi şi să simtă că sportul propus le aparţine, modelul şi scopurile se aseamănă cu cele sovietice.
Din 1925 decretul C.C al Partidului Comunist din U.R.S.S., distingea utilitatea sportului nu numai din punct de vedere al educaţiei fizice şi sănătăţii maselor, ci şi din punct de vedere al pregătirii culturale, economice, militare a tineretului, mai mult decât atât, ca o metodă de educare şi adunare a muncitorilor şi ţăranilor în jurul organismelor profesionale ale statului sovietic şi partidului, prin intermediul cărora oamenii muncii sunt antrenaţi în viaţa socio-politică.52
După 1928 U.R.S.S. începe cultivarea sportului la locul de muncă „pentru ridicarea standardelor de sănătate fizică şi socială” pentru înlăturarea comportamentelor deviante şi socializarea populaţiei într-un nou sistem de valori (loialitate, conformism, colectivism, cooperare, disciplină).53
Educaţie la nivel naţional, socializare cât mai completă, colectivism versus individualism erau exact ceea ce Daciada română propunea, însă cincizeci de ani mai târziu.
În cazul Daciadei şi al sportului de masă din spaţiul românesc, ar fi interesant de urmărit raportul între valorile comuniste şi cele naţionale, în ce măsură primele le influenţează pe celelalte şi invers. Daciada trebuia să fie un mijloc de educare a tineretului, a maselor largi de oameni ai muncii, ca şi în U.R.S.S.. Se pare că este un deziderat al comunismului în vederea înfăptuirii societăţii mult visate, însă educaţia nu se face oricum, ci în spiritul dragostei faţă de patrie.
La ce mai foloseşte educaţia? La însuşirea şi promovarea normelor şi principiilor socialiste.
Este vorba, cum am mai amintit, de socializare într-un nou sistem de valori în centrul căruia stă colectivismul prin care individul este organic şi ierarhic subordonat socialului întrupat de stat şi topit în măreţia proiectului global al societăţii comuniste.54
În 1981 se desfăşura a-II-a ediţie finală a Daciadei, cu fonduri asigurate după cum scria în regulament, de instituţii şi organizaţii sportive, ministere, consilii populare.55
În acelaşi an se înmulţesc măsurile drastice de austeritate, prin raţionalizarea principalelor alimente şi energiei.56
Propaganda era perfecţionată chiar şi pe fondul scăderii continue a nivelului de trai cotidian, stimulat artificial „consumul ideologic”. Realizarea ideologică este cu atât mai mare cu cât condiţiile materiale se degenerează.
Un alt paradox al Daciadei este, că, deşi, se anunţă ca o manifestare de masă, ea este elitistă în acelaşi timp prin regulamentul de participare. Cine erau îndreptăţiţi să participe?
Tinerii şi oamenii muncii care îşi îndeplinesc cu bune rezultate sarcinile profesionale şi obşteşti, care dovedesc comportare demnă în societate, elevii şi studenţii care obţin rezultate bune la învăţătură şi în munca politică.57
Participă toţi, dar cei mai buni !
Ce mai dorea propaganda comunistă prin sport?
Şi un nou tip uman, mai performant şi mai robust, mai longeviv. Nu puţine sunt statisticile despre creşterea mediei de viaţă şi „aceasta continuă să crească ca urmare a măsurilor luate de factorii responsabili până la 100-150, chiar 200 de ani, în viitor”. Media de viaţă din socialism era raportată la cea din comuna primitivă (15 ani), la cea din feudalism (30 de ani) sau din capitalism scurtată de şomaj, stres, lipsuri.58
Unde se ajunge în acest fel ? Poate la afirmarea unei forme de superioritate asupra
societăţii capitaliste.59
Producţia creştea, media de viaţă, de asemenea, oamenii erau mai nu numai mai sănătoşi dar şi mai voioşi.
Dincolo de toate acestea, miza cea mai mare a propagandei prin sport era controlul asupra timpului liber, înfiltrarea statului în toate aspectele vieţii private. Spaţiul privat trebuia acaparat de cel public, iar timpul liber pentru sine trebuia convertit în timp liber petrecut în colectiv sub „ocrotirea” partidului.
Comunismul nu putea fi construit decât prin proiecte „grandioase”. Oricât de hidoase şi nefireşti ne-ar părea astăzi realizări în genul Daciadei, ele merită totuşi, analizate pentru a surprinde noi aspecte ale propagandei comuniste, care a avut grijă nu numai de economie, politică, viaţă socială, culturală, ci şi de ceea ce într-un singur cuvânt poate fi denumit loisir.

NOTE:
1 N.G Munteanu, Cincizeci de ani de sport muncitoresc, Bucureşti, Ed. Stadion, 1971, p.138
2 N.Postolache, Din istoria mişcării sportive muncitoreşti şi de mase, Bucureşti, Ed .Sport –Turism, 1975, p.240
3 Ibidem
4 Bernard Gillet, Histoire du sport, Paris, Presses Universitaires de France, 1970, p.5-19
5 Georges Magnane, Situation du sport dans la societe contemporaine , in “Jeux et Sports”, (ed.Roger Caillois), Paris , 1967, p.1666
6 Bernard Jeu, Le sport,la mort et la violence, Paris, Editions universitaires, 1972, p.133-136
7 (ed) J.A Mangan, Tribal Identities. Nationalism.Europe.Sport, Londra, International Society For The Study Of European Ideas, 1996, p.3-4
8 Emil Blaga, Educaţia fizică şi sportul de masă, Oradea, 1980 , p.32
9 Tradiţiile sportului românesc, Bucureşti, Consiliul Naţional Pentru Educaţie Fizică şi Sport din R.S.R., 1968, p.9
10 N.Postolache, op.cit., p.45
11 Ibidem, p.54
12 Ibidem, p. 108
13 Ibidem, p.51
14 N.G.Munteanu, op. cit., p.150-152
15 N.Postolache, op.cit., p.257
16 Trăsăturile principale ale moralei comuniste. Comportarea civilizată în societate. Cerinţele faţă de sportivul de tip nou, Bucureşti, Uniunea pentru Cultură Fizică şi Sport, 1967, p.7-11
17 Leo Herezeg, Concepţia P.C.R în domeniul educaţiei fizice şi sportului, Timişoara, Institutul Central de Perfecţionare a Personalului Didactic, 1978,p.1
18 Valeriu Fărcaş, Activitatea sportivă de masă, Bucureşti, Ed. Sport –Turism, 1984, p.17-22
19 Leo Herezeg, op.cit, p. 61-62
20 K. Verdery, Compromis şi rezistenţă. Cultura română sub Ceauşescu, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1994, p.102-105
21 N. Postolache, op.cit, p.264
22 Lege cu privire la dezvoltarea activităţii de educaţie fizică şi sport, Bucureşti, 1967, p. 9
23 Ibidem, p. 11
24 Documente de partid cu privire la acţiunea de educaţie fizică şi sport, Bucureşti, Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Institutul de Educaţie Fizică şi Sport, 1977, p. 22
25 N.Postolache, op.cit., p. 272
26 Ibidem, p.274
27 D. Deletant, România sub regimul comunist, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1997, p. 141
28 Dinu. C. Giurescu, Istoria ilustrată a românilor, Bucureşti, Ed. Sport-Turism , 1981, p. 593-594
29 V. Fărcaş , op. cit. p. 5
30 Leo Herezeg, op. cit., p. 42- 43
31 Ibidem, p.46-47
32 Ibidem, p.48
33 Competiţia sportivă naţională Daciada-documentar cu clasamente, campioni, sportivi depistaţi, trofee şi distincţii, f.l., 1978
34 Sport de masă –culegere a punctelor de vedere exprimate de conducerile mişcărilor sportive din ţările socialiste la Consfătuirea din 12-16 octombrie de la Varna , Bucureşti, Ed. C.N.E.F.S., 1982, p. 30-31
35 V. Fărcas, op.cit.,p. 163
36 Leo Herezeg, op. cit., p. 48-49
37 Ibidem, p. 49-50
38 E. Blaga, op. cit.,p.87, (pt. sate: duminici cultural sportive cu ocazia unor zile festive )
39 Ibidem, p. 77-78
40 Ibidem , p. 89
41 Leo Herezeg, op. cit. p. 51
42 Simpozionul naţional “Perfecţionarea organizării şi desfăşurării competiţiei sportive naţionale –Daciada- şi creşterea contribuţiei la dezvoltarea armonioasă, păstrarea sănătăţii populaţiei, selecţia talentelor sportive şi îmbunătăţirea performanţelor, Bucureşti, 27 –28 mai 1981, Ed. C.N.E.F.S., p. 253
43 Sport de masă, p. 3-8
44 Ibidem, p. 14-35
45 Ibidem. p 63-65
46 Ibidem, p. 86-90
47 Ibidem, p. 52-62
48 Ibidem, p. 68-73
49 Ibidem, p. 38-43
50 Ibidem, p. 75-84
51 Vladimir Kirilliuk, U.R.S.S. azi si mâine, Ed. Agenţiei de presă Novosti , 1979, p.26
52 Bernard Jeu, op. cit. p. 137-138
53 (ed) James Riordan, Sport under Communism. The U.S.S.R., Czechoslovakia, The G.D.R.., China, Cuba, Montreal, McGill – Qeen’s University Press, 1978, p. 50
54 Daniel Barbu, Un mit al totalitarismului –colectivismul, în “Miturile comunismului românesc” (coord. L. Boia), vol.II, Bucureşti, Ed. Universităţii, , 1997, p. 79 apud Ludwig von Misses, Socialism. An Economic and Sociological Analysis, Indianapolis, 1981, p.51-57
55 Leo Herezeg, op. cit., p. 54
56 Dennis Deletant, op. cit., p. 155
57 Leo Herezeg, op. cit., p.53
58 Emil Blaga, op. cit. p. 137
59 Lucian Boia, Mitologia ştiinţifică a comunismului, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1999, p. 151-152

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: